Basarabia sub Rusia. 1821-1848 (2)

    2

    Continuăm transcrierea capitolului dedicat vieții în Basarabia în perioada 1821-1848. Documentul a fost publicat în Istoria Românilor de la Editura Enciclopedică, sub coordonarea Academiei Române, și îl are ca autor pe istoricul Gheorghe Platon. Prima parte poate fi citită aici și are ca temă schimburile de populație coordonate de noua putere țaristă. În partea a doua este descrisă economia provinciei.

    Observație. Imaginea reprezentativă a fost preluată de pe blogul Citate despre români al lui Veaceslav Cușter din Ismail și este o hartă geografică gravată de pictorul rus Konstantin Matveevici Gribanov.

    Pictorul rus Konstantin Matveevici Gribanov (1797 – ?) (Константин Матвеевич Грибанов) a slujit ca revizor comercial la Ministerul de Finanțe rus. La începutul secolului al XIX-lea, acesta a gravat un pachet de cărți de joc (60 de cărți) consacrate unor provincii și teritorii diferite ale Imperiului Rus din acea perioadă. Pe o parte a fiecărei cărți sunt întipărite hainele tradiționale ale localnicilor și stema provinciei, iar pe verso este o hartă geografică. […] În această imagine este harta provinciei Basarabia, pe care este specificată distanța de la Chișinău până la Sankt Petersburg (1692 ½ de verste) și de la Chișinău până la Moscova (1 425¼ de verste).

    Blogul lui Veaceslav Cușter oferă informații foarte interesante despre perspectiva ruso-ucraineană asupra teritoriilor de est ale României.

    Basarabia 1821-1848 (2)

    Partea a doua – Economia

    de Gheorghe Platon, membru titular al Academiei Române
    Din Istoria Românilor, volumul VII, tomul 1, pag.214-219, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2003

    Economia Basarabiei a fost mai ales agrară. Cu toate acestea, în etapa dintre anexare şi mijlocul secolului se constată şi fiinţarea industriei reprezentată de ateliere meşteşugăreşti şi de manufacturi. În prima jumătate a secolului, statisticile vremii înregistrează 144 de întreprinderi manufacturiere în 1830 şi 297 în 1848. în 1830 existau 34 de tăbăcarii, 31 de lumânării, 23 „fabrici” de săpun, 23 de spirt şi trei de bumbac. Comerţul, reorientat spre Rusia, pe căi rutiere slab dezvoltate şi pe Nistru, s-a desfăşurat cu dificultate, ca urmare a situaţiei în care s-a aflat provincia, în urma îndelungatei ocupaţii militare şi a reorganizării structurilor sale. În schimb, agricultura avea să cunoască un mers ascendent în cursul primei jumătăţi a secolului al XIX-lea, deşi în primele două decenii după anexare, ca urmare a ruperii de pieţele tradiţionale, a instabilităţii administraţiei, dar şi a corupţiei, o stare de regres a fost vizibilă. Un oarecare progres a început să se înregistreze cu începere din deceniul al patrulea, când se poate constata o creştere a suprafeţelor însămânţate cu cereale şi o sporire a producţiei. De la 103700 deseatine destinate culturilor cerealiere în 1819, suprafaţa a crescut la 231000 deseatine în 1837 şi va creşte în continuare. Producătorii principali erau ţăranii şi răzeşii, cărora le revenea 40% din totalul producţiei. La rândul lor, ţăranii aşezaţi pe domeniile statului, coloniştii şi cazacii produceau aproape 1/3 din întreaga cantitate de cereale.

    La începutul secolului al XIX-lea, principalele culture cerealiere din Basarabia erau cele de porumb, mei şi grâu. Colonizarea a contribuit la diversificarea culturilor. Creşterea vitelor a înregistrat o scădere continuă, ca urmare a extinderii terenurilor cultivate. În agricultura Basarabiei un loc important a revenit viticulturii şi pomiculturii. Guvernul a luat măsuri speciale pentru încurajarea culturilor, prin înfiinţarea fermelor model şi a şcolilor specializate. În deceniul al cincilea, Basarabia a produs aproape 3 miliaone de vedre de vin, ceea ce reprezenta cca 40% din producţia totală de vinuri din sudul Rusiei. Grădinăritul şi producţia de tutun au înregistrat creşteri substanţiale în cursul acestei prime perioade.

    În noile condiţii ale includerii teritoriului dintre Prut şi Nistru în Imperiul Rusiei se asistă la o treptată creştere a numărului proprietăţilor, ca urmare a retrocedării către boierii moldoveni a moşiilor din ţinutul Hotin (fostă raia turcească), a înfiinţării coloniilor în satele populate cu ţărani pe domeniile statului, a roirii satelor existente sau a fărâmiţării moşiilor. Fondul funciar era repartizat între moşierii laici şi ecleziastici (mânăstiri şi biserici), răzeşi şi stat. cea din urma formă de proprietate a apărut ca urmare a trecerii în proprietatea statului a pământurilor tătărăşti din sudul Basarabiei, care fuseseră cuprinse în raiaua Benderului.

    Cele mai numeroase şi mai întinse pământuri au aparţinut proprietăţii moşiereşti laice: aceasta deţinea aproximativ jumătate din pământurile Basarabiei. În afara boierilor români proprietari de moşii în limitele acetei categorii au intrat – ca urmare a politicii de rusificare deliberate a autorităţilor Rusiei – numeroşi funcţionari, mari negustori şi colonişti, care şi-au cumpărat sau au obţinut dreptul de a deţine proprietăţi funciare. Boierii români, care au refuzat să se stabilească în Basarabia, au fost constrânşi să-şi schimbe sau să-şi vândă proprietăţile, în caz contrar acestea intrând în proprietatea statului. Cu toate acestea, în ţinutul Hotinului, fostă raia, au fost retrocedate moşiile foştilor stăpâni şi au fost efectuate donaţii din domeniile statului, aşa că s-a asistat la o creştere a suprafeţelor deţinute de laici. Proprietăţile moşiereşti ecleziastice erau concentrate în nord şi în centru, cuprinzând proprietăţile mânăstirilor din Moldova, a celor din Basarabia, şi a celor închinate. Ca urmare a politicii de stat, ponderea proprietăţilor ecleziastice a rămas constantă în prima jumătate a secolului al XIX-lea. Proprietatea răzăşească era situată, mai ales, în ţinuturile din centru, dar tendinţa era de diminuare a ei. Proprietatea funciară de stat, provenită din teritoriul fostelor raiale şi din Bugeac, reprezenta peste o treime din teritoriul provinciei. Au fost împroprietăriţi de statul rus cu mii de deaseatine demnitari ruşi şi boieri moldoveni agreaţi de noua stăpânire. Coloniştilor transdanubieni – mai ales bulgari -, ca şi celor germani ori elveţieni li s-au dat în folosinţă câte 60 de deseatine de familie, care, ulterior, li se vor atribui în deplină proprietate. La mijlocul deceniului al cincilea al secolului al XIX-lea, coloniştii trasdanubieni repartizaţi în 83 de sate aveau în folosinţă 518117 deseatine; coloniştilor germani li s-au atribuit în folosinţă în anii 1822-1828, 141208 deseatine şi 706 stânjeni. Pe domeniile statului, infiinţate după anexare, ţăranii grupaţi în 104 sate aveau în folosinţă, în 1839, 350041 deseatine, suprafaţă care avea să crească în 1848.

    Satul a continuat să ocupe poziţia centrală în ansamblul aşezărilor rurale tradiţionale româneşti, adaugandu-se treptat aşezări ale noilor veniţi din Imperiu şi ale coloniştilor. Cu toată infuzia acestor din urmă categorii, satele au rămas, în marea lor majoritate, româneşti. În schimb oraşele din Basarabia, în realitate mici târguri, au fost organizate în timp ca centre ale administraţiei şi au fost mai ales populate cu oameni veniţi din afară, care au servit opera de rusificare, prin privilegiile care li s-au acordat în raport cu populaţia autohtonă. Cele 20 de aşezări care au intrat în cuprinsul acestei categorii imediat după anexare erau slab dezvoltate din punct de vedere edilitar, demografic şi economic. În afara Chişinăului, care a devenit reşedinţă abia după 1816, menţionăm aşezările: Hotin, Tighina, Bălţi, Orhei, Frumoasa (Cahul), Briceni, Lipcani, Mohilov, – situate peste Nistru -, Râşcov, Tuzara (Călăraşi), Teleneşti, Căuşeni, Leova. Chişinăul, aşa cum apare în izvoarele timpului, era la fel de mare ca Orheiul, cu case din lemn, cu o populaţie alcătuită din moldoveni, evrei şi bulgari, la care s-au adăugat greci, turci, germani, armeni, francezi şi chiar italieni. Ruşii erau puţini, funcţionari şi soldaţi, mai cu seamă. În timpul Revoluţiei greceşti, „a mării bejenii” din Moldova, populaţia oraşului Chişinău a sporit, de la 12000 la 50000 de locuitori, că urmare a fluxului de refugiaţi greci şi moldoveni.

    Print Friendly, PDF & Email
    Cititi si

    2 COMENTARII

    1. mes amis&
      +
      Mes chers compatriots,
      SVP(s’il vous plaît !)!!!
      aici chestia cu TRESTIA :

      http://viorelpadina.wordpress.com/2010/06/27/vuvuzeala-versus-tromboneala/

      +
      http://www.dorintudoran.com/2010/06/27/centaurul-%c8%99i-interesul-telena%c8%9bional/
      +
      Vuvuzeala (II)(tot pe blogul domnului TUDORAN)

      ………………………………………………………………………………..
      DREPTATE & ADEVAR(VP&DG) versus DEONTOLOGIE & IPOCRIZIE*(DT)
      …………………………………….ps: categoria POLEMICI
      (intelege cine poate)
      cordialement,

      MERCI!

    2. Draga petitPARIS #1, pot intr-o anumita masura sa apreciez ale tale „fleurs d’esprit” sub-subtile, sub-pornografice si sub-inteligente, insotite de o sub-aluzie la saracia celor care nu le vor pricepe.
      Pe de alta parte vad „interventia” ta aiurita ca fiind cu totul „aut”, atat fata de topicul tratat serios si competent de catre autor si de cel care l-a postat, cat si fata de spiritul existent pe sait.
      O vad pur si simplu ca pe o bataie de joc la adresa oricui il acceseaza.
      Nu frate, nu e o gluma de bun simt. Tu, care vrei sa dai impresia unei apropieri de spiritul francez, care e bazat pe bun simt, dovedesti ca de fapt acest element de baza iti lipseste.

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here