Împăratul a toate se naște. Gătiți-i calea, primeniți-vă sufletul. Când Cerul și Pământul se contopesc, se naște
ceea ce am pierdut cândva: plinătatea ființei, paradisul Intimității dintre Părinte și odraslă, dintre Creator și ”lucrul mâinilor sale”. Azi, cerul s-a unit cu pământul, Dumnezeu în pântecele Omului începe lucrarea de răsturnare a înțelegerii omenești, a simțului nostru comun, mult prea comun. Și întreaga Sa viețuire în mijlocul nostru, activitate și învățătură vor sta sub acest semn al Paradoxului, al zdruncinării accepțiunilor raționaliste. Noul Testament e un mic tratat de seismologie duhovnicească: Infinitul increat se-ntrupează în finitudine, Cel nemărginit se mărginește pe Sine; Stăpânul se face argat la propria-i slugă, se smerește Împăratul Vieții și al Morții pentru a-l înălța pe Om; obrazul întors; talanții riscați, nu conservați; iubiți pe cei ce vă urăsc; Cel-de-necuprins este cuprins de moarte, pentru ca apoi, Moartea cea implacabilă să fie răpusă pentru prima dată în istoria Omului; apariția în genealogia noastră a ”Osului domnesc”, potența reală a îndumnezeirii ca o genă recesivă. Toate mințile ancorate doar în carnalitatea imediatului aveau să se smintească începând de atunci, chiar din prezența Domnului și până în veac.
”Când a venit plinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege ca pe cei de sub Lege să-i răscumpere, ca să dobândim înfierea” (Galateni. 4,4-5).
S-a tâlcuit de către Sfinții Părinți că Adam a fost făcut la urmă pentru a păși în lume ca un împărat demn de toată cinstirea, așteptat de toată firea, cu toate ale lumii închinându-i-se. S-a tâlcuit și că prin cea care a intrat păcatul în lume, avea să intre și Mântuirea, tot întru smintirea minților firești și în perfecta logică a Veștii celei Bune. Un nou Adam (țărână, plămadă), o nouă Eva (viață) pentru cei care nu au știut să spună la timp: ”Am greșit, tată, iertare pentru neascultare.” Cu cea mai simplă spovedanie, Omul ar fi primit iertarea și istoria căderii în timp nu s-ar mai fi scris. Dar nu orice Eva va aduce mântuirea, cum nu orice Adam se va sfinți.
”Bucură-te, ceea ce cu ascultarea ta, neascultarea Evei ai vindecat”
“Precum în Adam toţi mor, tot astfel în Hristos toţi vor învia.” (I Corinteni 15, 22)
Domnul ”ia urma” viclenitorului ce vrea să-l piardă pe om. Dacă păcatul intră în acesta, Domnul se aruncă din Înalturi și se întrupează în om, pentru a zădărî vicleșugul. Dacă pe femeie a înșelat-o, Domnul o urcă la treapta cea mai înaltă a oricărei creaturi. Se adăpostește tainic în pântecele acesteia precum o făcea în Chivotul Legii, sub Cortul Mărturiei și-și începe lucrarea de restaurare a Omului tocmai din adâncimile lui. Cum vom mai striga de-acum înainte altcumva, decât: ”Intimitatea Intimităților, TOTUL este Intimitate!!!”? Ecclesiastul s-a înșelat. Nu doar incluziuni, ci Intimități, tot așa cum întregul e mai mult ca suma părților.
”Bucură-te cea prin care răsare bucuria, bucură-te cea prin care piere blestemul, Domnul este cu tine.”
Rememorarea Genezei: când Dragostea nu cunoaște margini, se revarsă. Omul este rodul acestei revărsări din preaplinul Divinului. Ieșit din dragostea nestăvilită, a cunoscut intim pe Domnul său.
”Iar viaţa veşnică aceasta este: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis.” (Ioan 17,3)
În urma căderii, Omul băjbâie după reînvățarea și reintegrarea dragostei în chipul său. Practic la asta se rezumă istoria: zbaterea de a ieși din fatidicul homo homini lupus. Cel iubit este fie obiectul dragostei noastre, fie devine subiectul ei. Însă, în obiectul dragostei noastre căutăm confirmări ale așteptărilor personale, încercăm o modelare a celui iubit după chipul nostru, care este compus din acele așteptări. Iar când acestea nu se adeveresc, ne pierdem (în felurite înțelesuri). Dar dacă reușim să-l ridicăm pe cel iubit la rang de Subiect al dragostei noastre, atunci vom cunoaște plinătatea și nebunia Dragostei ce se dă pe sine, vom deveni capabili de jertfă, iar aceasta poate servi de călăuză, de Lumină. Astfel stă pildă lumânarea în biserică: jertfește ceara sa pentru a lumina celor aflați în întuneric.
S-a spus: Evanghelia este cea mai frumoasă scrisoare de dragoste adresată Omului… și nu de către oricine. Această Poveste nesfârșită a perpetuei Întâlniri dintre cel ce se pitește (ca în grădina Edenului după neascultare) și Cel ce iese în întâmpinare, dintre fiul fugar și părintele statornic în dragostea sa, se deapănă până la sfârșitul veacurilor. Căci Întâlnirea e premisa oricărei Intimități. Har Domnului, ne-au fost lăsate atâtea prilejuri de a-L întâlni: cu fiecare Liturghie, cu fiecare Naștere, cu fiecare Înviere, cu fiecare clipă în care nu dormităm asupra-ne.
Dumnezeu nu este comun, ci incandescent și paradoxal. Intreaga sa ființă e ca para focului ce nu vatămă. Lumina Lui nu orbește, ci redă dreapta vedere și învie inimile, eliberează din chingile carnalului.
În încheiere, permiteți-mi să vă mai pun un gând la inimă: Sufletului nu-i aduci de știre, ci-i vestești. Cunoașterea științifică operează cu informația (transpusă în știre pentru tot norodul ce se dorește luminat), pe când cunoașterea duhovnicească lucrează cu vestea, sau vestirea. În această accepțiune, știința este o pepinieră de veritabili informatori (și știm cu toții potențialul letal al acestora). Omul nu trăiește cu informație, ci cu duh și roada acestuia: Bucuria. Doar Vestea este purtătoare de Bucurie, fapt pentru care, Bucuria nu a ajuns la noi prin informația științei, ci prin Vestea Bunei-Vestiri. Deloc întâmplătoare laudele din Acatiste, care încep prin: ”Bucură-te…”
Bucură-te ceea ce ai născut Lumina lumii, bucură-te ceea ce ne mântuiești de primejdiile noastre; bucură-te Maica lui Hristos, Dumnezeul nostru.
Bucură-te Maica Soarelui Celui neapus, a Ziditorului tuturor.
Bucură-te, Bucuria noastră!
Cuvine-se cu adevărat să te fericim pe tine Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită și prea nevinovată și Maica Dumnezeului nostru.
Ceea ce ești mai cinstită decât Heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât Serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu-Cuvântul ai născut, pe tine cea cu adevărat Născatoare de Dumnezeu te mărim.
Bucură-te, ceea ce ești plină de har, Marie, Domnul este cu tine. Binecuvântată ești tu între femei și binecuvântat este rodul pântecelui tău, că ai născut nouă pe Mântuitorul sufletelor noastre
Azi s-a născut Soarele Dreptății, Răsăritul cel de Sus. Iată gândul care trebuie să ne însoțească în aceste zile
„Nașterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii lumina cunoștintei; ca întru dânsa cei ce slujeau stelelor, de la stea s-au învățat să se închine Ție, Soarelui dreptății, și să Te cunoască pe Tine, Răsăritul cel de sus, Doamne, mărire Tie!” (Troparul Nașterii, glas 4) Stefan Hrusca – Nasterea ta
Asculta mai multe audio diverse
Romanian
15 comentarii
abbu
24 decembrie 2010Citesc, ascult,vad in jurul meu si ma gandesc:
Poate putin modestie nu ne-ar strica.
Putin modestie in festivalul de cumparaturi,in fgestivalul de petreceri, in cel de rugaciuni si in susanele cu colinde.
Stiu,trebuie sa-mi fie rusine ca tocmai astazi m-am gasit sa gasesc nod in papura…dar ce sa faci?
Tot mai mult credinta seamana cu o taraba din cele ce Isus le-a rasturnat cand a intrat in Ierusalim si tot mai putin cu o relatie directa ,personla intre om si creeatorul lui.
calehari
24 decembrie 2010Va urez Craciun Fericit ! La Multi Ani tuturor !
Cristina
24 decembrie 2010abbu,scumpa mea!
Cred ca pot macar banui ce vrei sa spui:festivismul si ritualismul inlocuiesc tot mai mult receptarea autentica a marii sarbatori a Nasterii Domnului!Uite,daca vrei sa rasu’-plansu’,ai aici motiv:
http://laurentiudumitru.ro/blo…..i-craciun/
La cumpatare si modestie ne invita chiar Cel pe care-L sarbatorim:El insusi S-a nascut in cel mai sarman loc cu putiinta,in pestera unde salasluiau animalele,sfintind,astfel si adancurile pamantului si binecuvantand firea cea necuvantatoare!Stiu ce zici:circul cu tot ce misca prin oras si,da,e un „festival de colinde”,de abia astepti sa ajungi acasa,sa pui aspiratorul,mai bine!Dar cu rugaciunea este altceva!Tocmai rugaciunea este calea de comunicare personala cu Dumnezeu:aici dac-am spori!Si nu cu cea mecanicista-desi e buna si aceea,e un pas micut spre rugaciunea adevarata-ci cu cea in care sufletul ni se preda si se supune,cu lacrimi de dragoste si recunostinta,Creatorului: „Faca-se voia Ta,nu voia noastra,caci Tu stii ce ne este cu adevarat de folos!”.Cand te uiti cu drag la semenul tau si ii vezi uraciunea,dar il privesti cu bunavointa si compasiune,cu intelegere si durere pentru suferinta ce i-a slutit chipul sufletesc si trupesc,atunci inima e mai aproape de infratirea cu mintea,de momentul in care omul intra in unitatea fiintiala,spre care a fost chemat dintru inceput!Si asa,ajung la articolul lui Vlad,care a creat o atmosfera,mai intai interioara si apoi ne-a transmis-o!Intamplator stiu cat de greu este sa scrii despre cele sfinte-te simti atat de pustiit si gol,atat de rece sufleteste,atat de putin potrivit sa vorbesti despre cele cu neputiinta de patruns in profunzime.Daca,insa,harul se pogoara peste tine,se intampla sa scrii un articol ca cel al lui Vlad,care este-deopotriva-un compendiu de Teologie si un potir de simtire duhovniceasca!Eu asa simt-avand aceleasi repere axiologice si sufletesti-simt ca a muiat pana in sangele inimii lui, cand a scris,iar icoana Maicii Domnului,in ai carei ochi (dincolo de infinita gingasie si tandrete pentru Fiul Ei-primita si rasplatita),se vede si durerea prestiintei mortii Lui!Te imbratisez cu drag si iti doresc sa te bucuri de aceaste zile deosebite!Craciun fericit tuturor!
abbu
24 decembrie 2010Cristina,tu ma trimiti la un filmulet facut pentru o emisiune de glume si pacaleli…
dar eu te intreb serios:
Ce sarbatorim de fapt pe 25 decembrie ?
Caci este clar ca 25 decembrie este sarbatoare.
Asta este un lucru clar pentru toata lumea,
Chiar si pentru faptul ca nu mergem la serviciu.
„Este sarbatoarea nasterii Domnului Isus” -vor declara crestinii toti in cor.
Adica ziua lui de nastere…..Asta serbam !
Dar cum este prezent Isus in aceasta zi in casele oamenilor care il sarbatoresc?
I se fac urari?- nu
Este pomenit intr-un fel ?- nu
I se pune un scaun in capul mesii ?- nu
Lumea de fapt uita total de el in valtoarea sarbatorii,in festivalul de cumparaturi,coruri,rugaciuni,mers la biserica si in susanelele cu colinde.
Umplem cosurile,umplem portbagajele,frigiderele,camarile,dulapurile cu mancare si bautura,
Ne adunam familia si prietenii,petrecem, cantam si ne veselim si ne uram „Sarbatori fericite” sau „Craciun fericit”
Nimeni nu ureaza ceva de genul „Bine s-a nascut Isus” ……..!!
Atunci nu pot sa intreb: „ce se sărbătoreşte de fapt la 25 decembrie?”
.
ps -cristina:
de ce trebuie sa screim despre cele sfinte?
daca ajungem Sus vreodata si daca este Sus,ni se cere caietul de compuneri ?
vlad
24 decembrie 2010abbu,
despre cele sfinte scriu cei care cred, nu e limpede? tu nu trebuie sa scrii, n-ai nevoie de caiete
Cristina R.
24 decembrie 2010abbu @ 4:
Cristina care ti-a raspuns nu sunt eu, Cristina R.
Cristina G
24 decembrie 2010@Cristina R
Cred ca abbu stie cu cine „vorbeste”:ne-am mai intalnit si in celalalt format,pe Patruped!Stie ca intervin,in special,in topicul „Credinta”.Iar pentru blog,iti multumesc pentru atentionare,voi semna Cristina G!Craciun fericit,cu pace si tie!
Cristina G
24 decembrie 2010@abbu
Filmuletul ti l-am trimis pentru a confirma ceea ce spuneai:nu prea stie lumea ce sarbatoreste,nici chiar babutele care se spovedesc, se impartasc,deci mergeau la biserica!Dar,cum spunea Petre Tutea,ma bucura:”O baba murdara pe picioare,care sta in fata icoanei Maicii Domnului in biserica”.Ti-am descris dificultatea scrierii despre cele sfinte,pentru a intelege greutatea drumului pana la postare!Iconarii tineau post,faceau rugaciune,traiau in asceza:nu te apropii oricum de Dumnezeu si de Maica Sfanta,de Sfinti!Te rogi sa puna in tine cuvantul,trasatura de condei sau de penel potrivita!De ce scriem?Simplu:ca sa-L evocam si sa ni-L”bine-vestim”!Nu asa se face la ziua cuiva,daca sarbatoritul nu este -pe scaun-intre noi?Si stii de ce nu e-vizibil-cu noi?Pentru ca la aceste zile sfinte,mai ales,El trebuie sa fie IN noi!Stie cat suntem de trupesti si atunci ni S-a dat spre mancare si bautura,prin Sfanta Impartasanie!Adica,intrand in alcatuirea noastra interioara-Intimitate!Dar despre Intimitate, ii voi raspunde lui Vlad,pe indelete,mai tarziu.
Corneliu
24 decembrie 2010Un Craciun sfant si fericit!
http://www.youtube.com/watch?v=8RCsdBHbUUY
Vlad P.
24 decembrie 2010Craciun binecuvantat va doresc tuturor:
Asculta mai multe audio diverse
Asculta mai multe audio diverse
Asculta mai multe audio diverse
Un colind superb pe versurile lui EMINESCU
Colinde, colinde!
E vremea colindelor,
Căci ghiața se’ntinde
Asemeni oglindelor
Și tremură brazii
Mișcând rămurelele.
Căci noaptea de azi i
Când scânteie stelele.
Se bucur’ copiii.
Copiii și fetele
De dragul Mariei
Își piaptănă pletele,
De dragul Mariei
Și al Mântuitorului
Lucește pe ceruri
O stea călătorului.
Daniel
24 decembrie 2010Craciun fericit alaturi de cei apropiati!
dr pepper
24 decembrie 2010http://www.youtube.com/watch?v…..re=related
http://www.youtube.com/watch?v…..re=related
Craciun Fericit tuturor!
dr pepper
24 decembrie 20102009 – Saks Fifth Avenue Christmas Display
( asa am aflat eu de carol of the bells si de atunci am ramas superimpresionat)
Cristina G
24 decembrie 2010@vlad
Pregatiri,musafiri,colindatori au ramas in urma,cu larma lor vesela cu tot…!La ceas de liniste si pace,ma aplec asupra cuvantului magic pe care l-ai rostit:”Intimitate”!
As incepe cu semnificatia cuvantului in Psihologie si Comunicare:Intimitatea /Proximitatea :Eric Berne considera intimitatea o impartasire de dorinţe şi sentimente autentice,prin care ne vulnerabilizam,acordand increderea noastra totala celuilalt; paradoxal este faptul că ea comportă cel mai mic risc:rezultatul intimităţii trebuie să fie întotdeauna constructiv pentru persoanele implicate (Jan Stewart, V. Joines).Intimitatea fizica reprezinta reducerea spatiului intim,pana cand acesta devine negativ,fiinta umana cautand astfel apropierea totala de o alta.Dar exista Intimitatea noastra cu Dumnezeu?Pai,hai sa vedem!
1)Totul a creat Dumnezeu prin Cuvant;doar pe om l-a creat cu propriile-I sfinte maini-atingere,Intimitate
„Şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut;a făcut bărbat şi femeie„(Facerea.1.27)
2)Sfânta Evanghelie după Ioan-Capitolul 1
10. În lume era şi lumea prin El s-a făcut, dar lumea nu L-a cunoscut.
14. Şi Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr.
S-a salasluit Cel necuprins in finitudinea unui trup omenesc,cel al Preacuratei Maicii Sale, sfintindu-l!Cea mai desavarsita Intimitate intre Dumnezeu si faptura Sa!
13. Care nu din sânge, nici din poftă trupească, nici din poftă bărbătească, ci de la Dumnezeu S-au născut.
Si asta nu pentru ca ar fi dispretuit imbratisarea omeneasca,nascatoare de prunci-chiar a facut prima minune,la nunta din Cana Galileii,binecuvantand astfel unirea dintre barbat si femeie,ci pentru ca era Fiul lui Dumnezeu,Dumnezeu adevarat,inainte de a fi Om adevarat!
3)S-a nascut in adancul pamantului,intr-o pestera,incalzit de suflarea nevinovata a animalelor-sfintind natura si firea cea necuvantatoare-Intimitatea cu natura.
4)S-a lasat hranit Pruncul dumnezeiesc cu laptele din sanul Maicii Sfinte-Intimitate!
5)S-a lasat atins,imbrancit,batut,scuipat,biciuit,batjocorit,rastignit,ucis,inmormantat,intr-un fel de Intimitate negativa!
6)Locul de pe Golgota,in care a fost infipta Crucea,este si cel in care au fost gasite osemintele lui Adam-un fel de Intimitate istorica,avand ca scop final indreptarea caderii primilor oameni!
Prin acelea prin care răul ne-a învins,prin acelea şi Hristos a învins răul.Şi cum?
Prin Fecioară-căci Eva nu cunoscuse încă bărbatul,prin Lemn-pomul cunştinţei binelui şi răului şi prinMoarte-pedeapsa dată lui Adam pentru nerespectarea dumnezeieştii porunci.
Deci,prin acestea venise moartea pe pământ,pentru tot neamul omenesc,prin aceleaşi a venit şi biruinţa.Prin Prea Sfânta Fecioară Maria,din al cărei prea curat pântec de nouă Evă,s-a născut noul Adam-Domnul nostru Iisus Hristos.
Şi prin lemn:în locul pomului cunoaşterii binelui şi răului-lemnul Crucii.
Şi prin moarte-în locul morţii lui Adam,moartea Stăpânului.Ai văzut că prin acelea prin care răul a înşelat pe părinţii noştri-Adam şi Eva-prin aceleaşi a fost diavolul înfrânt şi moartea biruită?
Si mai putem vorbi despre intimitatea dintre cele doua naturi ale Mantuitorului,cea divina si cea umana,asumata si dupa Inaltarea Sa la Tatal ceresc.
Si cea mai perfectata Intimitate-cea din interiorul Sfintei Treimi: dragoste,comunicare, comuniune,pretuire,unitate in diversitate-toate desavarsite!
Si imi vine in minte icoana Sfintei Treimi a lui Andrei Rubliov-poate cea mai frumoasa:Cele Trei Persoane ale Sfintei Treimi au O SINGURA CUPA,UN SINGUR POTIR!
Si-atunci,vorba ta,Vlad:”Intimitatea Intimităților, TOTUL este Intimitate!!!”
Cu drag,catre voi toti,Doamne ajuta!
Vlad P.
24 decembrie 2010da, Cristina. Intimitatea este cheia înțelegerii Evangheliei. De-ar fi înțeles asta și filosofii. Nu ființa a toate, ci Intimitatea a toate, adică nu substratul, ci țesutul/țesătura