Deconstrucția, lucrarea diavolului (2)

    Este o lume a desființării, fără speranță, credință, sau iubire, de vreme ce nici un „text” nu ar putea avea drept înțeles aceste lucruri transcendentale. E o lume unde negația a fost dotată cu instrumentele supreme – puterea și intelectul – pentru a transforma absența în prezență atotcuprinzătoare.

    Deconstrucția, lucrarea diavolului (1)

    Vă propun să analizăm cu atenţie un exemplu interesant: deconstructivismul, filosofia – dacă filosofie este – asociată cu Jacques Derrida, ultimul membru al generaţiei ‘68 care şi-a prezentat repertoriul de scamator în universităţle anglo-americane.

    Mâini trândave (2)

    Feministele, activiștii gay, noii istoriciști, cripto-marxiștii, adepții lui Foucault și deconstructiviștii care prosperă în departamentele de umanioare nu prea sunt interesați, de regulă, de vederile politice ale studenților lor.

    Mâini trândave (1)

    Generația ‘68 pariziană a pretins că l-a așezat pe Gramsci pe tronul lui Lenin. Dar Gramsci i-a atras doar pentru că era o viziune dezinfectată a lui Lenin, el oferind aceeași viziune despre partid privit ca un club exclusiiv de intelectuali.

    Creştinism şi pacifism

    Orice lectură coerentă a mesajului creştin regăseşte în iertarea duşmanilor un punct central al crezului. Cristos ne-a sfătuit chiar să întoarcem şi celălalt obraz atunci când suntem loviţi. Pacifiştii, consideră, de exemplu, că această remarcă ar însemna că nu ar trebui să ne apărăm, ci să depăşim

    Frumuseţea şi profanarea

    Dacă aţi fi întrebat o persoană educată, oricând între 1750 şi 1930, care este scopul poeziei, artei sau al muzicii, răspunsul ar fi fost „frumuseţea”. La un moment dat, ca o consecinţă a modernismului, frumuseţea a încetat să mai primească acele omagii.

    Fuga de frumuseţe

    Caracteristici care mai înainte trădau eşecul estetic sunt citate acum ca indicii ale succesului, în timp ce urmărirea frumuseţii este adesea considerată o retragere de la menirea adevărată a creaţiei artistice, aceea de a provoca ortodoxia şi de a elibera de constrângerile convenţionale.

    Noul umanism

    Părinţii noştri îşi spuneau umanişti. Fuseseră crescuţi creştini, dar au trecut prin cel de-al doilea război mondial şi şi-au pierdut credinţa în Dumnezeul care a permis ca aşa ceva să aibă loc. Priveau umanismul ca opţiune reziduală, singura care a mai rămas odată ce credinţa a dispărut.

    Sentimentalism totalitar

    Pe măsură ce statul preia conducerea nevoilor noastre şi eliberează oamenii de poverile care sunt de drept ale lor – poverile filantropiei şi a bunei vecinătăţi – sentimentul autentic se retrage. În locul lui apare un sentimentalism agresiv care caută să domine spaţiul public.

    Frumuseţea şi denaturările ei

    Într-o epocă a credinţei în declin, arta stă mărturie pentru foamea spirituală şi năzuinţele nemuritoare ale speciei noastre. Prin urmare, educaţia estetică este mai importantă astăzi decât în oricare altă perioadă din istorie.

    Arta, frumuseţea şi judecata

    Acum un secol, Marcel Duchamp a semnat cu numele „R. Mutt” un pisoar pe care l-a intitulat „Fântâna” şi l-a prezentat ca operă de artă. Un efect imediat al glumei lui Duchamp a fost iniţierea unei industrii intelectuale ce s-a dedicat aflării răspunsului la întrebarea „Ce este arta?”.