Agentul Dalai Lama recomandă occidentalilor să slujească Chinei comuniste

    5

    Pe 15 martie, anul ăsta, s-au împlinit 30 de ani de existență a International Campaign for Tibet, organizație non profit cunoscută pentru activitatea de susținere a poporului tibetan, a drepturilor civile, a culturii, a libertății tibetanilor.

    Președinte actual al organizației care număra peste 100.000 de membri este cunoscutul Richard Gere. Organizația are sedii în Washington D.C., Bruxelles, Amsterdam și Berlin. Începând din 1995, o mulțime de personalități au primit de la actualul Dalai Lama premiul Lumina Adevărului, oferit de ICT: Richard Gere, Martin Scorsese, Danielle Mitterrand, Vaclav Havel, Desmond Tutu și întreg poporul Indiei, premiu înmânat președintelui R. Venkataraman.

    La acest moment aniversar Dalai Lama a trimis un mesaj membrilor ICT, în care a lămurit ce consideră că trebuie făcut în legătură cu Tibetul și cu tibetanii.

    Mesajul începe cu lămurirea că activitatea celor din ICT nu este dusă doar în folosul tibetanilor, ci a dreptății, deci și în folosul celor din China! Apoi prelatul urmează spunând explicit că nu caută independența Tibetului. Ca admirator al Uniunii Europene, Dalai Lama înțelege că interesul comun e mai important decât cel național. Așadar interesul unei Chine mari e mai important decât cel al Tibetului și al tibetanilor.

    Dalai Lama își dorește mult să rămână, el și întreg Tibetul, în interiorul Republicii Populare Chineze. Chinezii și tibetanii pot trăi împreună ca frați și surori. El nemaivrând independența pentru Tibet, acum și chinezii sprijină interesul tibetanilor, cu excepția celor care au rămas în anii ’60.

    Așadar, în interiorul Republicii Populare Chineze, Dalai Lama, tibetanii și membrii ICT pot fi de folos, pot ajuta, iar China poate plăti în dolari pentru serviciile aduse (sic). Aici prelatul tibetan a pomenit în viteză și ceva despre igiena minții și găsirea fericirii (probabil servind interesele Chinei comuniste).

    La încheiere, Dalai Lama i-a îndemnat pe membrii ICT să nu se concentreze doar pe drepturile tibetanilor, ori pe altele asemeni (sic), ci să vadă imaginea întreagă. Mesajul lui Tenzin Gyatso, cunoscut ca Dalai Lama, e de fapt mesajul de „strâns uniți în jurul partidului Comunist Chinez și a Secretarului Sau General (cunscut ca Buddha), pentru propășirea poporului chinez”, pentru susținătorii vedete din Washington D.C. Bruxelles și Berlin, exact după ce s-a lămurit definitiv direcția actuală a Chinei-țara comunistă ce va fi condusă de un strap comunist ce se pretinde un nou Mao, dar și Buddha reincarnat.

    Nu știu dacă cei din ICT au simțul ridicolului, dacă simt vreo jenă, dacă or să plece în bloc din organizație, dar dacă aveau vreuna din caracteristicile astea ar fi făcut ceva când actualul Dalai Lama a lăudat și recomandat comunismul, pe care îl vede perfect compatibil concepțiilor budismului tibetan. Astfel, în 1996, omul declara:

    „Mă văd jumătate marxist, jumătate budist. Câteodată gândesc că teoriile marxiste socio-economice pot fi considerate budiste, parte din învățătura budista. Vestul capitalist este cu gândul numai la bani, cum să facă mai mult profit. Principala mea preocupare este să găsesc o relație de lucru mai strânsă cu comunismul.”(Beyond Dogmă: The Challenge of the Modern World,Souvenir Press, 1996 The Fourteenth Dalai Lama).

    Și același, în 2010:

    „Totuși, sunt un marxist… Marxismul are o etică morală, în timp ce capitalismul este doar despre profit”.

    Print Friendly, PDF & Email
    Cititi si

    5 COMENTARII

    1. vechea prostie. cu mentalitatea asta a ramas asia in saracie si pana nu a venit Occidentul nu s-au dezvoltat.

    2. Din pacate si Telegraful Roman ( publicatie ortodoxa) sustinea prin 1948 „comunismul rusesc are la baza setea de dreptate pe care a sadit-o ortodoxia in sufletul poporului rus”

    3. Deși papii au condamnat comunismul încă din sec al XIX-lea, deși Papa polonez Ioan Paul al II-lea a contribuit decisiv la dărâmarea Imperiului Sovietic în Europa de Est,

      Iată că astăzi, Papa Francisc

      după ce s-a întreținut călduros cu Fidel Castro, binecunoscutul călău-șef al Insulei-Pușcărie Cuba,
      după ce a primit, recunoscător pentru lecție, de la eco-păgânul-comunist-anticreștin Evo Morales blasfemia aia de cadou (crucifixul cu seceră și ciocan),
      după ce l-a susținut și continuă să-l susțină pe Nicolas Maduro, care are atâta sânge pe mâini, și care a distrus și ce mai rămăsese din biata Venezuela după Chavez,
      după ce a încurajat „Movimientos Populares”, mișcări comuniste violente latino-americane (de ex. MSM din Brazilia),
      după ce a sprijinit „procesul de pace” din Columbia, adică preluarea soft a țării de către narcoteroriștii marxiști FARC, nășită de ruși și de castro-cubanezi
      după ce a făcut reclamă marxiștilor din Argentina – de ex, amicului său revoluționarul Juan Grabois, și bătrânei mincinoase Hebe de Bonafini, iubitoare de FARC și pângăritoare de biserici,

      iată, spuneam:

      Papa Francisc îi pune pe catolicii chinezi să asculte de regimul comunist megacriminal.

      http://inliniedreapta.net/monitorul-neoficial/intelegere-intre-vatican-si-conducerea-de-stat-in-privinta-catolicilor-din-chinamonitorul/

    4. Din pacate Dalai Lama vorbeste prea multe prostii de genul nu exista teroristi musulmani. Islamul ne invata ca o persoana care recurge la varsare de sange nu mai este cu adevarat musulman, sustine sfintia sa, devenit printre alte apologet al „religiei pacii”.

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here