Cristian Câmpeanu: Cine vrea dictatură în România?

    0

    Din 2007, de când PNL a schimbat tabăra, ni se tot spune cât de dictator este Traian Băsescu – comparat ba cu Lukaşenko, ba cu Putin, ba cu Chavez – şi cum a acaparat el puterea în România. Cu toate acestea, deşi avea preşedintele, guvernul şi preşedinţii celor două camere, PDL nu a fost capabil să îşi menţină majoritatea înainte de alegerile locale, pe care le-a pierdut ruşinos. Acum, USL se pregăteşte să câştige alegerile generale cu peste 70% şi nimeni nu mai pare îngrijorat de perspectiva dictaturii în România.

    Să spunem că, până la un punct, demiterea lui Andi Lăzescu din fruntea TVR şi a consiliului de administraţie, care va fi urmată de un desant USL-ist, aşa cum s-a întâmplat cu toate instituţiile statului, face parte din „jocul democratic” al politicii româneşti, cu toată încărcătura lui de originalitate. De câte ori s-a schimbat puterea politică, de atâtea ori s-a schimbat şi conducerea televiziunii publice şi era nerezonabil să ne aşteptăm că de data asta va fi altfel. Faptul că, practic, cu câteva mici excepţii, principalele televiziuni sunt obediente sau, în cel mai bun caz, neutre faţă de noua putere, deschide calea unui monopol guvernamental al informaţiei care va exila vocile opoziţiei spre zona unui număr foarte redus de publicaţii şi platforme electronice. Poate că dezvoltarea utilizării internet-ului nu va mai permite un monopol al informaţiei atât de eficient ca pe vremea lui Adrian Năstase, dar tendinţa este prezentă şi ar trebui să îngrijoreze ONG-urile care combăteau de mama focului dictura astă iarnă prin Piaţa Universităţii şi care acum tac mâlc.

    Să spunem că şi bizareria mandatării prin recomandare parlamentară – adresată cui? – ca Victor Ponta să reprezinte România la Bruxelles este şi ea, tot până la un punct, parte din acelaşi original joc democratic. Este o declaraţie politică prin care majoritatea doreşte să înscrie puncte electorale de imagine pe care să le valorifice mai încolo, un dans al victoriei în alegeri pe care orice partid l-ar dansa în faţa camerelor. Dar dacă, în urma refuzului previzibil al preşedintelui de a da curs acestei recomandări, USL va declanşa cumva procedurile de suspendare pretinzând că declaraţia amintită ar avea vreun efect juridic, atunci lucrurile se vor arăta în adevărata lor gravitate pentru că va echivala cu modificarea de facto a Constituţiei prin declaraţie parlamentară. Persoana lui Băsescu nu are nicio importanţă aici, ci faptul că printr-un act politic se modifică atribuţiile constituţionale ale instituţiei prezidenţiale. Or, între un popor şi un regim autoritar stă Constituţia. Dacă politicienii o ignoră sau îi modifică ad hoc prevederile, atunci nu ne mai aflăm într-un regim constituţional ci într-unul arbitrar. Legiferarea ad hoc este cea mai sigură cale către abuzul majorităţii şi corupţie şi prima etapă dintr-un proces care se încheie cu o dictatură. Societatea civilă, care se arăta atât de îngrozită şi dezgustată de „deriva autoritară” a lui Băsescu, nu găseşte nici în aceste împrejurări vreun prilej de îngrijorare.

    Suntem foarte curioşi cum va reacţiona aceeaşi societate civilă la trecerea Institutului Cultural Român din subordinea Preşedinţiei în cea a Guvernului şi la previzibila demitere a lui Horia Roman Patapievici din fruntea ICR. […] Nu numai că Patapievici a condus în mod exemplar ICR, dar l-a transformat într-o instituţie culturală redutabilă şi eficientă care a ajuns să fie respectată peste tot în lume şi să promoveze cultura română într-un mod profesionist cum nicio instituţie a statului român nu a făcut-o niciodată. Cazul nu demonstrează numai incredibila meschinărie a lui Ponta şi a USL, dar şi mentalitatea cel puţin autoritară a acestor personaje care cred că sunt chemaţi să distrugă orice structură şi pe oricine este legat de „regimul” anterior, chiar dacă acesta şi-a servit ţara cinstit şi cu onoare. Cine urmează după „intelectualii lui Băsescu”? Capitaliştii lui Băsescu? Chiaburii lui Băsescu?

    Dar nimic nu anunţă autentica schimbare de regim politic din România decât noua lege electorală. Anul trecut prin noiembrie-decembrie, aceleaşi ONG-uri de mai sus strigau pe toate canalele că este imoral, neprincipial şi nedemocratic ca PDL să schimbe legea electorală şi să comaseze alegerile pentru că este incorect să se schimbe regulile în timpul jocului. Corect. Numai că a venit guvernul Ponta şi a modificat legea (în timpul jocului) în aşa fel încât, în actuala conjunctură politică, USL are toate şansele să obţină în jur de 65-75% din mandatele de parlamentar, dacă chiar „95% ca-n Coreea de Nord”, cum avertiza Berceanu. Din nou, nimeni nu pare alarmat, nici măcar îngrijorat de această perspectivă, ba mai mult, am aflat că vinovat ar fi…Băsescu care a declarat că nu-l va numi niciodată pe Ponta premier, deşi legea a fost promovată de acelaşi Ponta, care a fost numit de Băsescu. Dar când e vorba de partizanat deschis, ce să ne mai încurcăm de logică?

    […]

    Am mai scris din acest colţ că ne aflăm în plin proces de restauraţie, care echivalează cu o contrarevoluţie îndreptată împotriva valorilor Revoluţiei din 1989 şi a Pieţei Universităţii originare (nu vorbim de făcătura de astă iarnă). Ronald Reagan spunea că tirania nu este decât la o generaţie distanţă şi că fiecare generaţie este, aşadar, datoare să protejeze Libertatea pe care au moştenit-o de la părinţi. Acum, la 23 de ani, de la căderea comunismului, a venit timpul ca o nouă generaţie să lupte pentru apărarea societăţii libere de duşmanii ei.

    Cristian Câmpeanu

    Print Friendly, PDF & Email

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here