Amazoane anticapitaliste (1): Feminismul și dușmanii lui

Print Friendly, PDF & Email

Feminism-România și-a descoperit o pasiune anticapitalistă și anti-liberală (anticapitalistă) demnă de Critic Atac, site pe care îl și promovează la loc de cinste, alături de CNCD și celelalte instituții ale corectitudinii politice românești. De ce? Pentru că în societatea modernă multilateral-terminată în care trăim, stâlpii patriarhatului par a fi, prin definiție, capitaliști. A naibii societate, al dracului capitalism!

Să luăm drept exemple două articolașe, ambele de extracție franțuzească, dar scrise românește.

Articolul #1:
„Feminismul câştigă legitimitate, dar naşte încă frici şi negări isterice”

Ce titlu, domnișoarelor, doamnelor și domnilor! Zoe, chiar că ești bărbată! Dar să lăsăm aluziile la Caragiale și să trecem la ce o macină pe amazoana necunoscută (o poreclă era perfectă; n-avem nevoie de nume, prenume și adresă, doar nu suntem autoritățile statale) care semnează în condica anticapitalismului criticatacant a Feminism România.

Panseul nr.1

Câştigarea legitimităţii feminismului este aproape incontestabilă în Franţa. Educaţi în şcoli mixte, atât femeile cât şi bărbaţii sunt obişnuiţi să creadă în egalitatea dintre sexe şi să condamne sexismul virulent acolo unde apare. Însă există riscul ca educaţia să nu fie singura sursă după care oamenii se formează, şi nici nu este, mai ales atunci când e vorba de conturarea rolurilor de gen în societate.

Traducere misogină
1. Feminismul este legitim în Franța. Asta e bine.
2. Femeile și bărbații sunt obișnuiți să creadă în egalitate și să condamne „sexismul”. Și asta e bine.
3. Educația din școlile mixte nu este singura pe care o primește tânărul francez. Asta nu mai e bine. Ba chiar, dacă stăm și ne gândim un pic, e de-a dreptul rău, mai ales dacă la mijloc se află „conturarea rolurilor de gen în societate”.

Observații misogine
1. „Sexismul” este newspeak feminist pentru misoginism; nu se aplică androfobiei (aversiune față de bărbați; un înțeles mai potrivit ar fi frică patologică/ repulsie față de bărbați), manifestare legitimă a frustrării izvorâte din milenii de asuprire masculină.
2. Cei mai puțin cunoscători în ale isteriei feministe nu trebuie să se lasă păcăliți de termenul „gen”. Nu este echivalentul sexului, având un cu totul alt sens – „genul” este dimensiunea social-politică a orientării sexuale. În această „perspectivă”, Vasile Ion poate fi bărbat, dar să „simtă” femeiește, având genul feminin. Cel puțin conform apostolilor („apostole” nu există, ne cerem scuze) feminismului.

Panseul nr.2

În plus, teama de a se uita la propria relaţie conjugală declanşează teamă şi în cel mai amuzant caz, reacţii de negare: „ei, la noi nu e aşa..”. Ba este! În 80% dintre cuplurile franceze, şi 95% dintre cele româneşti, treburile casnice sunt făcute de către femei. Acel „timp liber” este doar al bărbaţilor, femeile fiind datoare „rolului lor” să educe copii, să spele, cureţe, gătească, pregătească pe gratis.

Traducere misogină
1. Toate femeile care neagă existența unui patriarhat zdrobitor trăiesc în minciună. Sunt dominate de frică și nu au curajul de a vedea realitatea incomodă a asupririi lor constante de către partenerul de viață de sex masculin. Asta e rău.
2. Treburile casnice sunt făcute aproape numai de către femei, în timp ce masculul feroce stă și trăndăvește acasă după o zi de trândăveală la slujbă unde probabil a asuprit alte femei. Asta e și mai rău.
3. Datele feministe oferite: în retardata și patriarhala Românie, 95% din munca gospodăriei e făcută de femei, în timp ce în egalitara și feminista Franța „doar” 80%. Asta e cel mai rău.

Observații misogine
1. Retorica vieții în negare pe care ar trăi-o ne-feministele este ieftină și probabil își are rădăcinile în lecturi superficiale din psihanaliză, o „știință” profund deterministă, ușoară, ale cărei baze ar putea fi oricând puse la îndoială, dar care place mult amazoanelor. Lecturi din pshinaliza le întăresc fixațiile și le fac să se simtă superioare.
2. Femeile care nu-s feministe joacă nefericitul rol al proletarului confuz din ideologia comunistă, acela care are nevoie de revoluționarul de profesie comunist pentru a vedea adevărul/ lumina comunismului, ocultat de marea conspirație capitalistă. Asemenea, feminista este cea care își va călăuzi înspre ieșire surorile rătăcite în deșertul masculin.
3. Avem de a face cu o variantă specială de marxism, freudomarxismul, intim legată de psihanaliză, Școala de la Frankfurt și Teoria Critică.

feminismul radical, departamentele pentru studii feministe, departamentele pentru studii homosexuale, departamente pentru studii negre – toate aceaste sunt ramuri ale Teoriei Critice. Ceea ce a făcut Şcoala de la Frankfurt a fost să extragă în anii ’30 din Marx şi din Freud pentru a crea această teorie numită Teoria Critică. Termenul este ingenuu pentru că eşti tentat să întrebi “care este teoria?”. Teoria este aceea de a critica. Teoria spune că pentru a doborâ cultura occidentală şi ordinea capitalistă trebuie să nu oferi o alternativă. Au refuzat în mod explicit să facă aşa ceva. Au spus că nu este posibil deoarece nu ne putem imagina cum ar arăta o societate liberă (definiţia lor a societăţii libere). Atâta timp cât trăim sub reprimare – represiunea ordinii economice capitaliste care creează (în teoria lor) condiţia freudiană, condiţia pe care Freud o descrie în caracteristici ale represiunii – nu ne-o putem imagina. Teoria Critică se reduce la simpla critică. Ea cere cea mai distructivă critică posibilă, în orice formă posibilă, intenţionată pentru a distruge actuala ordine. Şi, desigur, când auzim feministele că întreaga societate are ceva cu femeile şi aşa mai departe, acest tip de critică este un derivat al Teoriei Critice.

4. Timpul liber de care s-ar bucura numai bărbații este o pură invenție feministă. În realitate, pentru cei mai mulți oameni care chiar muncesc și nu trăiesc din studii de gen, munca nu se termină nici măcar acasă, indiferent de sexul pe care îl poartă.
5. Rămâne de demonstrat de ce societatea poartă vină pentru bărbatul care nu ajută în treburile casei, dar femeia care l-a ales și și-a dat acceptul să îi fie soție/ parteneră este lipsită de orice responsabilitate. Numai cineva care disprețuiește cu adevărat femeile poate să creadă că ele nu trebuie să își asume răspunderea pentru viața pe care o duc.
6. Ce frumoase sunt datele astea pe care le aruncă în luptă feministele: indiferent de temă (de la violența conjugală până la „singura persoană din familie care spală vase”), procentajele sunt toate de la 80 în sus. Mai că te și miri că nu sunt ca pe vremea Împușcatului, de peste 100!
7. „Răutăcism” #1 (da, știu că nu există în DEX, amazoanelor): dacă diferența dintre egalitara și feminista Franță și retardata și „patriarhala” Românie este de doar 15%, ce mare brânză au făcut feministele franceze în atâtea zeci de ani?
8. „Răutăcism” #2: dacă numai femeile răspund de familie și treburile din casă, atunci fac o treabă tare proastă cu educația plozilor de ies atâția misogini pe metru pătrat precum spun feministele. Pentru asta cine își mai asumă răspunderea? Ah, da, cum de am putut uita? „Soțietatea”, nene Iancule, abstractul numit „patriarhat”! Adică nimeni. „Curat murdar, coane!”

Panseul nr. 3

Într-un articol din 1970, socioloaga [îngroșarea îmi aparține n.a.] Christine Delphy demonstra cum îngrijirea copiilor şi munca domestică este făcută aproximativ în totalitate de către femei. De atunci au trecut 40 de ani şi nu s-a schimbat nimic. Aici ne plângem de regimul comunist care a tolerat patriarhatul tradiţional, dar economia politică a patriarhatului supravieţuieşte de minune capitalismului liberal. Cum spune Thomas Lancelot, în 2011 bărbaţii, tineri sau nu, profită în continuare de munca gratuită a femeilor, şi doar „cu revoluţia feministă se poate schimba ceva!”

Traducere misogină
1. Feministele ne asigură că, în materie de patriarhat și oprimare a femeilor, între capitalism și comunism nu există nici o diferență. Comunismul a internalizat vechile obiceiuri, iar capitalismul le-a mascat în continuare.
2. Aceleași feministe ne asigură și că între 1970 și 2012 timpul a stat în loc și „nu s-a schimbat nimic”, da’ nimic!, în vreuna din țările europene.

Observații misogine
1. Operarea cu orice preț cu distincții „de gen” te expune ridicolului. „Socioloaga Christine Delphy? Nu știu cât de oloagă este sau a fost Christine Delphy, dar faptul în sine nu are nici o relevanță când subiectul este terifiantul „patriarhat” (brr!).
2. Observația de mai sus este mai degrabă răutăciosă. Ea ar fi valabilă doar dacă amazoana care a redactat articolul ar fi avut intenția de a mutila limba română chiar mai mult decât o face de obicei numai pentru a sublinia statutul social al Christinei Delphy. Cel mai probabil, dată fiind natura profund discriminatorie a cuvântului incorect politic „olog”, amazoana noastră s-a lăsat dusă de valul ze(l)ului (zeiței?) feminist(e) și a feminizat, după cum a știut mai bine, toate profesiile cunoscute omului ori, pentru a fi politically correct, femeii. Așa a apărut „socioloaga”, un cuvânt olog din naștere din moment ce Dicționarul Explicativ al Limbii Române cunoaște, bietul de el, doar „sociologă”.
3. Multe s-au petrecut în aceste decenii pe care Feminism România le vede ca stând pe loc. Nici un om întreg la minte nu ar putea să susțină că în 40 de ani relațiile dintre femei și bărbați nu au suferit transformări fundamentale.
a) Femeile au drept de vot în toate țările civilizate, iar derapajele sunt sancționate tot mai ferm.
b) Datorită feminismului și revoluției sexuale dezlănțuite la sfârșitul anilor ’60 și sădite în anii ’30, relațiile dintre sexe au fost denaturate până într-atât încât în lumea bună simplul gest de a deschide ușa unei femei ori de o ajuta-o cu bagajele a ajuns să simbolizeze misoginia. Cavalerismul a murit. Nici sexul nu mai e ce a fost. Pornografia și sexualizarea extremă a culturii sunt consecințele perverse ale revoluției feministe pe care amazoanele, stângiste veritabile, o doresc re-făcută, cu Dumnezeu știe ce alte mutilări.
[Bilanțul primeia este mai mult decât lămuritor. Căsătoria a fost aruncată în derizoriu ca închisoare, nașterea desconsiderată ca prizonierat sau blestem al naturii, viața copiilor aruncată la gunoi prin avorturi care ucid, de cele mai multe ori, tot fete. Cât despre legile penale, ele au fost relaxate tocmai la presiunea feministelor și a tovarășilor lor de drum. Astăzi criminalii și violatorii nu mai sunt ființe rele (bine și răul nu există, țărănoilor!), ci victime ale societății capitaliste care îi asuprește din primul moment al vieții. Și pe ei îi alienează capitalismul, și ei sunt oprimați. Dacă omoară sau ucid, trebuie înțeleși, nu condamnați la ani grei de închisoare ori, mai rău, la moarte. Moartea e rezervată numai nemernicilor capitaliști.]
4. Comunismul nu a tolerat patriarhatul tradițional. O asemenea afirmație este o insultă la adresa tuturor comuniștilor (ideologi, dictatori criminali, securiști sau simpli pioni) din ultimele două secole și trădează o crasă ignoranță. Comuniștii și-au făcut un motiv de mândrie din opoziția furibundă la societatea „burghezo-moșierească”. Familia, ca bază a societății, se înscria în rândul inamicilor cei mai periculoși ai viitoarei orânduiri comuniste, întocmai pentru că era par excellence o instituție a oprimării.
a) Amicii Karl Marx și Friedrich Engels considerau căsătoria o formă de sclavie și prostituție. Din punctul lor de vedere, între prostituată și nevastă nu era decât o diferență de grad. În cuvintele lui Engels, femeia care devine soție „nu își închiriază corpul, ca un muncitor salariat, ci îl vinde în sclavie, o dată pentru totdeaună”.
b) Părintele educației sexuale moderne este comunistul Georg Lukacs.

În 1919, Lukacs, care era considerat cel mai strălucitor gânditor marxist de la Marx încoace, a pus întrebarea “Cine ne va salva de civilizaţia de occidentală?” El a teoretizat că marele obstacol în crearea paradisului marxist este cultura, însăşi cultura occidentală.

Lui Lukacs i s-a oferit ocazia să îşi aplice ideile pentru că atunci când guvernarea bolşevicului local Bela Kun a fost instituită în Ungaria în 1919, a fost numit comisar pentru cultură, şi primul lucru pe care l-a făcut a fost acela de a legaliza educaţia sexuală în şcolile maghiare. Asta a făcut ca muncitorii să nu sprijine guvernarea Bela Kun, poporul maghiar privind înspăimântat această iniţiativă, muncitorii la fel de impresionaţi precum toţi ceilalţi, dar el a făcuse deja conexiunea de care mulţi dintre noi suntem încă surprinşi şi astăzi, pe care încă o considerăm ultima modă.

c) Printr-un decret, bolșevicul Lenin a introdus în Rusia divorțul, l-a înlesnit, iar mai apoi a dat liber la avort. Omul de mâine nu mai putea fi îngreunat de copii, cu atât mai mult tovarășa de mâine, eliberată din chingile familiei.
d) Însăși natura umană era inamicul comunismului. Omul Nou trebuia să fie fundamental diferit de cel vechi. „Patriarhatul tradițional”, rămășiță a unei perioade retrograde din istoria umanității, trebuia eliminat cu desăvârșire.
5. Capitalismul nu apare ca sistem politic decât dacă este privit printr-o grilă marxistă. Marxismul este acela care a stabilit natura politică a capitalismului, părinții fondatori Marx și Engels, dar și emulii lor ulteriori, depunând eforturi considerabile pentru a bate câmpii privitor la opoziția politică fundamentală între orânduirea socialistă (firește, superioară) și cea capitalistă (decadentă și muribundă). „Economia politică a patriarhatului”* nu poate ființa în „capitalismul liberal” deoarece acesta din urmă este o invenție a stângii radicale. Este science-fiction pur ce are doar iz de știință. Dacă marxismul este știință, atunci și capitalismul liberal din discursul feminist e real, or știm bine că nu e știință, ci religie.

Dacă marxismul ar fi cu adevărat știință, atunci ar fi fost mai întâi testat pe șobolani.

(va urma)

* „Economia politică a patriarhatului”: limba de lemn este sublimă, nu-i așa?

The following two tabs change content below.
„By accepting punishment, not for any sins, but for our virtues, we betrayed our code and made theirs possible. [...] Theirs is the morality of kidnappers. They use your love of virtue as a hostage. [...] Your enemies are destroying you by means of your own power. Your generosity and your endurance are their only tools. Your unrequited rectitude is the only hold they have upon you. They know it. You don't. The day when you'll discover it is the only thing they dread. You must learn to understand them. You won't be free of them, until you do.” - Francisco D'Anconia (Atlas Shrugged - Ayn Rand, p. 619)

Lasă un comentariu

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.