Conservatorismul lui D. Cameron (1): agenda pro-homosexuală

    13

    Păţania lui Chris Windows nu are de ce să ne mire. La o privire mai atentă, devine evident că Partidul Conservator din Marea Britanie a fost puternic infiltrat de progresism şi se află în plină mişcare spre centru-stânga. A preluat multiculturalismul, ecologismul şi s-a acomodat cu sistemul socialist de sănătate. Mai nou, PC este extrem de preocupat de obţinerea susţinerii acelor grupuri care de regulă votează în bloc cu Stânga. Printre acestea din urmă se numără şi micul, dar gălăgiosul grup LGBT. Noul prim-ministru conservator, David Cameron, nu este numai un împăciuitor al islamiştilor, ci şi un susţinător al cauzelor mişcării gay. Nu a fost întotdeauna astfel, dar pentru a ajunge la putere, Cameron a renunţat, rând pe rând, la convingerile sale anterioare şi a refăcut partidul după chipul şi asemănarea sa.

    O problemă de Attitude
    În februarie 2010, David Cameron a acordat un interviu revistei gay Attitude (până la el, nici un alt lider al Partidului Conservator nu se adresase unei publicaţii cu profil explicit homosexual). Interviul prezintă interes din mai multe motive. În primul rând, convorbirea liderului conservator cu activistul gay Johann Hari a semnalat în mod oficial schimbarea de politică în PC în privinţa homosexualităţii. În al doilea rând, interviul a scos în evidenţă atât caracterul schimbător al convingerilor politicianului englez, cât şi tendinţa lui de a dilua conservatorismul până devine acceptabil progresiştilor.

    De la bun început, Johann Hari i-a reamintit liderului conservator că partidul pe care îl conduce astăzi este acelaşi care a introdus, în 1988, pe vremea când frâiele lui se aflau în mâinile intransigentei Margaret Thatcher, un amendament la Local Government Act (articolul 28 stipula că autorităţile locale „nu pot promova voit homosexualitatea sau publica material cu intenţia de a promova homosexualitate” şi a fost eliminat din lege abia în anul 2003 de către laburişti, la presiunea lobby-ului gay [1]) în vederea prevenirii discuţiilor despre homosexualitate în instituţiile locale. Harri l-a invitat pe Cameron să explice cititorilor revistei ce s-a schimbat între timp. Condamnând poziţiile anterioare ale Partidului Conservator faţă de homosexualitate, ba chiar şi propria lui opoziţie, Cameron a semnalat o importantă schimbare de macaz: partidul tory nu se va mai opune „gay rights” şi va fi deschis minorităţii homosexuale. Delimitându-se de predecesorii lui, Cameron a încercat să ofere o abordare care să vină în întâmpinarea doleanţelor organizaţiilor homosexuale din Marea Britanie, în speranţa că astfel le va obţine susţinerea în alegerile din mai.

    „Cred că acum putem să ne uităm în ochii homosexualilor şi să le spunem „Ne puteţi susţine pentru că acum sprijinim egalitatea pentru gay.””

    Până de curând, „drepturile” pentru homosexuali nu au figurat printre preocupările conservatorilor, ele făcând parte numai din arsenalul politic al partidelor laburist şi liberal. În numele combaterii actelor de violenţă comise împotriva homosexualilor, guvernările laburiste au introdus noi reguli care au obligat până şi şcolile religioase să îşi schimbe discursul despre homosexualitate: pentru a nu mai încuraja „discursul urii” pe care l-au „încurajat” atâta vreme prin învăţăturile lor, şcolile religioase nu vor mai putea preda propriilor clase nici măcar doctrina creştină despre sexualitate „de parcă ar fi adevărată”. Liniştirea minorităţilor sexuale are prioritate în faţa adevărurilor de credinţă.

    Întrebat fiind dacă este de părere că drepturile copiilor homosexuali la o educaţie în siguranţă sunt mai importante decât drepturile şcolilor religioase de a preda că homosexualitatea este un păcat, Cameron a formulat un răspuns care depăşeşte problema ridicată de Johann Hari şi lasă să se întrevadă noi presiuni guvernamentale, făcute în spiritul celor iniţiate de Partidul Laburist al lui Tony Blair:

    „Esenţialmente, da – acesta este pe scurt, fără a intra într-o lungă exegeză religioasă, răspunsul la o astfel de întrebare. Adica, cred că da. Cred că… dacă Mântuitorul nostru, Isus, ar fi astăzi cu noi, ar susţine o agendă a egalităţii şi drepturilor egale, nu a judecării oamenilor în baza orientărilor lor sexuale. Nu vreau să intru într-o mare dispută cu Arhiepiscopul (de Canterbury, Rowan Williams n.t.), dar cred că Biserica (Anglicană n.t.) trebuie să facă anumite lucruri pe care Partidul Conservator le-a făcut deja: să dezbată problema şi să recunoască egalitatea deplină ca fiind fundamental esenţială.”

    În doar câteva cuvinte, David Cameron a depăşit problema reală a securităţii persoanelor şi a trecut la una falsă, a egalităţii artificiale. Folosind ca motivaţie violenţa îndreptată împotriva homosexualilor, liderul conservator a anunţat practic că va face în aşa fel încât să continue politicile egalitariste ale predecesorilor săi de stânga, la nevoie recurgând la presiuni politice. De legislaţia pro-gay nu vor scăpa nici măcar organizaţiile religioase şi cele caritabile – vor mai fi sprijinite financiar de statul britanic numai „atâta timp cât nu discriminează prin serviciile oferite”. Dacă autorităţile consideră că acestea promovează atitudini discriminatorii faţă de minorităţile sexuale, le vor tăia finanţarea (observaţie: e puţin probabil ca organizaţiile islamice să beneficieze de acelaşi tratament din partea statului britanic). Liderul tory promis chiar că se va gîndi atât la posibilitatea de a transforma parteneriatele civile în căsătorii, cât şi la liberalizarea adopţiilor, astfel încât la ele să poată participa chiar şi cuplurile de acelaşi sex.

    „Adopţia ideală presupune găsirea unei mame şi a unui tată, dar sunt situaţii când adoptarea de către homosexuali poate fi un lucru perfect raţional şi normal. Aşadar, sprijin adopţiile făcute de cuplurile gay.”

    E bine de ştiut, domnule Cameron.


    Gallery of Gay Tories marching at London Pride

    O listă vioaie
    Interviul din Attitude a semnalat o schimbare şi la nivel de listă de candidaţi. Pentru prima dată, Partidul Conservator a venit în faţa alegătorilor britanici cu concurenţi în mod expres homosexuali. Din păcate pentru candidaţii gay aruncaţi în luptă de Cameron & Co., electoratul britanic nu a fost convins. Mai puţin de jumătate dintre ei au trecut de votul popular şi au devenit membri ai Camerei Comunelor; la urne Rainbow 1st Eleven a fost redus, nemilos, la Rainbow Five (Greg Barker, Alan Duncan, Nick Herbert, Margot James şi Iain Stewart).

    Nu putem decât să ne întrebăm de ce britanicii au fost atât de… „homofobi”.

    [1] Acelaşi Ian McKellen a relatat, în faţa unei întregi audienţe, cum decurgeau discuţiile cu Tony Blair pe teme LGTB.

    „I-am înşirat doleanţele Stonewall, a dat din cap aprobator, şi le-a notat şi le-a bifat pe toate. Apoi a zis că va duce totul la îndeplinire.”

    Print Friendly, PDF & Email
    Cititi si

    13 COMENTARII

    1. Ar fi interesant de făcut o paralelă cu situația de peste Ocean, unde abrogarea cutumei „don’t ask, don’t tell” (e vorba doar de gay-ii din armată) a fost blocată de minoritatea republicană din Senat, cu toate eforturile supermajorității progresiste, iar treaba a rămas ca-n tren inclusiv la nivelul Curții Supreme de Justiție. La nivel declarativ/electoral s-au zis multe vrute și nevrute, dar realitatea e că legalizarea căsătoriilor gay (de pildă) întîmpină serioasă rezistență în multe State. Or fi avînd multe păcate „elefanții”, dar măcar n-au ajuns (din cîte știu) la „nivelul” lui Cameron. I-aș dedica Prim-Ministru Cameron, cum se vede parte activă în problemă, maneaua aia cu „pe la spate” dar din fericire nu-mi place genul ăsta muzical. Nu mi-a cerut, nu i-o zic, na!

    2. E o clară conspirație a poponarilor stângiști ca să preia controlul asupra Partidului Conservator. Unde e Hitler să-i ducă la Auschwitz, mama lor a dracu de bulangii!

    3. pai… in UK adoptiile gay sint legale (de fapt in lege e vorba de cupluri, nu e nevoie de casatorie sau parteneriat civil), certificatele de nastere pot cuprinde 2 „parinti” de acelasi sex (un adevarat succes al ideologiei impotriva realitatii), „promovarea” „stilului” gay in scoli este legal, parteneriatele civile sint legale, discriminarea pe baza de orientare sexuala este ilegala, primul candidat tory gay a fost in 2001 (si de atunci au mai aparut), 62% din candidatii tory de la ultimele alegeri sint pentru identificarea parteneriatelor civile cu casatoria

      agenda gay actuala in uk cuprinde mai degraba discriminari la adresa celor 98,5% cetateni care nu au ales veselia ca mod de viata
      – bisericile crestine sau scolile duminicale nu mai au voie sa considere „voiosia” un pacat (vs. activistii „voiosi” au dreptul de a-si „promova” in scoli „adevarul”);
      – promovarea „identitatii” si „descoperirii orientarii sexuale” incepind din gradinita
      – psihologii nu prea mai au voie sa cerceteze posibilitatea „convertirii” la heterosexualitate, desi nu exista pina astazi studii concludente pe aceasta tema
      – asociatiile crestine care intermediaza adoptii trebuie sa se inchida sau sa-si modernizeze credintele (au cam ales deja, pentru ca au pierdut procese)
      – parohiile care doresc sa-si angajeze preot nu pot prefera unul hetero
      – trebuie sterse ultimele diferente ramase intre casatorie, parteneriat civil (sau cuplu necasatorit, sau orice altceva, presupun); (se vor peria istoria, religia, literatura si povestile pentru copii)
      etc

      si, de altfel, probabil oricui i-ar trece prin cap vreo umbra de tristete ar trebui sa i se reaminteasca prompt despre Hitler; de azi inainte egalitatea nu va mai fi privita drept egalitate in fata legii, ci drept identitate, egalitarianismul este Noul Adevar, orice alte pareri sint identice cu fascismul; trebuie sa fim clari si fermi: acest subiect se va aborda de acum incolo doar cu un zimbet larg pe fata, cu ginduri fericite si cu bratele deschise

    4. După definiţia din dicţionar, a discrimina înseamnă a diferenţia. Dar tocmai a diferenţia a devenit ceva imoral. (Jean Sévillia)

    5. am dat acum din greseala pe c-span pe o transmisie din parlamentul britanic.
      „conservatorul” cameron se zbate sa asigure socialistii ca va impozita la sange bonusurile care trec de doo mii de pounds.
      ma intrebam ce treaba are asta cu conservatorismul si de cand statul a ajuns sa impuna suma pentru bonusuri.

    6. Am sperat ca daca vor iesi conservatorii in UK se va vedea o raza de speranta pentru reduta bunului simt. As fi vrut ca sa nu fi fost inselat asa de tare in asteptari. Despre Obama am fost sigur ca e un esec de proportii si am sperat sa ma insel. A trebuit sa fiu dezamagit de cineva din randul celor care ar trebui sa fie de partea noastra, a celor cu bun simt pentru a-mi da seama ca lucrurile se erodeaza cu o viteza incredibila si nici macar nu se mai incearca franarea distrugerii valorilor adevarate. Macar electoratul englez a incercat sa ii dea o lectie cu alegerea a doar 5 din cei „voiosi”.

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here