FUNDATIA IOAN BARBUS

Allen B. West: Ne pare rău Ucraina, America a votat greșit în 2012

În timpul primului mandat, Obama i-a cerut celui ce era pe atunci președintele Rusiei, Medvedev, „spune-i lui Vladimir că voi fi mai flexibil după realegere”.

Săptămâna trecută, Obama a demonstrat o parte din acea flexibilitate, ceea ce în acest caz a însemnat decimarea capabilităților armatei noastre.

Ieri, Obama a demonstrat și mai multă flexibilitate, adică mai multe vorbe goale și amenințări fără însemnătate. Vor exista costuri pentru orice intervenție militară în Ucraina și Crimea? Sună ca orice pălăvrăgeală despre linia roșie de la regele balului organizatorilor comunitari.

Vladimir Putin este un fost agent KGB cu privirea de gheață. Știe că America sub Obama nu are nici idei nici curaj. I-au trebuit lui Obama aproape două săptămâni să se refere la problema ucraineană. Obama a anulat deja scutul anti-rachetă pentru Estul Europei.

Americanii și aliații noștri nu au încredere că Obama ar putea conduce ceva mai mare decât o paradă Gay Pride. Hillary Clinon i-a oferit Ministrului de externe rus Serghei Lavrov un buton de reset de jucărie. Putin l-a resetat pe Uniunea Sovietică.

Alegerile au consecințe și rezultatul este absența unei conduceri americane curajoase. Îmi cer scuze umil poporului ucrainean iubitor de libertate. Farul libertății care a fost odată America nu mai strălucește. Putin, canalie norocoasă, nu putea exista un moment mai bun pentru tine. America nu are lider.

___________________

Articolul original: Sorry Ukraine, America voted the wrong way in 2012

Lt.Col.(r) Allen West s-a născut și a crescut în Atlanta, Georgia. În cariera sa de 22 de ani în US Army a avut misiuni în mai multe zone de luptă: operațiunea Furtuna Deșertului, Irak, Afganistan, unde a fost decorat în numeroase rînduri. A fost ales membru al Camerei Reprezentanților în al 112-lea Congres (2011-2013) din partea Districtului 22 – Florida. În prezent este contributor Fox News, Senior Fellow la London Center for Policy Research și scrie în mod regulat pentru numeroase surse media.

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Redacţia

Redacţia

Conservatori români

13 comentarii

  1. dr pepper
    2 martie 2014

    Locotent colonelul Allan West, un indragit al Tea Party care nu se abtine sa spuna lucrurilor pe nume.
    Ca un orice bun tea partier ????

  2. dr pepper
    2 martie 2014

    Romania incotro?

    In aceasta valtoare a evenimentelor de la granita Romaniei, premierul Ponta se ascunde iar de responsabilitate – sub poala papala de data aceasta.
    Conform pactului de la Budapesta incheiat intre Marea Britanie si Statele Unite pe de-o parte si Ucraina pe de cealalta, cele doua superputeri s-au angajat la Budapesta in 1994 sa garanteze granitele statului Ucrainean daca acesta renunta la arsenalul atomic, acord cunoscut si sub numele de Budapest Memorandum.
    Administratia Obama a reasigurat Ucraina pe data de 3 iulie 2010 ca va respecta acest acord.
    Nu stiu cata putere mai au acum cuvintele si asigurarile Americii. S-a intamplat deja in Siria cand America a trasat o linie rosie de netrecut ce a fost trecuta cu brio de Assad sub obladuirea lui Putin. Ce asigurari va mai putea da America Romaniei in cazul in care nu respecta pactul de la Budapesta?
    Si Romania cum va reactiona cu un parlament rusofil care nu doreste implicarea agenturilor straine americane in treburilii interne si al carui prim-ministru gaseste mereu o calatorie de facut in momente critice?
    Cu un aliat care prefera o partida strasnica de golf cand lucrurile o iau razna?
    Allen West greseste in privinta aceasta: ar trebui sa isi ceara scuze nu numai poporului ucrainian lasat de izbeliste.
    Ci si al celui polonez, ceh, roman, bulgar, israelian, slovak, ungur, sud coreean, japonez samd. Mai putin celui francez.
    Revenind la oile noastre: Romania incotro? Ce optiuni mai ai? Cu o populatie terifiata de cutremurele create de extractia de gaze imperialista, dar impasibila la pericolul rusesc.
    Revealed: The forgotten treaty which could drag the US and UK into WAR with Russia if Putin’s troops intervene in Ukraine

  3. x
    2 martie 2014

    Am mai postat eu un comentariu la alt articol pe tema asta dar inca nu a fost aprobat inca.
    Eu nu neg ca Obama e un presedinte slab.

    Dar eu va intreb pe voi, ce a facut Bush in 2008 cand Rusia si-a facut de cap cum a vrut in Georgia ?
    http://youtu.be/3znplmT83mU

    A avut dreptate Romney in legatura cu Rusia in 2012 dar de dat din gura oricine-i bun. Ce va face sa fiti asa siguri ca Romney n-ar fi adoptat o pozitie similara ca Obama sau Bush in 2008 ?

    Fiti fair play si acceptati si punctele de vedere care nu va convin.

  4. Daniel Francesco
    2 martie 2014

    @X
    Celor care pun intrebari retorice de genul acesta nu li se raspunde. La o grupare de aiureli facile nu se poate raspunde decat daca nu ai nimic de facut, exact genul pe care il pui in evidenta prin comentariul de mai sus. Suntem oameni prea ocupati pentru a ne permite luxul sa gandim la nivel zero.
    Maestre, daca vrei sa spui ceva, dovedeste cu argumente logice, cantarite si masurate ca exprimare. Cand mai vii pe aici, sa nu mai acuzi doar ca sa te afli in treaba ca apoi sa te plangi pe siturile stangiste.

  5. Costin Andrieş
    2 martie 2014

    Daca europenii ascultau de bush in 2008, ucraina era acum in nato si putin, in loc sa invadeze tari, dansa kazacioc pe balalaika, de plictiseala, intr-unul unul din palatele lui de neam prost.

  6. Alexandru
    2 martie 2014

    Ucraina nu a fost primita in UE si NATO fiindca este, ca fost spatiu sovietic, foarte departe de standardele si reflexele civilizatiei occidentale. Sa n-o mai dam dupa copac. Ucraina n-are traditia exercitiului democratiei liberale nici cat Romania, nu ca pe noi ne-ar da afara din casa. In 2012 in Romania a avut loc o tentativa de lovitura de stat, care nu a reusit nu din cauza traditiei democratice a Romaniei (dimpotriva, stim bine, boborul chiuia vesel ca il da jos pe Basescu), ci din cauza unui imens efort diplomatic depus de US si UE. Deci nu, europenilor nu le trebuia o tara de 45 de milioane de oameni din care o mare parte si-a conservat instinctele si reflexele sovietice, precum si loialitatea fata de Moscova.

    Inca ceva, ar fi sanatos sa ne scuturam putin de entuziasme fara acoperire in realitate si de wishful thinking. In Ucraina doar 17 procente din populatie sunt etnici rusi. Nu e ca si cum alea 17 procente graviteaza spre Moscova si ailalti 83 la suta vor direct in UE si in NATO. Multi dintre aia din est, de prin Harkov si Donet, care vor la ma-sa Rusia, sunt ucrainieni. Plus ca sunt foarte, foarte multe familii mixte, acolo, si de fapt in toata Ucraina (si Moldova). Dorul de Sovietski Soiuz transcede linistit barierele etnice.

    Stiti care a fost una dintre primele masuri luate de noua Rada de la Kiev? Pe 23 februarie au abrogat o lege care dadea statut de limbi regionale in Ucraina limbilor romana, maghiara, rusa, poloneza, si parca inca una. La revedere, singura limba oficiala din Ucraina e ucrainiana. E adevarat, noul presedinte interimar, am uitat cum il cheama, a zis ca da cu veto. Sa-l vedem, dar semnele nu sunt bune.

    Deci, cum ziceam, sa lasam euforia. Sa lasam si vitejia practicata de dupa monitor. In 2008 UE nu a primit cu sorcova in ucraineana fiindca le taia Putin gazul si le inghetau europenilor mucii in nas iarna, sau li-l vindea la un pret de ii scotea la pepeni pe nemti si alti aia. Nu e nici o mare istetie ce zic eu aici. Si pe blogul asta s-au discutat chestiile astea de sute de ori. Brusc, uitam, ca ne-a lovit dragostea aia mare de ucrainieni. Sau frica aia mare de rusi.

  7. dr pepper
    2 martie 2014

    Acum cativa ani am avut o discutie asemanatoare pe un forum romanesc.
    La momentul acela era vorba de JFK.
    Ei bine, cand JFK a venit la carma Americii a venit cu aceleasi valori „democrate”.
    De ce sa facem din Rusia ( Uniunea Sovietica la vremea aceea) un dusman?
    Apoi a pornit o politica de „appeasement” fata de Imperiul Raului, rezultatele s-au vazut imediat si au culminat cu criza nucleara cubaneza. Dar daca ar fi sa ii acordam circumstante atenuante lui JFK, acesta s-a trezit la timp. Bineinteles, am fost infierat cum se cuvine de membrii acelui forum. Eram tratat precum Sarah Palin. Un lunatic, un conspirationist, realmente un stupid. Cred ca in final am deschis cateva minti. Adica sper. Istoria e plina de oameni politici ce au aderat la aceasta politica de „appeasement”, printre cei mai cunoscuti sunt Jimmy Carter si deja celebrul Neville Chamberlain. JFK a fost unul dintre acestia chiar daca pentru o scurta perioada. I-a trebuit un dus rece sa se trezeasca. Ma tem insa ca noul locatar de la Casa Alba este departe de a se trezi, oricate dusuri reci i s-ar administra. Ce a facut Bush? Ei bine Bush a facut multe lucruri bune, a si gresit serios uneori. Dar sa ne reamintim perioada cand Romania isi dorea sa iasa din ifluenta malefica a Rusiei si a reprezentatului sau Iiescu. S-a intamplat ca pe vremea aceea sa fie un alt presedinte american democrat. Singurul din istorie care a mintit sub juramant ( demonstrat si iertat). I s-au facut concesii nenumarate. I s-au pus la dispozitie baze militare romanesti pentru a fi atacata Serbia, s-au tradat teritoriile romanesti de peste Prut de partidul lui Coposu. Rezultatul? Romaniei i s-a refuzat accederea in NATO si Uniunea Europeana. Cativa ani mai tarziu la casa alba s-a instalat un presedinte republican. Dupa ce acesta a introdus Romania in NATO, a venit si cererea de integrare in structurile europene. Ca o ironie a soartei, un presedinte roman rusofil care a bagat Romania intr-una dintre cele mai cenusii perioade si care a fost votat de catre electoratul roman cu aproximativ 80% de voturi in primul mandat din trei, a taiat panglica intrarii in NATO si Europa. NU a fost vina lui, insa eu continuam sa citesc dezgustat comentarii pe forumuri romanesti despre cat de prost este cowboy-ul de la Casa Alba. Ucraina trece prin aceeasi metamorfoza romaneasca iar eu ca si cetatean american platitor de taxe american incep sa ma intreb: oare se merita? Acea Romanie care acum un deceniu statea la coada la ambasada Italiei cu cortul sa primeasca viza, acum poate calatori cu buletinul in Europa si demonstreaza impotriva capitalismului in fata ambasadei americane care i-a oferit ocazia. Clasa politica votata de poporul roman este una corupta peste orice limita imaginabila, poporul roman iese pe strazi in numar mare demonstrand impotriva Americii si doar cativa pentru victimile ucrainiene. Mi s-a facut o scarba de nedescris. Va intreb: ce cauta Romania in Europa? Locul ei nu e acolo!

  8. Anca Cernea
    2 martie 2014

    Azi e de serviciu Alexandru.

  9. Anca Cernea
    2 martie 2014

    ce vorbă e asta, dr. pepper?

    Acea Romanie care acum un deceniu statea la coada la ambasada Italiei cu cortul sa primeasca viza, acum poate calatori cu buletinul in Europa si demonstreaza impotriva capitalismului in fata ambasadei americane care i-a oferit ocazia. Clasa politica votata de poporul roman este una corupta peste orice limita imaginabila, poporul roman iese pe strazi in numar mare demonstrand impotriva Americii si doar cativa pentru victimile ucrainiene. Mi s-a facut o scarba de nedescris.

    nu-mi vine să cred…
    cum adică, „România demonstrează împotriva capitalismului”?

    păi noi de ce ne răcim gura de luni de zile pe ILD ca să explicăm cine sunt ăia care demonstrează împotriva capitalismului, TOCMAI, CĂ NU REPREZINTĂ ROMÂNIA, REPREZINTĂ RUSIA!!!!

    păi noi de ce ne chinuim să explicăm clasei politice din România că ELECTORATUL ROMÂNESC NU VOTEAZĂ, NU VINE LA ALEGERI, PENTRU CĂ NU ARE CE ALEGE?????!!!!

    nu ne-am agonisit atâtea înjurături pentru că am zis că:
    – „dreapta” românească nu e dreapta,
    că degeaba dă vina pe popor, mai bine s-ar uita în oglindă, să vadă de ce electoratul de dreapta nu-l prea poate deosebi pe Blaga de diferiți elefanți din PSD?
    – că acea 1/3 din populație, care reprezintă electoratul invariabil al stângii (tagma jefuitorilor+rudele și clienții), merge mereu la vot, iar celelalte 2/3 nu au cu cine vota?????!!!!

    Atunci, CINE E DE VINĂ PENTRU STAREA JALNICĂ A CLASEI POLITICE? ELECTORATUL SAU CHIAR CLASA POLITICĂ, fiindcă nu reprezintă cum ar trebui societatea românească, ci rezultă dintr-o selecție negativă?

    dr. pepper, pe cuvânt, nu mă așteptam la interpretarea asta…

  10. Vlad M.
    2 martie 2014

    X

    De exemplu, sprea marea surprindere a dumitate detest CriticAtac.

    Nu e nici o surprindere. Stangistii au prostul obicei de a se uri intre ei. Asta e realitatea, sunteti cam lipsiti de unitate. In rest, avem destule probleme si cu republicanii, dar te asigur ca antiamericanismul e una, iar criticarea politicii e alta. La tine pare mai mult antiamericanism decat critica a politicii. Asta este. Sanatate!

  11. Daniel Francesco
    2 martie 2014

    X a zburat definitiv pentru recidiva in trollism si alte isme.

  12. geefo
    2 martie 2014

    Anca Cernea,
    nu vreau sa para ca ma erijez in avocatul lui Dr Pepper, dar este de inteles ceea ce-l frustreaza pe el. Spui ca cei care demonstreza impotriva capitalsmului nu reprezinta Romania, de fapt o cam reprezinta. Cat la suta din populatie este nostalgica dupa vremurile regimului ceausist? Clasa politica actuala este reflectarea electoratului, chiar daca nu ne(va) convine. Cum a putut sa castige Voiculescu, la mare distanta, in fata unui candidat care intruchipa exact opusul acelui sobolan rosu? Cum a fost acceptata magaria cu cresterea numarului parlamentarilor cand la referendum s-a votat scaderea acelui numar? In multe aspecte ale vietii politici, ca si in exemplele acestea doua, „coloratura” politica nu ar trebui sa aiba nici o importanta.
    Chestii de genul acesta, combinate cu remarci si aprecieri negative la adresa SUA pot determina o reactie mult mai abraziva decat cea exprimata in postul cu pricina. Poate ca americanii sunt prosti, obezi si aroganti, cu civilizatie mai putina decat europenii ( cum mentiona cineva de aici, cu ceva vreme in urma), dar Romania si Europa de Vest le datoreaza mult si inca nu sunt in pozitia sa tina nici un fel de lectii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ce ai mai putea citi
ro_RORomanian