Cristian Câmpeanu: Putin mută agresiv cu Rogozin

    0

    Potrivit profesorului Dan Dungaciu, directorul Institutului de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale al Academiei Române, „Rusia merge pe o strategie a confuziei, practicată demult în acest dosar. Rogozin este reprezentantul Kremlinului pe problematica transnistreană (şi al guvernului pe problematica bilaterală), dar nu el negociază în formatul «5 plus 2», ci Ministerul de Externe rus, care nu e clar ce poziţie are faţă de declaraţiile lui Rogozin, reprezentantul Kremlinului, care şi-a bătut joc de negocierile de la Dublin….”. „Care este, până la urmă, poziţia oficială a Moscovei? Este de acord MAE rus cu Rogozin? Cine construieşte mandatul de negociere?”, se întreabă fostul consilier al preşedintelui moldovean.

    La rândul său, Vladimir Socor, expert în cadrul Jamestown Foundation, consideră că vizita lui Rogozin la Chişinău şi Tiraspol şi numirea lui în calitate de „emisar special pentru Transnistria” „reduc la insignifianţă negocierile în format 5+2″ (SUA, UE, OSCE, Rusia, Ucraina+Moldova şi Transnistria), pentru că, remarcă Socor, „funcţia lui Rogozin este mai înaltă decât reprezentarea Rusiei la negocierile 5+2. Rusia negociază la Viena cel mult la nivel de ambasador. Or, Rogozin este deja vicepremier însărcinat cu modernizarea industriei militare şi în chestiunea Transnistriei îi raportează direct lui Putin atât din punct de vedere ierarhic cât şi instituţional şi personal”.

    Ce urmăreşte însă Rusia? Nicu Popescu, senior fellow în cadrul European Council: „Atunci când mă refer la un interes ofensiv al Rusiei în Republica Moldova, întrebarea este dacă proiectul şi intenţia lui Rogozin constau într-o aliniere şi mai mare a Transnistriei la Federaţia Rusă, inclusiv prin măsuri ca introducerea rublei ruseşti în regiune, eventual readucerea pe masa de negocieri a unei ver­siuni revăzute a Memorandumului Kozak”. La rândul său, Dungaciu crede că „Rusia a dat semnalul federalizării R. Moldova, versiune sugerată, tacit şi explicit, şi de unele capitale europene. Şantajul cu România şi cu posibila recunoaştere a Transnistriei (echivalenţa cu Kosovo) este parte a acestui scenariu. Nu independenţa se joacă acum, ci federalizarea RM cu prezenţa rusească pe teren! Chişinăul va fi şantajat cu independenţa, ca să accepte federalizarea, adică transnistrizarea republicii. Ideea de identitate românească va deveni tabu, pentru că şi acesta este element de şantaj. Interesul spaţiului euroatlantic pentru regiune este minor, mai ales în comparaţie cu anul 2003, anul memorandumului Kozak. America «resetează» cu Rusia şi aşteaptă alegerile, europenii sunt dezinteresaţi, doar nemţii par decişi să rezolve conflictul, punând alături de ruşi presiuni enorme pe un Chişinău care acum culege roadele mielului care suge de la două oi. În realitate, bâlbele şi confuziile Chişinăului par să sugereze că RM nu se află cu adevărat la masa de negocieri. Dar, după cum spune o veche butadă, dacă nu eşti la masă, atunci rişti să fii în meniu!”.

    Către aceeaşi concluzie pesimistă înclină şi Socor, care susţine că „prin instituirea de relaţii directe între Moscova şi Tiraspol, Rogozin consolidează separaţia dintre Moldova şi Transnistria şi pune bazele instituţionale ale unei recunoaşteri de facto a Transnistriei de către Moscova, chiar dacă nu va exista şi o recunoaştere oficială ca în cazul Abhaziei şi Osetiei de Sud”. Dar, remarcă Socor, similitudinea cu Abhazia şi Osetia de Sud este frapantă. „În aprilie 2008 – cu trei luni înaintea războiului din Georgia – Putin a emis un decret prin care a autorizat relaţii directe cu autorităţile abhaze şi osetine, precedând la recunoaşterea oficială”, aminteşte Socor.

    Problema este că această separare se face cu concursul guvernului moldovean. Potrivit lui Dungaciu, „în loc ca şi Chişinăul să clarifice aceste lucruri şi să ceară precizări limpezi de la Moscova, tace şi se complace. Mai mult, creează o confuzie şi mai mare: toţi oficialii RM se întâlnesc, practic, cu Rogozin, Chişinăul acceptă egalitatea părţilor (RM şi Transnistria), după ce refuzase ani în şir, iar ideea egalităţii era ideea care stătea la baza Memorandumului Kozak! Cedează şi în chestiunea Consulatului rus în Transnistria, după ce s-a opus două zile înainte. Mai mult, nu retrage ambasadorul de la Moscova după ce acesta justificase prezenţa rusească în regiune! Dincolo de presiunea rusească, este inexplicabilă poziţia Chişinăului, extrem de şubredă şi de concesivă”.

    Cristian Câmpeanu

    Print Friendly, PDF & Email

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here