Cristian Câmpeanu: Dilema lui Iohannis în Moldova. Stabilitate sau reforme?

    3

    Președintele Klaus Iohannis a reafirmat până la sațietate în aparițiile sale publice de la Chișinău susținerea pe care Bucureștiul o acordă procesului de integrare europeană a Republicii Moldova și disponibilitatea de a sprijini acest proces. Pe de altă parte, Iohannis s-a referit la România ca la o ancoră de stabilitate pentru Moldova și Ucraina, în contextul agresiunii ruse din estul Ucrainei. Nu este greu de realizat însă că reformele necesare integrării europene se află în conflict cu nevoia de stabilitate regională, iar din declarațiile lui Iohannis nu reiese deloc clar ce dorește mai mult președintele României de la Moldova.

    Un stat care dorește să devină membru al Uniunii Europene trebuie să îndeplinească trei criterii stabilite acum 12 ani la Copenhaga: democrație, stat de drept, drepturile omului și protecția minorităților, economie de piață viabilă și capacitatea administrativă de a-și asuma calitatea de membru. Evident, Moldova nu îndeplinește, întru totul, nici unul din aceste trei criterii.

    Cristian CampeanuRomânia, ca stat care a trecut prin toate etapele negocierilor de aderare, poate contribui concret la parcursul european al Moldovei punându-i la dispoziție experiența sa din toate etapele de negociere, ceea ce înseamnă asistență concretă pentru reforme în toate domeniile deficitare pentru implementarea aquis-ului comunitar, de la reformele economice și la cele administrative și până la domeniul în care România, forțată de propria conjunctură internă, a ajuns un model pentru statele din jur: reforma Justiției și combaterea corupției. Nu există o modalitate mai concretă și mai eficientă de a asista Moldova pe calea europeană decât un plan de reforme urmărit pas cu pas pe baza unor foi de parcurs negociate și convenite cu Bruxelles-ul și asistate cu expertiză de la București.

    Acest sprijin concret nu se poate realiza, desigur, decât dacă Guvernul de la Chișinău este dispus să se angajeze pe calea acestor reforme. Or, acest lucru este departe de a fi garantat. Nici fostul guvern condus de Iurie Leancă nu a arătat o apetență deosebită pentru reforme și cu atât mai puțin actualul guvern, condus de Chiril Gaburici cu sprijinul parlamentar al comuniștilor. Sub Leancă, eforturile europene s-au limitat la demersuri diplomatice, în vreme ce reformele interne au stagnat. Cea mai bună radiografie a situației reale din Republica Moldova a fost făcută de ambasadorul Pirkka Tapiola, şeful Delegaţiei Uniunii Europene la Chișinău, într-un interviu acordat portalului Moldova Curată.

    Dincolo de limbajul diplomatic, din evaluarea lui Tapiola reiese că Moldova nu a făcut nimic pentru reformarea sectorului bancar (Moldova se confruntă cu o depreciere accelerată a leului, care poate duce la o criză financiară gravă), deși a primit asistență din partea UE, nu a făcut nimic în privința combaterii corupției, dimpotrivă, a înființat o Comisie de Integritate fără nici o putere, fapt care a determinat Comisia Europeană să blocheze fondurile, și absolut nimic în reforma Justiției, unde instituția Procurorului General este nereformată (de fapt, e mai rău, funcția e negociată politic de partide), iar dosarele se atribuie tot preferențial deși există un angajament privind implementarea unui sistem de distribuție aleatorie.

    Jurnaliștii și politicienii de la Chișinău se întreabă ce poate face Moldova pentru a avea instituții anticorupție la fel de eficiente ca DNA din România. Țara noastră poate oferi răspuns la această întrebare, dar, dacă Guvernul de la Chișinău s-ar angaja serios pe calea reformelor fundamentale în economie, justiție și administrație și ar implementa un sistem de combatere a corupției cât de cât eficient, atunci Moldova ar fi zguduită de un cutremur politic atât de violent încât însăși statalitatea ei ar fi în pericol. Și așa, cu pericolul rus planând deasupra capului, cu agenții de influență ai Moscovei bine infiltrați și bine reprezentați la vârful politicii moldovene și cu veșnicele amenințări separatiste din Transnistria și Găgăuzia, Moldova este într-o stare mai fragilă decât a fost vreodată de la declararea independenței. Noua politică rusă de constituire prin forță a propriei sfere de influență reprezintă un factor de destabilizare în plus.

    De aici și dilema președintelui Iohannis față de Republica Moldova. Pe de o parte, un sprijin ferm și concret pentru reformele europene poate duce ușor la destabilizarea țării, iar pe de alta, România are nevoie de cel puțin un vecin stabil la Răsărit în condițiile unei Ucraine care numai stabilă nu este.

    Această tensiune între nevoia de stabilitate și nevoia de reforme a reieșit din toate întâlnirile și declarațiile președintelui, precum și din discursul rostit de el la Universitatea de Stat. Pe de o parte, președintele s-a întâlnit numai cu partidele pro-europene, dar, pe de alta, a continuat să-și exprime încrederea în voința de integrarea europeană a unui guvern susținut de un partid antieuropean. Pe de o parte, a subliniat șansa enormă pe care o are Moldova să aibă un avocat puternic ca România în Uniunea Europeană; pe de alta a vorbit despre România ca „ancoră de stabilitate regională și partener solid pentru Moldova și Ucraina“.

    […]

    Cristian Câmpeanu

    Print Friendly, PDF & Email
    Cititi si

    3 COMENTARII

    1. Prostii.

      Nu e nicio alegere între stabilitate şi reforme. Dimpotrivă.
      Dacă nu fac reforme şi încă urgent R. Moldova se va prăbuşi cel târziu la vară, pentru că nu va primi bani de la FMI şi nici de la UE. Adică stabilitatea ar putea fi asigurată cât de cât doar de reforme.
      Şi Rusia e bau-bau al hoţilor de la Chişinău. Să închidă toată lumea ochii la potlogăriile lor şi să-i sponsorizeze la greu, că altfel vin ruşii. Ruşii au şi venit, reprezentaţi de ciorditorii din guvernul „european”.
      Moldovenii au dat sistemul bancar ruşilor în proporţie de 90% şi a dispărut imediat 1 miliard dolari, duşi la Moscova, la un PIB de 6 miliarde al R. Moldova şi un buget de 2 miliarde. De aceea trebuie banii de la FMI şi UE şi de aceea moneda naţională se transformă în hârtie igienică. Dar banii nu vin din Vest fără reforme realizate la Chişinău.

      Şi cum spuneam, vine Câmpeanu şi spune că dacă moldovenii fac reforme se destabilizează şi vin ruşii. Aşa e când scrii de pe net sau după ureche.

    2. piszta, sunt intru totul de acord ca fara reforme, tara aia se face praf. De cand a aparut pe harta era clar ca se va alege praful de ea, dar acum se vede tot mai mult cum sandramaua se prabuseste in vazul tuturor.

      Problema e ca viata politica de la Chisinau e construita pe partide mizerabile. PSM, PCRM, PDM si PLDM sunt diferite forme de moldovenism cuplat cu coruptie. E greu de crezut ca o asemenea adunatura de mafioti ar putea sustine o agenda cu adevarat reformista, s-a si vazut in vremea lul Leanca. Practic, nu exista nici o varianta realista de a avea la Chisinau o guvernare pro-UE care sa nu se clatine din toate temeliile, ceea ce o problema pentru Romania. In sensul asta am interpretat articolul cand l-am introdus la Monitor. Pe de alta parte, da, fara reforme nu o sa vina un leu din Vest. E o situatie foarte proasta.

      Mi se pare ca unica metoda de a rezolva acest blocaj este consolidarea Ucrainei. Intarind Ucraina in fata rusilor, poti apoi sa tratezi altfel cu tovarasii de la Chisinau. Astia i-au vazut pe rusi in mars si se gandesc sa se scoata cumva. Blocand avansul rusesc din Ucraina, ii obligi sa isi regandeasca optiunile.

    3. Din păcate Ucraina nu se întăreşte pentru că a devenit o ruină.
      Articolele despre situaţia sa economică sunt accesibile inclusiv în limba română.

      Stăteau prost şi când era Ianukovici, în ianuarie 2014. Dar acum, din cauza războiului, devalorizării hrivnei, sărăcirii populaţiei datorate inclusiv măsurilor de austeritate negociate cu FMI, Ucraina e pe cale să devină un stat eşuat cu potenţial exploziv.

      Ruşii nu au motive să se oprească în 2015, aşa că criza din Ucraina va continua. Dacă vestul scoate rubla de la tranzacţii SWIFT aceasta devine neconvertibilă practic, aproape gunoi, şi pe lângă ea şi grivna sau hrivna. Donbas era toată baza industrială şi minieră a Ucrainei încă din perioada sovietică. Înainte de război producea 20% din PIB şi 25% din exporturi.

      În Maidan au ieşit 25% pentru că erau naţionalişti ucraineni, 25% pentru că erau pro Vest şi vreo 50% din cauza nemulţumirilor social-economice. Nu exclud ca ăştia din urmă să se întoarcă împotriva actualei guvernări, mai ales că sărăcia e mult mai mare ca anul trecut.

      Ucraina a pierdut.

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here