Există un efort de deculpabilizare a comunismului, de a reduce represiunea doar la perioada stalinistă

    6

    Citesc știrile despre deportări, despre evenimentele din R. Moldova dedicate tradițional în lunile iunie-iulie acestui fenomen. Comemorări oficiale, spectacole, lansări de filme documentare. Ma bucură acest freamăt. Dar atenție organizatorilor și în special jurnaliștilor care relatează: aveți grijă să nu încetățeniți sintagmele „represiuni staliniste”, „deportări staliniste”. E o scurtătură lipsită de inocenta. Chit că cei care o practică nu sunt constienți. Există un întreg efort de a deculpabiliza comunismul, în ansamblul său ideologic și de practici, și a reduce represiunea doar la perioada stalinistă sau la a explica crimele comunismului doar prin toanele unui singur individ.

    Nu participați, retoric, la aceasta farsă. Deportările, crimele, represiunile din anii ’40-’50 în Moldova s-au întâmplat pe timpul lui Stalin, dar, deși e clar că Stalin nu a fost o figură ordinară, nu sunt altceva decât comuniste.

    În plus, observați că toți actorii acestor zile evită de regulă sa lege deportarile de ocupație. Dar a vorbi de deportări fără a pomeni de ocupație se transformă rapid într-o retorică sentimentală incapabilă sa identifice cauza! Totul se reduce la constatări, legitime, despre greutățile prin care au trecut săracii oameni, fără a pomeni cauza acestui fenomen: ideologia bolșevică și ocupația sovietică!

    Print Friendly, PDF & Email

    6 COMENTARII

    1. Cred ca efortul necesar pentru aceasta deculpabilizare a comunismului e chiar foarte mic!

      Aceasta tendinta imi pare inrudita cu alta – care are loc atat in spatiul mediatic, cat si din pacate (dar nu intamplator) in Biserica noastra ortodoxa, si despre care s-a mai scris pe acest site: chipurile afirmarea sustinerii/mediatizarii celor care au fost victimele „prigoanei comuniste”. A unora dintre ei. Aceasta expresie, „prigoana comunista” a ajuns sa devina in aceste medii o expresie dulceaga, si mi se pare ca e menita sa incheie orice discutie despre comunism. Si se vrea un fel de stampila de anticomunism. E de fapt o stampila de naivitate, asta in cel mai bun caz.

    2. Articolul este foarte pertinent. Pentru cei corect informați lucrurile apar limpezi, DAR – există o majoritate slab educată social-politic, fără organ pentru sesizarea adevărurilor din spatele propagandei, la care aceste atenționări nu prea dau rezultate…

      Observ asta de câte ori merg la Sighet, la Memorial (am fost și săptămâna trecută) – comentariile vizitatorilor români sunt derizorii; sper ca măcar grupurile de tineri însoțiți de profesori să perceapă esența grozăviei – faptul că a fost vorba de un sistem, ce a pătruns în toate straturile populației și a convenit de minune celor resentimentari, leneși, neduși la biserică, etc…

      Mai mult – piese esențiale dintr-un asemenea sistem se pot asambla și pune în mișcare în orice societate de tip capitalist, oricât de avansat !! Avem exemple evidente în Statele Unite, în Scandinavia, ca să nu mai vorbim despre vestul european-mediteranean…

      De aceea eu zic, ca și în celebra vorbă cu rudimentele de capitalism care „se nasc mereu și în proporție de massă ” că și comunismul poate să facă pui în orice societate, în orice moment, pt. că se bazează pe resentiment / ură socială / lene / interese de grup mafiot !
      De altfel se poate vedea de către orice habarnist cum s-a ajuns în cele mai dezvoltate țări cu „corectitudinea politică” / feminismul / drepturile „minorităților” / etc, etc.

    3. Dorin, comunismul nu s-a instalat in Romania pentru ca „a prins”. Asta zice istoriografia de tip Lucian Boia, ca sa justifice compromisurile personale comise in timpul comunismului. Unde mai pui ca orice referire dispretuitoare si batjocoritoare la adresa poporului roman nu poate decat sa fie pe placul politicii istorice a Germaniei, sprijinite cu bani multi de fundatii opulente, precum si pe placul Rusiei, care e de secole intr-o relatie de amor pervers cu Germania si are si ea interesul sa arate ca nu meritam sa existam, pentru ca nu suntem decat nicte cozi de topor.

      Romania a fost ocupata. Nu a ales niciodata comunismul.

      Dacă din 16 milioane de romani, rusii au bagat la puscarie/ omorat/ deportat 2 milioane, nu crezi totusi ca asta e un argument cum ca societatea romaneasca s-a opus comunismului?

      Dacă cel putin 200 000 au fost omorati in acest proces, de ce sa nu ne mandrim cu eroismul lor, de ce sa-l uitam, si sa privim numai la tradatori, sa-i consideram pe ei ca fiind cei tipici, majoritatea?

      Am scris de sute de ori pe ILD, statistic nu se confirma ca romanii sunt iubitori de comunism, e suficient doar sa te uiti mai atent la aritmetica. Nici macar atunci cand PSD a castigat alegerile, nu a avut mai mult de 30%.

      Mi se pare extraordinar, minune de la Dumnezeu, pentru care nu ar trebui sa incetam sa-l laudam si sa-l preamarim, ca a mai ramas ceva in tara asta, au mai ramas milioane de familii care au transmis adevarul si bunul-simt nepotilor si stranepotilor, ca audienta Europei Libere era de peste 60% in anii 80. Comunistii nu prevazusera ca va fi asa. Daca era dupa ei, nu ar fi trebuit sa mai ramana nimic, nici o urma de normalitate, nici o amintire din Romania dinainte.

      Ar trebui sa-i multumim lui Dumnezeu ca inca sunt in Romania atatia oameni obisnuiti care mai au bun simt si gandesc normal.

      Problema noastra e alta. Ca nu e in stare nimeni sa le articuleze aspiratiile intr-un program coerent si sa le dea reprezentare politica. Deoarece elitele exterminate de rusi si de oamenii rusilor nu s-au regenerat in Romania, asa ca in Polonia.
      Eu explic aceasta diferenta prin diferenta dintre culturile politice respective, derivate din felul in care cele doua natii sunt conduse dpdv spiritual de pastorii lor respectivi.
      E vorba de diferenta dintre BOR si Biserica Catolica Poloneza.
      N-aveti decat sa va suparati. Dar asta e.

      Nu mai dati vina pe natie. Ce poate ea sa faca, decat sa zica in sondaje (daca o mai intreaba cate cineva) ca crede in Dumnezeu, ca tine la familie, ca pretuieste Armata si DNA, ca vrea cu Vestul, mai ales cu America, si ca nu vrea cu Rusia. Nu e vina ei ca nimeni nu o asculta. Toti vor sa o conduca – daca se poate sa-i puna o sarma in nas, ca sa mearga pe unde e dusa, fara sa se opuna. Nimeni nu mai percepe misiunea de conducere a comunitatii ca pe o slujire.

      De ce nu e in stare clasa vorbitoare, de ce nu sunt in stare telectualii, jurnalistii, politicienii, analistii, politologii, oengistii sa-i ofere romanului un program politic, un partid ca PiS, care sa tina cont de toate aceste optiuni?
      Am zis aici de nu-stiu-cate ori, nu poporul e de vina, ci asa-zisele elite luminate.
      De ce in Polonia poate exista un PiS, iar in Romania, desi poporul vrea ce am zis mai sus, nu e in stare nimeni decat sa-i ofere sa aleaga intre ciuma rosie PSD, prostitutia PNL si neomarxismul USR. Eu v-am zis care e explicatia mea. Elitele noastre sunt formate altfel decat elitele poloneze.
      Nu Romania este altfel.
      Clasa ei vorbitoare este altfel.

    4. Doamna Anca Cernea,
      Multumim pentru inca o explicatie clara asupra acestor lucruri. Cred ca nu e niciodata prea mult sa le citim, sa le gandim, sa ni le confirmam din nou si din nou.
      Exista ceva ce voiam demult sa scriu aici. Cred ca exista un singur lucru de facut in mod real, radical, si care sa rupa cercurile in care ne tot invartim in istorie. Si fac legatura cu cuvintele dumneavoastra de mai sus: BOR trebuie SA DEVINA Biserica Catolica Poloneza! Fara asta, restul lucrurilor privind „clasa vorbitoare” nu se vor indeplini, sau vor fi extrem de trecatoare. Avem nevoie de catolicizare! Sau macar de unirea cu Roma. Nu cred ca exista nici macar un singur argument valabil impotriva acestei necesitati. Daca mai exista vreun „ortodox” in afara de mine care crede asta… atunci asta avem de incercat, cu slabele noastre puteri.

    5. La coment. 3//
      Nu e chiar așa cu „nația” ! Faptul că ziceți – „de ce nu sunt in stare telectualii, jurnalistii, politicienii, analistii, politologii, oengistii sa-i ofere romanului un program politic, un partid ca PiS, care sa tina cont de toate aceste optiuni?” confirmă ce am scris în intervenția mea – păi toți ăia enumarați fac parte din nație, vin și ei din familiile existente și sistemul de „educație” sau cum i-o fi zicând…în vigoare !

      E foarte clar că am fost (poate mai suntem) sub ocupație ruso-maghiară (pe motiv de ideologie), e evident că Biserica majoritară n-a făcut (și nu face) ce ar fi trebuit până la capăt – dar, vă supăr din nou, toți respectivii (clerici, fruntași, Oastea Domnului, etc.) provin din nația/populația/massa de care ziceți, nu din alte surse !!

      Și n-am timp să vă scriu câte orori am auzit în ultimii 30 de ani, exclusiv de la simpli reprezentanți ai nației, – pe care altfel o știam totuși cu frică de Dumnezeu !!

    6. Mihai, multumesc mult pentru comentariu.
      Apreciez foarte mult ceea ce spui/

      Dorin,

      Olavo de Carvalho explica intr-o conferinta urmatorul lucru:

      Experienta umana nu ne este data cu subtitrare. Nu vine cu un text atasat, care sa o descrie si sa o explice. Nu e usor sa o exprimi in cuvinte.
      Pentru ca sa poti sa o faci, ca om sau ca societate, trebuie ca acele cuvinte, acele concepte, care ar putea sa o descrie adecvat, sa existe in circulatie – in media, in literatura, in cultura. Atunci cand nu exista in circulatie acei termeni, acele concepte, ne putem trezi, de exemplu, cu situatia in care oamenii nu inteleg ce se petrece cu ei. Traiesc o anumita experienta, dar vorbesc de parca ar trai alta. Nu au instrumentele necesare pentru a intelege ce se intampla cu ei, ce vor, unde vor sa ajunga – si, cu atat mai putin, cum ar putea ajunge acolo.

      Răul din oameni si din societate, pentru a putea fi exorcizat, trebuie identificat, trebuie numit. Abia apoi poate fi dat afara. In locul ramas gol, trebuie adusa Vestea cea Buna. Daca nu are cine sa faca asta, raul vine in apoi cu si mai multa putere. Daca nu sunt clare aceste lucruri, revolta justificata a oamenilor fata de relele din societate nu va aduce o curatire, ci un dezastru si mai mare. L’Ancien Régime din Franta sec XVIII nu era lipsit de hibe. Dar Revolutia, cu masacrele ei in masa si enorma distrugere culturala, nu a reprezentat un „progres” decat pentru mintile bolnave de stangopatie. Republica de la Weimar o fi avut si ea hibele ei, dar nazismul nu a reprezentat solutia acestora, ci o prabusire in abisul raului.
      Responsabilitatea liderilor spirituali si culturali in acest sens este enorma.

      Poti sa ai societati intregi in care, de secole, nu a fost nimeni in stare sa iasa din ceata.
      De exemplu, rusii. Nici mujicii, nici intelectualii lor nu sunt in stare sa perceapa faptul ca tirania, lipsa de libertate, este rea, ca nu asa a lasat Dumnezeu sa functioneze omul. Nu isi doresc libertate. O privesc cu suspiciune. Intr-o astfel de lume, nici poporul, nici conducatorii (politici sau intelectuali), nu pot produce libertate.
      Iata, acum e la butoane Putin. Nu are rost sa-l mai descriu eu aici, stim cu totii ce si cum. Alternativa cine ar fi? Navalnîi? Doamne, fereste, daca te uiti de aproape ce propune el, suna si mai centralist, si mai tiranic decat Putin – Navalnîi nu vrea ca Rusia sa mai fie federatie. Nu, nene, toti sa fie rusi, sa asculte de Moscova si sa nu guite nimeni prin regiuni. Nu vad de unde ar putea veni in lumea aia cea mai mica raza de speranta. Nu exista ingredientele necesare, aspiratii bine orientate, nici in natie, cu atat mai putin poti astepta acolo conducatori bine orientati.

      Exista natii care, odata, au avut aceste aspiratii bine orientate, unii mai mult, altii mai putin. Atat la nivel de cetateni, cat si la nivel de conducatori. Dar acum nu prea le mai au. Este cazul multor nații din Vestul Europei. Au ajuns ca in vocabular sa nu mai aiba decat termeni si notiuni de natura neomarxista. E hegemonia comunista care s-a instalat asupra culturii acestor tari. Acum, elitele lor sunt complet gramscizate. In mare masura, si poporul – dar intotdeauna exista o latenta a poporului de rand fata de elite, in privinta gradului de reusita al spalarii pe creier.
      Depinde si asta de cat de disciplinata e natia.
      Nemtii de rand sunt mult mai inclinati sa inghita fara sa puna la indoiala, sa execute tot ce zic conducatorii lor. Italienii mult mai putin.
      Dar nici in Germania, nici in Italia, alternativele ce se ofera fata de dictatura neomarxista nu sunt mult mai breze. Nicidecum vreo speranta ca o asemenea miscare ar putea contribui la intarirea Civilizatiei. Nu avem decat o „dreapta” putinistă. In Germania mai are ceva pana ajunge la putere. In Italia a ajuns deja.
      Nu stim, poate ca, daca ar veni cineva cu o propunere de dreapta normala, neputinoasa, s-ar gasi voturi pentru ea in Germania si in Italia. Dar nu pare sa existe la nivelul elitelor, in cultura acestor tari, intre jurnalisti, intelectuali si oameni politici, nimeni care sa fie in stare sa formuleze o astfel de alternativa. Aceasta lipsa, la nivel cultural, reflecta o lipsa la nivel spiritual. Din pacate, cu prea putine exceptii, conducatorii spirituali ai acestor natii au luat-o de mult la vale, pe panta marxismului cultural.

      In Polonia nu a fost asa niciodata. Pentru ca acolo, conducatorii spirituali nu au lipsit, si s-au dovedit de cu totul alta calitate decat colegii lor din Vest. De aceea, la nivel cultural s-au putut ivi atat de multe personalitati si initiative in zona conservatoare, iar din acest context cultural, nimic mai firesc, s-a nascut si un partid politic. Poporul polonez are cine sa-i exprime aspiratiile si sa-i apere ceea ce are mai de pret. Este exact ceea ce spunea Bronislaw Wildstein, poporul are intuitii corecte, dar nu poti cere omului simplu sa le dea expresie. Asta e datoria intelectualilor – nu sa reinventeze cetateanul, sa-l inghesuie intr-un tipar ideologic si sa-l remodeleze, ci sa-i puna la dispozitie cuvintele de care are nevoie ca sa priceapa ce i se intampla si sa poata ajunge acolo unde vrea.

      In Brazilia, la nivel de elite, marxismul domnea necontestat, de multe decenii. Generatii intregi au crescut fara sa auda nimic altceva. Natia, hm, poate ca nu voia asta, dar nimeni nu se sinchisea sa o intrebe, si, oricum, oamenii de rand nu aveau posibilitatea sa formuleze, fara ajutorul intelectualilor, astaptarile ei.
      Dar a aparut acolo un om, unul singur, o voce, care a spart hegemonia. Olavo de Carvalho. A vorbit in cu totul alt limbaj. A invatat noile generatii cum sa iasa din cusca de gandire si de vorbire. Sa inteleaga ce li se intampla, sa inteleaga ce nu e bine si ce ar trebui facut. Si iata ca, in popor, inca exista o masa critica ce isi dorea altceva decat marxismul, dar niciodata nimeni nu-i oferise nimic altceva. S-a dovedit ca in Brazilia erau destule zeci de milioane de oameni obisnuiti, simpli cetateni, fara fițe, fara patalamale, care au inteles limba asta, pe care o vorbea Olavo, apoi si discipolii lui, si-au recunoscut experienta proprie in aceste formulari, au recunoscut adevarul in ele. Si au dat acel mare șut comunismului, au dat jos regimul ciumei rosii. Aproape din nimic, a aparut in viata politica si o alternativa. Un om politic a avut curajul sa vorbeasca normal, si sa spuna adevarul. Bolsonaro. In jurul lui au venit si altii. Iar poporul a decis sa-i dea acelui om politic mandatul de Presedinte.
      Nici Brazilia nu avea cine-stie-ce lideri spirituali. Dar iata ca poporul totusi mai avea credinta. Si cand s-a gasit cineva care sa i-o apere, sa i-o intareasca (Olavo a intors la credinta nenumarati oameni) nu a trebuit mult ca ei sa vada drumul si sa o ia pe unde trebuie.

      Pe scurt:
      Natia e formata din cetateni. Nu toti cetatenii sunt chemati, sau sunt pregatiti sa fie conducatori. Majoritatea cetatenilor sunt oameni simpli. Nu am zis prosti. Am zis simpli. Ei pot avea bun-simt, pot avea aspiratii bine orientate, asta se vede, uneori, in sondaje, dar nu se vede asa cum trebuie decat daca cineva cu pregatire intelectuala adecvata e in stare sa formuleze o alternativa corespunzatoare acestor aspiratii, sa o puna in fata societatii. Abia atunci se va vedea daca mai exista in ea masa critica necesara pentru a aduce la putere, politic, acea alternativa.

      Daca poporul are inca bun-simt si aspiratii bine orientate – iar noi stim din sondaje ca romanii le au – poporul si-a facut datoria cu varf si indesat, ba chiar mai mult decat era de asteptat (dupa decenii de marxism oficial si alte decenii de prostire neo-marxista).
      Dar nu poporul trebuie sa dea intelectualilor instrumentele de limbaj care sa permita transformarea aspiratiilor in formulari care sa circule in cultura si in viata publica, iar apoi sa devina program politic – ci invers.
      Asta e datoria elitelor.
      Nu. Nu si-au facut-o.
      Nu inceteaza sa dea vina pe oamenii simpli, dar nu se vad pe ei, cum habar n-au pe ce lume sunt, nu au curajul sa incerce sa afle, nu stiu la ce stapan sa se mai plece, ca sa le iasa avantaje si satisfactia orgoliului. Asta porneste de la liderii spirituali si intelectuali, trecand prin jurnalisti, clasa politica, dar si o multime recenti mai marunti.

      Mantuitorul ne-a spus ca daca cineva vrea sa conduca, sa se faca sluga celorlalti. Asta nu e vorba in vant.
      Nu inseamna ca intelectualii trebuie sa faca pantofii clasei muncitoare. Inseamna ca trebuie ca leadership-ul sa fie inteles in sens de slujire – de respect si dragoste pentru concetateni, de daruire pentru binele comun, nu pentru ifosele proprii.

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here