FUNDATIA IOAN BARBUS
Monitorul Neoficial

Monitorul Neoficial

După retragerea marilor intelectuali de dreapta (Pleșu, Patapievici, Baconschi și, cel mai recent, Liiceanu), GDS a devenit un club stângist (e cam prăfuit ca să se transforme în think tank USR), iar 22 o fițuică plicticoasă, care denunță cu mânie proletară, ca Scânteia lui Brucan, „faciști” imaginari. În timp ce Andrei Cornea șlefuiește statuia lui …

Forurile de decizie NATO din cadrul S&I Organization (directia de Stiinta si Tehnologie a NATO) au aprobat ieri propunerea de lucru pe tema razboiului hibrid in domeniul securitatii energetice, propunere avansata sub conducerea SUA de patru state participante: Marea Britanie, Turcia, Finlanda si Romania, scrie profesorul Dragos Paul Aligica pe contul personal de Facebook.  Romania …

Era simplu în anii ’90, când toată lumea bună s-a trezit anticomunistă și intelectualitatea onorabilă se opunea salutar lui Iliescu și PSD. Au urmat anii 2000, în care Băsescu a încarnat occidentalizarea, atlantismul, reforma statului, a condamnat comunismul și a fost preferatul intelectualilor (pe drept cuvânt, aș zice). Din 2012, PSD a redevenit inamicul public …

Îmi doresc să cadă guvernul Dăncilă, unul dintre cele mai inepte pe care le-a avut această țară. Aș fi bucuros dacă marele beneficiar nu ar fi Ponta, iar căderea guvernului nu ar facilita o restructurare a PSD în jurul acestui plagiator amoral și viclean. M-ar bucura ca dl. Iohannis să găsească un premier din afara …

Inca de la inceput, mergand eu pe la GDS, caci era pe-atunci in aceeasi cladire cu editura noastra, am constatat reaua vointa, limitele, retinerea, dusmania, gelozia, spiritul de clan inchis si duplicitatea atmosferei de la Grupul de Dialog Social. Si ceva mi-a spus ca nu e bine sa ma amestec acolo, cu ei! Nu ca …

Au carte, n-ai parte! După 30 de ani irosiţi cu cărţile bine închise pe masă, am aflat ce trebuia să ştim din prima zi: prea multă minte strică, dacă nu e deloc. Ne-am întors, adică, la vechea noastră datină intelectuală: oportunismul guraliv al vînătorilor de importanţă culturală. Îi datorăm actul de constatare lui Gabriel Liiceanu. …

Am evitat să scriu despre subiectul “Șora – Emag – aveam 30 de ani când viața s-a oprit”, căci s-a discutat mult și mai degrabă emoțional. Aș încerca și altfel. 6 martie 1945 se instaurează primul guvern comunist în România, guvernul Petru Groza, August 1945 – ianuarie 1946 are loc greva Regală. Regele refuză să …

Așa trebuia să înceapă filmulețul Papaya, dacă oglindea adevărul: La 30 [32] de ani, viața mea în România comunistă abia începea. Ca să pot “să aduc și eu pietricica mea, partea mea de contribuție în locul pe care Partidul îl găsește cel mai nimerit”, mărturiseam cum “am învățat să cunosc mai de-aproape Partidul Comunist și …

Doamna Nadina Ioana Dogioiu îi ia un interviu iritant lui Theodor Paleologu. Întrebarea obsesivă a jurnalistei este: de ce candidați, dacă aveți mai puține șanse decât Dan Barna în sondaje? Sigur, în primul rând trebuie demonstrat că un candidat care are aproape dublul încrederii partidului care îl susține și e pe creștere are șanse mai puține decât un …

ro_RORomanian