Amintirea lui Virgil Ierunca: Despre onoare in vremea dispretului

    Print Friendly, PDF & Email

    Greu de crezut, dar au trecut cinci ani de la plecarea dintre noi a celui care a fost constiinta vie a spiritului democratic romanesc, ilustrul intelectual critic Virgil Ierunca. Ganditor de superba tinuta morala, Ierunca a fost un spirit tinar si liber, care a refuzat sa-si abjure ideile de dragul diverselor avantaje conformiste. Alaturi de Malraux si Koestler, unul dintre scriitori favoriti ai lui Ierunca a fost Camus. La ce bun presupusa puritate a scopurilor daca atingerea lor implica abdicari etice, tradari, calcarea in picioare a tuturor principiilor presupus sacre, s-a intrebat el si ne-a invatat si pe noi sa ne intrebam. Abia dupa suprimarea Primaverii de la Praga, un Jean-Paul Sartre ajungea la o concluzie similara scriind ca “scopul nu este altceva decit recapitularea miloacelor utilizate pentru realizarea lui”. Virgil Ierunca a stiut acest lucru inca de la sfirsitul anilor 40, cind atitia intelectuali, militanti comunisti ori „tovarasi de drum”, cintau osanale lui Stalin si justificau procesele spectacol comuniste. Virgil Ierunca i-a dispretuit pe drept motiv pe cei pe care Lenin i-a numit cindva „idiotii utili”. Una din cartile sale preferate a ramas, pana la sfirsitul vietii, „Gandirea captiva” de Czeslaw Milosz, o radiografie a seductiei exercitate de „Noua Credinta”, deci de comunism, asupra atator intelectuali. “Le Temps du mépris” este titlul unui roman de Malraux. Opera Monicai Lovinescu si a lui Virgil Ierunca demonstreaza capacitatea spiritului critic de a ramane vertical intr-un asemenea vitreg timp.

    Chestiunea relatiei dintre ideologie si teroare este cat se poate de actuala, iar in ce priveste destinul Romaniei in secolului douazeci, mai cu seama dupa 1945, este inca departe de a fi fost scrutata cum s-ar cuveni. Cei care se proclama azi adversarii „neo-interbelicului” nu au in vedere doar radicalismul mistic al unui Nae Ionescu, ci, mai ales, lovinescianismul, spiritul deopotriva antifascist si anticomunist, acea directie intruchipata de E. Lovinescu, inradacinata in mostenirea maioresciana, cu care au inteles sa se identifice, in vremuri disperate, membrii Cercului Literar de la Sibiu. Pentru mine, actiunea intelectuala purtata timp de decenii de Monica Lovinescu si Virgil Ierunca, cel mai onest si demn cuplu al culturii romanesti dintotdeauna, tine tocmai de primatul eticului si de repudierea cinismelor oportuniste . Pentru multi din generatia mea, emisiunile lui Virgil Ierunca despre monstruosul experiment de la Pitesti au fost catalizatorul despartirii de orice iluzii privind natura sistemului in care traiam.

    Cred ca trebuie accentuat faptul ca Monica Lovinescu si Virgil Ierunca au fost membri ai Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Ne-au pus la dispozitie intreaga lor opera, ne-au dat permisiunea sa folosim orice text al lor pentru Raport, au dovedit o solidaritate indefectibila cu demersul Comisiei. Legatura cu ei a fost tinuta permanent prin Mihnea Berindei si Nicolae Manolescu. Virgil Ierunca nu a mai apucat momentul 18 decembrie 2006, dar Monica Lovinescu l-a prins. Am vorbit la telefon, mi-a spus: “Indiferent de agresiunile vadimiste, indiferent de obstructiile pesediste, indiferent de revarsarile urii, minciunii si calomniei, noi am invins”. Din pacate, vremea dispretului nu s-a incheiat atunci, cum ne-a fost dat sa constatam in acesti ultimi ani.

    Virgil Ierunca a fost aparatorul unor valori care au fost si sint nu o data ignorate, persiflate si agresate. A fost un intelectual de un mare rafinament metafizic, un spirit fundamental dubitativ indatorat lui Husserl si apropiat de Levinas. Detesta imprecatiile profetice, retorica hiperbolica. Somnambulii ideologici il exasperau, dar a stiut sa-i examineze cu pasiunea istoricului mentalitatilor si ideilor. Mai putin clement a fost Ierunca cu lacheii puterii totalitare. Paginile “Antologiei rusinii”, transmise vreme de decenii la “Europa Libera”, fac parte dintr-un efort intr-adevar eroic de a salva sensul demnitatii in timpuri sumbre. Asemeni Monicai Lovinescu, Ierunca s-a dedicat apararii memoriei impotriva amneziilor atat de avantajoase pentru calaii totalitari si urmasii lor. Impreuna, cei doi mari intelectuali au fondat o etica a neuitarii menita sa dainuie. Sustinerea rectitudinii etice a fost unul din marile sale scopuri creatoare. A reusit cu admirabil succes. Daca este nevoie de vreo proba, este suficient sa ne reamintim nesfirsitele valuri de calomnii impotriva celor doi, mizeriile secretate de condeierii protocronismului cu binecuvintarea (sau din ordinul) politiei politice comuniste.

    Ar fi multe de spus despre gindirea lui Virgil Ierunca, in care tragismul viziunii metafizice se intilneste cu o incredere neabatuta in sansele ratiunii. Ca liberal convins a pariat pe proiectul societatii deschise, desi stia cat de multi sunt cei care urasc individualismul civic. Opus fascismului si al comunismului, frati gemeni intru demonism nihilist, Virgil Ierunca a trasat in opera sa liniile de forta ale unui democratism romanesc temperat, tolerant si precaut in raport cu cantecele de sirena ale utopiilor revolutionare. Gratie eseurilor sale, am inteles sensul adinc al afirmatiei: „Marx a murit”. Cu eleganta, dar fara inutila timiditate, Virgil Ierunca a spus adevaruri esentiale pentru onoarea culturii romanesti. Acum, cand auzim noi elogii iresponsabile la adresa „proiectului comunist”, cand unii ne anunta ca statul de drept este o fictiune burgheza, ca si parlamentarismul (nu denunta Lenin “cretinismul parlamentar?), ca piata libera genereaza mizerie, ca neoliberalismul este un pericol mai mare pentru civilizatie decat terorismul, ca ar trebui sa-i mai dam o sansa lui Lenin, sa-l “repunem in scena”, este necesara scrierea unei biografii a celui care a pornit dinspre o stanga anti-comunista pentru a ajunge, prin fascinante exercitii spirituale, la limanul unui liberalism in care se intalneau Raymond Aron, Leszek Kolakowski, Camus, Orwell, Koestler, Steinhardt si Soljenitin. Tot asa cum avem nevoie de biografia Monicai Lovinescu. Lectiile lor etice si estetice raman de o ardenta actualitate.

    Textul de mai sus este versiunea largita a articolului meu dedicat amintirii lui Virgil Ierunca aparut in “Evenimentul Zilei”, miercuri 28 septembrie 2011, la cinci ani de la stingerea din viata a acestei personalitati exemplare a culturii romanesti.

    Un gând despre “Amintirea lui Virgil Ierunca: Despre onoare in vremea dispretului

    1. „Somnambulii ideologici îl exasperau” (pe Virgil Ierunca) – ce bine zis, d-le Tismaneanu : „somnambulii ideologici”.. Chiar ca asa-i !

    Lasă un comentariu

    Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.