De Sf. Ștefan să ne aducem aminte de martirii noștri și unul din călăii lor – Ion Iliescu

    2

    Astăzi îl sărbătorim pe Sfântul Ștefan Protomartirul, primul martir al creștinismului.

    Este o bună ocazie pentru a ne reaminti nu doar de cei care suferă pentru credința în Hristos, dar și de ce aceia care s-au jertfit pentru libertatea de care abuzăm cu atâta lejeritate – martirii României din decembrie 1989.

    Acum câțiva ani, scriam într-un iulie un articol plin de revoltă despre farsa retragerii lui Ion Iliescu din politica românească, o capcană în plasa căreia căzuse o mulține de jurnaliști cu salarii în mii de Euro. Toate discuțiile „savante” pe care le purtau aceste doamne și acești domni în platourile de studiou ale televiziunilor de „știri” nu reușeau decât să să mă înverșuneze și mai tare împotriva acestui personaj politic cu zâmbet tovărășesc.

    Cetăţeanul Ion Iliescu, preşedinte al naţiei în vreo 3 mandate, face parte dintr-o categorie aparte de oameni: a acelora care stârnesc tot ce este mai rau în mine. Dacă mă aflam doar în imposibilitatea de a-l simpatiza, nu era nici o problemă, dar aversiunea pe care o resimt faţă de acest individ depăşeşte normalul. Nici nu cred că am cum să o înfrânez. În galeria demonilor naţionali ai ultimei jumătăţi de secol, Ilici se clasează în primele locuri, fiind depăşit în prezent doar de to’ar’şul Vladimir Voronin, cneazul sovietic de peste Prut.

    […]

    Conform unei observaţii care se află la îndemâna oricui, în revoluţii, sângele martirilor sanctifică, sângele dă legitimitate; cu cât e mai mult, cu atat e mai bine pentru conducatorii revoluţionari – câţi morti, tot atâtea motive pentru a continua; cu cât inamicul este mai puternic şi reacţiunea mai violentă, cu atât unitatea în jurul revoluţionarilor se intensifică.

    Şi acum putem trece mai departe, pentru un scurt exerciţiu de memorie. În Bucureşti, în apropiere de Parcul Tineretului, se află Cimitirul Eroilor Revoluţiei. Cei care au vreodată vreo îndoială cu privire la caracterul personajului Iliescu, n-au decât să treacă pe acolo şi să privească pietrele funerare, citind cine, când şi cum. Elevi, studenti, profesori, muncitori, împuşcati pentru ca un comunist marginalizat să ajungă la putere graţie manevrării magistrale a unor mituri politice de bază (mitul conspiraţiei + mitul unităţii + mitul eroului salvator + mitul vârstei de aur).

    Om al lui Ceaușescu, convertit la gorbaciovism și transformat în călău benevol al Geniului Carpaților, semi-zeul socialismului comunistoid de la noi, Ion Iliescu, această piază rea a României, a devenit și chip cioplit al „dreptei” liberale. Secta antonesciană i se închină cu reverență „sfântului” care a salvat Țara de dictator și proclamă că va veni și rândul „dictatorului” Băsescu.

    Însă realitatea este de dreapta, profund reacționară, nu se schimbă după cum vor liberalii: Ion Iliescu este cine este și anume un criminal și un trădător. Unul din organizatorii masacrului din 1989, sluga moscovită care a îndepărtat Moldova de România și i-a lăsat pe ruși să acționeze nestingheriți în „Transnistria”, părintele mineriadelor și al sistemului corupt din România, autorul de drept al „democrației originale” în care criminalii și corupții de grad înalt stau bine mersi în casele lor sau primesc condamnări cu suspendare, iar nefericitul care a furat o găină înfundă pușcăria.

    Sângele pe care l-a vărsat în decembrie 1989 și apoi în 1990 nu se spală, oricâte osanale i-ar ridica liderii liberali, oricâte funcții onorifice ar deține în rândul socialiștilor, oricât ar fi aplaudat de gașca gălăgioasă a guevaristului Victor Ponta.

    Am locuit cândva în apropierea Cimitirul Eroilor Revoluției. Am fost acolo pe 21 sau pe 22 decembrie. Nu pot privi cu înțelegere, nu pot sta liniștit pe margine când știu ce am văzut.

    Fiecare decembrie se derulează la fel: 1 Decembrie şi parada militară, goana după brazi, mancare si cadouri, 21-22 şi un frig năprasnic. O trecere prin Cimitirul Eroilor Revoluţiei şi îţi dai seama că pentru unii dintre noi, durerea e la fel de mare şi astăzi, ca atunci, când „teroriştii” au tras nestingheriţi în oameni: câte un părinte, fiu/fiică, frate/soră se reculege la un mormânt, lumânări aprinse, chiar unele podoabe de Crăciun, aduse pentru cei căzuţi în acele zile de tristă amintire. Şi apoi te întorci acasă şi vezi cum politicienii, descendenţi direcţi ai regimului de atunci, îi demonstrează lui C. R-Motru cât de puţine s-au schimbat în 100 de ani, de când a introdus el “politicianismul” în vocabularul românesc.

    Nici unul din aleşii neamului care acum îs în vacanţă parlamentară nu îşi aduce aminte ce şi cât datorează morţilor din decembrie. Nu, numai că eşaloanele 2 si 3 nu cred în lacrimi, dar nici măcar nu se prefac. Nu îi interesează defel. Politicianismul e singura icoană la care se închină: câştigul fără muncă şi pe seama celorlalţi.

    Acești „aleși”, fie ei de stânga sau aparent „de dreapta”, îi lasă pe criminali liberi, privesc mereu în altă direcție și se feresc ca Dracu’ de tămâie să fie drepți cu cei care sunt vinovați, doar-doar vor obține ceva din asta, acum sau mai târziu. Îi lasă în pace și pe corupți, ba chiar și pe proxeneții de teapa lui Robert Negoiță, totul în numele nobilelor idealuri ale politicianismului la care se închina mai ceva ca la Dumnezeu. Existența lui Dumnezeu e incertă, e bun doar în campanie sau în articole, nu e loc de el în saloanele de lux prin care își fac veac „reprezentanții poporului suveran”.

    Videoclipurile de mai jos le-am adunat în amintirea celor ce au fost și au pierit uciși într-un decembrie friguros, bieți actori ai unei piese dirijate de Moscova, Securitate și eșaloanele secunde ale Partidului Comunist Român.

    Acelora care nu s-ar fi bătut cu poliția, așa cum fac falșii revoluționari de astăzi (oamenii lui de Bebe Ivanovici), pentru privilegii indecente care nu au nici o legătura cu libertatea, dar sunt profund legate de ideea de nomenklatură, adusă la noi de comunismul sovietic.

    Acelora care nu și-ar fi dat libertatea în schimbul unor sume mizere de bani luate de la cei care au muncit-o de către un Stat socialist atotputernic, după cum își doresc radicalii roși din gașca Critic Atac.

    Acelora care nu și-ar fi vândut sufletul pentru câțiva arginți și privilegiile oferite de un post bun „la Putere”, după cum fac unii oameni „de dreapta” de la noi.

    Dumnezeu să-i odihnească pe cei omorâți în falsa Revoluție din decembrie 1989. Noi nu i-am uitat și le vom face, cândva, dreptate.

    Print Friendly, PDF & Email
    Cititi si

    2 COMENTARII

    1. Se spune ca de sarbatori trebuie sa fim mai buni. Eu as spune, mai bun cu cei buni si drept cu cei rai, mai ales cu cei rai. Faptele calaului merita o astfel de aducere aminte. Dumnezeu sa-l rasplateasca dupa natura si masura a ceea ce a faptuit! Nu o sa-l ierte!

    2. Din pacate filmele 3 si 6 nu le mai vad accesibile.
      Cineva, un binevoitor, a gasit dintr-o data ca ele incalca nusce drepturi de autori.
      E si asta un fel de cenzura. Macar un pic, ca sa nu se uite…

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here