Big Brother e duios cu animalele. Partea a doua, în care veţi afla că nu veţi mai fi ”proprietarii” pisicuţei voastre, ci ”tutorii” ei.

    Print Friendly, PDF & Email

    În prima parte a acestui articol am vorbit de o reuniune organizată de VierPfoten. Evenimentul a fost relativ minor şi nu m-aş opri asupra lui dacă nu ar fi simptomatic pentru modul în care se folosesc emoţiile oamenilor pentru pregătirea unui anumit curent de opinie, care să ducă până la urmă la măsuri legislative. În fond, şi aici este vorba de conflictul dintre apetitul revoluţionar, cu declaraţii de intenţie generoase care se pun în practică prin metode radicale, şi normalitatea imperfectă şi păcătoasă, ce duce pe drum lung şi cu hârtoape, care însă se numeşte civilizaţie.

    Nu am deci nici o idee nouă şi remarcabilă pentru scăderea numărului de maidanezi, ba chiar nu cred că există. Propun numai metodele de bun simţ. În primul să nu se arunce banii pe proiecte măreţe, ci să se ajute constant, câte puţin, în situaţii concrete. Aş aminti că, acolo unde totuşi s-a făcut ceva, s-a făcut pas cu pas, cu ajutorul oamenilor obişnuiţi, cu copiii şi băbuţele care au adoptat câte un maidanez şi cu veterinarii care au îngrijit animalele. E complet iluzoriu să credem că ONG-urile au un rol decisiv. E foarte bine că ajută, dar nici unul din proiectele lor nu schimbă situaţia semnificativ. Rata de adopţie de la adăposturi în România e de 1-2%. În afară de acestea, mai sunt nişte proiecte interesante, dar mai degrabă fanteziste. Am văzut o demonstraţie de dresură la Dogs for people, în care nişte maidanezi a fost dresaţi pentru search and rescue missions. Câinii erau superbi şi deştepţi şi îngrijitorii îi iubeau şi erau mândri de ei pe bună dreptate. Dar câţi maidanezi pot intra la categoria search and rescue? Şi câţi pot fi duşi în şcoli sau spitale pentru terapie sau instruire? Ce responsabil de search and rescue missions va avea curajul şi permisiunea să lucreze cu maidanezi într-o situaţie de criză adevărată? E un mare cinism faţă de animale şi o umilinţă pentru oamenii de bună credinţă care sprijină aceste proiecte şi sunt lăsaţi să creadă că ele au impact.

    Nu sunt împotriva protecţiei animalelor, dar cea mai bună cale de a o face e să ne asigurăm că ele sunt ale unor oameni.
    Rush Limbaugh

    De asemenea, este imposibil să sperăm că primăriile vor reuşi să schimbe situaţia fără contribuţia activă a oamenilor de pe stradă. Acestora însă fie nu le pasă, fie sunt împotriva metodelor primăriilor. Proiectele măreţe nu vor da roade, dar vor obişnui publicul cu două lucruri: uciderea de rutină şi ciparea animalelor. La acestea nu va fi împotrivire pentru că nu provoacă repulsie. Trebuie mult respect pentru libertate ca să le vezi consecinţele pe termen lung şi să le refuzi.

    Ciparea pare gestul cel mai neutru, nu înseamnă nimic în sine şi nu indică de la prima vedere faptul că implica ipso facto şi supravegherea stăpânilor, adică o soluţie care expune viaţa cetăţeanului la un control al statului mai straşnic decât au visat vreodată să aibă Atila şi Gingishan pentru supuşii lor (Olavo de Cravalho).  Prinderea câinilor e urâtă, dar despre ucidere nu se ştiu multe pentru că nu se face la vedere şi poate fi învăluită în termene ca „eutanasie” şi „adormire”, care au căpătat deja un dublu sens în vocabularul curent pentru că sună atât de generos şi liniştitor.

    Cred că Dumnezeu a pregătit totul pentru fericirea noastră desăvârşită. Şi dacă pentru asta trebuie ca să fie câinele meu în Ceruri, atunci cred că va fi acolo.
    Billy Graham

    Cultura morţii nu se exprimă numai prin politici aplicate omului (avort, eutanasie, ignorarea sau justificarea uciderii nevinovaţilor), ci se extinde şi la animale. La animalele de fermă, după crizele de la boala vacii nebune, febra aftoasă şi gripa aviară, s-a văzut mai totdeauna că s-a omorât mult prea mult (nu se poate detalia aici dacă şi cum se putea evita cu totul sacrificarea). Să nu credem că animalele de companie au sau vor avea o soartă mai bună. Am aflat de curând de cazul unui câine care a fost lovit de o maşină la Bruxelles. Când a ajuns la veterinar nu putea mişca partea dinapoi a corpului. Medicul „l’a endormi pour son bien”. Nici nu i-a făcut o radiografie. Nici stăpânul nu s-a gândit să pună întrebări. Era posibil să fi fost o inflamaţie care să cedeze la tratament sau era posibil ca animalul să rămână paralizat, stăpânul să fie omenos şi să îl îngrijească, şi chiar să îi facă un dispozitiv care să îl ajute să se deplaseze deşi îşi putea mişca numai picioarele din faţă. Nici nu s-a pus problema. După cum nici la conferinţa lui VierPfoten nu discutat nici un pic de respectul faţă de viaţă.

    Faptul că lui VierPfoten îi scapă importanţa respectului faţă viaţă sau că s-a descoperit că PETA ucide în masă, nu sunt accidente regretabile care se vor drege pe drumul măreţ către bunăstarea universală a animalelor.

    PETA şi VierPfoten se consideră profeţii fericirii animalelor, îi stabilesc parametrii tehnici şi limitele în care e permisă şi de la care e de preferat moartea. În acest cadru de gândire moşul care nu are căldură în casă, dar se încălzeşte cu motanul de pe picioare este duşmanul bunăstării animalelor. Nici el nici motanul nu întrunesc condiţiile minime acceptabile. Medicul care se încăpăţânează să lupte pentru a salva viaţa unui animal nu mai e un doctor bun, ci un fanatic care nu a citit ghidurile de bune practici. Trebuie să fie un ONG care să spună unde se stea castronul câinilor şi cum se curăţă lădiţa pisicilor. Poate cineva crede am prea multă imaginaţie.


    În timpul vizitei Prinţului, se va vorbi despre King Timahoe doar ca Timahoe, pentru că nu s-ar cuveni ca Prinţul să fie depăşit în ordinea de precedenţă de un câine.
    Richard M. Nixon (indicaţii către personal despre cum să se adreseze seter-ului irlandez al preşedintelui în timpul vizitei Prinţului Charles)

    Există deja o sumedenie de ONG-uri nu mai folosesc termenul de posesie (ownership) a animalelor, ci tutelă (guardship). Pun pariu că se vor găsi destui generoşi sărăcuţi cu duhul care vor vedea în asta nu un abuz de mari proporţii, ci o recunoaştere a faptului că omul nu posedă nimic, totul fiindu-i dat în administraţie, şi vor uita că, dimpotrivă, omului i s-a dat totul în stăpânire şi va da socoteală după măsura lui Dumnezeu şi nu unui Big Brother de moment.

    Aş mai aminti că problemele legate de animalele fără stăpân au căpătat forme  grave acolo unde s-a făcut totul centralizat, unde cetăţeanul a fost condus ştiinţific şi unde specialiştii în jocul de-a comportamentul uman au avut mână liberă, ca în ţările din Estul Europei şi, în general, în ţările nedemocratice. La noi, nu şefii de partid aveau maidanez, ci oamenii de rând. Iar azi nu oamenii de rând îşi iau leu de companie, ci descendenţa nomenclaturiştilor. De asemenea, azi, democraţii susţin PETA şi nu republicanii. Despre Obama se spune că nu ştie să îşi plimbe câinele, nu despre Reagan. Nici asta nu e întâmplător. Pentru că discursurile grandioase le au iluminaţii şi justiţiarii de stânga, însă alţii sunt cei care fac treabă, contribuie mai mult la acţiunile de caritate, fac mai multe ore de voluntariat şi donează mai mult sânge. Viziunea care sacrifică bunul simţ şi experienţa practică pe altarul inovaţiilor şi al sentimentelor sublime şubrezeşte încrederea în puterea de a schimba lucrurile prin gesturi concrete şi limitate.

    Dificultatea cea mai mare nu e cum să se rezolve partea practică a problemei: numărul de maidanezi, mirosurile, muşcăturile, etc. Aproape de nesurmontat sunt aspectele morale: lipsa respectului faţă de viaţă, a responsabilităţii personale, a bunului simţ. Societatea noastră a aruncat la gunoi Cele zece porunci. Golul rămas se vede în cele mai neaşteptate  domenii şi este peticit cu tot felul de legi bizare care rămân incomplete, greu de aplicat şi de controlat. Cheia problemei este prin urmare e revenirea la normalitate peste tot, la şcoală, la tribunal, la piaţă şi pe stradă, nu noi legi, cuvinte mari şi programe hipercomplexe. Lucrurile grele se fac greu şi nu se simplifică cu soluţii fistichii.

    În concluzie, dacă nu vrem să facem nimic practic, cel puţin să nu ne păcălim conştiinţa şi inteligenţa aruncându-ne economiile pe ONG-uri care au proiecte măreţe şi nume generoase. Un pas în plus ar fi să ne bucurăm de viaţă, inclusiv de cea a maidanezilor. Sunt deştepţi şi frumoşi, se adaptează repede la un mediu nou, chiar într-un apartament de bloc muncitoresc. Îşi vor răsplăti stăpânii cu vârf şi îndesat, în toate cazurile, fără să fie nevoie de statistici pentru nu se cunosc situaţii contrare. Pentru plecatul în vacanţă (şi pentru multe alte situaţii), soluţia nu este să nu ai animal, ci să ai relaţii bune cu vecinii, familia şi prietenii. Cea mai scorţoasă şi pedantă mătuşă se topeşte în faţa escrocheriilor sentimentale ale lui Bobiţă şi Kitty. Acestea sunt soluţiile verificate în practică, nu elaborate de iluminaţi. Nu spun că va fi mereu uşor. Nici omenia nu e mereu uşoară.

    7 gânduri despre “Big Brother e duios cu animalele. Partea a doua, în care veţi afla că nu veţi mai fi ”proprietarii” pisicuţei voastre, ci ”tutorii” ei.

    1. Florina B

      Îmi cer scuze pentru comentariile mele futile de la prima parte a articolului, cred că ți-e evident că-ți împărtășesc opiniile dar (ca și tine) n-am păreri prea grozave despre ONG-uri ori Brijibardotisme. În România, din păcate, chiar inițiativele private valoroase sfîrșesc mai degrabă în derizoriu ori mercantilism. Cum ai observat, inițiativele cu ambiții de centralizare și emitere de normative (chiar legale) devin în cel mai bun caz ridicole. Nici americanii n-au mare încredere în ONG-uri. Dacă găsesc un animal pierdut, sună repede la 911 sau Primărie sau Poliție (instituții plătite din propriul buzunar) și în maxim o oră problema e rezolvată. Iar cetățeanul de rînd se simte dispus (oricît de sărac ar fi) să rezolve personal problema, chiar cu o mică cheltuială. În privința asta, americanii sînt născuți în marea lor majoritate conservatori, pentru ei e clar că, așa cum spui:

      Nici omenia nu e mereu uşoară.

    2. Asa e, americanii sunt mai treji decat europenii. Daca vad un nepoftit pe proprietatea lor se gandesc la ce folosesc armele de foc. Europenii accepta controlul „desteptilor” in viata lor privata si se cred si ei indreptatiti sa dea lectii.

    3. TRU in Binele portabil

      Care e alternativa propusă de ecologiști? Centrale clasice? Nici nu poate fi vorba, pentru că și centralele clasice îi supără pe ecologiști: fum, cărbune, poluare, etc. Atunci? Ecologiștii vor energie din surse alternative și regenerabile. În spatele acestor termeni promițători și igienici se ascund centralele eoliene. Din păcate, pădurile de mori de vînt perfecționate pe care le îndrăgesc ecologiștii au un randament foarte scăzut. Adevărat, centralele eoliene satisfac orgoliile ecologiste dar nu pot satisface nevoile energetice elementare ale unui oraș, regiuni sau țări (cu excepția cazului în care respectiva țară acceptă să se tatueze cu milioane și zeci de milioane de stîlpi eolieni).

      Pe de altă parte, o pădure de elice eoliene ucide cîteva mii de păsări pe an. Ce o să zică, atunci, colegii ecologiști de la departamentul biodiversitate? În orice caz, e limpede ca apa de izvor că ecologiștii care și-au făcut numărul la Bruxelles s-au simțit bine și au plecat acasă sau spre următoarea demonstrație, convinși că sînt oameni buni și, în orice caz, mai buni decît ceilalți. Așa am aflat că binele e portabil și umblă pe stradă însoțit de pancarte.

      Asta mi’a adus aminte de California unde la est de Los Angeles s’a construit o astfel de padure ( se poate vedea de pe autostrada 10) care, pare’se ca intr’adevar este un pericol real pentru pasari si alte vietati de desert, insa in ipocrizia lor cartitabila, leftistii au oprit apa catre ferme de grija nustiucarui fitofag.
      Parerea mea este ca stray dogs ( ca sa evit cacofonia) sunt un focar de infectie – mananca din gunoaie, se bat cu sobolanii apoi ii mangaie copii, se pupa pe gingii cu babele miloase si din cand in cand mai apuca de vena femurala cate un kamikaze impins de la spate de vintul divin de a locui pe meleagurile mioritice.

    4. Dr. Pepper,
      Păi dacă madianezii mănâncă din gunoaie, ei combat mizeria, nu o creează.

      Iar pădurea de eoliene poate fi privită şi altfel. Fiecare învârtitură de elice produce energie „din aer”, care altfel ar trebui cumpărată de la ruşi să aibă şi ei bani de o rachetă sau de la saudiţi, să poată finanţa şi ei alquaeda şi alte organizaţii umanitare.
      Şi degeaba se supără rşii, nu vor putea opri vântul să bată pentru a exercita presiune politică.

    5. Da Nea, dar mananca din gunoaie resturile menajere nu cutiile goale de pepsi sau sticlele de bere. sau maculatura. hmmm.
      Cand o sa devii tu independent de rusi datorita padurilor eoliene, sa ma trezesti si pe mine din sforait.

    6. Poate prin inginerie genetică să apară şi câini mâncători de peturi.
      Dar, până la noi ordine, oamenii sunt focar de gunoaie, nu câinii.

      Eolienele nu sunt cine ştie ce eficiente, dar mi-ar plăcea sa stau pe un deal şi să fiu conectat la una. Dar mai mult, o pompă de căldură. Şi un panou fotovoltaic pe acoperiş.

    Lasă un comentariu

    Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.