Cristian Câmpeanu: Ce ştie Crin Antonescu?

    1

    Din tot ceea ce este public, am aflat că a rămas doi ani repetent în facultate, ceea ce este şi era extrem de greu de „realizat“ în Universitatea Bucureşti, că, deşi profesor de istorie, are cunoştinţe foarte vagi de istorie – după cum am demonstrat săptămâna trecută – şi că şi-ar fi scris teza de licenţă (sau „lucrarea de diplomă“, cum era numită pe vremea aceea) din ziarul „Sportul Popular“. Şi că ar fi un mare fan al clubului Steaua, ceea ce explică, măcar în parte, faptul că l-a pus pe Gigi Becali pe listele PNL. Dar, dincolo de toate aceste detalii, ce ştie, de fapt, al doilea om în stat şi aspirant la poziţia de „şef de stat“, cum îl defineşte noua Constituţie?

    Nu foarte multe, se pare. Nu pare să ştie nimic sau să aibă cel mai mic interes în ceea ce înseamnă, de fapt, „liberalismul“, aşa cum a fost el formulat de oameni precum John Locke, Adam Smith, John Stuart Mill sau, mai recent, Friedrich Hayek. Nimic despre drepturi individuale, nimic despre libertate, absolut nimic despre piaţa liberă şi antreprenoriat, adică ceea ce face un liberal să fie un liberal în adevăratul sens al cuvântului. Când l-aţi auzit vreodată pe Crin Antonescu pronunţând aceste nume fără de care liberalismul nu ar fi posibil?

    Ceea ce pare însă să ştie Antonescu este istoria reală a PNL, o istorie presărată de scandaluri de corupţie şi personaje precum Alecu Constantinescu, supranumit „Porcu“, pe lângă care Gheorghe Tătărăscu – un trădător de ţară – face figură de „om politic naţional“. În România nu a existat decât un singur partid politic „la firul ierbii“, grassroots, cum se zice astăzi, şi acela este „Mişcarea Legionară“, care s-a născut, în bună parte, şi din frustrarea faţă de corupţia liderilor PNL. Crin Antonescu pare să ştie foarte bine aceste lucruri, după cum pare să cunoască şi mecanismele instituirii unei dictaturi. Sau oligarhii.

    Săptămâna trecută am citat un articol al Laurei Ştefan din Revista 22. Acum este rândul unui articol intitulat „Oligarhia şi Constituţia“, semnat de Andrei Cornea:

    „România este condusă de multă vreme de o oligarhie formată din câteva sute de inşi – parlamentari, miniştri, preşedinţi de consilii judeţene, primari de mari localităţi, anumiţi oameni de afaceri influenţi şi patroni de trusturi media. E o oligarhie bogată, dar mărginită intelectual (…), dispreţuitoare faţă de «prostime» şi faţă de elitele intelectuale autentice (…). Incapacitatea ei de a asigura o conducere eficientă e egală numai cu aroganţa ei nesfârşită. Această oligarhie a avut însă trei temeri fundamentale, care i-au măcinat zilele şi i-au dat coşmaruri noaptea. Prima a fost Traian Băsescu sau, în termeni mai generali, teama de un preşedinte cu mandat popular, al cărui program politic să conţină limitarea arbitrariului oligarhiei. Constituţia actuală dădea această posibilitate («preşedintele jucător»), mai ales prin faptul că preşedintele avea o mare libertate în numirea premierului, că putea refuza la remaniere numirea unui ministru, că putea cere urmărirea penală a unui membru al Cabinetului şi, în sfârşit, că putea declanşa un referendum naţional. (Putea fi însă şi suspendat cu prea multă uşurinţă, aşa cum s-a văzut, ceea ce arată că puterea sa rămânea limitată, în pofida acuzaţiilor de «tiranie».) De asemenea, el deţinea atribute importante în domeniul politicii externe şi al serviciilor de informaţii. Or, actuala putere a decis că preşedintele trebuie privat de majoritatea atributelor de putere. «Never again», a spus oligarhia. Un «nou Băsescu», oricum s-ar numi el, nu mai trebuie să apară. Deşi preşedintele va fi numit explicit «şef al statului», el va avea un rol protocolar. Spre deosebire însă de statutul său într-o republică parlamentară, precum Germania sau Italia, el va continua să fie ales cu un mandat popular – ceea ce reprezintă nu doar o ipocrizie, dar exprimă şi teama oligarhiei de a spune naţiunii adevărul: că se teme de ea. Aceasta este cea de-a doua teamă a oligarhiei: teama de popor sau, mai precis, de scăparea de sub control a poporului.

    Cea mai clară măsură antidemocratică este probabil introducerea articolului 90 relativ la referendum: iniţiatorii săi, fie preşedintele, fie 250.000 de cetăţeni cu drept de vot, trebuie să-şi supună iniţiativa Parlamentului, care o aprobă sau nu printr-o hotărâre. Oligarhia va putea bloca astfel orice iniţiativă politică ce nu-i aparţine, ceea ce înseamnă că ea îşi arogă puterea decisivă în stat, refuzând să accepte că interesele ei ar putea intra în coliziune cu cele ale naţiunii, exprimate prin referendum. În esenţă, din reprezentant al naţiunii, Parlamentul devine o grupare autonomă care va domni netulburat peste rest, ceea ce se exprimă direct în articolul 61, care defineşte Parlamentul drept «forul suprem de dezbatere şi de decizie al naţiunii».

    A treia teamă a oligarhiei româneşti a fost adusă de trezirea justiţiei, de faptul că instituţii precum DNA, CSM, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau Curtea Constituţională au început să funcţioneze tot mai independent. Când personaje emblematice pentru oligarhie (de la Adrian Năstase şi Cătălin Voicu până la Gigi Becali) au ajuns la închisoare, a devenit intolerabil pentru reprezentanţii oligarhiei, care se consideră mai presus de ceilalţi, a risca să păţească acelaşi lucru. Din nou s-a spus: «Never again»“.

    Antonescu şi-a petrecut ultimii 23 de ani în Parlament, aşa că este de presupus că ştie, ca nimeni altul, mecanismele legislative. Anul trecut a împins aceste mecanisme dincolo de limită şi a impus ceea ce subsemnatul şi alţii au numit „tentativă de lovitură de stat“. Când Europa şi SUA s-au alarmat, domnul Antonescu s-a întors împotriva Europei şi Statelor Unite. Când a fost vorba de revizuirea Constituţiei, domnul Antonescu a pretins că nu e nevoie decât de „voinţă politică“ pentru a modifica legea fundamentală dincolo de limitele pe care le impune actuala Constituţie. Înţelegeţi cum vine asta? Avem 70% în Parlament şi, dacă vrem, putem face absolut ce vrem – asta este ce a învăţat Crin Antonescu după 23 de ani petrecuţi în Parlament.

    […]

    Printre ştirile cu popi care fac slujbe „de pomenire“ absolut nenecesare şi obscene în prezenţa a 18 sicrie şi a Guvernului reunit (moartea e întotdeauna privată şi nu are nevoie de prezenţa Guvernului, deci imaginaţi-vă ce tortură pentru familiile acelea să aştepte ca mai întâi să se termine circul de la televizor) s-a strecurat şi o informaţie despre o decizie a CCR, care a hotărât, în perfect acord cu recomandările Comisiei de la Veneţia, că pragul de 30% pentru referendum este în regulă, dar numai peste un an. Ceea ce face noua Constituţie inutilă. Reacţia domnului Antonescu este următoarea:

    „Din practica românească şi cea europeană, de altfel, s-a constatat că pragurile foarte ridicate, cel de 50% – care, de altfel, mai este în foarte puţine locuri în lume prezent –, îi împiedică practic pe cei care doresc să se exprime, să fie cetăţeni activi, să o facă. Legea modificată de noi este declarată, înţeleg, constituţională. Nicăieri în Constituţia României nu există o prevedere care să stipuleze un an de zile în care ea nu se poate folosi. Deci asta este pur şi simplu o chestiune, aşa, de la Curtea Constituţională. Nu vreau să insist prea mult, mai ales până când nu vedem formula oficială a Curţii, dar n-ar fi nimic nou. Noi într-o bună măsură în ţara asta degeaba mai facem alegeri câtă vreme avem o Curte Constituţională care decide şi hotărăşte cu 9 oameni împotriva a milioane, s-a mai întâmplat, a fost şi mai spectaculos“.

    Nu există un text care să sublinieze mai bine ce înţelege, de fapt, domnul Antonescu din modul în care funcţionează un stat de drept. Q.E.D.

    Cristian Câmpeanu

    Print Friendly, PDF & Email

    1 COMENTARIU

    1. Crin e repetent de 23 de ani în parlamentul României. Omul are vocație de repetent. Ar fi frecventat mai mulți ani facultatea de istorie, dar, în afară de distracții, jocul ocazional de bridge și privilegiul de a oferi adolescență pe timp nelimitat, studenția avea totuși un defect major: nu plătea și leafă… sau măcar un spor de vechime. Așa că omul a fost nevoit să-și găsească alt loc unde să paraziteze, dar de data asta cu remunerație în regulă și pe viață.

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here