Big Hollywood

    9

    Pe 5 ianuarie, Andrew Breitbart, un binecunoscut comentator conservator american, anunţa în ziarul Washington Times:

    Marţi lansez Big Hollywood, un blog de grup care va prezenta sute de minţi însemnate din domeniile politicii, jurnalismului, industriei de divertisment şi culturii.

    Big Hollywood nu este un festival de trăncăneală al celebrităţilor sau un avanpost de bîrfe – este un panou pe care vor fi afişate continuu gîndurile celor convinşi că la un moment dat pe parcurs ceva s-a stricat în mod drastic şi că Hollywoodul ar trebui să revină la rădăcinile sale patriotice.

    Obiectivul modest al acestui blog: să schimbe industria de divertisment. Să transforme Hollywoodul în ceva demn de încredere – iarăşi – pentru a fi capabil să dea speranţe la milioane de americani.

    Nu vom obţine victoria în această luptă importantă pînă în momentul cînd conservatorii, libertarienii şi Republicanii – care vor fi majoritari printre colaboratorii blogului – nu vor înţelege un fapt simplu: cultura populară este marele trofeu, iar politica este secundară.

    Hollywood nu mai este doar o industrie americană. A fost nevoie de un război prelungit pentru a descoperi acest adevăr indiscutabil, timp în care studiourile de producţie şi majoritatea vedetelor nu s-au prezentat să lupte pentru America.

    Corporaţiile americane, FBI, CIA şi reprezentanţii politici aleşi de americani sînt personajele negative din filmele contemporane. Islamiştii radicali sînt arareori portretizaţi în lumină negativă, în schimb forţele noastre militare sînt defăimate prea des.

    Producţia de film – şi odată cu ea nenumărate slujbe – au fost neîncetat transferate în afară pe motive de reducere a cheltuielilor. Ovaţiile îndelungate la Cannes şi Globul de Aur – nu opinia populară americană – determină cine va cîştiga Oscarul. Iar actori autohtoni sînt celebraţi drept eroi ai Primului Amendament de fiecare dată cînd vorbesc împotriva Statelor Unite.

    Anti-eroul stăpîneşte lumea de celuloid. Nihilismul este ambalat sub formă de avans cultural. Nu există nici un indiciu că cineva se ocupă de controlul calitativ. Pînă şi premiile respectate îi răsplătesc adesea pe cei mai deplorabili şi rupţi de realitate.

    Meryl Streep a declarat publicaţiei Wall Street Journal în 2003: „Noi exportăm acest rahat şi apoi ne întrebăm de ce toată lumea ne urăşte şi are o imagine deformată a ceea ce sînt americanii.”

    În perioada de după 11 septembrie 2001 încasările filmelor americane pe pieţele internaţionale au depăşit constant încasările de pe piaţa autohtonă. Finanţarea unui film începe azi cu investitori internaţionali, iar deciziile creative sînt ajustate pentru a se potrivi unor sensibilităţi geopolitice care sînt arareori similare cu ale noastre.

    Globalizarea explică o bună parte a clatinarii Hollywoodului către stînga, însă nici sustragerea publicului american alienat şi demoralizat nu stimulează cauza de a introduce idealuri occidentale în produsele de divertisment. În momentul de faţă oferim lumii ceea ce ne închipuim că doreşte şi simultan ne întoarcem capul dezgustaţi. Aceasta nu e o formulă bună de supravieţuire a unei civilizaţii.

    Cei mai afectaţi de aceste schimbări culturale şi financiare sînt cei care lucrează în această industrie a ficţiunii, cei care au intrat în show-business printre altele şi pentru a continua misiunea patriotică a Hollywoodului. Poate pare greu de crezut, dar nu toată lumea din această industrie crede că Sean Penn e un geniu.

    Ascunşi printre vanitosii care proclamă „dezacordul este patriotic” se află mii de artişti şi lucrători neliniştiţi care din forul lor privat observă cu tristeţe cum Hollywoodul reflectă idealuri care nu le aparţin.

    Scriitori, producători, regizori şi membri „mai puţin însemnaţi” ai comunităţii creative care nu au simpatii de stînga vor începe treptat să ceară Californiei ca şi valorile lor să fie reprezentate – chiar şi în sclipitorul Los Angeles. De fapt, ca o avanpremieră, Big Hollywood va fi o invitaţie pentru conservatori aspiranţi să renunţe la vise politice şi să se înroleze în lupta pentru Hollywood.
    ……
    Conservatorii trebuie să descifreze cultura populară, altfel mişcarea va suferi o moarte binemeritată. Dacă progresiştii din Hollywood nu reuşesc să înveţe cum să convieţuiască cu cei de păreri diferite, Big Hollywood nu va cruţa intoleranţa şi îngustimea mentală. Zilele intimidărilor neobrăzate de pe piaţa liberă a ideilor se apropie de sfîrşit.

    Aţi fost avertizaţi.

    BREITBART: A million stories to tell

    Poate că obiectivul lui Andrew Breitbart pare excesiv de ambiţios, mai ales ţinînd cont de gradul în care cultura populară americană este permeată de ideologia stîngistă. Nu e de mirare, secţiile umaniste, de artă şi studii sociale ale universităţilor şi colegiilor americane produc non-stop de patru decenii absolvenţi cu sinapsele solid înfăşurate în jurul teoriilor relativiste şi marxistoide predate de un corp profesoral cu aceleaşi predispoziţii. Însă lupta pentru sufletul şi mintea publicului trebuie începută de undeva. E un efort de durată, incert, dar absolut necesar. Industria de divertisment are o influenţa prea vastă şi profundă pentru a accepta în continuare predominanţa unui singur set de idei.

    Big Hollywood se ţine de promisiune: publică frecvent materiale de bună calitate, sfredelind prin carapacea consensului progresist hollywoodian. Poate că în timp iniţiativa lui Andrew Breitbart va netezi calea apariţiei unor produse de divertisment care să reuşească spargerea acestei cochilii şi îndreptarea energiilor creatoare din Hollywood către apărarea şi celebrarea matricii din care s-a format omul occidental – omul occidental ar avea în sfîrşit un aliat spiritual în sfera culturii populare

    Deocamdată, două materiale deosebite.
    The Idiossey este un poem homeric povestind isprăvile legendare ale eroului contemporan Obamacles.
    Cracking the Obama Code: Don Quixote vs. the Windmill Owners este un eseu lung, dar excelent, despre don quijotismului noului preşedinte american.

    Print Friendly, PDF & Email
    DISTRIBUIȚI
    Articolul precedentONU apără Hamas, Hamas fură de la ONU
    Articolul următorPrecistenka, nr 1
    Emil Borcean
    În 1985 am absolvit facultatea de geologie din București. După trei ani de stagiatură la mina de cărbune din Anina, în Banat, am renunțat la geologie și am învățat să fiu programator software. Am plecat din România în 1990, toamna. Am trăit patru ani în Anglia, 19 ani în Canada și aproape doi ani în Germania. M-am întors nu demult în țară. În 2007 am creat blogul Patrupedbun.net, care în 2010 a fuzionat cu blogul Dreapta.net. Din această fuziune s-a născut ILD.

    9 COMENTARII

    1. Imperialistu’, uite un film Walt Disney din al doilea razboi mondial.
      Cu minime retusari, vine ca o manusa si… stim noi cui. Nu numai ca un astfel de film e de neconceput azi in Hollywood, dar nici macar cel original al lui Disney nu are vreo sansa sa mai fie dat pe post vreodata… prea dur de adevarat pentru sensibilitatile gardienilor opiniei publice.




      … si inca unul, marca MGM, din aceeasi perioada; foarte actual, in special pentru Europa.


    2. emil:

      Nu-mi miroase a bine proiectul asta…

      De fapt, nu-mi place deloc. Imi pute.
      „Controlul calitativ” ascunde ideea de cenzura. Sigur ca toate businessurile exercita si trebuie sa exercite un „control calitativ”, dar controlul asta e, in general, in functie de standarde dovedite ca functioneaza pe piata.

      Ideea ca Hollywoodul „trebuie sa revina la radacinile lui patriotice” e sinistra Nu vad cum propunerea e diferita de proiectul „realismului socialist” al lui Jdanov de la Primul Congres al Scriitorilor Sovietici, in 17 august 1934, de proiectul lui Breitbart:

      http://en.wikipedia.org/wiki/Socialist_realism

      Unul din scopurile realismului socialist a fost instaurarea optimismului organizat, dogmatic, a triumfalismului sovietic ca mod de a percepe viata. A urmarit crearea unui sablon de erou–
      „homo sovieticus”–care invinge orice in calea lui, de la sabotori capitalisti la inundatii masive–ca sa dea “speranta” poporului sovietic impotriva nihilismului….

      Breitbart spune ca va milita impotriva „anti-eroului” si nihislismului hollywoodian, si pentru „misiunea patriotica a Hollywoodului…”

      Nu stiu cum nu va dau fiori cuvintele astea..

      In ce fel difera proiectul lui Breitbart de a da “sperante poporului american” de proiectul realismului socialist al lui Stalin/Jdanov sau de al lui Obama (“Hope & Change”)?

      Imperialistu’:

      Breitbart va esua in proiectul asta, si voi face tot ce pot ca sa esueze.

    3. Panseluta, Breitbart nu e Jdanov, adica nu reprezinta statul. El incearca ceva de jos in sus, nu impune de sus in jos. Dincolo de asta, probabil ca oricum iti displace ideea de intoarcere la radacini patriotice. Te intreb, tine de ideea in sine sau de teama ca o astfel de reorientare ar putea deveni prea puternica? In fond, orice idei sustii, daca produsul final e slab, degeaba… publicul nu se lasa impresionat.

    4. Mi-am adus aminte de acest comentariu.

      Panseluta

      Ideea ca Hollywoodul “trebuie sa revina la radacinile lui patriotice” e sinistra Nu vad cum propunerea e diferita de proiectul “realismului socialist” al lui Jdanov de la Primul Congres al Scriitorilor Sovietici, in 17 august 1934, de proiectul lui Breitbart:

      […]

      Breitbart spune ca va milita impotriva “anti-eroului” si nihislismului hollywoodian, si pentru “misiunea patriotica a Hollywoodului…”

      Nu stiu cum nu va dau fiori cuvintele astea..

      In ce fel difera proiectul lui Breitbart de a da “sperante poporului american” de proiectul realismului socialist al lui Stalin/Jdanov sau de al lui Obama (“Hope & Change”)?

      Nu cred ca este cazul sa avem fiori de fiecare data cand cineva prounta cuvantul patriotic. Asta-mi suna a „patriotismul e ceausist”. Nu e. Eu nu sunt deloc inspaimantat de perspectiva unui Hollywood patriotic. Din contra, cred ar cam fi cazul ca americanii sa mai schimbe placa asta cu „down with the USA”.

      Ai intrebat in fel difera propunerea lui Breitbart de propaganda sovieto-comunista. Eu zic ca este evident, Panseluta: in timp realismul socialist are la baza minciuna, Breitbart nu propune nimic altceva decat o revenire la normalitate. Nici o societate de pe lumea asta nu poate supravietui daca se uraste pe sine, nici una. America nu este cea mai ingrozitoare tara de pe lume asta, iar natiunea americana are destule virtuti care merita apreciate si nu denigrate de niste ideologi sinistri care nu pot trai daca nu manjesc cu noroi tot ce a fost sfant pentru parintii si bunicii lor.

    5. Imperialistu’:

      Ai dreptate. Cred ca nu m-am exprimat suficient de clar atunci. Atunci, ca si acum, nu cred ca o institutie artistica independenta de Stat trebuie sa aiba o „misiune” in afara artisticului in sine.

      Sunt destule organizatii guvernamentale si ne-guvernamentale care au misii politice si patriotice, si e bine ca exista.

      „Misia” Hollywoodului e sa faca filme bune. Linia intre „arta” si „propaganda” e foarte subtire, oricum, si a fost trecuta de multe ori. „Patriotic” nu e acelasi lucru ca „patriotard”
      In plus, e greu de spus ce e „patriotic” si ce nu. Pun pariu ca „Star Wars” au fost simtite nu numai ca filme mari, ci si „patriotice” intr-un sens larg.
      La fel, filme care sunt profund critice la adresa societatii americane (Hollywoodul are o istorie uriasa in sensul asta) pot fi considerate „patriotice”, nu-i asa?

    6. P.S. „Hollywoodul” e, oricum, o notiune fictiva, care acopera un conglomerat de business-uri si case de productie localizate in zona Los Angeles-ului.

      Curentul conformist anti-american la „Hollywood” din ultimile decenii mi se pare rezultatul interdependentei politico-financiare dintre studiouri/vedete si Stat, in care filmele devin simple instrumente de propaganda leftista.

      Interesant e ca si asa-zisii „independenti”, adica artisti care functioneaza in afara Hollywoodului, ca cei care prezinta filme la Festivalul Sundance, sunt la fel de inregimentati ideologic. Sunt mai indrazneti cu tabuurile sociale, sex, violenta, transgresie de orice fel, anti-crestinism, dar asta e tot o forma de conformism. Nu vei vedea un film stralucit dar profund religios ca „Rubliov”, sa zicem, la asa-zisii „Independenti”, decit daca e vorba de religiozitatea islamica sau a populatiilor din Amazon.
      Pe de alta parte, un sef de studio la Hollywood isi va lua sansa cu un asemenea scenariu. S-a intimplat de multe ori, inclusiv cu Tarkovski si Koncealovski, daca nu ma inseala memoria.

    7. 🙂

      White Sox Manager & Venezuelan Native Ozzie Guillen Calls Sean Penn a “Stupid Leftist” & “Clown”

      Ozzie Guillen on Twitter

      White Sox Manager Ozzie Guillen, a Venezuelan native, calls Sean Penn a “stupid leftist’ and “clown.”
      The Chicago Tribune reported, via FOX Nation:

      The outspoken White Sox manager called Penn a “payaso” (clown) and “izquierdista estupido” (stupid leftist) on Twitter Friday for his praise of controversial Venezuela President Hugo Chavez.

      “Oh my God, Sean Penn defended our President Hugo Chavez,” Guillen, a Venezuela native, tweeted. “That’s easy when you [don’t] live in Venezuela and have money. LOL…shame on [you].”

      Give him hell, Ozzie.

      Last week Sean Penn said that journalists who called Hugo Chavez a dictator should be jailed.

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here