Diviziunile de clasă ale ocupanţilor

    0

    Emisiunea de satiră The Daily Show a lui Jon Stewart a realizat un reportaj în parcul Zuccotti, în chiar ultima zi de ocupaţie. Şocant, dar numai după două luni de gestaţie a unei societăţi noi mult mai excelente decât tot ce a produs omenirea pînă pe 17 septembrie anul curent, bobocul a început să semene alarmant de mult cu alte progenituri din istorie născute din idealism fecioresc. În loc de egalitate, frăţie şi concordie în toate punctele cardinale, parcul s-a divizat în ghetoul estic şi tabăra nomenclaturii vestice. Primele semne de tensiune au survenit în urmă cu o lună, după ce toboşarii din est au fost somaţi de organizatorii din vest să reducă programul de percuţie non-stop la nu mai mult de cîteva ore pe zi. Prea mult zgomot, tineretul revoluţionar trebuie să şi doarmă. Apoi, comisia financiară (unul din cele cîteva duzini de comitete de lucru din vestul organizatoric) a refuzat să cumpere tobe şi tamburine noi pentru percuţioniştii din est, ba mai mult, a încercat să impună şi un impozit pe colecta zilnică din partea trecătorilor. Lucrurile au evoluat cînd Marea Adunare Generală, organismul popular de decizie prin vot aproape unanim, s-a trezit în faţa unor decizii pre-aprobate de Consiliul Suprem al Mării Adunări Generale. Cum-necum, unii au început să devină mai egali decât alţii. Parcă sună cunoscut modelul… S-a format şi un proto-cartier al Primăverii: Consiliul Suprem se întrunea pentru deliberări în curtea interioară de la Deutsche Bank! De savurat răspunsul unui nomenclaturist vestic la întrebarea: dacă eşti împotriva proprietăţii private, nu ai vrea să dai iPadul tău unui coleg estic? Păi de ce, asta e proprietate personală, nu e proprietate privată.

    Print Friendly, PDF & Email
    Cititi si
    DISTRIBUIȚI
    Articolul precedentMurmurare
    Articolul următorBuletin de știri de pe altă planetă (5)
    Emil Borcean
    În 1985 am absolvit facultatea de geologie din București. După trei ani de stagiatură la mina de cărbune din Anina, în Banat, am renunțat la geologie și am învățat să fiu programator software. Am plecat din România în 1990, toamna. Am trăit patru ani în Anglia, 19 ani în Canada și aproape doi ani în Germania. M-am întors nu demult în țară. În 2007 am creat blogul Patrupedbun.net, care în 2010 a fuzionat cu blogul Dreapta.net. Din această fuziune s-a născut ILD.

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here