Amintindu-ne de 11 septembrie

    0
    Amintindu-ne de 11 septembrie

    col. Allen West

    Astăzi comemorăm a 12-a aniversare de la atacurile oribile din 11 septembrie 2001. Tot astăzi îi amintim și pe cei patru americani care au fost uciși în Benghazi, Libia, pe 11 septembrie 2012.

    În anul 2001 eram maior în serviciul activ la Camp Lejeune, Carolina de Nord, într-o misiune de schimb de experiență la corpul de pușcași marini. În acea dimineață funestă îmi încheiasem programul de pregătire fizică și de curățenie și mă găseam în birou, pregătindu-mă să iau o gustare. Atunci am primit un telefon de la un coleg de la Cartierul General al Forțelor Marine din Atlantic (MARFORLANT) din Virginia. Am fost sfătuit să fac rost de un televizor.

    M-am repezit în zona de operațiuni a birourilor noastre unde am ajuns la timp pentru a vedea lovitura celui de-al doilea avion.

    Din acea zi am știut că țara noastră ne va chema pentru a răzbuna acest atac, un Pearl Harbor al vremurilor noastre.

    În acea noapte, când în cele din urmă m-am întors la apartamentul meu, am privit catre cer. Pentru prima dată… nu am auzit nimic. Nu am văzut lumini de avion. Am avut un sentiment straniu.

    Anul trecut cu toții am privit cu groază scenele atacului asupra consulatului american din Benghazi. Încă și mai îngrozitor a fost faptul că i-am abandonat pe americanii care atunci se aflau sub atac.

    Chiar și astăzi, un an mai târziu, unii întreabă privitor la acest incident: „Ce contează?” Unii spun chiar și astăzi că Benghazi este un „fals scandal”.

    Cei care afirmă și cred acest lucru constituie o amenințare la adresa siguranței și securității republicii noastre constituționalela fel de mare ca și atacatorii de atunci. În încercările lor nerușinate de a induce în eroare, ei pot fi considerați chiar complici la pierderea de vieți americane.

    În această zi nu trebuie să ne pierdem vremea cu multiculturalismul și să negăm infracțiunile comise de alții. În această zi irosim timpul cu alunecoase teorii ale conspirației. În schimb, trebuie să ne amintim inamicul care ne-a atacat și care va continua să ne atace doar pentru că suntem o națiune și un popor care crede în libertatea individuală.

    Aduceți-vă aminte de cei care și-au pierdut viața atunci.

    În sfârșit, aduceți-vă aminte de aceia care i-au abandonat pe americani cu un an în urmă și care chiar și astăzi mai încearcă să înșele poporul american.

    Dumnezeu să binecuvânteze cea mai mare națiune pe care lumea a cunoscut-o vreodată, aceste State Unite ale Americii.

    911_flag

    În original icon-caret-right Remembering 9/11

    Print Friendly, PDF & Email

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here