Buddha, președinte pe viață al Chinei

    1

    Proaspătul aranjat conducător pe viață al Chinei Xi Jinping a avut ambiția să devina celălalt Mao, fost semizeu, ale cărui învățături au fost învățate de sute de milioane, ale cărui cuvinte au fost așezate în piatra clădirilor oficiale, ale cărui poze au apărut în toate publicațiile și cărțile, pe prima pagină, în toate sălile de clasă, în toate secțiile fabricilor și, da, în casele supușilor din China și nu numai. Vedeam și la noi, foarte rar, e drept, în case de bătrâni, poza lui Ceaușescu pe perete, cu ani în urmă. Oameni necăjiți ramasi captivi vremurilor alora teribile.

    Președintele Xi are nostalgia vremurilor trecute. El nu e captivul nimănui. Din contra, el o să țină captivă o lume. Are nostalgia statuilor aurite, înalte, ale liderilor comuniști. Își aminteste defilarile coloanelor nesfârșite de oameni-furnici în fața tribunelor oficiale. Marii conducători comuniști care nu mai erau oameni. Stăpâneau absolut peste viețile supușilor, cu drept de a le spune ce să mănânce, cum să se îmbrace, pe unde să circule și, peste toate, cu drept de viață și de moarte asupra lor. Și supusii le datorau închinare. Nesocotirea îndatoririi de a-i se închina era pedepsită crunt. Ăsta era comunismul.

    China are un fel de comunism, dar ce fel de comunism e ăsta fără stăpan absolut? Coreea de Nord, în schimb, ține vechea rânduială a comunismului întreg, clasic, pe care și președintele Xi Jinping îl readuce acum înapoi. Vechiul comunism chinezesc clasic se întoarce. Învățăturile lui Xi Jinping sunt deja obligatorii în partid, el e declarat infailibil și de neînlocuit. Dar nu e zeu, sau, mai corect, nu era. Acum a început să fie recunoscut ca zeu.
    Într-un clip difuzat pe rețeaua Weibo, un fel de Twitter chinezesc, maestrul Yinguang predica următoarele câtorva sute de călugari: China e o țară mare, puternică, bogată în resurse și cu populație mare. Câtă vreme China e puternică, lumea poate fi salvată și putem avea speranță pentru budism. Noi, practicanții budismului, trebuie să fim strâns uniți în jurul comitetului central al partidului condus de Xi Jinping, pentru a împlini visul lui chinezesc, reînoirea Chinei și conducerea întregii lumi de la Beijing. Călugării budiști au mai fost îndemnați să fie și „călugari ai lui Mao Zedong”.

    Xi și Mao într-un magazin de suveniruri din Beijing. sursa foto: AP

    În alt clip, alt maestru budist, Chin Kung, spune: suntem cu adevărat norocoși, avem un conducător bun, președintele Xi… Sunt cu adevărat fericit, el este reîncarnarea lui Buddha și este devotat țării și vieții din întreaga lume…

    Maestrul Chin Kung, în vârstă de 91 de ani, a studiat budismul în Taiwan și a predicat în Statele Unite, Singapore și Australia, iar în ultima vreme este foarte cunoscut pentru clipurile lui de popularizare a învățăturilor budiste. Și comuniste, mai nou. Săptămâna trecută, șeful organizatiei de partid din provincia izolată Qinghai, locul de naștere al lui Dalai Lama, a declarat că tibetanii din acea provincie îl consideră pe Xi un zeu. Cei care umblă cu turmele prin Tibet, oamenii din popor, spun că numai Secretarul Xi este Bodhisattva viu. Declarațiile au fost difuzare de agentia de presa de stat Beijing News, pe contul acesteia de WeChat.

    Și dacă tocmai țăranii din locul de unde vine Buddha spun asta… Asta îi bulverseaza nițel pe budiștii din San Francisco Bay și îl supără pe Dalai Lama, dar nu se mai poate face nimic acum.

    Siturile The Economist și Times au fost blocate în China când au tratat problema cultului președintelui chinez. Acum e oficial, deci incontestabil în China – Xi Jinping este zeu întreg. Oamenii pot să îl venereze ca pe un zeu, fără grija că ar calca astfel vreo rânduială omenească. Vor trebui să facă asta, de fapt, fie că vor sau nu. Ca în vremurile nu de mult trecute. Doar e vorba de comunism, nu?

    Print Friendly, PDF & Email
    Cititi si
    DISTRIBUIȚI
    Articolul precedentStatuile lui Lenin cad în India
    Articolul următorAbonați-vă la Newsletter-ul ILD
    Alexandru Coman
    Hirotonit preot în anul 1994, Parintele Alexandru Coman este și absolvent de Psihologie, specializat cu Master în Logopedie (Terapii și compensare în tulburările de comunicare), membru în Colegiul Psihologilor, având și cursuri post-universitare de Jurnalism/Publicitate (anul 2001), timp în care a slujit neîntrerupt în Biserică.

    1 COMENTARIU

    1. Nu sunt atat de sigur ca Dalai Lama se va supara.

      „Totuși, sînt un marxist„, spunea în mai 2010 Dalai Lama, exilat în Occidentul capitalist din China marxistă. „(Marxismul are) o etică morală, în timp ce capitalismul este doar despre profit” – „etica morală” marxistă de care a fugit din China a ucis peste 100 de milioane de oameni în toată lumea, și cu toate astea, „înțeleptul” Dalai Lama propune înlocuirea creștinismului (sau a budismului, în cazul lui) cu marxismul „în care să se regăsească atât credincioșii, cât și necredincioșii”.

      http://inliniedreapta.net/calugarul-budist-dalai-lama-propune-inlocuirea-religiei-cu-marxismul

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here