Fuge Vestul de ”arșița” unui nou Război Rece?

    1

    Auspiciile unui ”nou Război Rece”sunt confirmate atât de evoluția din ultimele luni a relațiilor țărilor occidentale cu Rusia cât și de rigiditatea manifestată de Kremlin în găsirea unei soluții de încetare a ostilităților din regiunile Donețk și Lugansk în estul Ucrainei. Sterilitatea acordului de la Minsk este reprezentativă pentru ”integritatea” cu care Putin este dispus să abordeze ”discuțiile pentru pace”. Astfel, diferă oare cu ceva atitudinea și practicile guvernului rus de astăzi față de modalitățile de a acționa și de a reacționa specifice Uniunii Sovietice?

    Este vreo diferență între răspunsul dat de Kremlin după doborârea Zborului 17 al Malayisia Airline la 17 aprilie 2014 în regiunea Donețk de către soldații trimiși de Putin acolo și reacția pe care a avut-o U.R.S.S.-ul după doborârea la 1 septembrie 1983 a cursei sud-coreene KAL 007? În ambele situații, bineînțeles, reacția imediată a Moscovei a fost de a-și nega implicarea. Ce deosebește însă cele două tragedii este răspunsul venit din occident. Dacă în ‘83 președintele Ronald Reagan a indicat ca autor indubitabil U.R.S.S. și a invitat comunitatea internațională să suspende cooperarea cu Uniunea Sovietică, pledând pentru ideea de a aduce pace prin opunere față de practicile sovietice; în 2014, președintele Barack Obama a evitat să acuze direct Moscova, susținând în continuare calea diplomatică în relația cu Rusia lui Putin.

    Totodată, la începutul lunii februarie, Merkel și Hollande l-au vizitat fără rezultat pe Putin în tentativa de a ajunge la un numitor comun în relația Rusiei cu vestul și în ceea ce privește problema invadării Estului Ucrainei de către soldații Federației Ruse. Înainte chiar de a zbura către Moscova, Hollande își mărturisea în mass-media dorința de a ajunge la un ”acord global” pentru războiul din regiunile Donețk și Lugansk.

    Să aibă la bază o formă de optimism naiv inițiativa Franței și a Germaniei de a încerca să negocieze o pace cu un Vladimir Putin care încă de la invadarea Crimeei nu a declarat oficial niciodată război?

    Sau în realitate, vorbim de o ”politică pentru mass-media”, comodă, pe care o fac statele din occident, preocupate să evite implicare propriu-zisă în războiul dus de Rusia în Ucraina mai degrabă decât să aplice un set de măsuri realiste, eficiente în ”negocierile” cu Putin?

    Astfel, dacă până în prezent acțiunile externe ale Rusiei au ieșit din sfera convenționalului, de ce se așteaptă Franța și Germania ca în urma unui acord cu Kremlinul, expansiunea Rusiei putiniste să înceteze? Înțelege oare occidentul ”cu cine are de-a face”?

    Totodată, reprezentativă este distanța dintre declarațiile celor două părți, făcute după întâlnirea celor trei: dacă Putin a zis că întâlnirea a avut un rol ”substanțial și constructiv” în soluționarea ”conflictului ucrainean”, Hollande a vorbit despre iminența unui război.

    Prin urmare, este diplomația o cale eficace pentru a-l determina pe Vladimir Putin să își schimbe atitudinea în politica externă? Se va potoli Putin după ce vestul îi va concesiona cele două regiuni din Estul Ucrainei?
    Poziția SUA este de asemenea una strict declarativă în cadrul războiului din Estul Ucrainei. Statele Unite au acuzat Rusia că aprovizionează militarii aserviți Kremlinului, amenințând, totodată, cu o schimbare de strategie în privinta războiului dus de Moscova în Estul Ucrainei, vorbind mai departe despre o potenţială furnizare de arme şi echipament militar pentru armata ucraineană. Bineînțeles, preşedintele Obama nu a luat însă nici o decizie în acest sens.

    Este diplomația o soluție în negocierile cu Putin? De ce vrea Putin să convingă Franța și Germania să înlăture Statele Unite din negocierile pentru situația din Estul Europei?

    Merkel și Hollande ar treui să calculeze anticipat, conform cu regula de 3 simplă: Câte ”armistiții de la Minsk” mai trebuie încheiate pentru ca rușii să ocupe a) întreaga Ucraină plus Transnistria, ajungând la granițele României b) Republica Moldova și c) România ?

    În altă ordine de idei, sunt oare o presiune reală (și suficientă) pentru Vladimir Putin sancțiunile economice impuse de țările occidentale Rusiei, astfel încât, Moscova să fie convinsă să accepte orice fel de condiții? Îl pot ele determina pe Putin să accepte retragerea din Ucraina și încetarea acordării suportului militar? Mai mult, politica de înarmare adoptată de Rusia în ultimii ani, fără precedent din epoca sovietică, are ea la bază rațiuni defensive?

    Nu este Ucraina oare doar unul dintre obiectivele externe ale lui Vladimir Putin?

    Ce va face occidentul în momentul când Rusia își va îndrepta atenția către țările baltice? Vor rămâne prioritare pentru Franța și Germania relațiile diplomatice cu Kremlinul asta în contextul în care Letonia,Lituania și Estonia sunt membre NATO?

    Mai mult, să ne gândim doar că rusul de rând e obișnuit ca după o cădere ca cea a Uniunii Sovietice, Rusia să revină la promisiunea unui mare imperiu. O succesiune istorică de fenomene devenită organică pentru mentalitatea acestuia.În Rusia democrația nu a avut timp niciodată să se maturizeze, alegerile prezidențiale din 2000 (după ”era Elțîn”) susțin acest lucru, când lupta s-a dat între Putin (fost agent KGB) și Ghenadi Ziuganov, liderul partidului comunist.

    Totodată, Boris Pasternak spunea într-unul din romanele sale celebre, ca aluzie la poporul rus că „cei care nu sunt liberi îşi idealizează întotdeauna lanţurile”, justificând astfel, disponibilitatea acestui popor obișnuit să suporte austeritatea de dragul mândriei de a face parte dintr-un mare imperiu, oferta făcută practic de propaganda putinistă cetățenilor Federației Ruse. Putem astfel intui de ce Putin nu este deloc impresionat de ”amenințările” omologilor săi și mai grav, de ce este puțin probabil ca măsurile actuale de constrângere fluturate de occident să-l determine să se respecte condițiile vreunui acord actual sau viitor.

    Să nu uităm o declarație făcută în urmă cu câțiva ani de Vladimir Putin care a spus că Uniunea Sovietică a fost Marea Rusie, iar destramarea URSS a reprezentat cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului trecut. Lituania își ia deja măsuri și a reintrodus serviciul militar obligatoriu.

    Print Friendly, PDF & Email

    1 COMENTARIU

    1. Dar Iohannis ce face? El cu cine ține? Ce face dacă atacă rușii în R. Moldova? Pe cine sună? Pe americani sau pe nemți?

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here