Discursul președintelui Klaus Iohannis la Consiliul Național al PNL

    1

    Președintele Iohannis a ținut pe data de 3 august, în fața conducerii și membrilor PNL, aflați la Consiliul Național ținut în clădirea Parlamentului, un discurs în care a atins punctele cele mai importante ale așteptărilor românilor, ale reformei ce trebuie făcute, ale celor ce trebuie reparate după guvernarea PSD. Locul și momentul în care președintele a ales să își țină discursul arată deschis poziția pe care acesta o are față de Partidului Național Liberal, de la care așteaptă, de asemeni, susținere la alegerile prezidențiale. Iar faptul că principalul partid de opoziție, care poate avea șanse să alunge guvernarea PSD, are susținerea deschisă a președintelui Iohannis, nu poate decât să limpezească lucrurile pentru perioada următoare. În condițiile astea, merită văzute părțile importante din discursul președintelui pe care le vom reda mai jos:

    „Îmi face mare plăcere ca după un timp … să vă revăd în această formațiune. Este această Adunare, evident, un Consiliu politic. La invitația președintelui partidului, am decis să particip și să vă spun totuși în introducere câteva cuvinte. Dați-mi voie să încep cu o radiografie, aș numi-o, a situației generale din România. Pot să spun de la început că situația este proastă. Nu îmi face nicio plăcere să spun așa ceva fiindcă sunt Președintele României și mi-aș dori tare mult să mă adresez unei adunări și să spun „Dragii mei, României îi este bine”, dar poate, cu ajutorul vostru, ajungem și acolo!”

    PSD a început să demonteze Justiţia

    „În decembrie 2016 am avut alegeri parlamentare. A câștigat, după cum știm, PSD, cu promisiuni mari. Au promis românilor … că vor face economia să meargă, că vor crește salariile și pensiile, că toți vor avea locuri de muncă … Dar, ghinion, nu s-a întâmplat așa. Au început să lucreze la cu totul altceva. Au început … să demonteze justiția românească! Asta a fost prioritatea reală a PSD. Au urmat nenumărate faze în care au încercat să aducă justiția sub controlul politic al PSD și încearcă și acum, au încercat să inhibe lupta anticorupție, dar ea va continua. Și-au dat seama că lumea așteaptă totuși altceva și au pus în operă o păcăleală, prin care le-au explicat oamenilor că le cresc salariile și pensiile, dar ele nu au crescut. Și acolo unde, totuși, suma pe fluturașul de salariu a fost puțin mai mare, bucuria a fost de foarte scurtă durată fiindcă, din urmă, printr-o politică economică proastă, prin gestionarea proastă a finanțelor țării, PSD a reușit să aducă la viață inflația, au început să crească dobânzile și acea mică creștere de care, inițial, s-au bucurat unii, a dispărut.

    Dragnea şi acoliţii încearcă să scape de Justiţie

    „Toate sondajele din ultimele luni arată că 80%, dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită… Este un rezultat catastrofal și asta în condițiile în care PSD a preluat o țară cu o economie în creștere … au preluat o Românie care a fost extraordinar de bine situată în cadrul structurilor euro-atlantice… Și ce s-a întâmplat?

    Un politician pe nume Dragnea, împreună cu câțiva acoliți, au pus mâna pe puterea în PSD, în Guvern și în Parlament și, de atunci, încearcă să folosească această putere în interes propriu și personal, pentru a scăpa de justiție. Nu-i preocupă nici țara, nici economia, nici românii, ce să mai vorbim despre imaginea României în Europa și în lume? Îi preocupă pur și simplu să scape de dosare.”

    Persoane care îndrăznesc să-și expună public opinia anti-PSD sunt luați în plină zi de poliție.

    „Așa ceva nu este posibil într-o țară europeană, într-o țară democratică. Și nu numai atât, au început acțiuni de neimaginat, persoane care îndrăznesc, atenție, să-și expună public opinia anti-PSD sunt luați în plină zi de poliție. Așa ceva nu s-a mai întâmplat în România din anii întunecați ai comunismului.

    Acolo am ajuns? Să ne întoarcem de unde am plecat? … Eu vă spun că nu! Există soluții!”

    Apel către PNL: Nu sunteţi singuri:

    „Voi sunteți cea mai importantă parte a acestei soluții! Partidul Național Liberal este un partid puternic, are soluții și nu este singur! Aveți lângă voi milioane de români. Aveți lângă voi alte partide în opoziție, bine intenționate. Aveți alături societatea civilă… Nu putem să stăm cu mâinile în sân și să vedem cum tot ce este bun, tot ce a fost construit în România este destructurat…”

    Avem un Guvern iraţional! Discuţia telefonică cu Dăncilă

    „Am ajuns să avem un guvern irațional. Ieri am avut o discuție care m-a făcut să cred că avem chiar un guvern ireal. Dacă n-ar fi trist, ar fi de râs. După ce doamna Prim-ministru a publicat – vă povestesc doar ultima fază, pentru că sunt nenumărate, este un șir nesfârșit – deci, doamna Prim-ministru a publicat în Monitorul Oficial o decizie prin care domnia sa instaura un premier interimar. Surpriză, am crezut că este atributul meu! Și am contestat la Curtea Constituțională acest demers. Este un conflict constituțional, de natură juridică. După ce am înaintat la Curtea Constituțională acest demers, doamna Prim-ministru m-a sunat, să îmi spună că pleacă în concediu și că toate sunt bune. Asta, după ce, în paranteză, publicase acel draft de rectificare bugetară, care este o catastrofă… I-am atras atenția că nu e bine totuși ce a făcut și că acea decizie este temei de conflict constituțional. Și știți ce mi-a spus? Nu a știut că se publicase!

    Iohannis, către PNL: Spuneți oamenilor că pentru voi justiția contează

    „Dragii mei,

    Acest stil de conducere irațională, ireală, nu poate să continue! Este nevoie de o alternativă rațională. Trebuie să faceți tot ce se poate pentru a reinstaura raționalitatea și normalitatea în România! Pentru asta, însă, chiar dacă nu sunteți singuri în Parlament, nu sunteți singuri în societate, e nevoie ca PNL să fie un partid unit, puternic, solid, și puteți!

    Mergeți între oameni! Spuneți-le că aveți soluții pentru economia românească. Spuneți oamenilor că aveți soluții pentru finanțele publice din România. Spuneți oamenilor că știți cum se face o adevărată reformă administrativă. Spuneți oamenilor că pentru voi contează tinerii. Spuneți oamenilor că pentru voi contează românii din Diaspora. Spuneți oamenilor că pentru voi justiția contează…

    Spuneți oamenilor că știți cum trebuie guvernată țara. Și cel mai important lucru, spuneți oamenilor simpli, mergeți între oameni, mergeți tot timpul între oameni și le spuneți. Nu așteptați o campanie electorală! Prea des aud – „știți, avem un blocaj media, nu ajungem să comunicăm”. Nu există așa ceva! Oamenii sunt afară, vă așteaptă!

    ACP

    Print Friendly, PDF & Email

    1 COMENTARIU

    1. „Dejaba plânji, cocoană, că nu-l mai dreji!”zicea Mariu Chicoș Rostogan.Sunt șanse minime spre zero să ia moka pesedistă din fața electoratului antenizat care dintotdeauna a trăit în logica comunistă și pe care mokacistului o consideră rodul pur al superiorității inteligenței proprii, numită după caz”șmecherie”sau”școală vieții”.Trebuia să facă acest lăudăros fricos, cee ce trebuia să facă cu luni bune înainte când putea să dea toată cimotia laoparte dar, poate, doamna Carmen a hotărât că el să rămână „un altfel de președinte”.Ne africanizăm, adică mergem cu pași întinși unde ne e locul și doar aranjamentele de securitate ne mai țin atât cât ne mai țin.A ajuns o mână de putori să pună guverne antiromânești în România pentru că ceilalți io nu merg la vot fiindcă”sunt mulțumiți”de veniturile din sistemul privat, cât va mai exista un sistem privat demonstrând faptul că României i-ar fi de folos mai degrabă un stăpân decât un ales pentru că mokacimea să aibă unde se căciuli și unde cere judecarea și condamnarea, în ședință bc de partid, a caprei vecinului.A stă suntem, atâta putem.Pe drumul ăsta s-as cam zis cu Patria.

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here