Cristian Câmpeanu: Două modele pentru viitorul Uniunii Europene. Cum va juca România?

    0

    Pe fondul discuţiilor din ultimii ani privitoare la o integrare mai profundă între statele membre care să ducă la formarea Statelor Unite ale Europei, propunerile lui David Cameron merg în direcţia opusă, în sensul unei Uniuni „flexibile, adaptabile şi deschise”, care să aibă în centru piaţa comună, nu integrarea politică.

    În octombrie 1990, abia revenită de la summitul CEE de la Roma, Margaret Thatcher a fost supusă unui tir de acuzaţii din partea opoziţiei laburiste, care i-a reproşat eşecul negocierilor privind o chestiune relativ marginală precum subvenţiile agricole. Thatcher şi-a încheiat discursul de răspuns cu o formulare rămasă celebră: „Poate că opoziţia îşi doreşte ca Marea Britanie să transfere puterea legislativă către Parlamentul European şi pe cea executivă – Comisiei şi poate că este de acord ca actualul Consiliu de Miniştri să preia rolul Senatului european. Sau poate că este de acord să renunţăm la lira sterlină în favoarea monedei unice europene. NU! NU! NU!”. Această opoziţie fermă faţă de proiectul european avea să-i aducă lui Maggie Thatcher sfârşitul politic, şi nu ca urmare a acţiunilor opoziţiei, ci în urma unei lovituri din interiorul Partidului Conservator orchestrată de aripa „europeană” a partidului, în frunte cu Michael Heseltine, Geoffrey Howe sau Kenneth Clarke.

    La peste 22 de ani de la acel moment, Parlamentul European a preluat o bună parte din puterile legislative ale Uniunii Europene, Comisia Europeană este Executivul european, iar moneda euro a devenit o realitate, chiar dacă una nu foarte solidă. Iar dezbaterea din ultimii ani privind viitorul Uniunii Europene se îndreaptă spre o Europă încă şi mai integrată, cu încă şi mai multe cedări de suveranitate, cu o Comisie şi un Parlament încă şi mai puternice, cu atribuţii legate de politica fiscală şi bugetară a statelor semnatare ale Pactului Fiscal.

    Pe acest fond a venit discursul de ieri al lui David Cameron, care a cules de jos mănuşa abandonată forţat de Thatcher şi a aruncat-o Europei, dar şi establishment-ului politic britanic şi electoratului Regatului Unit. Este, cum titra ieri Wall Street Journal, un pariu politic.

    Problemele Uniunii
    Descriindu-se drept un eretic, Cameron şi-a început totuşi discursul, rostit la sediul Bloomberg din Londra, declarându-şi fidelitatea faţă de locul şi rolul european al Marii Britanii şi respingând acuzaţiile de izolaţionism. Cu toate acestea, schimbările care au loc astăzi în lume ridică trei provocări cărora Europa trebuie să le răspundă. Prima este criza zonei euro şi faptul că răspunsul la aceasta – integrarea – aduce cu sine „schimbarea fundamentală a Europei”. A doua este criza competitivităţii Europei, într-un moment în care puterile emergente se ridică rapid, iar a treia este o criză de legitimitate democratică care adânceşte prăpastia dintre instituţiile europene şi cetăţenii ei. Dacă aceste provocări nu vor primi o soluţie, a avertizat Cameron, Europa va eşua, iar Marea Britanie va aluneca spre ieşirea din Uniune.

    Europa lui David Cameron
    Fiecare dintre aceste trei probleme, criza monedei unice, diferenţele de competitivitate dintre statele membre, care împiedică creşterea economică, şi deficitul democratic, reprezintă probleme cât se poate de reale ale Uniunii Europene cărora ţările membre le caută soluţii de multă vreme. Numai că soluţiile încercate până acum sunt complet diferite, dacă nu chiar opuse celor formulate de David Cameron.

    „Cel mai mare pericol cu care se confruntă Uniunea Europeană nu vine din partea celor ce pledează pentru schimbare, ci din partea celor care denunţă ideile noi drept erezie”, a subliniat premierul britanic, avertizând că, dacă Europa va continua să aplice aceleaşi politici de până acum, atunci va avea aceleaşi rezultate ca până acum. Schimbarea care va duce la o nouă Europă pentru secolul al XXI-lea va trebui întemeiată pe cinci principii.

    Alt tratat, alte principii
    În primul rând, pentru a întări competitivitatea, în centrul Uniunii Europene trebuie să rămână Piaţa Unică. Soluţia lui Cameron nu este o Uniune mai „strânsă” din punct de vedere politic, ci o extindere şi o consolidare a Pieţei Unice pentru a stimula schimburile, productivitatea şi competiţia. Cameron a nominalizat liberalizarea pieţei energiei, a serviciilor şi a serviciilor digitale, precum şi scoaterea întreprinderilor mici şi mijlocii de sub imperiul directivelor europene. „

    […]

    Cameron a avertizat că o Comisie Europeană ale cărei dimensiuni birocratice cresc în fiecare zi nu mai poate fi justificată şi a cerut o Uniune mai suplă şi mai puţin birocratică, subliniind că la nivel european există un Consiliu pentru mediu, unul pentru transporturi, şi altul pentru educaţie, dar nu există unul pentru Piaţa Unică.

    Al doilea principiu enunţat de premierul Majestăţii Sale este flexibilitatea. În opinia sa, soluţia nu o reprezintă, din nou, integrarea, ci recunoaşterea şi adaptarea Uniunii la diversitatea membrilor: „UE trebuie să acţioneze cu viteza şi flexibilitatea unei reţele, nu cu rigiditatea masivă a unui bloc”. Cameron recunoaşte că moneda comună cere un set de reguli unice pentru membrii zonei euro, dar respinge ideea că de aici ar trebui să decurgă un set de reguli unice pentru toţi membrii Uniunii. Cameron recunoaşte că integrarea şi centralizarea puterii pot constitui un obiectiv pentru unii dintre membrii Uniunii, dar cere o renegociere a Tratatului de la Lisabona care să le permită celor care nu o doresc să stea în afara acestor aranjamente fără ca acest lucru să ameninţe unitatea ansamblului. Renegocierea Tratatului este necesară şi pentru a respecta şi un al treilea principiu, acela că dacă puterile statelor pot fi cedate către Uniune, atunci trebuie să fie posibil şi drumul în sens opus, al cedării de putere dinspre Uniune către statele membre. Premierul britanic susţine că, deoarece ţările sunt diferite, ele fac alegeri diferite şi, de aceea, nu totul poate fi armonizat la nivel european. Pe acest temei, el a cerut reexaminarea, la nivel naţional, a legislaţiei europene în materie de mediu, afaceri sociale şi drept penal. „Nimic nu ar trebui să lipsească de pe masă.”

    Cameron s-a declarat în favoarea unui nou Tratat, negociat la nivelul tuturor celor 27 de membri, dar a păstrat opţiunea ca Marea Britanie să negocieze bilateral capitolele în care doreşte să fie exceptată de la aplicarea Legislaţiei Europene.

    Al patrulea principiu este legitimitatea democratică. Cum „nu există un demos european”, sursa legitimităţii şi responsabilităţii în UE trebuie să fie parlamentul naţional, o realitate care trebuie recunoscută şi la Bruxelles şi care să ghideze modul în care funcţionează instituţiile europene. În sfârşit, cel de-al cincilea principiu enunţat de Cameron este cel al egalităţii de şanse pentru toţi membrii Uniunii. Ce are în minte premierul britanic sunt aranjamentele şi reglementările bancare sau fiscale fixate în interiorul zonei euro, care, în opinia sa, trebuie să fie corecte în relaţia cu toţi membrii Uniunii, astfel încât să protejeze „integritatea şi accesul egal la piaţa comună pentru toţi membrii”. În fond, atrage atenţia Cameron, „participarea noastră la Piaţa Unică şi posibilitatea de a participa la stabilirea regulilor ei, reprezintă principalul motiv pentru care am devenit membrii UE”.

    Referendum „in or out”
    Indiferent dacă Marea Britanie va reuşi să îşi convingă partenerii europeni să îi îmbrăţişeze principiile, referendumul tot va avea loc, a promis Cameron. El nu va avea loc însă imediat pentru că „înainte să optăm dacă vrem înăuntru sau afară, e bine să ştim în ce vrem să rămânem sau nu”. De aceea, Cameron a cerut un răgaz pentru a lăsa Uniunii Europene timpul necesar pentru a adopta reformele pe care doreşte să le adopte şi, eventual, pentru a negocia un nou tratat şi noi principii de funcţio-nare. Abia după această perioadă va fi organizat şi referendumul, după 2015, dar nu mai târziu de 2017.

    […]

    O provocare care merită un răspuns european
    Reprezentanţii Comisiei Europene şi ai guvernelor statelor membre au avut reacţii politicoase, dar nu şi-au putut ascunde ostilitate. Preşedintele francez, François Hollande, şi Comisia Europeană au salutat „dorinţa lui Cameron de a rămâne în UE”, dar ministrul francez pentru Afaceri Europene, Bernard Cazeneuve, a afirmat că Marea Britanie nu poate servi Uniunea Europeană à la carte. Cancelarul Angela Merkel s-a arătat „dispus să discute propunerile britanice”, dar ministrul de Externe, Guido Westerwelle, a avertizat că britanicii nu pot alege ce le place şi ce nu din legislaţia europeană. Un alt ministru francez nu s-a putut abţine să nu transmită oamenilor de afaceri britanici că Parisul este pregătit să le întindă covorul roşu dacă Marea Britanie iese din UE.

    Decizia lui Cameron de a-i întreba pe britanici dacă mai vor în UE – primul demers de acest fel din istoria Uniunii – are puternice resorturi politice interne. Confruntat cu scăderea de popularitate ca urmare a măsurilor de austeritate, Partidul Conservator încearcă să speculeze sentimentele anti-UE pentru a lansa o platformă în jurul căreia să coaguleze electoratul. Mesajul este simplu, dar puternic: „Dacă vreţi referendum, votaţi cu Tory!” Pe acest temei, iniţiativa lui Cameron a fost atacată şi de opoziţia laburistă, şi de partenerii de coaliţie liberal-democraţi, şi de oamenii de afaceri prieteni ai acestor două partide.

    Dar, cu toate acestea, provocarea lansată de Cameron rămâne foarte serioasă. Pentru prima oară, un lider european articulează o altă viziune a Uniunii Europene decât cea a unei integrări politice mai profunde, o viziune mai modestă, dar mai liberală, centrată pe obiectivele originare ale pieţei comune şi prosperităţii.

    România a optat până acum pentru Statele Unite ale Europei şi pentru modelul german de Uniune Europeană. Acum, că există o viziune alternativă, poate că liderii politici se vor angaja într-o dezbatere consistentă asupra modelului de Europă care este mai avantajos pentru o ţară ca a noastră, pentru că alte ţări o vor face cu siguranţă. David Cameron a preluat mănuşa de la Margaret Thatcher şi a aruncat-o în faţa Europei. Este o provocare căreia Europa va trebui să îi răspundă.

    Cristian Câmpeanu

    Print Friendly, PDF & Email

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here