Corespondență din Venezuela

    3

    Constituția Venezuelei cere ca președintele să fie venezuelean prin naștere și să nu aibă altă cetățenie, ceea ce nu e valabil pentru Maduro, care s-a născut în Columbia. Se poate deduce că a fost naturalizat venezuelean, fiindcă numărul lui de identitate, a sorei și a mamei lui, sunt numere consecutive, ceea ce înseamnă că au fost naturalizați în același timp, deci nu e venezuelean prin naștere. El nu a prezentat certificatul de naștere când s-a înscris la alegeri, iar Consiliul Național Electoral nu l-a obligat să-l prezinte. E un președinte ilegitim care răspunde doar în fața fraților Castro și nu intereselor Venezuelei.

    Pentru că sistemul comunist de producție nu garantează aprovizionarea, apare o mare lipsă de bunuri, ca zahăr, ulei, malai, hârtie igienică, hârtie pentru ziare etc. Ca să câștige alegerile municipale din decembrie, a instigat la jefuirea magazinelor care vindeau produse electronice, motivând că produsele se vindeau la prețuri speculative. Există un control al valutei, prețul oficial e de 6,30 bolivari/$, dar pe piața neagră un dolar se cumpăra cu 60 de bolivari în decembrie, ieri se cumpăra cu 87.

    Toate aceste antecedente au provocat proteste masive în toată țara. La un turneu de baseball internațional, în insula Margarita, lumea l-a fluierat pe Maduro și 30.000 de spectatori au strigat „afară!”. Maduro a limitat difuzarea știrilor la radio și televiziune, funcționează doar rețelele de Twitter și TV prin internet.

    12 februarie e ziua tineretului și se așteptau demonstații masive ale studenților pentru eliberarea studenților deținuti în protestele anterioare. Au fost proteste masive în Caracas cu 50.000-70.000 de studenți și părinți, la fel în interiorul țării. Încă din vremea lui Chávez s-au organizat grupuri înarmate de bandiți, care se numesc „colectivos” și „tupamaros”, care circulă pe motociclete înarmați cu pistoale. Unii dintre ei sunt foști politiști care acum primesc leafă de la guvern și se ocupă cu intimidarea oamenilor și reprimarea manifestațiilor. Aceștia fură ceasurile, bijuteriile și gențile șoferilor care circulă cu geamul deschis, inclusiv sparg geamurile mașinilor dacă văd ceva valoros. De asemenea, răpesc oameni și cer sume mari de bani pentru eliberarea lor. Aceste grupuri au fost însărcinate cu reprimarea manifestațiilor. De exemplu, au omorat un student, iar apoi pe cel care l-a luat în brațe ca să-l duca la spital.

    S-a decretat un blackout informativ, au întrerupt emisia prin cablu a canalului comlumbian NTN24, iar televiziunile locale nu pot transmite desfășurarea protestelor. Eu sunt acum în Miami, aici suntem în jur de 400.000 de venezueleni și avem informații despre tot ce se petrece în Venezuela.

    E deja confirmat ca Chávez a murit pe 29 decembrie 2012 în Cuba, deci tot ce s-a făcut de atunci e ilegal și neconstituțional.

    Zborurile American Airlines spre Venezuela au fost anulate deoarece guvernul venezuelean datorează 3,3 miliarde de dolari companiilor aeriene, ca urmare a controlului valutar.

    Gavriel Berger

    Gavriel Berger s-a stabilit în Venezuela acum patru decenii. A fugit de comunism din România și a emigrat în Venezuela, pe atunci o țară democratică, prosperă și cu oameni prietenoși. Domnul Berger a asistat la degradarea dramatică a țării.

    Cititi si Alegerile din Venezuela văzute de un român fugit din comunism

    Print Friendly, PDF & Email

    3 COMENTARII

    1. Din pacate s-a inregistrat cea de-a cincea victima a represiunii regimului socialist venezuelean din acest an. Este vorba despre Genesis Carmona, numita de presa Miss Antichavista:

      genesis-carmona2
      genesis-carmona
      genesis_carmona

      Genesis Carmona a fost impuscata in cap in orasul Valencia si a murit dupa o agonie de 24 de ore. Studenta de 23 de ani era o opozanta a presedintelui Chavez si mai apoi a presedintelui Maduro si a participat la demonstratiile antiguvernamentale din ultimele zile. Ea a devenit foarte cunoscuta ca top model si Miss Turism al statului venezuelean Carabobo.

      http://www.nydailynews.com/news/world/venezuelan-beauty-quee-fatally-shot-head-protest-article-1.1620304

    2. Așa cum Maidanul din Ucraina s-a luptat, de fapt, împotriva stăpânirii Rusiei lui Putin și Venezuela se luptă împotriva stăpânirii Cubei lui Castro. Ambele situații sunt prezentate în mod fals, drept un conflict intern, din societatea ucraineană, respectiv – venezueleană. Nu e vorba de asta. Nici măcar de un conflict putere-opoziție – este și asta, dar nu numai.
      E o luptă pentru suveranitate, pentru răsturnarea unei opresiuni străine – pentru independența Ucrainei de stăpânii kaghebiști de la Moscova, respectiv – a Venezuelei de tovarășii de la Havana ai susnumiților kaghebiști.
      Și o luptă împotriva kleptocrației de sorginte comunistă.
      Ucraina a fost jefuită și secătuită de gașca de oligarhi postsovietici ai lui Ianukovici, omul rușilor.
      Venezuela a fost jefuită și secătuită de gașca lui Chavez-Maduro, oamenii regimului de la Havana.
      Castrismul cubanez, una dintre cele mai cretine economii de pe mapamond, exemplu de subdezvoltare și de dictatură criminală, parazitează și distruge o țară atâgt de bogată în resurse naturale și umane ca Venezuela, pe care o aduce în așa hal de sărăcie, încât oamenii fac foamea, li se taie curentul de două ori pe zi, nu mai au medicamente de bază și nu mai găsesc nici hârtie igienică!
      Numai între 2000 și 2012, Venezuela a „ajutat” Cuba cu 23 miliarde de dolari!!!!
      Iar când cetățenii Venezuelei protestează pașnic în stradă, armata, sub comandă cubaneză, trage în ei cu arme de foc.

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here