Câteva precizări despre Amy Coney Barrett, cel mai nou membru al Curții Supreme de Justiție a SUA

    1

    Amy Coney Barrett este cel mai nou membru al Curții Supreme de Justiție a SUA. Dincolo de entuziasmul de avea un judecător cu adevărat conservator în rândurile „Celor 9”, permiteți-mi câteva scurte precizări:

    1. Justice Barrett a fost confirmată, așa cum era de așteptat, cu un scor strâns 52-48. Niciun senator din Partidul Democrat nu a votat pentru, arătând că partidul e mai important ca procesul și resentimentul mai important ca ocazia. Susan Collins (R-Me) a fost singura din tabăra repulicană care a votat împotrivă. Fotoliul ei din statul Maine stă să se clatine.

    2. În seara aceasta o femeie cu un parcurs profesional impresionant a depus jurământul pentru una dintre cele mai înalte funcții din lume în fața unui judecător de culoare, ocupantul celei mai importante funcții juridice din lume. Singurele persoane revoltate de aceasta au fost pretinșii cavaleri ai progresului. Pentru că pentru aceștia progresul e doar pe linie ideologică.

    3. Ca și în alte zeci de cazuri, Justice Barrett a fost nominalizată de un președinte de o culoare și a fost votată de un Senat majoritar de culoare identică, așa cum prevede Constituția SUA. Contrar a ce veți auzi în presă, nimic ilegal sau imoral nu s-a întâmplat.

    4. Democrații n-au așteptat nici măcar câteva ore pentru a-și arăta intențiile (pe care au refuzat să și le asume săptămâna trecută). La câteva momente după votul de confirmare, mai mulți reprezentanți democrați ai Congresului cereau public creșterea numărului de judecători. Li s-au alăturat voci importante din presă. Ai pierdut? Schimbi regulile jocului. (stupidity lvl. 1.000)

    5. În ciuda speculațiilor din presă, această nominalizare a fost un proces constituțional, tensionat din pricina „pierzătorilor”. Aici se poate vedea toleranța stângii la ideile altora. Cu toate aceastea Jutice Barrett se va dovedi a fi un judecător mai degrabă centrist, dacă e să ne luăm după modul în care a acționat până acum. Restul e vânătoare de vrăjitoare.

    6. Apropo de vrăjitoare, judecătoarea Barrett, cea care urma conform trompetelor progresiste să transforme SUA într-un episod de Handmaid’s Tale va fi cea care îi va „sluji” pe ceilalți opt membri ai SCOTUS. În calitate de junior al curții, aceasta are printre atribuții servirea cu ceai sau cafea a celorlalți judecători, să deschidă ușile pentru ceilalți opt și să ia notițe și să asculte, fiind cea din urmă care are voie să vorbească în întâlnirile Curții Supreme. Superba lecție a smereniei pentru oameni în funcții înalte. Așa arată minunatul drum al unui judecător spre cea mai înaltă funcție juridică din lume. Ca unul care încă de acum mai bine de doi ani speram la acest moment, nu pot decât să sper că va veni ziua când vom avea un Chief Justice Barrett.
    Restul? Multa gălăgie și furie neputincioasă a „progresului”.

    P.S. Dacă democrații insistă să burdșească SCOTUS, trecând peste cei 150 de ani de când această curte are 9 judecători, să nu uite că doar în 1951 a fost votat cel de-al 22-lea amendament și ar putea da idei republicanilor. 8 more years?

    notă: După ce își ia licența magna cum laude în Engleză și Franceză se înscrie la drept.
    În 1997 – Devine Doctor în Drept (Juris Doctor) la doar 25 de ani. De la prestigioasa Notre Dame și nu oricum, ci summa cum Laude.
    În 23 de ani de activitate profesională a lucrat pe rând:
    – 2 ani de rezidențiat juridic sub judecători din cele mai înalte curți (DC Court of Appeals și la Curtea Supremă, sub Scalia)
    – 4 ani ca avocat la case de avocatură din DC, cu procese pe rol inclusiv prezentate în fața Curții Supreme.
    – 15 Profesor asociat la mai multe facultăți de drept ca profesor plin la Notre Dame (decanul facultății a recomandat-o pentru această funcție). Între altele a predat Constitutional Law, Civil Procedure, Federal Courts, Constitutional Theory Seminar, Statutory Interpretation Seminar (adică exact ce reprezintă activitatea Curții Supreme)
    – 3 ani ca judecător la Curtea de Apel (7th circuit) una dintre cele 13 curți aflate imediat sub Curtea Supremă.
    – din 2010, la recomandarea lui John Roberts (Chief Justice) este în Comisia de Consultanță a Curții Supreme pentru procedurile de apel.
    Ar mai fi lucrările academice, faptul că e mamă, că nu a făcut lobby ca avocat și multe altele care nu sunt realizări neapărat profesionale, dar arată cât de spectaculos este parcursul acesteia pe lângă viața personală. Evident, asta dacă nu crezi că în 23 de ani de la terminarea studiilor a ajunge judecător la Curtea Supremă e un fleac. Alții ar fi făcut mult mai mult…
    Print Friendly, PDF & Email

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here