Îmi stau în minte imaginile celor fotografiați la Berlin când se luptau să treacă granița din RDG în RFG, înainte de ridicarea Zidului. Secvențele alb-negru arătau disperarea celor care își riscau viața să scape din lagărul comunist, care lăsau totul în urmă numai să scape din ceea ce se promova ca o societate a justiției sociale, a lipsei claselor, a egalității, multilateral dezvoltată – un rai. Dar un rai comunist.

Nu apar în filmări, dar îi știm mulți dintre noi, cei care am apucat acele timpuri, pe cei care au murit încercând să scape din țara noastră, împușcați la graniță de nefericiții militari în termen.
Era o realitate resimțită în tot lagărul comunist – dacă poți pleca, pleacă! Dar în majoritatea cazurilor nu se putea pleca, cei mai mulți visam doar la asta…

Comunismul avea un efect invariabil: făcea cele mai bogate și frumoase țări să ajungă de nelocuit. Și tradiția a rămas. Venezuela, țară făcută comunistă de puțină vreme, își sperie atât de zdravăn cetățenii, încât mulți dintre ei își iau lumea în cap și mare parte din America Latină încearcă să se organizeze, într-un efort fără precedent, pentru a-i ajuta pe cei fugiți din țara ruinată de comuniști. Se vorbește de cea mai mare catastrofă umanitară din emisfera vestică. Peste două milioane de oameni au trecut deja granița sau se îndreaptă către punctele de trecere, cifrele oficiale fiind mereu depășite de realitatea la zi.

La ultima întâlnire a Organizației Statelor Americane (OAS), pe 6 septembrie 2018, delegați din Mexic, Brazilia, Columbia, Peru și Statele Unite i-au solicitat președintelui Maduro să accepte ajutorul în alimente și medicamente pentru marea masă a celor nevoiași care au rămas în țară și să permită accesul fundațiilor internaționale care pot interveni pentru ajutorarea populației. Secretarul general al OAS, Luis Almagro, a chemat țările din America Latină să împartă povara adusă de imigrația din Venezuela, să ofere un statut legal celor care și-au lăsat țara și nu au actele în ordine, să lucreze la integrarea lor socială și economică și să prevină atacurile îndreptate împotriva lor. Foarte mulți dintre cei care au plecat din Venezuela nu au reușit să își facă pașapoarte sau să și le reînnoiască, autoritățile comuniste venezuelene neavând nicio intenție să răspundă solicitărilor populației în acest demers.
Ca răspuns la situație, 11 țări din regiune, Argentina, Brazilia, Chile, Columbia, Costa Rica, Ecuador, Mexic, Panama, Paraguay, Peru și Uruguay au fost de acord să primească refugiați din Venezuela chiar dacă au pașapoartele expirate.

Diplomatul trimis de la Caracas, prezent la întâlnirea de lucru a OAS, a ignorat cererile venite din partea țărilor care s-au oferit să ajute, motivând că discuțiile despre criză sunt doar parte din strategia Statelor Unite de a justifica invazia Venezuelei despre care se spune doar cu scop manipulator că ar fi afectată de vreo criză umanitară. Maduro declarase deja că încercarea de a ajuta populația din Venezuela e parte din strategia de destabilizare a guvernului socialist pe care-l conduce…

Stăpânirea comunistă continuă să nu facă nimic pentru nefericiții pe care i-a izgonit din țara lor, cum nu face nimic folositor nici pentru cei rămăși în țară, pe care continuă să îi mintă, în schimb, ca să-i împiedice să plece, prin intermediul mașinii de propagandă. O tema folosită acum este cea a marelui regret al celor care au plecat, care ar vrea să se întoarcă înapoi în țara condusă de comuniști. „Câteodată ma doare sufletul pentru cei care au plecat” a spus Maduro de curând, urmând cu minciuna grosolană că 600.000 au plecat în ultimii doi ani din țară și 90% dintre ei își regretă deja decizia… Apoi a lansat chemarea: „Veniți înapoi în Venezuela, în țara-mamă. Vă vom îmbrățișa din nou…”

Țin minte că pe vremea lui Ceaușescu era o emisiune de propagandă despre cei care regretau că au plecat și plângeau, reîntorși in țară. Regie ieftină – nu credea nimeni prostiile lor. Nici cei care au plecat sau vor să plece din Venezuela nu mai pot fi mințiți. Diferența dintre noi și ei e că cei care pleacă acum din Venezuela nu sunt opriți cu gloanțe la frontieră. Încă.

ACP

Print Friendly, PDF & Email
Cititi si

1 COMENTARIU

  1. Trista situatie in Venezuela.
    Imi aduc aminte de situatia in Romania la inceputul anilor ’80, cand am plecat eu cu familia.
    Deosebirea era ca noi, fiind evrei, eram doriti de catre Statul Israel, care a platit multi bani ca sa ne scoata.
    SUA a ajutat si ea decisiv, prin amendamentul Jackson-Vanick, care conditiona avantaje comerciale de acordarea libertatii de emigrare evreilor.
    De fapt, regimul era bucuros sa scape de noi, evreii, „elemente alogene, cosmopolite”, cetateni de rangul II, in care nu avea pic de incredere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here