David Horowitz şi Partidul Înfrângerii

    14

    În cartea sa Party of Defeat (Partidul Înfrângerii), David Horowitz explică de ce Partidul Democrat este un partid al trădării şi Irakul lui Saddam a fost o ameninţare reală la adresa securităţii americane.
    1. Armele de distrugere în masă au fost doar o parte a dosarului care s-a aflat la baza invaziei din Irak. În realitate, Saddam Hussein a finanţat şi sprijinit ani la rând terorismul islamic, devenind astfel a doua sursă de pericol pentru Statele Unite, după Afganistanul talibanilor. Departe de a fi o eroare tactică, atacarea Irakului era consecinţa firească a manevrelor teroriste ale dictatorului irakian.
    2. Democraţii americani au făcut tot ce le-a fost în putere pentru a se opune victoriei din Irak. Iniţial, sub presiunea evenimentelor din 11 septembrie 2001, democraţii au sprijinit campania militară din Irak, dar la scurt timp, antiamericanismul şi antirepublicanismul i-au forţat să îşi schimbe atitudinea faţă de conflict. Au minţit şi condamnat războiul cu aceeaşi seninătate cu care au susţinut intervenţia împotriva lui Saddam, demonizându-l pe Bush şi acuzându-i administraţia că vinde vieţile soldaţilor americani (pe care aceiaşi democraţi îi caracterizau ca brute însetate de sânge) pentru petrol. Mai mult, democraţii nu s-au ferit să trădeze pe faţă, dedicându-şi activitatea politică pentru a denunţa armata americană.

    PS
    În al doilea video un interviu proaspăt la MSNBC, despre Irak şi Saddam Hussein. Demagogia liberală în toată splendoarea ei agresivă nu o intimidează pe Condoleeza Rice.

    Print Friendly, PDF & Email

    14 COMENTARII

    1. pe de alta parte, sarcasmul ramane o necunoscuta pentru unii!

      A fost tipul de strategie ofensivă care a provocat furia establishmentului ”liberal” când a fost încercat de Nixon în Vietnam, Reagan în Libia și Bush în Irak.

      acum am ingrosat in speranta ca cineva sa inteleaga ca in discutiile mele incercam sa explic: strategia ofensiva a politicii lui Reagan a dus la colapsul Uniunii Sovietice.
      cu alte cuvinte, eu sunt in asentimentul afirmatiilor lu’ horowitz si nu viceversa si am incercat sa folosesc sarcasmul in speranta ca unii vor intelege.
      iLuzii, iPad si iModium.

    2. 1. Reagan a bombardat Libia.
      2. Strategia lui Reagan a dus la caderea URSS. Ce treaba are asta cu SEAL si cu Horowitz? Cum demonstreaza asta ca Horowitz habar nu are?
      3. De ce ai adus vorba despre Reagan la un clip despre Irak?
      3. In sfarsit, despre ce vorbesti, omule???

    3. E curios cum nu vezi tu ca am pus un clip despre Irak si Pepper aiureaza despre ale lui. Mai interesant e ca gasesti doi vinovati.

    4. pai costin, macar lasa’ma sa’mi argumentez „mizeriile”.
      ce e rau in asta?

      ca sa ajung la horowitz, trebuie sa plec ceva mai din urma.
      toata discutia a plecat de la neoconi vs conservatori.

      2. Strategia lui Reagan a dus la caderea URSS. Ce treaba are asta cu SEAL si cu Horowitz? Cum demonstreaza asta ca Horowitz habar nu are?

      chiar daca motivele difera, viziunea asupra politicii externe este aceeasi in cazul libertarienilor si a socialistilor.
      libertarienii sunt de parere ca america trebuie sa se izoleze sa isi retraga trupele si sa nu mai intervina nicaieri in timp ce socialistii agita pancarde cu „yankees go home”.
      aceeasi viziune, motive diferite – dupa cum spuneam.
      chiar daca pentru libertarieni bush a fost un neocon – in acelasi timp reagan a fost un conservator, insa si reagan a aplicat aceeasi politica ofensiva ( eu am denumit’o agresiva, probabil ca termenul lui horowitz este cu mult mai indicat), versus politica pasiva/ defensiva dorita de libertarieni si socialisti.
      Reagan a curatat berkley, nu a dat nici un pas inapoi cu sindicatele, a atacat grenada sau libia cand a fost nevoie iar la Reykjavik i’a spus lui Gorby ” no deal”!
      Asta i’a constipat urat pe liberali care ( apropos de asta, si reagan a fost la randul lui acel cowboy atat de urat de liberali – probabil ca pentru liberali cowboy este cel mai denigratoare insulta 🙂 ) l’au acuzat pe reagan de iarna atomica.
      ei bine, pana la urma istoria a demonstrat ca reagan a avut dreptate iar liberalii cu un dublu tulup cu triplu axel maiastru au sarit din iarna atomica direct in mijlocul incalzirii globale.
      si ca sa ne intoarcem la horowitz care face subiectul acestui topic( nu de alta dar am remarcat ca dupa unele dispute apar articole in care membrii isi pot aduce adeziunile fara sa priceapa despre ce e vorba) am adus un citat de pe un alt topic:

      A fost tipul de strategie ofensivă care a provocat furia establishmentului ”liberal” când a fost încercat de Nixon în Vietnam, Reagan în Libia și Bush în Irak.

      unde sustineam sarcastic ca horowitz habar n’are despre ce vorbeste tocmai din punctul celorlalti de vedere, eu fiind in total de acord cu horowitz. ( al carui nume este chiar in titlul acestui articol, facut probabil pentru a astepta adeziunea celorlalti).
      sarcasmul meu a fost interpretat de imp ca o „mizerie” la adresa lui horowitz.
      ma rog, e treaba lui, el intelege cat poate si nu e treaba mea, insa il vad cam constipat in ultima vreme.
      dar am macar dreptul la replica?

    5. Te-am intrebat de cateva ori ce nu stie Horowitz si abia acum ai fost in stare sa explici cat de cat, desi prin asta ai dovedit doar cat de autist esti. Adica GMT traduce un articol de-al lui Horowitz despre Bin Laden si tu te trezesti sa scrii ca habar n-are si apoi incepi sa aiurezi despre SEAL (?). Te intreb care e problema, nu raspunzi, o dai cotita si jignesti (de!, ca orice ultras de stadion, ai ramas marca pe viata de faptul ca ai primit reprosuri), dar mai apoi tot tu te declari jignit, dom’le, ca unii de pe aici nu inteleg ca vorbesti cu personaje imaginare, din capul tau. Nu l-a atacat nimeni pe Reagan, dar esti la razboi, nene, tre’ sa ii aperi memoria. De ce? Impotriva cui? Tu stii.

      Sarcasmul nu e pentru toti. Pentru a-l putea folosi cu succes, trebuie sa fii capabil de cateva lucruri: sa intelegi un text, sa poti lega cateva fraze, sa raspunzi on-topic.

      ma rog, e treaba lui, el intelege cat poate si nu e treaba mea, insa il vad cam constipat in ultima vreme.

      Iti permiti cam multe. Abtine-te de la mahalagismele astea, atat iti cer, nimic mai mult. Nu ma intereseaza daca nu ma respecti, doar sa nu depasesti anumite limite.

      P.S. Am pus acest clip pentru ca imi place Horowitz.

    6. Adica GMT traduce un articol de-al lui Horowitz despre Bin Laden si tu te trezesti sa scrii ca habar n-are si apoi incepi sa aiurezi despre SEAL (?).

      bun, dar despre ce era vorba in artcol?
      cumva despre: David Horowitz: Moartea Naşului terorii [?]
      si cine este acest personaj misterios denumit the Terror’s Godfather?
      cica prima prpozitie ne anunta ca:

      Osama bin Laden era un simbol al jihadului islamic.

      si cine l’a omorat pe jupanu’ terorii?
      navy seal – nu senectutea.
      deci am putea face oarecum o legatura, nu crezi?

      Sarcasmul nu e pentru toti. Pentru a-l putea folosi cu succes, trebuie sa fii capabil de cateva lucruri: sa intelegi un text, sa poti lega cateva fraze, sa raspunzi on-topic.

      normal ca nu e pentru toti, se da pe cartela.
      ar fi bine sa pui in practica teoriile alea de care faci uz.

    7. Bravo Vlad M. aducind o raza de lumina in limba romana, peste istoria contempoana atit de pervertita de propaganda de stinga.

    8. Tot respectul pentru Horowitz, dar in privinta Iraqului nu are dreptate. Cel putin in conditiile in care SUA au procedat asa cum au procedat, instaurand democratia, si nu legea martiala si interzicerea islamului (asa cum ar fi trebuit pentru o victorie rapida si neefemera). Atata timp cat America nu mai stie sa poarte un razboi, gandindu-se in schimb la drepturile omului in ceea ce-i priveste pe inamici, e mai bine sa stea in banca ei.

      America a provocat suferinte enorme pentru crestinii asirieni, care datorita sprijinului acordat de Saddam si faptului ca acesta nu conducea „cu manusi” (spre deosebire de ocupatia americana) au putut trai in pace pana in 2003, in ciuda faptului ca traiau intr-o tara majoritar islamica.

      Chiar daca Saddam finanta grupari jihadiste, sa nu uitam ca si Bashar al-Assad sprijina constant Hezbollahul. Totusi, este de preferat ca tarile islamice sa fie conduse de dictatori nationalisti si pan-arabisti decat de fundamentalisti islamici.

      Iata niste fragmente dintr-un articol al lui Mencius Moldbug care explica exact unde greseste America:

      Consider the first stage of restoring order: peace. In war, advance to peace. Now, in any war, while it may be quite difficult to identify the aggressor in a moral sense, it is generally easy to identify the aggressor in a military sense. This is the party taking the offensive – the party that would not consent to ending the war on the basis of uti possidetis, the status quo on the ground. In English: in any war, there is a party that would be happy to stop, and a party that wants more.

      For a state „with the ball and moving it,” peace is easy. It can be achieved by mere forbearance. For a state on the defensive, however, there are only two means to peace: surrender, or victory.

      Surrender comes in two forms: unconditional, or incremental. If unconditional surrender is necessary, it should by all means be pursued. If incremental surrender is effective, it may be pursued, but it is generally not effective. A predator will come back for more, knowing that he can get it. Incremental surrender may be associated with effective deterrence, but this is rare.

      Therefore, in many cases peace can be achieved only in the Roman way: by victory. As with all military objectives, victory is achieved by any means necessary. Including artillery. Clearly, if the enemy uses artillery and you don’t, your chances of victory are greatly reduced.

      But the libertarian artillery officer faces a serious moral dilemma. Does artillery violate the natural rights of the target? I would say: the entire purpose of artillery is to violate the natural rights of the target. Clearly, if you could get your hands on the people your artillery is pointed at, and subject them to a full and fair judicial trial for whatever their offenses may be, you would have no need at all for artillery. Since you have no means by which to achieve this, you subject them to a 120-mm shell instead. Hence violating their natural rights – with both blast and shrapnel. When they may have committed no offenses at all. Boom! Hey, man, that hurt.

      This is war: inter arma silent leges. Or so the Romans believed. One can, of course, reverse this axiom – just as Einstein himself, on so many bumper stickers, reversed si vis pacem, para bellum. When reversing millennium-old proverbs, be sure to expect the reverse results. Perhaps they won’t happen; in that case, you’ll be pleasantly surprised.

      Similarly, once outright military conflict is ended, peace is established. But mere peace is a low state of order. In peace, the state must work toward security.

      A state is secure if it maintains a monopoly of coercion. Security does not mean the absolute absence of crime, ie, private coercion; this is unachievable, because crime cannot be universally preempted. Security does mean the absolute absence of systematic or organized crime, as well as the absence of any other systematic resistance to state authority – from banditry to tax protest, terrorism to „civil disobedience.”

      And how does this resistance become „absent?” Well, of course, it does not do so on its own. Oh, no! Au contraire, mon frere! In certain rare instances, systematic crime can be legalized, and thus become orderly. Indeed, if the state’s orders are physically unenforceable, it should reconsider them. It cannot outlaw the moon. Marijuana laws are perhaps a case of this – not due to the harmlessness of the drug, but the hardiness of the plant.

      Otherwise, alas. Security is achieved when resistance is crushed. The use of artillery in this process should be unnecessary. If you need artillery, you are probably still working on the peace stage. On the other hand, the assumption that all security problems, in all cases, can be resolved by the use of rights-preserving judicial procedures, is entirely unwarranted.

      Here we meet a good old friend, martial law – yet another traditional attribute of sovereignty recognized for millennia, yet strangely forgotten in the late 20th century. Martial law is no law at all, of course, but the arbitrary will of a military commander. It is really martial order. And there are countries in the world – quite a few, in fact – that need martial order, the way a camel that’s just walked across Libya needs a glass of water.

      Just like artillery, martial order is an essential step in the journey from military chaos to libertarian order. A state that can win its wars with artillery, but not enforce the result with martial law, is a state whose subjects can never feel secure. Have you ever lived in a fully secure society? It’s an experience most of us can barely imagine.

      But martial order is, by its nature, only temporary. As soon as it is achieved, it is time to move on to the next step: law. Once the state has suppressed all resistance to its will, it must render its own actions consistent and predictable. This result is produced by the institution of law.

      […]

      Once again, attempts to achieve law before security simply disrupt the task of achieving security. Once security is achieved, however, law provides the inestimable boon of safety from state actors, as well as independent bandits. If official actions are lawful, they are predictable. If they are predictable, a rational person can predict them, and thus avoid infringing them. Martial „law,” by its very nature, can provide no such guarantee.

      Finally, once the rule of law is achieved, the government can relax its sphincter, let down its hair, slouch a little, have a beer, and let people do what they want. It can replace enforced order with spontaneous order. It can minimize its intrusions and interventions – since it knows there is no danger that freedom will develop into disorder.

      Thus applying libertarian principles of natural rights, outside the Newtonian envelope, moves a state not toward the libertarian goal of spontaneous order, but away from it – ie, toward chaos, defeat, and destruction. Because its enemies use artillery, and it doesn’t. Its enemies do not bother with trials, and it does. Etc. Therefore it is weak, and cannot produce any order at all, spontaneous or otherwise.

    9. 10 | JMT
      9 mai 2011 la 3:43

      Bravo Vlad M. aducind o raza de lumina in limba romana, peste istoria contempoana atit de pervertita de propaganda de stinga.

      🙂 finally, prima adeziune.

    10. Horowitz incercand sa zbiere adevarul in urechile infundate de sindromul Chomsky:

      http://www.youtube.com/watch?v=bbsZ1BM5_To

      stiu ca a mai fost, dar „repetitia e mama intelepciunii” scuzati franceza:

      http://www.youtube.com/watch?v=ownvVnxRaUY&feature=related

      daca va inchipuiti ca lupta cu intelectualii e usoara:

      http://www.youtube.com/watch?v=gYnyueBB2A8&NR=1

      David Horowitz
      Muslim Liars: How the Muslim Students Association Deceives the Naive
      by David Horowitz

      http://www.youtube.com/watch?v=8fSvyv0urTE

      mizerii si acuzatii nefondate, adeziuni si membri, propozitii rau voit prost intelese.

    11. UCSB Leftists Try to Gag David Horowitz By Scaring Students With Lies

      Ahmanedijan, e ok sa vorbeasca in universitati, nu insa si Sarah Palin sau David Horowitz.

      It is easier to believe a lie that one has heard a thousand times than to believe a fact that no one has heard before.

      Aceleasi metode de intimidare, minciuna si ipocrizie folosite de stanga de la infiintarea ei.
      Aceeasi frica – ca cineva ar striga adevarul in urechile infundate de sindromul chomsky.
      Aceleasi statii de bruiaj si cenzura.

      Will freedom win out or will there be more lies to try to silence truth?

      Others at the meeting claimed Horowitz was hate-filled and dangerous. One Muslim student (a member of the student council no less) proclaimed having Horowitz come to campus would make him feel unsafe, though he never detailed why.

      Au fost voci care sustineau ca Horowitz este plin de ura ceea ce il face periculos. Un student de origine musulmana ( care face parte din consiliu) a mers chiar mai departe afirmand ca prezenta lui Horowitz in campusul universitar ii creeaza nesiguranta – fara insa a’si argumenta pozitia.

      As a marginalized individual, I feel my safety is somewhat threatened by bringing this individual to campus. I don’t want to subject anyone else to the hate that I’ve experienced. – Ahmed Mostafa

      Ca individ marginalizat, simt ca viata imi este pusa in pericol odata cu prezenta acestui individ in campus. Nu as dori nimanui sa experimenteze ura la care am fost supus.

      The Left has learned that the best way to gag someone is call them racist. But if that doesn’t work, the last straw is to say that someone’s speech will somehow endanger you physically. It doesn’t matter that there are zero reports of someone harming people based on hearing Horowitz speak. You say whatever lie works to keep people from listening to the truth.

      Stanga a invatat ca cea mai simpla cale de a opri discursul cuiva este sa il acuze de rasism. Insa daca asa ceva nu functioneaza ultima solutie este sa sustii ca discursul acelei persoane iti poate pune viata in pericol. Conteaza prea putin daca nu exista absolut nici o dovada ca cineva sa fi fost macar ranit ascultand discursul lui Horowitz. Important este ca lumea sa nu poata ajunge la adevar.

      Aceleasi metode ca in comunismul prin care am trecut.
      Ni se tot comunica despre cat de oropsiti sunt muncitorii din capitalism pe toate canalele – montand antene de bruiaj ca nu cumva sa aflam ca muncitorul capitalist in oropseala sa avea casa, masina si un trai decent versus cutiile de chibrituri in care traiam, cu doua ore de apa calda de trei ori pe saptamana, cu „pene de curent” frecvente, cu cozi la mancare, cu televiziune alb negru cu program de doua ore pe zi care tineau sa ne aduca aminte in fiecare seara la telejurnal de minunatele realizari ale socialismului luminos biruitor.

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here