Era revoluţionară se apropie de sfârşit

    0

    Material tradus din National Review.

    Nu citiţi mai departe dacă aveti impresia că, prin cererea pe care o va adresa Consiliului de Securitate al ONU, obiectivul lui Abu Mazen este de a obţine recunoaşterea independenţei Palestinei.

    Abu Mazen (Mahmoud Abbas) este ultimul dintre revoluţionarii seculari şi buni prieteni ai lui Arafat importaţi din Tunisia – un octogenar educat de sovietici aflat acum într-o lume postsovietică. Israelienii sunt uneori de acord cu deviza lui, „après moi, le (Islamic) deluge”, admit că un dictator secular este de preferat unuia jihadist, însă, aşa cum a demonstrat experienţa Mubarak, chiar şi dictatorul preferat nu poate fi menţinut la infinit. Indiferent dacă perioada post-Abu Mazen va deschide porţile pentru Hamas şi Iran, ori pentru oamenii de afaceri din Ramallah, era revoluţionară este pe cale să se încheie.

    Abu Mazen controlează doar o parte din teritoriul său şi se bizuie pe forţele armate israeliene pentru a asigura acest control parţial. Mandatul său semi-legal a expirat în 2009 şi nu poate să candideze încă o dată, de frica Hamas. Prim ministrul său este răsfăţat de Occident, dar nu se bucură de influenţă acasă. Conduce o populaţie în Cisiordania care se simte din ce în ce mai înstrăinată de palestinienii din Gaza şi este tot mai convins de faptul că viitorul Cisiordaniei constă în dezvoltare economica – şi chiar dacă nu îi convine, aceasta înseamnă legături economice cu Israel. Abu Mazen nu are niciun chef să declanşeze o nouă intifada şi admite faţă de profesioniştii care fac sondaje de opinie că se aşteaptă ca mulţi palestinieni să caute rezidenţă în Israel după declararea independenţei palestiniene, asemeni arabilor din Ierusalimul de Est.

    În aceste circumstanţe, ţelul lui Abu Mazen nu este independenţa – care ar fi putut fi obţinută în 1948 şi multe alte dăţi ulterioare – ci mai degrabă să îşi păstreze funcţia şi să nu cedeze niciunul din cele trei criterii ale revoluţiei palestiniene moştenite de la mentorul său Arafat:

    • O Palestină independentă fără acceptarea legitimităţii suveranităţii israeliene.
    • Capitala în Ierusalim.
    • Întoarcerea în Israel, cu drepturi de cetăţeni, a palestinienilor care au părăsit zona în 1948-1949 şi a descendenţilor lor.

    Palestinienii au fost maeştri timp de decenii la producţia de modalităţi noi, inventive şi sângeroase de a reitera aceste pretenţii, în ale secătuirii visteriilor occidentale, subminării Israelului şi evitării oricărui fel de penalizare pentru ruinarea mai multor generaţii ale propriului popor. Nimeni nu i-a întrecut la deturnarea de avioane, distrugerea Libanului, două răzmeriţe sângeroase, subminarea tratatelor internaţionale, distrugerea antichităţilor evreieşti de sub Templul Sfânt, lansarea de rachete tot mai mari şi mai precise din Gaza. Status quo-ul într-o societate revoluţionară este de neconceput – întotdeauna trebuie schimbat subiectul, mereu să te consideri victimă, întotdeauna găseşte o ameninţare nouă şi nu pune capăt conflictului vreodată. De aici se trage Abu Mazen şi aceasta e natura lui. A scris teza de doctorat la Moscova, despre „relaţiile secrete” dintre nazişti şi evrei, şi a distribuit salariile autorilor masacrului de la Munchen.

    Pentru un timp, Abu Mazen a crezut că preşedintele Obama este destul de revoluţionar şi suficient de nestânjenit de legăturile cu Israelul pentru a-l considera drept partener la realizarea visului lui Arafat. Iar preşedintele, pentru un timp, i-a dat motive să creadă în acest scenariu.

    Însă acum preşedintele Obama se mişcă în lumea reală şi ar fi înţelept să înceteze a mai blama Israelul şi a-l mitui pe Abu Mazen pentru a câştiga ceea ce nu poate fi decât o amânare temporară. Nimeni nu îl confundă pe Obama cu Clint Eastwood, dar a-l face pe bătrînul revoluţionar să poarte responsabilitatea propriilor alegeri nu poate decât să întărească diplomaţia occidentală în Orientul Mijlociu.

    Israel este parte legitimă şi permanentă din Orientul Mijlociu, iar preşedintele îl poate face pe Abu Mazen să sufere consecinţele politice şi economice ale subminării unui membru al Naţiunilor Unite şi aliat al SUA. Şi poate să grăbească sfârşitul revoluţiei.

    În original  icon-caret-right  The Revolutionary Era Approaches Its End de Shoshana Bryen

    Print Friendly, PDF & Email
    Cititi si
    DISTRIBUIȚI
    Articolul precedentRomânia participă la festivalul antisemit Durban III
    Articolul următorJyllands-Posten e de vină!
    Emil Borcean
    În 1985 am absolvit facultatea de geologie din București. După trei ani de stagiatură la mina de cărbune din Anina, în Banat, am renunțat la geologie și am învățat să fiu programator software. Am plecat din România în 1990, toamna. Am trăit patru ani în Anglia, 19 ani în Canada și aproape doi ani în Germania. M-am întors nu demult în țară. În 2007 am creat blogul Patrupedbun.net, care în 2010 a fuzionat cu blogul Dreapta.net. Din această fuziune s-a născut ILD.

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here