Dosar “22″: Presa oligarhilor

    0

    România din canalele de stiri
    Presa canalelor de stiri slujeste setea de putere politica si economica a patronului.

    Un diplomat strain, aflat la Bucuresti de o data relativ recenta si care voia sa afle din mass-media problemele tarii noastre, recurgând la programele celor doua canale de stiri, Realitatea TV si Antena 3, m-a întrebat: ce se întâmpla? Cum e posibil ca faptul divers sa ia locul informatiei? Unde sunt stirile despre problematica europeana, când tara voastra abia s-a alaturat UE? De ce ministrii petrec atât de mult timp pe platourile celor doua televiziuni? De ce moderatorul îi întrerupe, rastindu-se la ei, când tocmai încep sa raspunda la o întrebare? Si, în fine, care ar fi acel canal media fiabil din care poti sa afli ce se întâmpla în România?

    Când un strain îti pune o întrebare simpla despre România, explicatia se afunda în culoarea locala, iar întelegerea scapa. În cazul de fata, existenta si agenda celor doua principale canale de stiri, apartinând lui Sorin Ovidiu Vântu si Dan Voiculescu, doua personaje ultra-bogate, cu mari ambitii în relatia cu puterea politica, îsi afla ratiunea de a fi în instrumentarea informatiei, nu în transmiterea ei. Presa canalelor de stiri slujeste setea de putere si politica, si economica a patronului. Capitalul de încredere al jurnalistului (enorm, dupa anii grei ai propagandei ceausiste, apoi feseniste) este utilizat astazi, ce-i drept, contra cost, în folosul unui „proiect“ în care beneficiarul nu e publicul, ci patronul. Suspendând principiile elementare ale eticii jurnalistice, cele doua principale canale de stiri fac, la vedere, politica. Cum televiziunile dau tonul, restul presei se straduieste sa tina ritmul, fie preluând otova „evenimente“ în cheie telenovelistica, „dezvaluiri“, acuze etc., fie încercând sa le demonteze.

    Dar care este, de cealalta parte, a publicului, efectul? Ultimul Barometru Global al Coruptiei (iunie 2009), realizat anual de Transparency International înca din 1992, înregistreaza o mutatie spectaculoasa: la capitolul încredere, presa din România cade de pe locul trei, pe care îl ocupase ani în sir, dupa Biserica si Armata, în plutonul celor mai corupte institutii. Oamenii au reusit sa identifice mecanismul perfid al manipularii si taxeaza ca si cum ar fi fost de fata la tranzactiile oneroase care se fac astazi între sfera politica, economica si presa.

    Ati auzit însa vreo reactie de îngrijorare din partea breslei? Nu, pentru ca bat la usa alegerile prezidentiale, iar zanganitul armelor deja ne asurzeste.

    Rodica Palade

    Interviu cu Tia Serbanescu: Daca nu e caracter, nici credibilitate nu e

    Ce facem atunci cu actul jurnalistic? Presa oligarhilor nu tine cont de public, ci de agenda patronului.

    Care la rândul lui a hranit orgoliul acestor realizatori pâna într-acolo încât aproape fiecare moderator de emisiune se simte un mic stapân, ba chiar satrap, în ora aia a lui în care decide cine vine, cum îl pune la punct, ce concluzie trebuie sa iasa, pe cine executa. Pe lânga un salariu bun, primeste si placerea de a se simti stapân. Oameni care altadata discutau civilizat, ascultau argumente, criticau cu argumente, aveau o anumita tinuta acum sunt un fel de vatafi ai emisiunii în care se rastesc la invitati, exercitându-si toate însemnele puterii. Waclav Havel a scos de curând o carte, Pe scurt, va rog!, cu amintiri din perioada când era presedinte. Cu toata prestanta, cu toate realizarile lui, nu a fost scutit de critici extrem de aspre. El le zice „acrituri“ celor care, indiferent ce spunea, apareau la televizor sa-l acuze, deformând o fraza, interpretând-o pe dos, sucind-o. Metodele de a reactiona atunci când pui tinta pe un politician sunt cam aceleasi. Cartea se intituleaza Pe scurt, va rog!, tocmai pentru ca Havel reia polemic si enervat formula cu care moderatorii TV îi repezeau pe invitati.

    În aceste emisiuni în care se înjura de dimineata pâna seara tragându-se în aceeasi tinta, lunetistii se plâng tot timpul ca e dictatura. D-l Ciuvica e cel mai frecvent exemplu, face naveta de la o televiziune la alta si una dintre jelaniile lui preferate se refera la Basescu dictator de care trebuie neaparat sa scapam. Sunt oameni tineri care se uita la televizor si care nu l-au apucat pe Ceausescu. D-l Ciuvica le induce acestor tineri ideea ca în timpul dictaturii lui Ceausescu asa o fi fost: stateam si-l înjuram toti pe Ceausescu de dimineata pâna seara la TV si dictatorul nu zicea nimic. Pe de alta parte, d-l Ciuvica în guvernarea d-lui Nastase n-avea unde sa critice si a fost silit sa recurga la un Armaghedon, din pricina caruia a fost saltat de pe strada si dus la arest. Atunci era democratie, întelegem noi. Acum poate sa înjure linistit de dimineata pâna seara, dar e dictatura. Ce sa mai întelegi din asemenea inversare si falsificare totala a unor termeni ca libertate de exprimare si dictatura? (…)

    Este evident ca presa oligarhilor are o misiune: tinta este Basescu. Dar, paradoxal, subiectul nu le aduce bani. Pierderile sunt considerabile si la Realitatea TV, si la Antene.
    Chiar acest zeu al televiziunii care este ratingul, la care s-au închinat toti, a fost sacrificat pe altarul interesului politic. Asta înseamna, ca sa-l parafrazam pe d-l Vântu, ca au primit un ordin imposibil de refuzat. Pierd aici, dar spera sa câstige la anul sau peste doi ani, fac investitii. Joaca rudimentar, însa. Nimeni n-ar avea nimic împotriva daca televiziunile astea si-ar sustine un candidat, un partid, un principiu. Dar s-o faca profesionist, s-o faca decent, ca sa nu-ti faca greata, sa nu manipuleze, sa nu inventeze si sa nu aiba un aer maniacal. Pentru ca orice adversar ai avea, inclusiv d-l Basescu – la care ai ce critica, slava Domnului, are destule greseli reale –, când faci presa trebuie sa ramâi onest. Nu e nevoie sa inventezi trafic de arme cu teroristii, fiindca fratele sau a mutat niste containere în Constanta.


    În aceste emisiuni în care se înjura de dimineata pâna seara tragându-se în aceeasi tinta, lunetistii se plâng tot timpul ca e dictatura. D-l Ciuvica e cel mai frecvent exemplu, face naveta de la o televiziune la alta si una dintre jelaniile lui preferate se refera la Basescu dictator de care trebuie neaparat sa scapam. Sunt oameni tineri care se uita la televizor si care nu l-au apucat pe Ceausescu. D-l Ciuvica le induce acestor tineri ideea ca în timpul dictaturii lui Ceausescu asa o fi fost: stateam si-l înjuram toti pe Ceausescu de dimineata pâna seara la TV si dictatorul nu zicea nimic. Pe de alta parte, d-l Ciuvica în guvernarea d-lui Nastase n-avea unde sa critice si a fost silit sa recurga la un Armaghedon, din pricina caruia a fost saltat de pe strada si dus la arest. Atunci era democratie, întelegem noi. Acum poate sa înjure linistit de dimineata pâna seara, dar e dictatura. Ce sa mai întelegi din asemenea inversare si falsificare totala a unor termeni ca libertate de exprimare si dictatura?
    Tia Serbanescu


    Ca Rosca Stanescu a lansat scenariul din ura personala, e treaba lui. Dar e greu de acceptat ca l-au preluat niste oameni care pareau seriosi, niste televiziuni si ziare care i-au dat si o tenta de credibilitate. Erau în acele „dezvaluiri“ niste rupturi asa de mari în firul logic, încât ziceai ca persoana care le-a produs a facut trei atacuri cerebrale unul dupa altul si s-a trezit în momente succesive. Pai, dupa principiul asta, ce ma împiedica sa cred ca Rosca Stanescu, fiind cândva prieten cu d-l Basescu, nu e vinovat de acelasi lucru?

    D-l Basescu nu e mai presus nici de presa, nici de critica. Trebuie criticat tot timpul, dar cu probe si argumente. Sigur ca si presedintele a gresit grav în relatia cu presa. Ziaristul poate sa zica ce crede, poate sa si greseasca, îl criticam noi, îl critica colegii lui. Dar un presedinte n-are aceeasi libertate de exprimare ca un om obisnuit si ca un ziarist. Are anumite restrictii, tocmai pentru ca are puteri pe care un om obisnuit nu le are. Asa ca, pe undeva, d-l Basescu culege ce a semanat când si-a parasit si el statutul, insultând ziaristi într-un mod impardonabil.

    Exista vreo solutie sau deja s-a încetatenit acest mod strâmb de a face presa?
    Nu se întrevede, din pacate, nicio solutie. Oricâte legi, regulamente, coduri deontologice ar institui o organizatie, o agentie de monitorizare, un club, ele nu se respecta. Impresia mea e ca tavalugul e pornit si ca, atunci când exista o campanie care trebuie sa-si atinga tinta politica, nu mai respecta nimeni regulile jocului. Asa încât nu cred ca exista în momentul de fata nici o autoritate normativa si ca nimeni nu recunoaste niciuna. Lucrurile se vor regla singure, în timp, în functie de reactiile telespectatorilor/cititorilor, care au cam renuntat sa se uite la dezbaterile respective, s-au plictisit de politica, s-au plictisit de tot. Daca mogulii au o misiune, o îndeplinesc orice ar fi, cu orice pierderi si orice risc. Daca au un interes, îl urmaresc. Sa presupunem cazul ca acest program anti-Basescu ar putea reusi si iese presedinte d-l Mircea Geoana.

    S-ar putea ca atunci sa avem surpriza ca presa devine brusc deontologica, linistita, nu mai vede niciun defect, nu mai înjura, nu mai critica. Va dezbate serios, calm, profesionist, cu tot felul de invitati, noi aparitii editoriale, teme istorice, nemurirea sufletului, Zece pentru România, probleme sociale, boli, orfani, batrâni, tot ce vreti dvs., cum era si pe vremea d-lor Iliescu si Nastase, când cei care sunt acum foarte viteji îsi pierdeau emisiunile. Stelian Tanase, care acum se vaita si el de dictatura, a zburat cu emisiune cu tot de la TVR pentru ca a îndraznit sa invite pe cine n-a convenit.

    Iar în materie de coduri deontologice, am citit multe, am vazut multe, nu s-a aplicat niciunul. Exista însa în presa japoneza o regula care îmi place: sa nu scrii si sa nu spui niciodata la televizor un lucru pe care n-ai putea sa i-l spui în fata celui despre care scrii. E o chestiune elementara. Dar nici pe asta nu o mai respectam.

    Versiunea integrala a interviului realizat de Rodica Palade cu Tia Serbanescu


    Ca si colegii lor rusi, oligarhii români viseaza si chiar reusesc sa-si puna oameni în guvern prin intermediul carora controleaza domenii întregi de activitate. Ca si la rusi, oligarhia româna se afla în strânsa simbioza cu serviciile secrete si cu lumea criminala. Ca si la rusi, oligarhii români detin controlul asupra celei mai mari parti a mass-media pe care o utilizeaza în campanii de presa, adevarate raiduri de praduire a statului. Ca si la rusi, opinia publica asista neputincioasa si tot mai impasibila la aceste campanii, rezultatul fiind dezgustul de politica si cresterea absenteismului. Din fericire, spre deosebire de Rusia, România este membra a UE si a NATO, ceea ce ne îndreptateste sa credem ca oligarhii români fie se vor transforma în respectabili oameni de afaceri, fie vor disparea ca specie.
    Armand Gosu


    Începuta în 2000, concentrarea media în trusturi de presa apartinând câtorva patroni a luat cu adevarat amploare abia dupa 2004 pe fondul unor reglementari slabe referitoare la cartelizare. Astfel, daca, în 2005, raportul Freex asupra libertatii presei (finantat de Ambasada SUA) identifica trei corporatii multinationale care îsi consolidasera pozitia pe piata: Ringier – presa scrisa, Central European Media Enterprises Ltd. si CBS Media – radio si televiziune si Lagardere – radio si trei oameni de afaceri autohotoni: Dan Voiculescu, Adrian Sârbu si Liviu Luca, care controlau buna parte din piata, în 2009 lucrurile stau diferit.

    În momentul de fata, piata TV este practic împartita între Sârbu, Voiculescu si Vântu, care se plaseaza pe primele trei pozitii în audienta: Sârbu – 24,5%, Voiculescu – 18% si Vântu – 11%, urmati de televiziunea publica – 6,9% si de ProSieben Sat.1 – Prima TV si Kiss TV cu 4,9%. În ce priveste presa scrisa, pozitia dominanta este înca detinuta de Ringier România cu Libertatea si Evenimentul zilei – 31%, urmata de cei patru patroni: Patriciu – 19% (Adevarul si Click), Voiculescu – 17% (Jurnalul National si Gazeta Sporturilor), Sârbu – 11% (Gândul, Ziarul Financiar si Pro Sport) si Vântu – 6% (Cotidianul, Academia Catavencu si Business Standard). (Datele sunt obtinute de la BRAT si de pe diferite site-uri de media).

    Dominatia oligarhilor: 71% din media
    Cifrele sunt interesante în contextul în care trei dintre patroni – Voiculescu, Vântu si Patriciu – au toate caracteristicile oligarhilor, averi remarcabile, afaceri care au devenit subiect de ancheta a procurorilor si implicarea directa în viata politica. Se constata ca Voiculescu si Vântu controleaza 29% din piata TV, iar aceiasi plus Patriciu 42% din presa scrisa, per ansamblu cei trei detinând 71% din media româneasca, fara a pune la socoteala posturile de radio, saptamânalele si lunarele si presa locala.

    Antibasescismul, între profit si pierdere
    În mod firesc, patronii trusturilor de presa vad în media un business menit sa le aduca profit. Daca acest lucru poate fi adevarat pentru televiziunile trustului Intact, consolidat de ani buni pe piata, care a avut în 2008 pentru Antena 1 si Antena 3 un profit net de 35,2 milioane lei, editura Intact, publisherul Jurnalului National, a înregistrat, la o cifra de afaceri de 50,04 milioane de lei, pierderi de 12,26 milioane.

    În timp ce, la Intact, tipul de politica editoriala ales se justifica în profituri, la societatea Realitatea Media SA lucrurile stau exact invers. În 2008, pierderile au fost de circa 76 milioane de lei, în crestere accentuata fata de 2007, când acestea se plasau la 27,1 milioane de lei. Nici în ce priveste publicatiile trustului situatia nu este mai buna, publisherul Catavencu a raportat pierderi de 32,68 milioane de lei, iar Cotidianul de 2,44 miloane. Într-o declaratie pentru paginademedia.ro, Sorin Ovidiu Vântu estimeaza ca pentru anul acesta pierderile se vor ridica la 25 milioane de euro. În aceste conditii, achizitia de data recenta a 20% din OTV, care a raportat o pierdere de 616.547 de lei, pare cu atât mai stranie.

    Adevarul Holding, detinut de Dinu Patriciu, se plaseaza pe pozitia a treia în ce priveste pierderile, care s-au situat în jurul cifrei de 48,24 milioane de lei la o cifra de afaceri de 99,88 milioane.

    Noi suntem tara!
    Din postura de actori politici, cei trei oligarhi vor nu doar sa schimbe presedinti, guverne si majoritati parlamentare prin campaniile duse de trusturile pe care le controleaza, dar si sa redeseneze mecanismele de functionare ale statului de drept, sa decida ierarhii sociale si intelectuale. În general, acestea se subscriu propriilor interese economico-financiare sau sunt în legatura cu dosarele în care sunt anchetati de procurori.

    Asertiunea lui Dinu Patriciu despre justitia care ar trebui „privatizata“ nu poate fi desprinsa din contextul în care a facut celebra afirmatie: „Asa nu se mai poate. Îmi fac trust de presa!“. Si-a facut si nu ezita sa spuna ca îl foloseste atunci când îi sunt afectate interesele, ca, de exemplu, în cazul benzinariilor plutitoare din Delta câstigate de Vântu, articol aparut în Adevarul. Daca Patriciu vrea un stat slab si considera normal ca oamenii de afaceri sa aiba acces la structurile si banul public, propunând guvernului sa schimbe legea incompatibilitatii cu cea a conflictului de interese, lucruri pe care le sustine în propriul ziar, Sorin Ovidiu Vântu doreste un „stat puternic“. Îndemnul „întariti-va statul“ are mult miez, din moment ce Vântu se lauda cu cei „150 de oameni care populeaza institutiile statului“.

    Ambitiile mogulilor nu se reduc însa la impunerea unor oameni în structurile guvernului, la darâmarea unor politicieni si înaltarea altora (campania pentru eliberarea lui Becali sau denigrarea lui Ludovic Orban), ci si la sustinerea sau boicotarea unor legi si personaje cheie ale diferitelor institutii ale statului (sa ne amintim de campaniile purtate de Realitatea si Antene împotriva Monicai Macovei, pro Ordonanta DNA, cu bataie pentru schimbarea lui Daniel Morar, de boicotul discutiilor asupra reformei constitutionale sau, mai nou, asupra Legilor Miclea). În timp ce Voiculescu are o politica primitiva, Antenele fiind axate pe antibasescism, Vântu este mai subtil si tinteste spre crearea si impunerea de „modele“. Zece pentru România, cu falsele sale ierarhii, este emblematic. //

    Andreea Pora

    Versiune integrala la dosarului în Revista 22

    Print Friendly, PDF & Email

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here