De Sfântul Valentin

    4
    Te mistuie iubirea? Credeai că-i o păpuşă,
    Să-ţi faci un joc cu toane, ca în copilărie,
    Cînd ea-ţî cerea o fire de salamandră vie,
    În tainica-i văpaie să arzi far’de cenuşă,
    Ea nu stă-n trup, stăpână a cărnii şi-a plăcerii,
    Înflăcăratu-i spirit, urgie, le consumă;
    Îşi cată-n noi duh geamăn…şi de-l îmbii cu humă,
    Rămâi o biată urnă cu zgurile durerii…
    Te ispiteşte jindul să-mbraci şi fericirea
    Cum pui, pentru petreceri, o rochie de brocate?
    Dar trebuie-nfrutată cu spaimă, ca o moarte…
    Căci ea, ca să pătrundă, îţi sparge-alcătuirea,
    Preface în genune lăuntrul tău, anume
    Ca să încapă acolo, cu ea, întreaga lume.
    Vasile Voiculescu, Sonetul CLXXIII
    Print Friendly, PDF & Email
    Articolul precedentCăderea faraonului, varianta Glenn Beck
    Articolul următorNoul umanism
    Emil Borcean
    În 1985 am absolvit facultatea de geologie din București. După trei ani de stagiatură la mina de cărbune din Anina, în Banat, am renunțat la geologie și am învățat să fiu programator software. Am plecat din România în 1990, toamna. Am trăit patru ani în Anglia, 19 ani în Canada și aproape doi ani în Germania. M-am întors nu demult în țară. În 2007 am creat blogul Patrupedbun.net, care în 2010 a fuzionat cu blogul Dreapta.net. Din această fuziune s-a născut ILD.

    4 COMENTARII

    1. emil:

      Pentru cei pasionati de istorie, ca mine, postez un articolas de la BBC (altfel prost scris si editat–inca o dovada a decaderii acestei mari institutii) despre o poveste de dragoste din Anglia secolului al XV-lea.

      O fata isi roaga iubitul sa nu o paraseasca pentru ca parintii nu-i dau zestre suficienta (familia mai avea inca doua fete de maritat).

      Happy ending? Va las pe voi sa vedeti:

      First Valentine: Lasting legacy of 500-year-old love

      http://www.bbc.co.uk/news/uk-12419712

    2. O observatie, tot istorica:

      Scrisoarea lui Margery catre John pune in lumina relatiile dintre sexe in timpul acela, asa cum o dovedeste majoritatea documentelor medievale si renascentiste din Anglia. Sexele nu erau segregate. Fetele/femeile si baietii /barbatii erau realtiv liberi sa se intilneasca, sa-si faca curte la petreceri comunale/dansuri/tirguri si sa se indragosteasca (iti imaginezi o Margery si un John in Islamul traditional?? Indragostirea cere ceva timp petrecut impreuna, ceva conversatii…)
      Uneori erau ingaduite, intre logodnici, sleep-overs, in ideea ca nu vor intrece anumite limite …
      De multe ori rezultatul era tragic pentru fata: limitele erau incalcate, fata raminea insarcinata si/sau logodnicul se razgindea, moment in care intervenea oprobiul aspru al comunitatii, in grija careia cadea, prin parohie, nou-nascutul. Daca fata nu avea o familie dornica de a o intretine, pe ea si pe copil, era de multe ori literal haituita in afara comunitatii.
      Din pacate, documentele pertinente nu sunt accesibile pe google, dar literatura de fictiune engleza clasica e plina de povesti de felul asta.

      Interzicerea Valentine’s Day in multe tari islamiste are prea putin de-a face cu un refuz al culturii populare „capitaliste”. E o perdea de fum menita sa impiedice erodarea modelului mahomedan in favoarea modelului occidental de dragoste–„eros”‘–bazat pe conceptul de „inima” si alegere personala.

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here