22 PLUS – Virgil Nemoianu

    0

    Apărut cu sprijinul Institutului de Studii Populare şi al Fundaţiei Hanns Seidel, suplimentul 22 PLUS al Revistei 22 cu numărul 293 din 9 martie l-a adus în prim-plan pe Virgil Nemoianu, acel „spirit antitotalitar prin definiţie” după cum îl caracterizează Vladimir Tismăneanu. Cristian Patrasconiu i-a luat un interviu profesorului Nemoianu şi este interesant de văzut că prezenţa unei persoane apropiate de ideile şi de stilul stângii „moderne” nu influenţează răspunsurile gânditorului conservator româno-american. Cristian Pătrăşconiu a încercat, s-a străduit prin întrebări iscusite să obţină o concesie majoră, aceea că stânga este egală că valoare dreptei, dar a obţinut aceleaşi răspunsuri pe care le-ar fi avut, să zicem Valeriu Stoica sau Vladimir Tismăneanu. Ideea de bază a gândirii lui Virgil Nemoianu este că ”dreapta este centrală iar stânga este marginală” (sublinierea îi aparţine lui Valeriu Stoica) în ţesătură intelectuală a democraţiei occidentale, deci că societatea bazată pe valorile dreptei este o societate unde primează demnitatea omului, unde înţelepciunea şi echilibrul sunt temelia de la care se porneşte orice construcţie. Locul stângii este dictat de viziunea sa asupra omului, căruia nu-i acceptă individualitatea şi pe care tinde să-l uniformizeze.

    În cele ce urmează am transcris din 22 PLUS răspunsul lui Virgil Nemoianu la întrebarea privind comparaţia dintre stânga şi dreapta.

    Cristian Pătrăşconiu: Comparativist, teoretic şi practic, de ce e mai bună dreapta decât stânga? De fapt, e mai bună dreapta decât stânga?

    Virgil Nemoianu: Da, sigur că, în cele din urmă, dreapta e preferabilă stângii. Numai că e nevoie să facem o seamă de precizări. Iată, întâi de toate. Cele mai sănătoase sisteme moderne funcţionează atunci când asistăm la alternarea la putere a două partide sau coaliţii moderate: stânga moderată şi dreapta moderată. Anglia secolului XIX ar fi poate cel mai bun exemplu. America secolelor XIX şi XX ar fi, în linii mari, un exemplu asemănător. Şi, iarăşi, nici „România veche“ (anterioară primului război mondial) nu se cuvine să fie cu totul dispreţuită, în pofida diverselor sale limitări. Evident, mai sunt şi alte exemple, inclusiv vreme de mai multe decenii în diverse ţări sud-americane (Uruguay, Columbia). Ce aduc aceste partide alternative, ce contribuţie propun ele, în ce feluri asigură ele propăşirea şi durabilitatea calmă a societăţilor respective? Stânga (ideal vorbind!) este cea care aduce mai mult dinamism, are adesea un neastâmpăr, fermentează sau inventează idei, împinge lucrurile spre schimbare, spre evoluţie, adesea conţine ceva mai juvenil. Dreapta are mai multă înţelepciune, mai multă pondere, ea rafinează, filtrează, ea definitivează, califică, modifică şi „amendează“, are mai multă flexibilitate, adaptează o idee nouă, leagă viitorul, prezentul şi trecutul între ele. Drepturile sunt legate de răspunderi şi datorii. Echilibrul caracteristic pentru dreapta (dorinţa de armonie sau de armonizare) porneşte dintr-o bună şi realistă înţelegere (din capul locului) a tensiunilor inevitabile între oameni, între cetăţeni. Într-un fel, adevărata imaginaţie este aşezată în dreapta, în măsura în care acolo se construiesc punţile şi canalele care îndreaptă spre adevăr, care cuminţesc treburile, le îmblânzesc, care plăsmuiesc posibilităţi acceptabile, nu iluzii vane. Omul e mai des „lăsat în pace“, să-şi vadă de treburile sale, e înconjurat de zone de autonomie.

    Odată spuse aceste lucruri, odată definite aceste distincţii, am şi început să răspund la întrebare. Cred în viziunile şi orizonturile acestea ale dreptei moderate pentru că mi se par mai apropiate de natura umană însăşi, de bunul simţ comun, de creşteri organice. Conservatismul în care sunt ancorat mi se pare potolit, reflexiv, adaptat unor structuri, habitudini şi moravuri încercate mai de mult, confirmate de experienţă, preferate de majorităţi. Elementele de radicală ruptură (de revoluţie, ca să spunem lucrurilor pe nume), discontinuităţile, experimentele provenite din pură ideologie utopizantă, aşa cum sunt frecvente la stânga, devin suspicioase. Dreapta, spre deosebire de stânga, vede în familia durabilă şi înfloritoare piatra de fundament a societăţii. Aceeaşi dreaptă va încerca să acorde o discretă protecţie şi încurajare religiei (sau religiilor) nu în primul rând din motive ideologice, ci pentru a consolida un ethos social generalizat. Conservatismul, aşa cum îl văd, va căuta o economie mixtă: una din care să nu lipsească organizaţiile sau corporaţiile ample, eficiente, deschise spre globalizare, dar care să conţină totodată şi un anume „distributism“ (recent s-a scris despre acest concept şi în România – şi chiar s-a scris cu pricepere), adică o proprietate mică şi mijlocie, în agricultură, în industrie, în meserii, în comerţ. O astfel de economie mixtă este cea care asigură locuri de muncă, apără împotriva crizelor, protejează contra conflictelor sociale, reduce alienările, mai presus de toate transformă proprietatea privată într-un drept inalienabil şi în posibilitatea mobilităţii sociale. Poruncile „de la centru“ ale stângismelor devin în atari condiţii mult prea dificile şi întâmpină legitime obstacole. Cred, de asemenea, că mai curând dreapta decât stânga asigură o legalitate neutră, obiectivă. Aceasta se leagă de faptul (pe care nu l-aş plasa în ultimul rând) că, dupa impresia mea (admit: subiectivă poate), tocmai o modalitate socio-politică conservatoare este în măsură să asigure un cadru etic-spiritual mai sănătos, mai calm, mai bogat în valori decât unul socialist, ideologizant.

    Aş mai atinge un subiect controversat, unde poate părerile mele nu sunt prea larg împărtăşite: cumva am impresia că dreapta e mai puţin înclinată decât stânga spre aventuri militare. Ştiu prea bine că aici dovezile istorice sunt amestecate şi nu cu totul convingătoare, de aceea nu vreau să insist prea mult. Poate e un subiect pentru altă dată.

    În sfârşit, mi se pare incontestabil că orice formă de descentralizare (regională, a proprietăţilor, a economiei, a meseriilor etc., etc.) este indispensabilă atât pentru prosperitatea spiritului uman, cât şi pentru prosperitatea materială a oamenilor. Or, aceste descentralizări se nasc mult mai degrabă din organizări de centru-dreapta decât din cele de centru-stânga.

    Print Friendly, PDF & Email

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here