Delirul artificierului Vosganian in 2007; suflul exploziei

    0

    Am regasit declaratia halucinanta a lui Vosganian din iulie 2007. Iata, in paralel, avertismentele grave ale lui Basescu, care a amanat cat a putut promulgarea legii pensiilor obtinuta de PSD prin santajarea PNL si care prevedea cresteri nesustenabile, avetismentele lui Tariceanu inainte de a ceda santajului PSD si demagogia iresponsabila a lui Vosganian din aceleasi zile.

    Basescu, 4 iulie 2007, inainte de promulgare

    Voi solicita Guvernului, in baza Constitutiei, a articolului138 alineatul 5, sa precizeze cu extrema claritate sursele de finantare, dar si viabilitatea acestei legi. Adica, daca ea poate fi aplicata pe termen lung sau catre sfarsitul anului 2008 vom fi in pericol de colaps al Fondului National de Pensii. Nu merg mai departe, catre 2009, unde lucrurile par mult mai dificile, dar legea are prevederi exprese pentru 2008 si 2009. (…)

    Toate aceste angajamente mi se par nerealiste, iar ca sef al statului, prin promulgarea legii, nu vreau sa fiu partas la inselarea opiniei publice. (…)

    Nu as vrea sa ma asez alaturi de politicienii care au adoptat o lege in Parlament si, pe urma, sa constatam ca ea nu poate fi aplicata.

    Basescu, 18 iulie 2007, la promulgare

    “Din pacate, Guvernul a avut lasitatea sa nu vrea sa ne informeze care sunt efectele. Le stim, pasul urmator este sa facem ce trebuie facut pentru a face reformele structurale care sa compenseze resursa care va trebui dusa in bugetul asigurarilor sociale de stat”.

    Seful statului a precizat ca, potrivit analizei Administratiei Prezidentiale, pentru anul 2007, bugetul asigurarilor sociale de stat va inregistra un excedent de 465 de milioane de euro.

    Dupa aplicarea etapei de marire a pensiilor de la 1 ianuarie 2008, a explicat Presedintele, bugetul asigurarilor sociale de stat va inregistra un deficit de 2,1 miliarde de euro care partial va fi compensat de excedentul pe anul in curs, ramanand, la final, un deficit de 1,6 miliarde de euro.

    In anul 2009, o data cu intrarea in vigoare a celei de a doua etape a maririi pensiilor, deficitul bugetului asigurarilor sociale de stat va fi de 4,5 miliarde de euro, in 2010, deficitul va creste la 4,9 miliarde de euro, in 2011 la 5,6 miliarde de euro, in 2012 la 6,5 miliarde de euro, iar in 2013 la 7,1 miliarde de euro, a precizat seful statului.

    „Deficitul cumulat in perioada 2008 – 2013 este de 30 de miliarde de euro, echivalentul sumei pe care Romania o va primi de la Uniunea Europeana pentru dezvoltare”

    Tariceanu, 20 iunie 2007, inainte de a ceda santajului PSD cu motiunea de cenzura

    „Ca prim-ministru doresc sa subliniez ca înteleg perfect problemele pensionarilor, (…) dar, în acelasi timp, trebuie sa spun ca ceea ce Parlamentul a fost pe punctul de a hotarî ieri nu putea fi pus în practica decât cu riscul aruncarii întregii economii în aer si a întregii evolutii pozitive a economiei.”

    Nicaieri in lume nu se pot majora pensiile cu aproape 70% intr-un an, respectiv 17%, ceea ce s-a facut (in 2007 – n.r.), si 50%, cit ar fi dorit Parlamentul. Dar trebuie sa ne gindim si ce se intimpla la anul, daca economia permite sa pastram aceleasi pensii.”


    Vosganian, 18 iulie 2007
    Guvernul României afirma cu toata responsabilitatea: Bugetul de stat are suficiente resurse financiare pentru marirea pensiilor. În nici un caz, nu se pune de acum înainte problema nerespectarii acestei majorari, pentru 6 milioane de români, indiferent de Guvernul care va conduce România. (…)

    De altfel, trebuie sa va informez ca în perioada 2005-2007 pensiile cresc cu 60% si, împreuna cu cealalta crestere, de anul viitor, toate acestea vor duce la o crestere de circa 120%, ceea ce înseamna ca acesta este primul Guvern din istoria României care a reusit sa dubleze pensiile în termeni reali.

    Cu respect, va informez si va lansez cu aceasta ocazie dumeavoastra sau consilierilor dumneavostra invitatia sa veniti la Ministerul Finantelor si sa vedeti toate cifrele pâna în anul 2013, elaborate de Comisia Nationala de Prognoza. Începând cu anul 2010 din nou vom avea un buget de asigurari sociale excedentar, iar în anul 2009 cresterea economica si performantele care vor continua tendintele actuale vor asigura cresterea pensiilor, în anul 2008 nimic din programele pe care le-am stabilit nu va fi influentat negativ.

    Traian Basescu a facut toate eforturile sa împiedice Guvernul României sa mareasca pensiile pentru 6 milioane de români. A pus din calcul politic interesul sau personal mai presus de interesele românilor. Si-a dorit ca prin presiune politica sa blocheze o lege care era în beneficiul tuturor românilor.

    Asa zisa simulare a asa-zisilor experti de la Cotroceni este cum am aratat în esenta mincinoasa. Ea a fost nascocita doar pentru a servi scopurilor meschine ale presedintelui României.

    Valentin Lazea, economist-sef al BNR, mai 2010

    Cu pensionarii, problema este ca li s-au vandut iluzii in anii electorali 2007-2008, in sensul ca s-au suspendat legile aritmeticii de clasa a 4-a. Cand ai 4,5 milioane de contribuabili la sistemul de pensii si 4,8 milioane de pensionari, iar angajatii contribuie cu 32% din salariile lor, prin regula de trei simpla rezulta ca pensionarii nu pot primi mai mult de 30% din salariul mediu. Ca atare, atunci cand Parlamentul a decis ca punctul de pensie sa fie de 45% din salariul mediu, a suspendat legile aritmeticii.

    Print Friendly, PDF & Email

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here