Cristian Câmpeanu: De ce (aproape) tot globul ţine cu Obama

    1

    Un sondaj global realizat luna trecută în 32 de ţări, inclusiv în România, arată că dacă locuitorii planetei ar putea vota în alegerile prezidenţiale din Statele Unite, atunci Barack Obama ar obţine o victorie zdrobitoare. Ironic, opinia publică globală coincide cu dorinţele regimurilor represive. China, Rusia, Venezuela sunt numai câteva dintre acestea?

    Cum luni noapte are loc ultima dezbatere între Oba­ma şi contracandidatul său republican, Mitt Romney, având drept temă politica externă, este firesc să ne întrebăm ce anume face ca societăţile cele mai deschise şi tolerante – Europa, Aus­tralia, Japonia – să se întâl­nească în opţiunea lor pentru Obama cu cei mai siniştri.

    Ro­mânia are o aventură amo­roasă cu Barack Obama. Nu mai puţin de 91% ar vota, dacă ar avea dreptul, cu locatarul de la Casa Albă, acelaşi procent pe care l-ar obţine Obama şi în Arabia Saudită, după cum reiese dintr-un sondaj realizat de UPI în colaborare cu CVOTER International/WIN-Gallup International în luna septembrie. Cel puţin din punctul de vedere al afecţiunii pentru Obama, românii se înscriu ca preferinţe în curentul dominant în lumea liberă.

    Islanda (98%), Olanda, Portugalia, Germania (97%), Irlanda, Danemarca (96%), Elveţia, Franţa, Finlanda (95%), Italia, Turcia (94%), Brazilia (93%), Australia (90%), Japonia (85%), Marea Britanie, (80%), practic tot electoratul mondial îl vrea pe Obama preşedinte, prin „electorat mondial” înţele­gând cetăţeni ai unor ţări cu democraţii consolidate, pentru că în statele cu regimuri nede­mocratice sau în democraţiile de faţadă situaţia este ceva mai echilibrată şi mai nuanţată. Dar, dacă preşedintele Statelor Unite mai poate fi numit „liderul lumii libere”, concluzia este dincolo de îndoială: lumea liberă este fericită cu liderul ei şi îl doreşte reales la Casa Albă pe 6 noiembrie.

    Din cele 26.000 de persoane intervievate, 63% au afirmat că politicile preşedintelui American au un „impact mare şi foarte mare” asupra vieţii lor, În fapt, dacă preşedintele american ar fi ales prin vot planetar, 63% din populaţia lumii ar vota, iar 81% ar vota cu Obama şi numai 19% cu Romney. Acesta din urmă stă ceva mai bine în ţări precum Israelul (65%, o excepţie care explică o parte din popularitatea lui Obama în restul lumii), Pakistan (41%), Georgia (36%), Macedonia (30%) sau China (29%). În 29 din cele 32 de ţări în care a fost realizat sondajul, majorităţi covârşitoare – 55% fiind cea mai scăzută – au apreciat pozitiv şi foarte pozitiv politicile şi competenţa preşe­din­telui Obama. Dar care poli­tici?

    Preferatul dictatorilor
    Surprinzător, Obama nu este preferat numai de populaţiile celor mai libere, prospere şi democratice ţări, dar şi de unele dintre cele mai represive regimuri.

    Autocratul rus Vladimir Putin şi-a anunţat deja public preferinţa pentru Obama, ca şi liderul populist al Venezuelei, Hugo Chavez. Dacă populaţia Chinei înclină către candidatul republican în pofida promisiunilor acestuia că odată instalat la Casa Albă va fi mult mai ferm în apărarea intereselor americane în disputa comer­cială cu China, lucrurile stau invers în ceea ce priveşte oligarhia comunistă. Deşi oficialii chinezi nu s-au exprimat public, cotidianul de limbă engleză China Daily, portavocea externă a Beijingului, a scris mai multe articole virulente la adresa lui Romney, avertizând chiar că, dacă acesta ca câştiga ale­gerile, „va otrăvi relaţiile americano-chineze”. După întâlnirea dintre viitorul lider comunist Xi Jingpin şi Obama, care a avut loc în timpul vizitei acestuia în Statele Unite de la începutul anului, presa chineză n-a avut decât cuvinte de laudă pentru Obama.

    În general, liderii regimurilor autoritare, de la Raul Castro până la Aleksandr Lukaşenko şi de la junta din Myanmar la Mahmud Ahmadinejad par mai relaxaţi cu Obama la Casa Albă decât cu contracandidatul său. De ce şi cum se explică con­ver­genţa cu opinia publică din ţările democratice?

    „Conducând din urmă”
    O primă explicaţie constă în comparaţia, pe care toată lumea o face, între politica externă a lui Barack Obama şi cea a predecesorului său, George W. Bush, din care Obama iese câştigător absolut. Obama este perceput în restul lumii ca anti-Bush şi acest lucru este suficient pentru a-i atrage instantaneu simpatia, fapt care explică şi popularitatea sa gobală extrem de ridicată după patru ani de mandat.

    Dacă Bush este echivalentul global al unei politici externe „unilaterale”, „arogante” şi „imperiale” care a declanşat două războaie – Afganistan şi Irak -, o „vânătoare de vrăji­toare” planetară – războiul împotriva terorismului – şi a unui maniheism simplist – „Axa Răului”, „Cine nu e cu noi, e împotriva noastră” etc, prin contrast, politica externă a lui Obama este „multilaterală” în sensul în care administraţia americană încearcă să obţină aprobarea ONU pentru acţiuni de forţă, cum a fost cea din Li­bia, a „resetat”, deşi cu rezultate contestabile, relaţiile cu Rusia, s-a lansat într-un dialog complex cu China, deşi a întărit bazele americane din Pacific, a adoptat o atitudine mai fermă faţă de Israel şi nu s-a grăbit să atace Iranul, deşi a înăsprit regimul sancţiunilor.

    Toate acestea au fost rezumate în conceptul „leading from behind” (aproximativ „conducând din urmă”), apreciat de susţinători drept o dovadă a leadershipului soft al administraţiei Obama, prin care America nu se mai aşază arogant în fruntea omenirii pentru a o conduce unde pofteşte, ci se mulţumeşte să o ghideze discret din urmă, ca un păstor înţelept, având grijă să nu se destrame.

    Desigur, pentru adversari – ca şi pentru Mitt Romney – acesta este un oximoron ridicol. Romney, care a angajat 17 din echipa de 24 de consilieri de politică externă ai lui Bush, a promis că va restaura rolul de leader al Americii în lume, a promis o atitudine mai fermă faţă de China şi Iran şi mai prietenoasă faţă de aliaţi precum Israelul şi ţările din fosta Europă de Est şi a numit Rusia, „principalul adversar geostrategic al Americii”. Pentru mulţi, în Europa, Romney înseamnă revenirea sub o altă formă a doctrinei Bush şi ar fi fericiţi să voteze împotriva lui. Din nefericire pentru ei, nu au drept de vot în America.

    Luni seară are loc cea de-a treia dezbatere, considerată decisivă de comentatori, între Obama şi Romney, având ca subiect exclusiv politica externă.

    […]

    Cristian Câmpeanu

    Print Friendly, PDF & Email

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here