Cristian Câmpeanu: Matrix cu Ponta&Antonescu sau cum am ajuns să urâm Europa

    0

    Liderii USL nu au nevoie să convingă Europa de justeţea acţiunilor lor politice pentru că nu le pasă nici nici cât negru sub unghie de Europa. Singurul lucru de care le pasă însă socialiştilor noştri este să ţină cât mai mulţi români captivi în iluzia că România există într-o bulă fără legătură cu restul lumii şi că singura realitate economică şi politică este cea livrată poporului în fiecare seară la televizor de Ponta&Antonescu. Dacă Europa se pune de-a curmezişul în calea mistificării realităţii, cu atât mai rău pentru Europa! Din acel moment, Europa devine duşmanul poporului român.

    Marele miting USL de pe Stadion nu a avut loc şi nu spunem asta numai ca să ne distrăm pe seama noii stângi bezmetice de pe la noi parafrazându-l pe Jean Baudrillard, unul din acei autori absolut inepţi care scriu cărţulii pline de nonsensuri ce devin instantaneu coduri de comunicare pentru grupuri de oameni preocupaţi de lucruri care nu înseamnă nimic dar care, cumva, sunt esenţiale pentru a înţelege de ce comunismul este un lucru minunat. Nu, ci pentru că, dacă e să căutăm prin presa străină cum au fost reflectate evenimentele de miercuri de la Bucureşti, vom descoperi fără surprindere că „Marea Demonstraţie de Forţă”, Marea Lovitură de Imagine din Octombrie a USL nu există. Jurnaliştii aflaţ la Bucureşti au relatat faptele care sunt importante şi relevante pentru Europa şi restul lumii, mai puţin pentru România. De aceea, sunt citate copios discursurile rostite de Angela Merkel şi Jose Manuel Barroso despre subiecte cum ar fi viitorul Zonei Euro şi al Uniunii Europene, Uniunea Bancară sau Uniunea Politică şi deloc discursurile rostite de Ponta, Antonescu sau Dragnea despre Traian Băsescu şi despre cum eai bine: să fii sau să nu fii sluga Europei.

    Desigur, e greu de crezut că vreunul din strategii USL este atât de autist încât să-şi imagineze că poate lua faţa congresului PPE în presa internaţională cu mica lor demonstraţie de kitsch populist. Nu ca să-şi promoveze propria imagine în Europa şi în lume, să acopere ruşinea anulării congresului socialiştilor europeni de la Bucureşti, sau să-şi proclame la nivel global legitimitatea populară pe care cred ei că o au au făcut useliştii show-ul de miercuri seara, ci ca să tragă peste ochii românilor vălul marii butaforii pe care socialiştii noştri autohtoni o vând în mod consecvent de câţiva ani drept „realitate politică” pentru a-i împiedica să ia contact cu lumea problemelor economice şi politice reale ale Europei şi ale României. Matrix, cu Ponta&Antonescu. În universul de mucava al sinistrei alianţe care s-a aşezat în fruntea României nu contează decât puterea şi modul în care cade lumina reflectoarelor în studiourile Antenei 3. Restul lumii este pusă în paranteză, iar realitatea este sistematic negată.

    De vreme ce problemele economice şi sociale din lumea reală nu există cu adevărat, ele nici nu trebuie rezolvate cu adevărat. Totul – de la lipsa banilor la buget, la privatizarea Oltchim şi la absorbţia (care nici ea nu există) a fondurilor europene – se rezolvă prin decret, prin fiat şi se comunică seara la Gâdea. Faptul că problemele reale continuă să se manifeste cu încăpăţâare nu poate fi explicat decât prin intervenţia malefică a unui geniu răuvoitor, care trebuie identificat, expus şi supus oprobriului public neîntârziat, atât el cât şi acoliţii săi. Băsescu şi „băsiştii” lui vor fi judecaţi, condamnaţi şi lapidaţi ca Diavolul la Mecca în fiecare seară în studiourile aceluiaşi Gâdea. După acest ritual expiator, poporul va merge împăcat la culcare în aşteptarea binecuvântărilor pe care Ponta&Antonescu le vor revărsa de a doua zi asupra sa. Cui nu-i convine această realitate, cui nu-i convine povestea pe care o narează în fiecare zi Matrix-ul uselist, riscă să fie asimiliat imediat duşmanului „băsist”.

    […]

    Problema României este refuzul programatic al celor doi de a admite altă realitate decât cea confecţionată de ei şi înclinaţia de a distruge orice nu se conformează tiparului lor. Dacă Europa încearcă să aducă România în matca bunei şi solidei realităţi geopolitice şi economice, atunci, mai degrabă piară Europa decât să renunţăm noi la micul nostru univers de circ. Problema este că în această lume lume iluzorie nu poţi nici măcar vorbi despre lucruri precum criza economică, despre falimentul statului asistenţial şi nevoia de a reforma din temelii modul de a gândi redistribuirea avuţiei sau despre creşterea competitivităţii şi productivităţii unei economii muribunde, care nu este în stare să dea de lucru nici măcar unei jumătăţi din populaţia activă.

    În lumea de carton a lui Antonescu&Ponta nu se poate auzi glasul Angelei Merkel care cerea Europei de la Bucureşti să revină cu picioarele pe pământul ferm al realităţilor economice de neocolit:

    […]

    Acesta este adevărul simplu, clar şi de neocolit pe care Angela Merkel şi Europa reală l-au transmis de la Bucureşti şi pe care Ponta&Antonescu s-au străduit atât de mult să-l ascundă sub mascarada unui show regizat parcă la Moscova, capitala mondială a iluziilor periculoase. Pentru stăpânii Matrix-ului uselist este mai profitabil ca românii să se legene în braţele himerelor Estului şi să urască Europa şi Occidentul decât să stea drepţi privind realitatea în faţă, pentru că în ziua în care vor face acest lucru nu vor mai avea nevoie de ei.

    Cristian Câmpeanu

    Print Friendly, PDF & Email

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here