"Gâdea are dreptate". O gândire ca o pâclă.

    1

    …în care urmează să vedem hipsterismul fără busolă, fără noapte, fără zi, pe scurt, o gândire ca o pâclă, aşa cum se arată din logica lui Alex Tocilescu.

    El zice: „Gâdea are dreptate.. de fapt se vrea închiderea Antenei 3 prin boicotul ăsta… nimeni n-a boicotat PRO TV-ul când Măruţă a dezvăluit identitatea victimei unui viol, nimeni n-a boicotat Kanal D când un manelist şi-a luat nevasta la bătaie (era de fapt la Antenă, dar, după cum vom vedea, vorbim despre unul care pare tatăl debusolaţilor), nimeni nu boicotează Adevărul, că-i dă spaţiu de blog unui naţionalist cu declaraţii rasiste ca Diaconu, sau Hotnews că l-a terfelit pe profesorul de la Vianu…. pe şleau, se vrea închiderea Antenei 3 doar din motive politice…”

    Vedem aici o judecată mânată de bezmeticul crez hipsteresc „să nu mai căutăm vinovaţi, toţi sunt la fel”.

    Cum să compari PRO TV, Adevărul sau Hotnews cu Antena 3? Înainte de toate, nu poţi face asta pentru că la Felix TV nu se face presă. Misiunea Antenei nu este câtuşi de puţin informarea publicului. Băieţilor lui Felix le trebuie audienţa doar ca să-şi justifice infamiile. N-ar putea să recunoască în gura mare că interesul lor e să iasă în câştig infractorul care-i hrăneşte. Ei trebuie să susţină întruna că tot ce fac e din devotament faţă de oamenii care-i urmăresc (şi, nu uitaţi, rămâneţi în faţa ecranelor mai ales pe timpul pauzelor publicitare!). E motivul pentru care Antena n-are interes ca publicul să fie informat, să delibereze, ci să-i fie obedient mental. S-a lucrat temeinic pentru spălarea pe creier a publicului. Practic nu există o diferenţă între un instrument de propagandă totalitară şi Antena 3. Doctrina şi teroarea, adică principalele căi de impunere ale ideilor într-un sistem autoritar extrem, le regăsim la televiziunea gâzilor. Doctrina este interesul lui Dan Voiculescu, în timp ce teroarea este adeseori transmisă mai mult sau mai puţin explicit: vom scoate România în stradă, vom face o nouă revoluţie etc.

    Răfuielile cu cei care sunt percepuţi ostili cauzei lui Felix se duc în aproape toate cazurile la nivelul atacului la persoană şi la familie. Nu sunt cruţaţi nici copiii, nici părinţii, se răscoleşte trecutul, se inventează odios, se atacă mizerabil, sunt încurajarate delaţiunile între rude. Exemple sunt nenumărate, iar Horia Georgescu, Narcisa Iorga, Iulia Motoc, Cristi Dănileţ, Marius Mistreţu, Dan Tăpălagă şi alte zeci de oameni au ce povesti despre infectele atacuri anteniste la adresa familiilor şi apropiaţilor.

    Iar nemerniciile s-au ţinut lanţ. La prăbuşirea avionului în care a murit Aura Ion, Gâdea defila cu un tricou purtând chipul fetei. Au lansat povestea că Patapievici a cumpărat teren la Roşia Montană, arătând la cameră un document în care au acoperit cu degetul rubrica în care era înscrisă suprafaţa un metru pătrat, deci era vorba de o achiziţie simbolică.

    Şi tot la Antena 3 s-au putut auzi în mai multe rânduri ameninţări explicite cu moartea:

    Pe un alt nivel, ţintele Antenelor au fost şi sunt în cotinuare justiţia şi integritatea statului. Felix şi-a făcut un calcul simplu: dacă urmăm valorile occidentului, sistemul meu se va prăbuşi; dacă ne întoarcem la România de până în 2004, când niciun grangur nu era atins de justiţie, voi continua să acaparez putere.

    Prin urmare, publicul Antenei 3 aude mereu că justiţia este instrumentul unui grup mafiot şi că DNA-ul este expresia abuzului stalinist. Este esenţial pentru antenişti ca omul să-şi piardă încrederea în lege, în acţiunile justiţiei, în cei care o susţin şi în general în orice reforme care ne desprind de spaţiul estic, al autoritarismului şi al arbitrariului. Loviturile din marţea neagră, voturile împotriva ridicării imunităţii parlamenarilor, opoziţia faţă de reformele radicale din educaţie ale lui Funeriu etc, toate au devenit cauze strigate cu disperare la Antena 3. Fără dubii, fără dezbateri, sunt atacate mincinos şi suburban măsuri reformatoare, persoane, instituţii. Să nu-şi închipuie cineva că în vara lui 2012, când Vestul condamna abuzurile neconstituţionale ale parlamentului dominat de USL, Felix n-ar fi tras România, dacă ar fi putut, în spaţiul sateliţilor Rusiei, locul unde nimeni nu-ţi cere socoteală când faci cum te taie capul doar pentru că eşti pe moşia ta.

    Nu în ultimul rând, mai este o chestiune de stilistică. Forma în care Antena 3 îşi îmbracă mesajele o apropie de o sectă, lucru pe care nu-l vezi la nicio altă televiziune sau gazetă. Reuşeşc ca nimeni alţii în România să pună la un loc ridicolul şi misticul; o sectă bufă, care îşi zbiară dragostea pentru adepţi în timp ce le nutreşte ura sau dă iluzia fericirii într-o mare familie celor care li se alătură, în timp ce se târăsc în genunchi, cu ochii în lacrimi, în piaţa publică.

    Viaţa fiecăruia dintre noi, tot mersul ţării ar fi fost schimbate teribil în rău dacă Antena 3 ar fi ajuns să-şi facă de cap: justiţia nu mai făcea două parale, opozanţii erau călcaţi în picioare, iar economic am fi trăit într-un sistem extrem populist, în care funcţionează doar mecanismul pomenii, numit a treia, a patra, a enşpea cale, drumuri ştiute doar de Voiculescu şi de oligarhii care vor să-şi vadă de afacerile-căpuşă fără a fi încurcaţi de proteste.

    Nu în ultimul rând, trebuie demontată şi afirmaţia mincinoasă că scopul boicotului este închiderea Antenei 3.

    Retragerea publicităţii ar trebui să o facă să devină ceea ce se pretinde, adică instituţie de presă, nu ca în prezent braţ mediatic abject al unui sistem mafiot. În condiţiile astea, cât de dezorientat să fii să pui alături de Felix TV pe PRO TV, Hotnews, Adevărul, la care derapajele inacceptatible sunt rarisime, nu regulă?

    În fine, dacă nu e oportun să boicotezi jegul de la Antena 3, care e limita de la care se impune acest lucru? Trebuie să vină Putin sau Mugabe să facă televiziune ca să găseşti o limită? Şi dacă ar veni, ce ticăloşii ar trebui să comită o instituţie ca oamenii să ceară izolarea ei?

    PS: Alex Tocilescu îşi confirmă rătăcirea în alte postări: „Remus Cernea este este cel mai normal parlamentar român.”

    Preluat din Facebook

    Print Friendly, PDF & Email

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here