FUNDATIA IOAN BARBUS

Bine aţi venit în Olanda, lăsaţi coloana vertebrală la intrare!

Geert Wilders este parlamentarul olandez care a produs filmul scurt Fitna, cu peste 8 milioane de vizualizări doar în Olanda. A fost văzut de multe alte milioane de oameni din întreaga lume. Pentru Fitna, Geert Wilders a fost dat în judecată pe 20 ianuarie.
Puteţi vedea filmul în întregime aici, cu subtitrare în limba română: FITNA (discordie)

Datorită filmului şi declaraţiilor sale despre islam Geert Wilders nu mai este un om liber. Trăieşte de mai bine de 5 ani sub protecţia continuă poliţiei, doarme în închisori, cazărmi militare şi altfel de ascunzători. Ameninţările cu moartea vin, bineînţeles, din partea musulmanilor care se simt jigniţi de declaraţiile lui Wilders conform cărora islamul este o ideologie primitivă şi violentă. Un fel de „Dacă mai spui vreodată că islamul este violent îţi tai capul!” Geert Wilders este dovada vie a spuselor lui. Dar adevărul declaraţiilor sale nu contează:

“Este irelevant dacă martorii lui Wilders vor dovedi că observaţiile sale sînt corecte, ce este relevant e faptul că observaţiile lui sînt ilegale”.

a declarat Procuratura înainte de proces.

Una dintre iniţiativele recente ale lui Geert Wilders este de a interzice hijabul, basmaua islamică, în cladirile municipale, publice şi în cadrul organizaţiilor finanţate de guvern. Este o propunere mai mult decît rezonabilă din moment ce hijabul este un simbol religios şi politic iar şoferii de autobuz creştini nu au voie să poarte cruciuliţe vizibile la gît în timpul serviciului: Amsterdam: Cruciuliţa interzisă, basmaua islamică permisă

Imaginile de mai sus ar fi fost hilare, dacă bărbatul nu ar fi fost înfricoşător de limitat intelectual. Are 43 de ani şi este profesor de liceu.

un munte de prostie

via Gates of Vienna

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Costin Andrieş

Costin Andrieş

Autor, co-fondator și redactor-șef ILD https://twitter.com/CostinAndriess

27 de comentarii

  1. charlesmagne
    2 martie 2010

    se straduiesc atat de mult sa-l denigreze, incat reusesc pina la urma sa-i faca un serviciu. Ce vor face cu restul cu votantii lui ? Ii vor acuza de un fel de hate crime, vor inventa delictul de optiune politica „incorecta politic” ?

    http://www.ft.com/cms/s/9322c7…..ftcamp=rss

  2. costin
    2 martie 2010

    GW a cistigat in Almere, care este orasul lui natal si in Haga. PVV, partidul lui nici nu a candidat in alte parti. „Faaaar right, anti-immigrant”. Este the guardian, care este „faaaaar left” si pro-islamic pe ici pe colo, antiisraelian cam peste tot. Mai rau este ca si dactilografele de la noi din presa, care in prea multe cazuri isi iau stirile prin xeroxare si traducere pe google-translate, wilders este exstremist de dreapta.

  3. costin
    2 martie 2010

    Gates of Vienna

    Geert Wilders’ party scored a major victory in the municipal elections in Almere. VH included a translation of Mr. Wilders’ victory speech in his post last night, but that was drawn from the prepared text as published on the PVV website, and the PVV leader departed from the text at several points. Below is a video of the Geert Wilders speaking to his supporters in Almere, with a fresh translation by VH and subtitling by Vlad Tepes:

  4. costin
    2 martie 2010

    interview with Geert Wilders, conducted by Goran Milic of the Croatian TV, for “A sad u Europu” (“And now to Europe”), is in English with Croatian subtitles:

  5. Pataphyl
    2 martie 2010

    Înseamnă că la vară avem meciul de deschidere pentru cel din noiembrie, cînd va începe dezobamizarea!

  6. toro
    2 martie 2010

    Finally, a good news ????

    Geert este un erou shi sper sa nu se ajunga la varsare de sange. Ala cu esarfa e chiar retard, ma intreb ce parere au copiii lui despre el. But who cares about him.

  7. costin
    2 martie 2010

    o discutie interesanta pe care am purtat-o cu romani din Olanda despre Geert Wilders, despre islam si occident, despre alegerile recente in care din Almere (orasul nataul al lui GW) si din Den Haag, in care PVV, partidul lui a iesit pe locul 1, respectiv, 2.. aici: romanian.nl.

    P.S. GW intr-o dezbatere cu al lor Victor Ponta, baiatul aratos si articulat, Wouter Boss (ponta sau nastase, hotariti voi):

  8. costin
    2 martie 2010

    Mosab Hassan Yousef is the son of a jailed Hamas terrorist leader and MP, Sheikh Hassan Yousef, the most popular figure in that extremist Islamic organization. Mosab, as a young man, assisted his father for years in his political activities. He converted to Christianity and operated undercover in the service of Israel’s intelligence agency for a decade. Yousef reveals this information in an upcoming book, Son of Hamas: A Gripping Account of Terror, Betrayal, Political Intrigue, and Unthinkable Choices.

    Tonight Sean Hannity broke the media taboo and had him on the show. Kudos.

    Mosab Hassan Yousef: „The god of the Koran hates Jews anyway, if there was „occupation” or not”

    The problem is with the god of Islam”

    „this is not about being brainwashing, this is how people grow up everything around you in that society school, street every evet is telling you those facts about Islam.”

    […]

  9. costin
    2 martie 2010

    Un pic de birfa offtopic, dar nu complet offtopic:
    Regele Muzicii, se convertise intradevar la islam…

    Michael Jackson a trecut la religia lui Mahomed

    Megastarul s-a convertit la islam şi şi-a schimbat numele în Mikaeel, potrivit tabloidului “The Sun”.

    Michael Jackson a trecut la religia lui Mahomed.
    Cântăreţul a purtat haine tradiţionale musulmane în momentul în care şi-a mărturisit credinţa pentru Coran în casa unui prieten din Los Angeles, informează “The Sun”. Crescut în spiritul Martorilor lui Iehova, Michael s-a hotărât să treacă la religia lui Mahomed după mai multe discuţii cu producătorul şi cantautorul alături de care lucrează la noul său album, ambii fiind deja convertiţi la islam, informează “Telegraph”.

    Noul nume adoptat de muzicianul american este Mikaeel, nume dat unuia dintre îngerii lui Allah. Iniţial, megastarului i s-a propus să fie botezat ca Mustafa (“alesul”), dar acesta a refuzat. “The Sun” mai informează că la ceremonia religioasă ar fi participat şi legendarul cântăreţ Cat Stevens, care-şi spune în prezent Yousef Islam.

    dar oricum, saracul le incercase pe toate. nu ma mira, din moment ce doar spiritele putin debile se convertesc la islam.

  10. costin
    2 martie 2010

    Partidele de stinga din Olanda sint acaparate de imigranti (musulmani, mai exact):

    Unrest within PvdA on Immigrants Taking Over

    ENSCHEDE, 06/03/10 – Immigrant voters provided important support for Labour (PvdA) in Wednesday’s local elections, but this support is now causing unrest among PvdA council members who are losing their jobs to immigrant candidates.

    The majority of immigrants voted for the PvdA. They generally choose a compatriot. As a result, Turkish and Moroccan candidates put at unelectable levels on the party candidate lists were nonetheless elected in Wednesday’s elections. Thanks to a large number of preference votes from compatriots, they elbowed aside the white candidates above them on the lists.

    This has given rise to turmoil within the PvdA. „We have become the Party for the Immigrants” rather than the Party for Labour, said Andre Boersma bluntly (in Dutch: Partij van de Allochtonen and Partij van de Arbeid, both PvdA in short). Boersma was a PvdA council member in Enschede, but now has to leave.

    The social democrats won 9 seats in Enschede on Wednesday, of which four will be filled by immigrants that were low down on the election list, but climbed spectacularly thanks to preference votes. Of these four, only one, Shridath Salikram, has council experience. Preference votes also put him on the municipal council four years ago.

    The same scenario is playing out in Helmond. Peter van Stiphout, Mirjam van der Pijl, Stijn Smeulders and Roy Boermeester have been elbowed out by Muslims: Nacati Kaygisiz, Abdel Tijani, Karim Ajouaou and Mohammed Chahim.

    In Helmond, five out of the six PvdA council members will now be of immigrant origin, Eindhovens Dagblad newspaper reported. The biggest surprise is number 21 on the list, Nacati Kaygisiz, a policeman of Moroccan origin.

    The local PvdA leader is also an immigrant, Seyit Yeyden, but he is not happy with this development. „Let’s face it: it is not a good mix this way. A number of outstanding candidates have now been elbowed out. We also have no woman in the party. But still, the voter decides.”

  11. costin
    2 martie 2010

    Din categoria „lasati coloana vertebrala la intrarea”, o dictutie cu un roman din Olanda:

    tgeorgescu a scris:

    tgeorgescu a scris:

    patrupedbun a scris:
    si nici nu este de mirare. ia uitati-va la ce afise electorale aveau pvda, groen links si „centristul d66” la alegerile locale din rotterdam:
    http://patrupedbun.net/olanda-…..-rotterdam

    Asta e „hate speech”, nu esti si nu ai fost liberal in viata ta. Esti un agitator cu spume la gura, la fel ca Wilders. Sa-ti fie rusine pentru ce scrii!

    Nu esti cu drepturile omului, ci cu propaganda rasista si national-sovina.

    Georgescule, tu taci ca te faci de ris de fiecare data cind deschizi gura

    Niciodata liberalismul n-a propus deportarea celor care voteaza cu socialistii sau a celor de alta religie. De aceea liberalismul ii este strain lui Wilders. El a fost un parazit al VVD-ului (cat a stat la ei in partid), la fel ca Hirsi Ali. Ei au umblat cu sarumana prin fata si musca pe la spate.

    Si tu esti un parazit plin de ura:
    Citat:
    ce cioban era tutea..tzaranoi român gretos admirat de alti tzaranoi neolegionari si neociobani…de scarba oamenilor ca el a plecat cioran la paris

    http://www.mikeadkins.com/arti…..lish-subs/

    la care i-am raspuns:

    „Niciodata liberalismul n-a propus deportarea celor care voteaza cu socialistii sau a celor de alta religie”
    Nici Wilders nu vrea asta.

    „ce cioban era tutea..tzaranoi român gretos admirat de alti tzaranoi neolegionari si neociobani…de scarba oamenilor ca el a plecat cioran la paris ”

    http://www.mikeadkins.com/arti…..lish-subs/”
    nu inteleg, ce e cu asta?

    imi pierdu timpul explicindu-ti ca presupunerile tale paranoice in ce ma priveste sint doar atit, presupuneri paranoice… si ca vorbesti in necunostinta de cauza sau inventezi deliberat. repeti aceleasi clisee progresiste ca un papagal crezind ca te fac sa dai bine. dimpotriva.. aa, si esti vulgar, in vorbire si in gindire. ceva ce in Romania avea un nume, nu stiu daca iti amintesti: cocalar

    Gerogescule, e ultima data cind iti raspund.

    Georgescu m-a lamurit:

    Daca ziceai ce zici despre musulmani si ti-ar fi violat si ucis un musulman si fiica si nevasta, as fi inteles ca ai un motiv personal sa spui ce spui despre ei. Asa e pur si simplu o tulburare psihica, cum a motivat si avocatul lui Grigore Oprita ca sa-l scape de pedeapsa. Cat despre paranoia, chestia cu islamizarea Olandei si a Europei tine de paranoia de care suferi tu cu tot partidul tau.

    Si nu, nu sunt progresist. Si eu am fost radical, la fel ca tine, cat timp am crezut in povestile Bibliei. Motivele le-am prezentat deja, asa ca nu ma mai repet.

    Deci ati inteles, da? Gerogescu nu este progresist iar eu sint un instigator nationalist-sovin, cu spume la gura, paranoic, un parazit plin de ura.

    daca sinteti curiosi, puteti parcurge discutia macar pe diagonala, ca nu meritata prea multa atentie. de aici a inceput totul: welkom in NL. lasati coloana vertebrala la intrare

    Bine spunea emil odata: Fiţi vigilenţi, tovarăşi. Duşmanul este islamofob

  12. costin
    2 martie 2010

    Cum sa te cheme Glenn Beck si sa fii totusi un om prost:

  13. Imperialistu'
    2 martie 2010

    Beck ramane, in cele din urma, un om simplu. N-ai cum sa-i ceri prea multe. „Fascismul e de dreapta e o gluma buna, dar daca stai si te gandesti cati oameni mai cititi decat Beck cred aberatia asta, iti dai seama ca nu ai de ce sa te miri.

  14. dr pepper
    2 martie 2010

    American Media, Blaming the ‘Right’: From Duranty and the KGB to Reuters

    A Reuters article last month titled “German protesters stop neo-Nazi march in Dresden” takes a hyper-partisan stab at what would otherwise have been a dull story. The article is short, 474 words, and describes a neo-Nazi funeral march in the German city to remember Nazi deaths by the Allied air raid in WWII. This event was thwarted by anti-Nazi protesters.

    In this brief article about clear-cut good and evil, the political “right-wing” is awkwardly invoked six times, including under the caption. Such a ham-handed approach to finger-pointing can hardly go unnoticed. It is a sloppy attempt to paint the right-wing as sharing the ideology of one of the most evil men in history, Adolf Hitler.

    As many people are beginning to understand, Nazism has nothing to do with modern conservatism or the clichéd “extreme right-wing” canard favored by the political left. In fact, all totalitarian regimes are on the extreme political left; nothing but anarchy exists on the extreme political right.

    The modern left has its roots in the political phenomenon of the 1930s when progressivism, communism, fascism, socialism, and Nazism coalesced under the common flag of centralized governments and an ideology of collectivism. This worldwide movement went largely unchallenged ideologically until the reassertion of classical liberalism through the American conservative movement in the 1950s. The in-vogue politics of the 1930s spanned merely from the “right-wing” nationalistic fascism of Mussolini and Hitler to a “left-wing” muddle of socialism, Marxism, and communism.

    mi’a placut definitia din pjm.
    glenn se descalifica cu astfel de mesaje pentru ca eu sunt un om simplu.
    el nu este, el are o echipa intreaga care munceste pentru el si un rating care doboara tot in jur.
    glenn a devenit deja un simbol iar asemenea greseli nu il ajuta deloc.

    iar

  15. costin
    2 martie 2010

    da, si declaratia lui Beck vine dupa ce in anii trecuti l-a chemat pe Wilders in emisiunea lui..

    mai multe detalii de la The Right Scoop

  16. Schwarzmann Skinski
    2 martie 2010

    Cu riscul de a îmi ridica o oarecare opoziţie, eu personal cred că Wilders comite un păcat în şirul lui de raţionamente privitoare la musulmani. Generalizează. Nu spun că ele, comunităţile maghrebine din Olanda, nu sunt preponderent problematice însă eu unul nu cred că stigmatizarea întregului islam din cauza acestora e necesar.

    O spun eu, un caucazian creştin mândru de ereditatea şi de perspectivele sale istorice.

    De ce? Pentru că dacă ne uităm atent la istorie, putem vedea clar că în cadrul islamului au fost mişcări de-a dreptul admirabile, între care amintesc sufismului care a apărut tocmai din dorinţa de a se opune orizontalizării religiei musulmane.
    Forma aceasta de islam pe care o cunoaştem noi atât de militantă se datorează influenţei wahhabite, în fază recentă, cât şi influenţei islamului negru. Spre deosebire de curentele venite din bazinul mesopotamian, acelea venite dinspre triburile sahariene sunt mult mai intransigente. Almoravizii şi Almohazii au excelat în fundamentalizarea islamului şi în aplicarea unei teologii aproape de lemn în exegeza Coranului. Psihologia asta infantilă se poate datora „frăgezimii” acelor triburi, care nu avea nici un fundament cultural şi civilizaţional pe care să se aşeze religia proaspăt adoptat. Au fost însă plini de elan vital, iar asta a contat mult în balanţă în comparaţie cu vlăguiţii curţii de la Bagdad, mult prea obişnuiţi cu luxul.

    Eu personal sunt încă foarte interesat şi deosebit de intrigat de secta Haşaşinilor, care se deosebesc total de acest curent al islamului influenţat de puerilii saharieni. Îmi aduc aminte că Saladin s-a trezit la un moment dat în cortul său de campanie, în timp ce asedia una dintre cetăţile acestor haşaşini, cu o prăjitură otrăvită pusă laolaltă cu un bileţel pe care scria că „Eşti la mila noastră” (mă rog, nu ştiu cât de exactă a fost traducerea istoricilor). Asta aşa, ca fapt divers.

    Revenind totuşi de la acest ocol istoric, vreau să scot în evidenţă că eu unul sunt împotriva ocrotirii etatiste de care se bucură musulmanii instigatori din Occident sub controlul politicilor multiculturale de stânga şi cred de asemenea că ar trebui deportaţi toţi delicvenţii dintre ei însă nu cred că se poate generaliza la nivelul întregii comunităţi acest atribut negativ. E o greşeală logică în primul rând şi o eroare de judecată de vreme ce realitatea nu confirmă aceste ipoteze.

  17. vlad
    2 martie 2010

    @Schwarzmann,

    de acord cu ce spui. islamul are si o parte ce se vrea mai gnostica, Henry Corbin abordeaza si el acest aspect mai filosofic. cu toatea acestea, n-as zice ca Wilders este cel care exagereaza. Olanda se afla in zorii unei implozii de proportii la nivel institutional: social, cultural, politic. Cand te confrunti cu asa ceva, iti piere tot cheful de gnoza.

    speram sa prindem vremurile cand rivalitatea va exista doar in campul dezbaterilor. deocamdata, musulmanii trebuie sa urmeze calea-ntoarsa.

    inca ceva: sa nu ne facem iluzii, cand se vor clarifica lucrurile cu Islamul, va veni randul Crestinismului. atunci mi se pare ca va fi mai dureros: nu va mai conta doctrina in sine, ci erorile institutiei bisericesti. Nu cuvintele lui Hristos redate de Apostoli, ci cuvintele teologilor liliputani vor pecetlui receptarea mesajului crestin printre progresistii adolescentini

  18. costin
    2 martie 2010

    Schwarzmann Skinski, Wilders nu este singurul care a descris islamul in astfel de termeni. Winston Chruchill:

    Cît de teribile sînt blestemele cu care mohamedismul îşi împovărează adepţii! Pe lîngă fanatismul nebun, care este tot atît de periculos la om ca turbarea la cîine, mai este şi această temătoare apatie fatalistă. Efectele sînt vizibile în multe ţări. Obiceiuri degradante, agricultura neglijentă, comerţul trîndav şi nesiguranţa proprietăţii private există peste tot unde adepţii Profetului conduc sau îşi duc viaţa. Un senzualism degradat privează această viaţă de de graţie şi rafinament; de demnitate şi sanctitate. În legea mohamedană fiecare femeie trebuie să se fie proprietatea unui bărbat, indiferent că aceasta este fiică, nevastă sau concubină, iar acest lucru va amîna dispariţia sclaviei pînă în momentul în care islamul va înceta să mai exercita putere printre oameni. Musulmanii luaţi individual pot dovedi calităţi splendide – dar influenţa religiei paralizează dezvoltarea socială a adepţilor ei. Nu există nici o altă forţă mai retrogradă în lume….

    Departe de a fi muribund, mohamedismul este o credinţă militantă şi prozelitoare. S-a răspîndit deja în centrul Africii, născînd războinici neînfricaţi la fiecare pas; şi de nu ar fi fost creştinismul protejat de armele puternice ale ştiinţei, ştiinţă cu care s-a luptat în zadar, civilizaţia Europei moderne ar dispărea, la fel cum a dispărult Roma Antică.

    uite ce spunea emil acum 2 ani intr-o discutie despre sufism:

    …sufismul este un curent marginal al islamului. Sistemul metafizic pe care il amintesti – rafinat si complex – a fost si este considerat in interiorul islamului drept o coruptie mai mult sau mai putin severa si nu de putine ori drept o erezie pur si simplu. Doua exemple la repezeala.

    IBN ARABI THE “SUFI” JUDGED BY THE IMAMS OF ISLAMIC NATION

    The Muslim Brotherhood in Egypt considers Ibn ‘Arabi as heretic and they inspired a law banning publication of his Meccan Revelations. Ibn ‘Arabi sexual code is ranked heresy by Imam Ibn Taymiyya, who complained, `They kiss a slave boy and claim to have seen God!’. The poets like Fakhroddin Iraqi, Awhadoddin Kermani and Abdul Rahman Jami, who received from Ibn ‘Arabi a language of dialogue with which to develop their understanding of an intricate subject already central to their very being: eros, desire, and the frontier between erotic and mystical consciousness are now alien to Islamic culture.

    The Islamic world needs to look back to move forward

    Ai dreptate, sufismul trebuie apreciat, insa nu e deloc reprezentativ pentru islamul traditional. Ibn Arabi si Fratia Musulmana. Tu il alegi pe primul, Orientul Mijlociu alege pe a doua. Priveste amindoua talgere ale balantei. Ce alegi tu nu conteaza… decit strict pentru tine.

    Skinski, poti urmari intreaga discutie aici:
    Creştinism şi persecuţie: realităţi, tăceri, complicităţi

  19. Schwarzmann Skinski
    2 martie 2010

    Într-adevăr, atât sufismul cât şi haşaşinii amintite de mine sunt curente marginale şi esoterice în esenţă.

    Pentru mine adevărata problemă în direcţia islamului o reprezintă wahhabiţii şi malikiţii, adică aderenţii negrii ai islamului.

  20. costin
    2 martie 2010

    Skinski, nu inteleg la ce te referi cind spui „aderentii negrii ai islamului”.
    Intradevar, poate wahhabismul este virful de lance acum, dar nu este el doar cel ce a produs revitalizarea islamului dupa o scurta perioada de hibernare? au existant perioade similare de expansiune islamica si inainte de Wahhab. miile de miliarde pe care occidentul le-a transferat in buzunarele islamistilor au revigorat islamul. a prins puteri si face ce stie sa faca mai bine, jihad..

  21. costin
    2 martie 2010

    discutia asta ar merge mai bine pe http://patrupedbun.net/musulma…..-crestini/ ….

  22. Schwarzmann Skinski
    2 martie 2010

    Când folosesc expresia „islam negru” fac referire la curentele născute în sânul triburilor sahariene.

  23. Schwarzmann Skinski
    2 martie 2010

    P.S.: Am văzut link-ul cu trimitere. Roger that.

  24. emil
    2 martie 2010

    Skinski, hasisinii au fost o secta shi’a. Au combinat ezoterismul cu mesianismul apocaliptic al shi’a. Istoria lor e fascinanta. Cred ca stii de unde provine cuvintul „asasin”… este o bastardizare europeana a numelui lor, dar cu semnificatia de asasin, nu de consumator de hasis. Aceasta secta a introdus conceptul, prin asasinii sinucigasi fanatizati de care s-a folosit pentru a-si teroriza oponentii. Ar mai fi multe de spus, dar imi inchipui ca stii si tu destule despre ei. Am un CD excelent (si foarte obscur), un fel de incercare de a surprinde in muzica si text metafizica sectei… o sa-ti pun citeva piese intr-un comentariu, la sfirsit de saptamina… am impresia ca o sa-ti placa ????

  25. costin
    2 martie 2010

    Clipul in care Glenn Beck il face pe Wilders extremist de dreapta a fost sters de foxnews de pe youtube. L-am incarcat aici:


    Vezi mai multe video din Politica

  26. Schwarzmann Skinski
    2 martie 2010

    [last off-topic]

    Emil, abia aştept postarea! ????

    [/off-topic]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ce ai mai putea citi
ro_RORomanian