FUNDATIA IOAN BARBUS
Cristian Câmpeanu

Cristian Câmpeanu

Domnul judecător Adrian Toni Neacşu, membru al Consiliului Superior a Magistraturii, ne-a anunţat că după ce Judecătoria Vâlcea a solicitat revocarea lui Cristi Danileţ din CSM pe motiv de „lipsă de transparenţă”, au urmat „în cascadă” şi cele din Galaţi, Huşi, Buzău şi Pătârlagele şi a avertizat că vor urma şi altele. Mai mult, domnul …

Un sondaj global realizat luna trecută în 32 de ţări, inclusiv în România, arată că dacă locuitorii planetei ar putea vota în alegerile prezidenţiale din Statele Unite, atunci Barack Obama ar obţine o victorie zdrobitoare. Ironic, opinia publică globală coincide cu dorinţele regimurilor represive. China, Rusia, Venezuela sunt numai câteva dintre acestea? Cum luni noapte …

În timp ce Stânga politică se compromite cu fiecare prezenţă a lui Victor Ponta la Antena 3 iar stânga intelectuală se face de râs executând piruete etice relativizante în slujba tripletei Ponta-Antonescu&Voiculescu, Dreapta, în cel mai bun caz, nu face nimic, iar în cel mai rău, îşi trage singură gloanţe în cap. Ce sau pe …

[…] Aderarea la spaţiul Schengen are, la fel ca aderarea la Uniunea Euro­peană, o dimensiune politică esenţială. Altfel spus, indiferent dacă o ţară candidată îndeplineşte toate precondiţiile cerute în domeniile legislativ (acquis), procedural sau etnic (înzestrare, training etc.), decizia finală de acceptare sau de respingere este întotdeauna politică. Din acest motiv, ea aparţine şefilor de …

Vasile Blaga, Mihai Răzvan Ungureanu, Mihai Neamţu, Adrian Papahagi şi Aurelian Pavelescu au lansat ieri un manifest comun – „Români, sus inima! România are viitor”, care se doreşte platforma de pe care se va lansa Dreapta Unificată în alegerile legislative din decembrie. […] 1. Precedentele CDR şi Alianţa DA Cele două tentative anterioare de coagulare …

Operaţiunea „Izolarea României” declanşată de USL în ultimele două luni continuă cu numirea la Externe a lui Titus Corlatean şi cu atacurile lui Crin Antonescu şi ale parlamentarilor USL împotriva Serviciului de Informaţii Externe. SIE deranjează pentru că este un serviciu profesionist, care nu cedează presiunilor politice pentru a servi agenda USL în străinătate. Reputaţia …

În lupta dintre preşedinte şi premier privind reprezentarea la Consiliul European de vară, premierul Ponta pare să fi ieşit victorios de vreme ce se află la Bruxelles şi conduce delegaţia României la acest summit important pentru viitorul Europei. Cu toate acestea, faptul că plecarea lui Ponta la Bruxelles s-a făcut cu preţul ignorării Constituţiei este …

Un prieten ne-a amintit recent un text pe care l-am scris anul trecut, la începutul lunii februarie, cu titlul „Spre ce duce alianţa Ponta, Crin&Voiculescu”: http://www.romanialibera.ro/opinii/editorial/spre-ce-duce-alianta-ponta-crin-voiculescu-215682.html . Ne amintim cu melancolie controversele pe care le-am avut atunci cu colegii cărora ipoteza noastră li se părea forţată şi uşor lipsită de onestitate. Astăzi, tot mai mulţi …

ro_RORomanian