Despre prostituţie

    2

    1. a) Terminologie
    Ar trebui înlăturate nişte confuzii foarte frecvente ce răsar in aproape orice discuţie despre prostituţie şi viciază orice analiză a raportului dintre acest fenomen şi norma juridică şi morală.

    În primul rînd dezincriminarea nu este acelaşi lucru cu legiferarea sau reglementarea activităţii. Dezincriminarea presupune scoaterea de sub incidenţa legii penale a convenţiei mutuale ce are drept obiect actul sexual, cu condiţia ca in această convenţie să nu existe clauze impuse de un terţ, numit proxenet. Legiferarea clarifică termenii in care acea convenţie, calificată in norma scrisă drept contract de tip prestări servicii, se poate încheia, însă de cele mai multe ori statul nu se poate abţine să reglementeze cu totul sfera relaţiilor ce se stabilesc pe piaţa serviciilor sexuale, încercînd să obţină un profit de pe urma acestor activităţi. Orice normă de drept îşi propune să asigure respectarea unei/unor valori in societate care ar fi altfel periclitată, or, in acest caz valoarile proclamate atît de susţinătorii prostituţiei cît şi de tradiţionalişti ca fiind in pericol sînt demnitatea umană, sănătatea publică şi libertatea femeii. Tradiţionaliştii adaugă la aceste valori şi morala, religioasă sau cutumiară, publică.

    O altă eroare se referă la părţile implicate in fenomen. Femeia este privită îndeobşte ca unica victimă, ceea ce este o consecinţă directă a unui patriarhalism de soi superior şi extracţie iluministă, hai să-i spunem paternalism moral. Victimele fenomenului sînt deopotrivă femei şi bărbaţi atraşi din diverse motive in cercul vicios al sexualismului oneros. Dacă in cazul femeilor sînt relativ cunoscute amploarea şi elementele agresiunii in formă continuă, despre situaţia bărbaţilor-clienţi nu se vorbeşte deloc, deşi aceştia sînt păgubiţi atît in plan material, de multe ori victime ale unor escrocherii evidente ale samsarilor de carne vie, cît şi etic şi psihologic, de cele mai multe ori fiind victime ale propriilor impulsuri şi ale unor banale şi precare supraevaluări a propriei satisfacţii obţinute in urma actului sexual realizat cu concursul unei prostituate.

    De aici şi chestiunea culpei tratată şi privită diferenţiat de către popoarele europene. In ţările Europei răsăritene şi mediteranene femeia este principalul vinovat şi ispita permanentă, ca atare prostituţia a fost incriminată in defavoarea prostituatelor, deşi clienţii, la rîndul lor pot fi consideraţi ca element indispensabil al prostituaţiei şi in plus, poartă culpa încurajării fenomenului. În ţările nordice statul paternalist a descoperit o nedreptate în acest tratatament aşa că solicitarea de servicii sexuale a început să fie sancţionată, de obicei prin amenzi.

    1. b) Prostituate şi clientela. o confuzie banală, aproape o preconcepţie înrădăcinată, este aceea a identificării prostituatei cu genul feminin, şi corelativ a clientelei cu genul masculin. chiar şi in condiţiile perfecţionării mediilor de comunicare, ceea ce ar fi trebuit să conducă la descoperirea diversificării pieţei serviciilor şi implicit la risipirea prejudecăţilor de ordin sexist. sexismul apare ca o mişcare feministă insă eu susţin că viziunea sexistă asupra relaţiilor umane poate fi întîlnită la fel de des şi in discursul masculin postmodern.

    2. a) Efectele legiferării

    Efectele pot fi studiate pe viu, in multitudinea de variante oferite de realitatea statală, însă înainte a purcede in analiza societăţilor ce asimilează prestarea de servicii sexuale ca activitate comercială ordinară, aş vrea să învederez că norma prohibitivă nu conduce la dispariţia fenomenului, dimpotrivă, provoacă apariţia şi dezvoltarea unor reţele subterane foarte greu de depistat şi anchetat de către un stat populat de o funcţionărime îndeobşte supusă corupţiei morale; ba mai mult, tratamentul penal caracterizat de sancţiuni pecuniare creează cadrul societal favorabil coteriilor între proxeneţi şi agenţii statalui detaşaţi in zona de graniţă dintre zonele roşii şi cele gri ale societăţii, mulţi dintre aceştia ajungînd să fie preocupaţi nu de activitatea de prevenţie ci de colectarea de amenzi şi mite de la prostituate, respectiv proxeneţi. Ca atare, consider că dezincriminarea convenţiei de care vorbeam este necesară tocmai pentru protejarea libertăţii acelor femei ce au ajuns să desfăşoare aceste activităţi, femei ce riscă să ajungă să lucreze pentru 2 stăpîni, unul, cel originar, anume angajatorul-proxenet, şi celălalt, subsidiar, organul de control încumetrit cu întreprinzătorul penal ce a realizat între timp investiţia in şpagă şi amiciţie cu agenţii de proximitate ai statului.

    Dezincrimarea nu este o soluţie-minune a fenomenului, nu eradichează mizeria morală şi nici nu duce la dispariţie curvelor şi peştilor. Să nu ne amăgim…nimic nu rezolvă acest fenomen, pentru că umanitatea nu poate fi redusă la o ecuaţie matematică in care elementele negative să poată fi identificate cu uşurinţă pe baza unor legi sau teoreme preexistente şi izolate ulterior in paranteze pătrate sau şterse pur şi simplu cu radiera. Dezincriminarea ar trebui să vizeze doar amelioarea condiţiei acelor prostituate împovărate de debitul enorm rezultat din tăierea amenzilor către stat, precum şi eliberarea de sub şantajul acelor organe ale statului ce schimbat tabăra şi au ajuns să lucreze in beneficiul proxeneţilor, primind implicit foloase de pe urma muncii degradante desfăşurate tot de bietele femei.

    Dacă dezincriminarea se poate dovedi a fi pozitivă măcar pentru o categorie socială, in schimb legiferarea şi înscrierea prostituţiei in nomenclatorul de meserii este un act inuman ce condamnă pe veci aceste femei ajunse să se prostitueze la un statut degradant şi imuabil tăindu-le orice şansă de reabilitare morală sau de reconversie profesională, şansă foarte fragilă ce există totuşi in societăţile ce incriminează penal fenomenul, in ipoteza că femeia ce se prostituează clandestin reuşeşte să scape cumva de dominaţia proxenetului sau, dacă lucra pe cont propriu, să se reinventeze şi să-şi împlinească o vocaţie descoperită chiar şi la maturitate, ascunzîndu-şi cu vicleşug şi isteţime trecutul infamant pentru majoritatea oamenilor de rînd [nu toţi indivizii cunosc valenţele spirituale ale unui Raskolnikov, de pildă]. Pericolul ce planează asupra condiţiei femeii in societate ca urmare a legiferării prostituţiei este atît de mare încît excede cu mult interesul arătat prostituţiei de către personalităţi multiculturale vag atinse de compasiune faţă de prostituate, de aici şi reiterarea politicii de struţ pe care o adoptă şi acei purişti ce îşi dorec cu sîrg eradicarea fenomenului, ca atare extremele se ating iarăşi din ignoranţă.

    Dacă ne gîndim că principala valoare protejată de normă ar trebui să fie libertatea şi demnitatea femeii, ar trebui să deducem cu uşurinţă că contractualismul sexual normat şi tipizat ciobeşte nu numai libertatea femeii de a-şi alege partenerul şi gesturile inerente erotismului, ci şi antagonic cu orice curent liberal de gîndire, pentru că limitează cîmpul unei acţiuni umane esenţiale ce in mod firesc scapă intervenţiei terţului profitor, consacrînd o formă de viol mult mai subtilă şi dăunătoare decît cel casnic, străvechi şi atenuat de mariaj sau de spiritul monogam.

    Prostitutia legalizată funcţionează ca o mască pentru sclavie. O sclavie modernă, cu contract, dar tot sclavie in esenţă din moment ce răpeşte libertatea unor oameni. Să spui ca e de bun simţ ca statul sa profite (din impozite şi taxe per-act sexual) de pe urma sclaviei e la fel de grav cu a supune o fiinţă umană lagărului sau cu inţenţia de a răpi unei persoane drepturile sale fundamentale. Orice societate ce acceptă reglementarea şi izolarea prostituţiei in bordeluri este complice la sclavie şi îşi educă (dresează) membri in sensul acceptării unui status inferior pentru femeile care ajung in situaţia de a se vinde/ a fi vîndute. Orice individ care abdică de la simţul său critic, de la raţiunea care ar trebui să-i spună că libertatea nu poate fi apanajul de tip aristocrat al unor exemplare umane, orice astfel de fiinţă negînditoare la aproapele său este complice la ordinea statală care permite perpetuarea sclaviei.

    2. b) Statul-proxenet

    Unul dintre cele mai dăunătoare efecte ale legiferării prostituţiei este acela că introduce un nou terţ in dinamica raporturilor ce se stabilesc pe piaţa convenţiilor sexuale, anume statul, prin reprezentanţii săi, transferînd o parte din funcţiile sociale ale proxenetului către anumite organe statale şi implicit transformînd entităţile statale in pseudoproxeneţi instituţionalizaţi. Ba mai mult, statul-proxenet se va situa intr-o poziţie dominantă atît faţă de prostituate cît şi faţă de proxeneţi, prin subordonarea admninistrativă a bordelurilor, asta binenţeles în varianta legiferării ce include trecerea acestora în sfera licitului. Prin colectarea la buget de taxe şi impozite de la aceste unităţi prestatoare se va întări relaţia dintre administraţia fiscală şi patronii acestor aşezăminte, iar treptat interesele celor 2 categorii de patroni vor deveni convergente…anume creşterea continuă a profitului atît pentru proxeneţii reabilitaţi cît şi pentru statul din ce in ce mai implicat in proxenetism.

    Ca atare, statul care percepe taxe pe actul sexual desfăşurat fără garanţia libertăţii consimţămîntului femeii prestatoare este un stat-proxenet, un mare stăpîn de sclavi oficializat.

    2. c) proxenetismul legiferat şi degradarea femeii

    Susţinătorii fervenţi ai legiferării prostituţiei sub forma instituţionalizării caselor de toleranţă stabilesc din start o prezumţie ca fiind valabilă in toate cazurile de prostituţie: consimţămîntul liber exprimat al prostituatei, asociat unui discernămînt natural premergător ocupaţiei alese liber şi unei deplinătăţi atestabile a facultăţilor mentale ale persoanelor implicate; dar această prezumţie nu poate fi decît ruşinoasă pentru autorul ori susţinătorul ei, căci implică o neîncredere în capacitatea femeii de a-şi identifica axiologic trupul, ba mai mult, denotă un mizantropism profund ce lucrează cu constructe antropologice precum tentaţia ancestrală a corupţiei, ori tendinţa firească a femeii către poligamie şi mercantilism; pe scurt şi pe romîneşte, citez din mentalitatea colectivă primitivă „femeile-s curve, dom’ne”, cam aşa s-ar rezuma complexa concepţie a progresiştilor sexişti care le permite să declare cu nonşalanţă că „oricand vor exista femei care sa ALEAGA sa faca asta in dauna unei cariere propriu-zise”. Nu zic, se întîmplă să aleagă, dar de cele mai multe ori alegerea asta se datorează unei necunoştinţe de cauză, naivităţii or imaturităţii şi existenţei unui cîmp limitat de opţiuni. de obicei limitat de către altcineva.

    Pe de altă parte acest cîmp de opţiuni se conturează astfel şi ca urmare a unei mentalităţi ce încurajează un astfel de comportament sexual oneros atît pentru masculi cît şi pentru femei; într-o astfel de societate se perpetuează sofisme relativizante, de pildă speculaţia asupra cererii pe piaţa sexuluiea care ar fi ceva firesc, intrinsec naturii umane, partea bărbătească. colportatorii gîndirii amorale nu sesizează gravitatea faptei de a apela la serviciile unei prostituate despre al cărui status nu se ştie nimic cert (adică nu se cunosc condiţiile sub care se desfăşoară tranzacţia, dacă este sau nu viciat consimţămîntul, dacă preţul este fixat de un terţ ori şi mai grav dacă nu cumva femeia este forţată să presteze mamiferulului iţit in cale). Cel care cumpără este cu mult mai vinovat decît cea care se vinde, asta in cazul in care vînzătorul se identifică cu prestatorul, că in celelalte cazuri (prostituţie sub patronaj, bordeluri) este din start complicitate la ţinere şi întreţinerea sclaviei; iar vinovăţia aceasta este strict juridică: făptuitorul încalcă o valoare statuată ca atare de lege-libertatea persoanei, acea libertate care comportă garanţia constituţională a unei vieţi private şi a unui spaţiu privat; există şi o vinovăţie de ordin etic, dar nu-i treaba mea să o arăt cu degetul, a se reţine doar că cel care recurge la serviciile unei prostituate se dezumanizează, se coboară de bună voie sub nivelul pinguinilor care se vînd pe pietre (a se remarca totuşi aspectul lipsei proxeneţilor la această specie).

    Circulă ameţitor şi argumentul fals al eradicării sau scăderii drastice a violurilor, in special cele din cartierele rău-famate unde sînt concentrate bordelurile. Emiţătorii acestui sofism uită că fiecare fiinţă obligată să presteze servicii sexuale este victima unui viol permanent, şi că un stat impotent in materie de securitatea alcovului nu ar putea niciodată garanta că fiecare fată din bordelurile instituţionalizate prin legiferare a ajuns acolo de bună voie şi în cunoştinţă deplină de cauză.

    Să detaliem chestiunea violului instituţionalizat. Contractele ce s-ar stabili între un angajator (proxenet sau stăpîn de sclavi) şi o tînără ajunsă la majorat, dar firavă sub aspect economic/psihic/social nu spun nimic despre (pre)dispoziţia persoanei prezente la interviu de a-şi face o carieră din prostituţie (iar calea de întoarcere după primul pas este aproape imposibilă), nu menţionează nimic despre modul de obţinere a consimţămîntului, nu garantează in niciun fel că in momentul încheierii lor nu s-au comis abuzuri, că nu au exista presiuni, că nu a fost vorba de un transfer (ştiţi, ca in fotbal, acesta ar fi termenul-eufemism pentru negoţul cu de sclavi in limbajul contemporan al impresarilor, adică al peştilor), dar, in mod cert vor conţine o clauză stabilind o obligaţie de a face in sarcina angajatei; pentru mine obligarea unei persoane de către o alta, angajatorul, la oferirea trupului la comanda unei alte persoane, terţul cumpărător, este sclavie, in orice situaţie, chiar dacă a existat un acord anterior (=contract). pentru sofişti, nu, dar nu este prea clar ce anume valoare umană ar trebui să mai fie sacrificată ca să poată vorbi de sclavie, poate viaţa; pentru mine consimţămîntul oferit de femeie este necesar la fiecare act sexual, iar situaţia in care acesta se petrece totuşi, in pofida lipsei dorinţei femeii, este viol. In această concepţie, chiar şi in lăuntrul familiei violul este posibil şi cred că se întîmplă adeseori, fără ca vreunul din soţi să aibă conştiinţa gravităţii faptei (rămîne desigur posibila trauma pentru femeia împinsă să participe la copulaţie deşi lubrifierea naturală este inexistentă, sau, din cealaltă parte, repulsia pentru bărbatul forţat de avansurile deplasate ale unei soţii mult mai active sexual). Conştiinţa este cea care ar trebui să ne oprească de la săvîrşirea unor fapte care ne dezumanizează, care ne transformă in bestii orbite de impulsuri sexuale. Or conştiinţa nu este un dat al fiinţei umane, ea se formează, se educă. Orice situaţie in care un terţ-angajator este implicat intr-o tranzacţie ce are drept obiect traficarea trupului şi deopotrivă a consimţămîntului unei femei eu o caracterizez drept inumană, iar participanţii care nu ţin cont de necesitatea discernămîntului neviciat al femeii se fac vinovaţi de supunerea la sclavie, însă conştiinţa nu le spune nimic despre aspectele de ordin etic relevate de mine pentru că nu era îndeajuns de puternică încît să înfrîngă pornirile carnalului; femeile obligate să participe laceastă formă de comerţ destinat instinctelor primare, se vor abrutiza treptat făcînd din dragostea trupească un obicei/o profesie, ele vor uita de sentimente, de libertate, de firea lor, de visele lor, vor uita de ritualul împerecherii, de ocheade şi mîngîieri, îşi vor pierde datul natural al speciei cu care au fost înzestraţi şi se vor metamorfoza încet in gîngăniile profitabile ale unor stăpîni de sclavi ce lucrează incă de la recrutarea lor la malfomarea minţilor plăpînde in sensul acceptării necondiţionate a supunerii faţă de angajator/client şi a statutului inferior in societate.

    euNuke a scris articolul de mai jos stîrnit de discuţia (începută aici şi continuată aici) despre cadrul juridic şi moral în care ar putea fi inclusă prostituţia. (costin)

    Print Friendly, PDF & Email

    2 COMENTARII

    1. Io zic ca-i deja …introdusa (intromisionata ,bagata ,varata ,incotopenita).Ca atata prostitutie -mai ales morala (care-i mai ceva decat aia fizica)- n-a fost si nu se va mai exista (Doamne ajuta!) dupe caderea lui Zeus-Pulea-Voda ,atotciachiritor paste plaiurile …Amlasului ,Fagarasului ,Codrilor Cosminului ,Padurea Letea si ….alte p..laiuri !

      Ca ,daca-l intrebam pe cel mai mare prostitut -rrhh. moraru-cum ie cu …bagaul ,ne va spune ca-i f.f.f. de bon-ton ,trendy si-n te-n…dinte (!) ,curat dar nu murdar ,parfumic si inspre binele Patriei !

      Si ca doar labe 1 suctiunea se petrece intr-un mod deontologic -profesionist-elitist ,iar la actiunea aia de-i zice unii friki-friki ,de-acu-nainte sa-i spuneti ” pora-mora ” ,mai tovarasi !

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here