FUNDATIA IOAN BARBUS

Biblionet

Mersul la bibliotecă nu mai avea aceeaşi atracţie ca în trecut. Sub influenţa a diverşi factori, realitatea este că se citeşte din ce în ce mai puţin pe suport de hârtie, indiferent că este vorba despre ziare sau cărţi. Iniţiativa constituirii unei reţele naţionale Biblionet în care să fie antrenate bibliotecile rămase în subordinea autorităţilor locale le va face din nou atractive publicului care şi-a schimbat priorităţile.

Nu sunt de acord cu ideea lui Zamfir Pop că donaţia soţilor Melinda şi Bill Gates ar fi fost făcută pentru a-şi reduce impozitele. Asta este o prostie, mai ales când se ştie că ei au donat peste 20 de miliarde de dolari, o sumă colosală îndreptată către acţiuni de caritate dar şi către sprijinirea educaţiei în diverse ţări. Miliardarii români, mulţi sau puţini câţi avem nu s-au gândit să-şi doneze averea – sau cea mai mare parte – pentru ridicarea sau dotarea bibliotecilor noastre. Avem miliardari în dolari sau euro, dar valoarea lor ca mecenaţi este de nivelul leilor vechi. Ei nu s-au gândit nici să construiască şi să doneze scaune pentru stadioane, ce mă mai mir de lipsa de iniţiativă pentru biblioteci! (Nu ştiu de ce primul care îmi vine în minte este Feliks, aka Dan Voiculescu, mare donator de mărunţiş din banii furaţi de la Securitate în scopul albirii dosarului în media). Cu precizia sa mereu chestionabilă, wikipedia spuneBill & Melinda Gates Foundation este condusă de principalii ei donatori Bill Gates, Mellinda Gates şi Warren Buffet. Acesta din urmă a donat fundaţiei circa 10 miliarde dolari.

Revenind la Biblionet, acesta este un program la care vor adera circa 1500 de biblioteci din ţară, care vor primi gratuit un număr de calculatoare ce vor fi conectate la internet. Accesul publicului la aceste calculatoare este neîngrădit, dar este de dorit introducerea unor criterii de folosire pentru a evita abuzurile. Mulţi vor veni la bibliotecă pentru a se folosi de internet dar vor fi şi persoane, mă gândesc la copii şi tineri care vor împrumuta o carte văzută în rafturi.

Claudia Ganea ne oferă informaţia ca Biblionet se va desfăşura pe parcursul a cinci ani, având şi menirea de a pregăti bibliotecarii precum şi promovarea bibliotecilor în spaţiul comunităţilor unde activează.

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Daniel Francesco

Daniel Francesco

Un comentariu

  1. Camelian Propinatiu
    28 martie 2011

    Imbuibatii nostri din Top 667 trebuie reeducati, sa invete filantropia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ce ai mai putea citi
ro_RORomanian