Cristian Câmpeanu: Taxa Tobin riscă să sfâşie Europa

    0

    Preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, a insistat la summit-ul franco-german de luni pentru introducerea taxei pe tranzacţiile financiare şi riscă să creeze în acest fel o ruptură ireparabilă între membrii Uniunii Europene.

    Ideea de taxă pe tranzacţiile financiare nu este nouă. Marea Britanie are o astfel de taxă de peste 150 de ani. În 1971, după ce Statele Unite au abandonat standardul aur, economistul James Tobin a propus o taxă de 1% pe toate operaţiunile de convertire a monedelor. Discuţiile pe această temă s-au prăbuşit în momentul în care, connstatându-se că nu are cine să strângă această taxă cineva a propus ca sarcina să fie încredinţată ONU.

    Suedia a încercat un experiement similar în anii ’90, dar când a constatat că veniturile sunt dezamăgitoare a micşorat-o până când a realizat că mai bine fără. O taxă similară a intrat în vigoare de la 1 ianuarie în Australia, iar luni preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, şi cancelarul german, Angela Merkel, au convenit să susţină introducerea unei asemenea taxe la nivel european sau, cel puţin la nivelul eurozonei, dacă Marea Britanie se va opune, aşa cum anunţase premierul David Cameron încă de duminică într-un interviu BBC.

    Toată lumea se crede Robin Hood
    Ideea iniţială a taxei Tobin era să meţină echilibrul pe piaţa monetară şi să pună o frână specualţiilor cu monede astfel încât economia naţională a statelor să nu fie destabilizată în urma acestor speculaţii. Astăzi, taxa Tobin a devenit un instrument de redistribuţie şi de aceea mulţi, atât la stânga cât şi la dreapta, văd în ea un act de dreptate socială.

    Pe nesimţite, taxa Tobin s-a transformat în „taxa Robin Hood‘‘ şi toţi cei care, de la Viktor Orban şi Sarkozy până la mişcarea Occupy, care acuză „marea finanţă mondială‘‘, băncile şi marile corporaţii de toate relele lumii, de la criza financiară şi economică la sărăcia din lumea a treia şi încălzirea globală sunt mai mult decât încântaţi de o asemenea taxă prin care băncile şi instituţiile financiare sunt puse să îşi „plătească partea corectă‘‘ din costurile sociale.

    În esenţă, taxa Tobin a devenit o declaraţie anticapitalistă şi acesta este principalul motiv, dacă nu singurul pentru care Sarkozy, preşedintele unei ţări care a avut întotdeauna o problemă cu capitalismul anglo-saxon, insistă ca aceasta să intre în vigoare cât mai repede, înainte de alegerile prezidenţiale franceze din primăvară. Sarkozy crede că în felul acesta va împuşca doi iepuri dintr-un foc: şi-ar crea o imagine de luptător pentru dreptate socială şi ar da o lovitură mortală Marii Britanii, pentru că ţinta principală a unei asemenea taxe este City-ul londonez, cel mai mare centru financiar al lumii.

    Occupy Shanghai
    Problema centrală a taxei Tobin este că fiind o taxă politică şi socială, ea este lipsită de sens economic. Ideea că frâna fiscală aplicată tranzacţiilor financiare va acţiona ca un instrument de reglementare şi de descurajare a speculaţiilor nu stă în picioare într-o lume globalizată. Potrivit unui raport al Comisiei Europene, noua taxă ar aduce venituri de 37 de miliarde la bugetul European, dar estimarea Bruxelles-ului este contrazisă de alte două rapoarte.

    Primul, despre care am amintit în ziarul de ieri, aparţine companiei Ernst&Young iar al doilea, Biroului pentru Buget al Congresului american. Când mai mulţi congressmeni democraţi au cerut Biroului să evalueze impactul unei asemenea taxe asupra tranzacţiilor de Wall Street concluzia a fost dezamăgitoare. Motivul pentru care atât raportul Biroului pentru Buget al Congresului cât şi cel realizat de Ernst&Young sunt pesimiste iar cel al Comisiei, nu este că primele iau în calcul exodul capitalurilor iar ultimul nu. În actuala lume globalizată nimic nu i-ar opri pe investitori să părăsească City-ul şi Wall Street-ul şi să se refugieze în locuri mai primitoare cum ar fi Dubai, Shanghai sau Singapore.

    Anul trecut, când Franţa a deţinut preşedinţia franceză a G20, Sarkozy a mai încercat o dată să impună o taxă Tobin. China, Statele Unite, Marea Britanie şi alţii s-au opus. Or, fără China, controlul pieţelor nu funcţionează şi dacă se pot organiza frumoase şi impresionante mişcări Occupy la New York şi Londra, orice tentativă de a pune în practică ceva de felul Occupy Hong Kong sau Occupy Shanghai s-ar lovi de câteva dificultăţi insurmontabile.

    În lupta cu pieţele, pieţele câştigă
    Cuplul franco-german lucrează cu presupoziţia periculoasă că pieţele pot fi forţate prin măsuri coercitive să refuse realitatea diferenţelor uriaşe existente între ţările europene şi să se supună „versiunii oficiale‘‘ impuse de politicieni, că în Europa toate ţările sunt copii ale Germaniei. Or, na din problemele fundamentale ale zonei euro este că nu toată lumea este Germania şi de aceea investorii oferă randamente negative la obligaţiunile germane (adică îi plătesc pe nemţi pentru privilegiul de a cumpăra titluri de stat), dobânzi prohibitive între 6% şi 7% pentru obligaţiunile italiene şi spaniole, iar Grecia este în pragul falimentului. Nicio taxă pe tranzacţiile financiare nu va schimba această realitate şi nimeni, nici Comisia Europeană, nici Merkozy nu vor putea forţa pieţele să vadă lucrurile altfel decât sunt.

    […]

    Soarta Europei
    Atâta vreme cât liderii europeni vor refuza să trateze problemele reale ale zonei euro şi vor încerca să impună realităţi prefabricate, nu vor reuşi să refacă încrederea pieţelor. Încercarea de a impune taxa Tobin nu ar face decât să rănească inutil sectorul financiar britanic fără să aducă nici un beneficiu Europei şi, din acest motiv opoziţia lui David Cameron este perfect justificată.

    […]

    Cu cât incertutinea pieţelor se va prelungi, cu atât se va prelungi şi agonia Greciei. Acordul prin care băncile acceptau o reducere „voluntară‘‘ a datoriei Greciei, care şi aşa se află sub semnul întrebării, va fi serios ameninţat. Fără el, Grecia va da faliment, a avertizat Merkel. Şi dacă Grecia va da faliment şi va ieşi din euro, vor urma şi alţii. Pariul electoral al lui Sarkozy privind introducerea taxei Tobin ameninţă, pur şi simplu, să sfâşie Europa.

    Cristian Câmpeanu

    Print Friendly, PDF & Email

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here