Apel către IICCMER

Print Friendly, PDF & Email

Ne vedem din nou nevoiţi să amintim conducerii Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoriei Exilului Românesc faptul că are obligaţia morală şi legală să reacţioneze faţă de orice formă de negaţionism în privinţa crimelor comunismului.

Aşa cum Fundaţia Ioan Bărbuş a mai arătat, orice comparare a victimelor comunismului, eroi ai neamului – persecutaţi de un regim ilegitim şi criminal tocmai pentru că erau cei mai buni fii ai României – cu infractorii şi urmăriţii penal din zilele noastre, când ţara noastră este un stat de drept, membru NATO şi UE, constituie o formă de negaţionism, adică o profanare şi o obscenitate la adresa memoriei naţionale. De această dată, comparaţia a fost făcută de preşedintele interimar Crin Antonescu, în ieşirea sa din seara de 15 august a.c. faţă de cercetările Parchetului privind fraudele comise la recentul referendum, organizat de autorităţile USL. În consens cu Ion Iliescu, Preşedinte de Onoare al PSD, şi cu acelaşi dispreţ faţă de separarea puterilor în Stat, de independenţa justiţiei, Crin Antonescu a asemuit îndeplinirea de către procurori a îndatoririi lor legale de a investiga posibile fapte penale săvârşite în legătură cu votul din 29 iulie, cu acţiunile prin care regimul comunist a impus colectivizarea agriculturii, ucigând, schilodind, deportând şi jefuind zeci şi zeci de mii de cetăţeni în cadrul unei masive campanii criminale.

Din nou ne vedem nevoiţi a-i solicita D-lui Dinu Zamfirescu, Preşedintele Consiliului Ştiinţific al IICCMER, numit de guvernul Ponta, să-i pună în vedere în mod public lui Crin Antonescu – până de curând preşedinte PNL, deci şeful de partid al D-lui Zamfirescu – să-şi retragă spusele şi să ceară scuze pentru lipsa de respect pe care a arătat-o faţă de victimele colectivizării. Cu atât mai mult cu cât interimarul Antonescu a găsit de cuviinţă să facă asemenea declaraţii cu doar câteva zile înainte de 23 august, zi declarată prin legea adoptată de Parlamentul României și promulgată de Preşedintele Traian Băsescu – Zi a Comemorării Victimelor Fascismului şi Comunismului.

În cazul în care conducerea IICCMER mai are nevoie de lămuriri în privinţa caracterului criminal al campaniei de colectivizare, îi sugerăm să se documenteze cât mai rapid, consultând, de exemplu, Raportul Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România – cunoscut şi ca Raportul Tismăneanu. Colectivizarea, o crimă de proporţii istorice, premeditată ca element de bază al impunerii regimului comunist de către sovietici în ţara noastră, a distrus nenumărate vieţi omeneşti, nenumărate familii, lovind puternic în structura societăţii româneşti, cu urmări profunde şi dezastroase, atât morale, cât şi materiale.

Se vede însă că fruntaşii liberali ai vremurilor noastre se simt, sufleteşte, politic şi moral, mult mai aproape de Ion Iliescu şi tovarăşii acestuia ai căror înaintaşi pe linie de partid au fost chiar autorii colectivizării. Aşa se explică, probabil, tăcerea IICCMER şi de această dată. Este posibil ca Dl. Zamfirescu să fie din nou în acea dilemă morală, între fostul deţinut politic şi actualul USL-ist, dilemă pe care, aşa cum ne-a obişnuit, o va rezolva cu întârziere, dacă o va rezolva, înclinând spre USL. Ne aşteptăm, aşadar, ca şi de această dată reacţia IICCMER faţă de neobrăzarea comparaţiei făcute de Antonescu să fie, cel mult, ceva de forma: „protestăm faţă de orice comparare a fraudelor de la referendumul din 2012 cu fraudele de la alegerile din 1946”.

În locul cercetării şi denunţării crimelor comunismului, în locul cultivării respectului faţă de opozanţii şi victimele acestui regim criminal, îndatoriri ce constituie însăşi raţiunea de a exista a IICCMER, actuala conducere a instituţiei pare să îndeplinească o cu totul altă agendă: aceea de a înfiera prin orice mijloace fosta conducere a IICCMER, pe Vladimir Tismăneanu, Ioan Stanomir şi pe colaboratorii acestora.

Astfel, Dinu Zamfirescu şi Andrei Muraru, preşedintele executiv al IICCMER, nu au găsit cu cale să organizeze vreo conferinţă de presă nici ca să protesteze faţă de aşezarea infractorului Adrian Năstase lângă eroi ai neamului precum Iuliu Maniu, nici să ia poziţie faţă de compararea cercetărilor penale privind furtul la vot cu ucigaşa colectivizare comunistă. Noii conducători ai IICCMER sunt mult prea absorbiţi de sarcinile ce le revin pe linie de USL – de exemplu, aceea de a ponegri fosta conducere IICCMER, obiectiv considerat de Dl. Zamfirescu şi echipa sa liberală ca fiind unul suficient de important încât să justifice organizarea unei conferinţe de presă. (Întâmplător sau nu, şi Vocea Rusiei se arată preocupată de găsirea unor modalităţi prin care Vladimir Tismăneanu, ca şi HR Patapievici şi Monica Macovei, să poată fi demascaţi de propaganda USL în faţa cancelariilor occidentale.)

Devine din ce în ce mai evident că schimbarea conducerii IICCMER de către guvernul Ponta are drept scop o inversare a misiunii acestui institut; în prezent, prioritatea conducerii Institutului nu mai este expunerea crimelor comunismului şi apărarea memoriei istorice faţă de orice formă de negaţionism, cât denigrarea acelora care au făcut aceste lucruri, contribuind astfel substanţial la condamnarea regimului comunist.
Astfel, IICCMER este încă o instituţie care, în regimul USL, se transformă în contrariul ei.

Fundația Ioan Bărbuș

Anca Maria Cernea
Președinte

P.S. Apel preluat de nouarepublica.ro – Apel către IICCMER (Fundația Ioan Bărbuș) și Vladimir Tismăneanu – Revoltatoarele analogii ale lui Crin Antonescu: Apelul Fundatiei “Ioan Barbus” catre IICCMER

The following two tabs change content below.
Anca Cernea

Anca Cernea

De profesie medic, Anca Cernea este preşedintele Fundaţiei Ioan Bărbuş, fiica fostului lider si senator naţional-ţărănist. Anca Cernea a fost vicepreşedinte al Tineretului Universitar Naţional Ţărănesc şi al Organizaţiei de Tineret a PNŢCD la începutul anilor '90. În timpul guvernării CDR, Anca Cernea a fost director al Direcţiei Relaţii Internationale în cadrul Departamentului pentru Administraţie Publică Locală al Guvernului României.

7 gânduri despre “Apel către IICCMER

  1. Sa inteleg ca batranul Ilici macar recunoste ca s-a facut „colectivizare fortata” si ca asta i-a cam ‘incomodat” pe sateni? Doctrina mentorilor sai zice sa li s-a facut un pustiu de bine, cam cu forta, e drept. Poate se converteste la capitalism, incepe sa infiereze colectiva si proletariatul!

  2. Foarte bun apelul! Dinu Zanfirescu rusine! Se rasucesc eroii in morminte! Paiate kgbiste conduc -IICCMER

  3. Cind abia incercam sa iesim, strecurat, din ticalosia fara egal in istorie, in care ne-au bagat iresposabilii voiosi crin si ponta, asta ne mai lipsea, pentru – scuzati – p..ime : desconsiderarea celor care au murit cu fruntea sus .
    Imi cer umil iertare in fata lor, eu, care nu i-am denigrat, dar ma simt responsabil fara sa vreau, pentru ca idiotii care ii ponegresc sint, intr-un fel, ai nostri, reprezentativ. Nu ai mei, nu-i recunosc, dar vai, ce pot face?! Pina ii aruncam la gunoi, ei sint reprezentantii nostri, in fata lumii civilizate, va place sau nu !
    Mi-e greata, zau !

  4. Cred și nu cred în anticomunism

    Un site pe care nu-l stimez, dar care mai are și condeie bune, unde am încercat să mă exprim, fără succes, mi-a inspirat acest articol – mărturie . Ca orice site fanatic anticomunist, șefii lui nu acceptă opinii decât pe măsura slabei lor înțelegeri. Nu-i numesc, pentru că nu sunt singurii. Nu sunt nici un avocat al comunismului prăbușit în 1989.
    Să fac puțină istorie personală. Am încetat să cred în comunism în jurul anilor 80. Sunt născut în 1941, în Caucaz, acolo s-au refugiat și s-au ascuns părinții mei, fără aprobarea Cominternului, de ocupanții germani năvăliți în 22 iunie 1941 în URSS. Bunicii mei din partea mamei, cernăuțeni, au fost împușcați pe malul Bugului, în 1942. Eu nu sunt holocaustolog. Nu particip la dispute legate de aritmetica Holocaustului. Voi spune doar, că indiferent cine a fost Stalin, ce a fost URSS, salvarea a șase milioane din cele 12 milioane de evrei europeni, a venit în principal de la victoria URSS, aliată cu SUA și Anglia împotriva lui Hitler.
    În anii 1936-1939, tatăl meu a fost , alături de 800 de voluntari din România, participant la războiul din Spania, împotriva lui Franco. Acest război a fost pierdut din vina Franței și a URSS ( în speță, Stalin) . Dar aceasta este o altă temă.
    În 1945, tatălui meu i s-a refuzat reprimirea în Partid, din motive absolut absurde , deși cunoștea mulți dintre noii lideri ai PCR. A suferit enorm, era un naiv, s-a rugat în mii de scrisori, până în 1954, să fie reprimit. A fost, dar sănătatea i-a fost zdruncinată ( și de cele două războaie), a murit în 1960, fără a dori să ocupe un post important, fără a fi nomenclaturist. Tovarășii m-au convins să accept incinerarea, că așa e la comuniști, ceea ce era o minciună. I-am scos , în 1990 urna de la „colțul roșu” al Crematoriului Cenușa. Îmi era urât acel loc. Dar tatăl meu, care cunoștea câte ceva din luptele interne din mișcarea comunistă, mi-a spus – comunismul e bun, evreii ar trebui să-l susțină. A greșit . Iartă-mă , tată, nu am crezut niciodată că evreii trebuie să susțină un regim care se baza pe ura permanentă față de dușmanii de toate etniile. Procesul halatelor albe, al medicilor de la Kremlin, din care 90% erau evrei, aiureala cu Birobidjanul, pogromismul din vremea țarilor, antisemitismul „popular” nu promiteau nimic bun. În 1956, Hrușciov a dat, în sfânta lui ipocrizie, o lovitură fatală stalinismului ca teorie și practică, dar nu s-a dezis de sistem. În 1964 și-a început cariera marele demascator al Gulagului, Alexandr Soljenițân. În 1980, am citit romanul lui Marin Preda „ Cel mai iubit dintre pământeni”. M-am întrebat adesea, ce ar fi spus tatăl meu? Mulți evrei, comuniști dezamăgiți sincer, nu din interese materiale, au părăsit țările socialiste, inclusiv din România. Ceea ce mă miră peste poate este anticomunismul înverșunat al fiilor , fiicelor celor care erau în familii de nomenclaturiști, unii mai nemulțumiți, alții , buni profitori. Nu mă refer la evrei în mod special, ipocriți au fost de toate etniile, așa cum au fost și comuniști foști legionari, așa cum în partidul nazist au intrat foști comuniști, în 1933-1934. În ce mă privește, am studiat chimia la Moscova, în anii 1961-1965, mi-a plăcut traiul de student cu 70 ruble lunar, mergeam la filme, teatre. Intrarea în producție, la București, în 1965, m-a readus cu picioarele pe pământ. Ședințe, urlete, frica de secretarul de partid, de președintele de sindicat, de secretarul de UTC, mitingurile tâmpești pentru NC, pentru pace, pentru oaspeții de peste hotare…. În 1983 eram propus să fiu dat afară din PCR, am scăpat cu un avertisment sever, pt. că am citit o carte în timpul unui miting pentru pace, nu am strigat că NU VREM BOMBE NUCLEARE. Unii credeau, probabil, că eu le vreau. În anii 1978-1983 am condus ca director tehnic o uzină, în provincie. Directorul fusese secretar de partid la alt combinat, era un analfabet sub aspect tehnic, deși avea diplomă, lingău și intrigant de prima mână, secretarul cu probleme economice era un pitic ( 123 de cm. cred că avea), venea de la județeană să ne sperie și să ne dea îndrumări, ofițerul Secu, aluneca zilnic, din birou în birou și se interesa de sănătatea mea, a altora. Munca, totuși, mi-a plăcut, simțeam că fac ceva, nu pentru socialism, pentru o uzină care putea hrăni un număr de oameni amărâți. Începuseră lipsurile, ouă, lapte, carne, pâine, iarna frig. Revenirea la București, în 1983 mi-a adus aceleași „bucurii”. Visatul rai se prăbușea. Ce ar fi spus tatăl meu? I-am văzut de aproape, i-am auzit pe N. Ceaușescu, Dincă, Bobu, Winter ș.a. Nu erau oameni ce inspirau încredere. Vorbeau ca niște stăpâni. Nici prea inteligenți. ”Inteligență nativă”? Povești.
    În 25 decembrie 1989 NC a fost împușcat ca un infractor. Nu am regretat, m-a mirat calmul sau „tăria ” sa. Nu cred că Elena ar fi fost de vină pentru dezastrul în care ne aflam. Dar …
    Din peste trei milioane de membri PCR nu mai găsești un fost comunist. A apărut o clasă de 10.000 ( aprox.) de capitaliști născuți peste noapte. Industria românească, fără a avea performanțe la nivel occidental, , funcționa. Agricultura stătea prost, acum nu mai este decât un ciot de agricultură. OLTCHIMUL, una din puținele supraviețuitoare ale jafului național este disputat de un pișpirică precum DD. În timp ce semidoctul NC era plimbat cu careta de regina Angliei, acum liderii europeni râd de liderii de la București. Rusia, care a fost mereu o mare putere, care a adus mari necazuri României este desconsiderată, deși are mari resurse. Nu s-a luat exemplul Chinei, care a păstrat parțial avuția națională, a practicat politica pașilor mărunți și a ajuns o mare putere. Tinerii de azi nu au perspective, locuri de muncă, educație, posibilități de a-și face un cămin. România, încotro? Iar spre dictatură, de dreapta, de stânga? Doamne ferește. Viitorul este dependent de factorul demografic. Treptat se va ajunge la concluzia necesității unei coordonări a dezvoltării economice și sociale pe plan global. Nu asta dorea și Marx?
    Cât timp vom da vina pe comuniști, pe evreii care au adus comunismul ( ei, dar creștinismul nu l-au adus evreii? ) ? Stalin a fost un fascist-comunist, dacă se poate spune așa, la fel și clonele sale din țările socialiste. Ne trebuie un fascism, un stalinism? Nu, nu pot fi un nostalgic. Nu sunt nici viitorolog. Dar m-am cam săturat de veșnicele demascări, de anticomunismul de operetă. Știu, au fost oameni care au murit în închisori, la Canal, mulți. Generația mea a fost o generație mințită. Dar generația de azi nu este mințită de politicieni? Se vorbește de corupție ca de un fenomen natural. În Cișmigiu vin ciori în fiecare seară și mânjesc parcul, nimeni nu a găsit o soluție să scape de urâtele zburătoare. Așa este și cu corupția. Ce să-i faci, și în capitalism este corupție. De ce? Că doar capitalismul este bun, stimulează valorile. Poate, așa o fi, Occidentul este mult înaintea restului lumii, mai sunt Japonia, China, Coreea de Sud. Este frumos să-ți iubești patria, dar ce faci pentru ea? Așa au întrebat Kennedy și Ben Gurion. Nu erau comuniști. Ce facem, fraților?
    BORIS MARIAN

Lasă un comentariu

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.