Implicarea presei în comemorarea a 10 ani de la anumite evenimente

    12

    Comemorarea unor atentate cu impact global cum sînt cele de pe 11 septembrie este o întreprindere dificilă pentru orice instituție serioasă de presă. Cu atît mai mult pentru una tînără, compusă din amatori fără experiență, cum este redacția noastră. Am adunat aici cîteva gînduri care sper să fie folositoare tuturor celor care vor căuta să promoveze o abordare cît mai responsabilă și echilibrată a evenimentului.
    Mai întîi, comemorarea unui număr de ani de la un eveniment controversat are întotdeauna un puternic potențial diviziv. Este un moment în care se pot readuce în atenția publicului vechi acuzații, în care pot fi reînviate sentimente revanșarde ale unora și altora. Desigur, pluralismul democratic înseamnă încurajarea diversității de opinii, însă nu trebuie pierdut nici o clipă din vedere țelul fundamental al oricărei exprimări publice – solidaritatea umană.
    În schimb, divizarea poartă cu sine clare conotații negative, divizarea reprezintă o diversitate fără solidaritate. Divizarea este împărțire, separare, discriminare, judecare, aruncare cu piatra; este o acțiune ireversibilă și care, de obicei, are consecințe deosebit de neplăcute atît pentru cei care sînt obiectul judecății, dar chiar și pentru cel care îsi arogă dreptul de a judeca. În urma unei divizări se pierde liantul fundamental al țesăturii fizice sau sociale, fie că se divid două numere, se împarte o bucată de pîine, este dezintegrat un nucleu atomic sau sînt separați oamenii în atentatori și victime. Fapt este că după o astfel de împărțire lucrurile nu mai pot sta ca și pînă atunci, numerele rezultate sînt în mod evident mai mici, radiații periculoase sînt eliberate în atmosferă, pîinea s-a împuținat, iar de solidaritatea umană s-a ales praful.
    În acest context, cuvintele lui Thomas Friedman se dovedesc a fi profetice: într-o lume nesigură, suprapopulată, în plină criză economică și alimentară dispariția solidarității umane ar fi un cocktail exploziv. Răspunsul corect în fața unei astfel de provocări de dimensiuni istorice este, ca întotdeauna, unitatea – solidaritatea umană, dialogul și înțelegerea, tolerarea actelor realizate de grupuri cu orientare culturală diferită, chiar în cazurile în care nu înțelegem pe moment semnificația acestor acte și, mai presus de toate, represiunea gîndurilor negative și a judecăților la adresa unor alte ființe umane. Nu ar fi o victorie uriașă pentru civilizație dacă, începînd cu această aniversare, am reuși să dialogăm și să scriem fără să mai judecăm?
    Ca să revenim la exemplele enumerate mai sus, rezolvarea unei simple probleme de aritmetică nu cere nici un curaj, să dai o bucată din pîinea ta unui apropiat mai necăjit decît tine, să spui că recoltarea energiei nucleare este mai eficientă decît arderea cărbunelui sau să judeci aspru niște criminali care nu se căiesc – ba chiar par să se mîndrească cu crimele lor și visează și plănuiesc altele chiar mai abominabile – sînt toate reacții previzibile și naive în fața complexității lumii, reacții pe care le poate avea și cel mai înapoiat aborigen australian sau pastor fundamentalist. Dar dacă nu ai face nimic din cele de mai sus? Nu de-abia aceasta ar putea însemna un curaj adevărat și subtilitate spirituală, o conștiință eliberată de chingile vechiului sistem conceptual al gîndirii opresive?
    Din păcate, încă nu trăim într-o astfel de lume unită. În lumea reală nu toți oamenii sînt la fel, întîlnim la tot pasul indivizi profund conservatori în fapte și în gîndire. Acțiunile și pozițiile lor conduc în mod invariabil și fatal la dezbinare și războaie între oameni, la sărăcirea și învrăjbirea unor întregi continente, la distrugerea ireversibilă a planetei care ne adăpostește și ne hrănește. Nu ar fi deloc absurd ca acțiunile acestora să ducă în cele din urmă chiar la o afectare ireparabilă a sistemului numerelor naturale. Tot ce putem spera este că, într-un viitor oarecare (apropiat), solidaritatea umană va învinge și că, într-un fel sau altul, prin mijloace pașnice și nedureroase, toți acești trădători ai speciei vor fi stîrpiți de pe fața pămîntului.
    Un al doilea punct, practic un corolar al celui dintîi, este pericolul politizării evenimentului. O astfel de comemorare nu este deloc un moment potrivit pentru dezbateri politice despre anumite acuzații ale dreptei sau despre aspirațiile legitime ale stîngii, o comemorare trebuie să fie unul dintre acele momente speciale de reconciliere generală. În astfel de momente redescoperim că bogații și săracii pot fi egali măcar în fața morții, în astfel de zile înțelegem că atentatele nu își aleg victimele, că mor oameni de toate rasele, credințele și orientările religioase sau politice, mor la fel cei de la clasa business, ca și cei de la economy, albi care locuiesc în vile cu piscină, ca și negrii sau hispanicii cu rate la Freddie Mac. De aceea, fiecare dintre noi, indiferent de orientarea noastră, trebuie să lăsăm politica deoparte cu această ocazie, trebuie să ne manifestăm cu reținere și decență pe parcursul acestor zile.
    Desigur, orice act al unei ființe umane în societate este un act al unei conștiințe politice. Și așa și trebuie să fie. De aceea, politica noastră trebuie să fie în această perioadă una pozitivă, care să ne apropie cu încă un pas de idealul unei societăți de oameni liberi în care fiecare membru are drepturi depline și este acceptat așa cum este el sau ea. În jurnalul nostru putem să ne concentrăm, spre exemplu, pe reportaje despre viața plină de pericole, dar și de binemeritate recompense, a pompierilor. Ei sînt eroii care au răspuns primii apelului 911 din acea zi fatidică. Ar trebui să aflăm cum gîndesc acești oameni simpli, ce aspirații au, cîte dintre speranțele lor s-au împlinit în acești zece ani, să aflăm dacă s-au îmbolnăvit din cauza condițiilor dificile de lucru, dacă au fost răsplătiți cum s-ar fi cuvenit de către Bush, dacă nu cumva au fost uitați sau poate chiar concediați.
    În privința reportajelor, trebuie atrasă atenția asupra pericolului concentrării exclusiv asupra victimelor. Este un impuls natural, explicabil psihologic, dar nu este deloc sănătos pentru întreținerea unui spirit pozitiv în societate și nici pentru educația copiilor care ne vor urmări în aceste zile. Trebuie să arătăm că în ciuda celor aproape trei mii de morți de acum zece ani, viața merge înainte. Soțiile celor morți probabil și-au refăcut viața în acești zece ani, copiii lor au alte gînduri astăzi, diferite de cele din zorii acelei dimineți de toamnă, care începuse ca o zi oarecare, fără să prevestească prin nimic atmosfera de sfîrșit de lume care se instalase deja înspre amiază. Asta trebuie noi să surprindem. Ce poate fi mai înălțător decît să vezi niște oameni care au supraviețuit unei atît de grele încercări că au luat viața de la capăt și au învins, și-au recucerit puterea de a zîmbi și de a visa?
    Desigur, un punct foarte important care poate fi atins în articole este numărul incredibil al bravilor și mult prea tinerilor soldați morți în războaiele din Irak și Afganistan. Acolo avem de-a face cu un adevărat genocid care trebuie prezentat în întreaga sa amploare. Sute de mii de vieți curmate înainte de vreme, milioane de familii distruse de spectrul unor războaie pe care nu le-au înțeles niciodată și o clasă de politicieni care dictează după bunul lor plac soarta a milioane de oameni printr-o simplă apăsare de buton. În aceste fapte există un potențial fantastic pentru serii de reportaje cutremurătoare care nu trebuie ratat cu nici un preț.
    Ca întotdeauna, vor fi și acum unii care vor insista pe găsirea vinovaților, unii care par să își găsească o plăcere specială într-o dezgropare a morților de sorginte mccarthystă. Trebuie cu orice preț să nu lăsăm să fie transformată această sfîntă comemorare într-o vînătoare de vrăjitoare. Adevăratul umanism înseamnă întoarcerea spatelui către ura instituționalizată prin slogane primitive cum este „dinte pentru dinte”, ură care s-a înrădăcinat și a dominat spațiul euro-atlantic în cursul sutelor de ani de primat al obscurantismului. Adevăratul umanism înseamnă regăsirea spiritului pur, nealterat al bunului sălbatic din comuna primitivă. Da, acela era sălbatic, acela nu avea avocați, coduri penale, drone sau trupe SEAL, dar asta înseamnă doar că omul primitiv știa încă să trăiască în armonie și comuniune cu natura și cu semenii săi, fie ei chiar criminali, hoți sau violatori. Și cum ar fi putut realiza acest lucru, dacă nu printr-o confruntare directă a acestora prin dialog? „Omul din comuna primitivă își rezerva timp pentru cultivarea temeinică a unui real spirit comunitar prin dialog comprehensiv” (Thomas Friedman), nefiind distrași de nenumăratele ispite de care se împiedică la tot pasul omul înghițit în vîrtejul consumerismului modern. Dovada cea mai clară a succesului acestui mecanism sîntem chiar noi înșine – am mai fi existat noi astăzi dacă și oamenii din acele vremuri s-ar fi amenințat continuu cu războaie, invazii și atac nuclear așa cum o facem noi astăzi?
    Un ultim punct pe care aș dori să îl ating aici este fobia irațională care a făcut și face încă ravagii prin intermediul unei anumite părți a presei în ultimii zece ani, care a dus la declanșarea a două războaie atît de costisitoare atît din punct de vedere uman, cît și financiar, și care a dus la declanșarea unei persecuții neîntrerupte și de o magnitudine nemaivăzută în istorie împotriva minorității religioase cu cea mai mare rată de creștere atît în Europa, cît și în SUA. O minoritate al cărei uriaș potențial științific, cultural și artistic rămîne încă în mare măsură ascuns publicului larg datorită marginalizării extreme cu care se confruntă din partea intoleranței Occidentului. Eu sper că în acești zece ani am cîștigat suficientă înțelepciune în judecarea faptelor încît să înțelegem că menționarea acestui subiect nu reprezintă un pas înainte înspre rezolvarea problemelor. Oricum nu îi mai poate aduce înapoi pe cei morți, dar îi poate ofensa pe cei vii și aceasta am văzut că duce întotdeauna, printr-o dialectică circulară și fatală, la perpetuarea veșnicului ciclu al violenței.
    Poate cel mai bun lucru pentru fiecare dintre noi în astfel de momente ar fi să ne plecăm privirile pentru cîteva momente și să rostim în liniște un simplu „Odihnească-se în pace!”
    (Acest articol este o satiră. Orice asemănare cu personaje sinistre sau articole grotești din MSM este pur întîmplătoare.)

    Print Friendly, PDF & Email
    Cititi si

    12 COMENTARII

    1. Domnule Craciun, te rog sa nu ma intelegi gresit, dar pe mine ma faci sa simt ca in acest articol, vorbesti ca un preot sau ca un activist de partid…care partid ?…pentru mine nu conteaza, si de dreapta si de stinga tot activisti se chiama si toti vorbesc la fel.
      As vrea sa iti citesc ceva din memorie, deci imi cer scuze pentru inexactitate:
      Cand aud vreodata un rotund egumen,
      Cu foalele-ncinse si obrazul rumen,
      Povestind ca viata e calea durerii
      Si ca pocainta urmeaza placerii,
      Ma intreb: ,,Acesta poate ca sa stie
      Cum este viata, cum cata sa fie?.”
      P.S. Stiu ca am sa fiu trimis la grupa de „copii rai” cu aceasta postare, stiu ca nu am sa mai fiu admis in academia sufletelor perfecte si duioase stiu ca nu o sa mai primesc dulceata la micul dejun…..si am sa fiu pedepsit sa scriu de o suta de ori pe tabla, in fiecare zi pentru tot restul vietii mele, mereu si mereu si mereu, esenta intelepciunii umane incapsulate in citeva vorbe:
      „Tot ce putem spera este că, într-un viitor oarecare (apropiat), solidaritatea umană va învinge și că, într-un fel sau altul, prin mijloace pașnice și nedureroase, toți acești trădători ai speciei vor fi stîrpiți de pe fața pămîntului”.

    2. JMT,
      Nu te putem pedepsi sa repeti o chestiune, pe care nu ai sanse sa o intelegi, dar putem incerca altceva, poate iti iese: sa scrii de o suta de ori pe tabla, in fiecare zi pentru tot restul vietii tale, mereu si mereu, esența unei cunoașteri încapsulte în ciclul primar: SE CHEAMĂ

    3. intrebarea reala este: cum ar putea cineva sa nu te inteleaga gresit? si daca tot ne impartasim senzatii romantice, uite, eu asa te vad:
      „Nu stiam ce-i de mine si cum pot să ramin
      In lume-atit de singur si-atita de strain”
      p.s. cum as putea eu sa mai adaug ceva la asemenea grozava, divina pedeapsa?

    4. Vlad sint de acord: se cheama, se cheama, se cheama…s.a.m.d. nu sint perfect, sint fiinta umana si extractia mea balcanica m-a condamnat sa fiu asa, dar multumesc celor care ma cheama sa fiu…perfect.
      Cit despre postarea no.3 a domnului Craciun:
      “Nu stiam ce-i de mine si cum pot să ramin
      In lume-atit de singur si-atita de strain”
      Jos palaria „m-ai citit”, deacea singurii mei prietni pe lume imi sint dusmanii, care incearca cu disperare sa ma evite dar nu isi pot interzice sa ma asculte…
      Domnului Vlad,
      Despre ce vorbesc? You kidding me…Despre ce vorbeste articolul?….Poate sa imi explice si mie cineva ce vrea autorul sa spuna cu fraza urmatoare: „Nu ar fi o victorie uriașă pentru civilizație dacă, începînd cu această aniversare, am reuși să dialogăm și să scriem fără să mai judecăm?” Mie mi se pare ca autorul nu prea si-a folosit judecata cind a scris aceasta superba teza de ambiguitate…
      Articolul de mai sus mi separe o compunere de clasa treia cu subiect predeterminat,… ca este foarte greu sa scrii un articol despre 9/11, e fara doar si poate, dar nu trebuie neaparat sa o faci, daca tunurile de serviciu nu sint disponibile momentan…lasa pagina alba!.
      As merge mai departe ce vrea sa spuna urmatoarea : „Tot ce putem spera este că, într-un viitor oarecare (apropiat), solidaritatea umană va învinge și că, într-un fel sau altul, prin mijloace pașnice și nedureroase (SPLENDID!), toți acești trădători ai speciei vor fi stîrpiți de pe fața pămîntului.”
      Nu am citit un loc mai comun si mai lozincofon si o judecata mai fada decit in raspunsurile mele (de acum 40 si… de ani) la examenul de socialism stiintific referitoare la politica internationala a partidului, intarita de tezele congreselor pe care nu le-am inteles niciodata….
      M-am obisnuit sa gasesc pe paginile voastre, articole solide pe care le citesc cu evlavie si admiratie care sa imi impuna respect emotional si subordonare intelectuala, cu toate ca am fost toata viata mea foarte suspicios de cei care au studiat la „facultati de cetire”, oameni care nu au creat (ori creeat?) nimic real pentru societate decit vorbe intortochate si care dupa expeienta mea de viata au terminat intodeauna mai devreme sau mai tirziu pe partea stinga a autoastrazlor istoriei.
      Opinia mea insa…este ca nu va puteti permite (inca) sa cintati „kumbaya” cu Joan Baez pe internet.

    5. @JMT

      Poate sa imi explice si mie cineva ce vrea autorul sa spuna cu fraza urmatoare: “Nu ar fi o victorie uriașă pentru civilizație dacă, începînd cu această aniversare, am reuși să dialogăm și să scriem fără să mai judecăm?”

      E o satiră! E o satiră! E o satiră!
      Îngrozitoare, grețoasă, odioasă, spune-i cum vrei, prietene. Dar e discursul pe care-l aud pe aproape toate canalele milioane/miliarde de ființe umane. Zilnic. De fiecare dată în fiecare zi. Instrument perfect de îndobitocire. Ai observat perfect:

      Nu am citit un loc mai comun si mai lozincofon si o judecata mai fada decit in raspunsurile mele (de acum 40 si… de ani) la examenul de socialism stiintific referitoare la politica internationala a partidului, intarita de tezele congreselor pe care nu le-am inteles niciodata….

      Exact! Exact! Exact!

      tezele congreselor… pe care nu le-am înțeles niciodată…

      E timpul! E timpul! E timpul!
      E timpul ca și cei intoxicați atunci, plus cei intoxicați „ereditar” de către părinții lor, prototipurile „omului nou” să se dumirească.
      Nu e cazul tău, dragă prietene, noi fiind din aceeași generație care a trăit același coșmar, dar care din fericire nu am fost (prea mult, adaug cu prudență) infestați de infecta infecție infecțioasă a propagandei „progresiste”.
      Și da, e riscant a scrie și a publica un asemenea articol, această colecție de clișee stupide, nocive, ucigătoare. Dar poate merită efortul recitirii, deși e dureros! Cititorii noștri sînt în stare să priceapă, de aceea le-a scris Liviu acest pamflet! Căci:
      E un pamflet! E un pamflet! E un pamflet!

    6. @ Pataphyl
      Daca e un pamflet…il accept, cu toate ca sincer sa fiu nu prea il inteleg, dar asa cum am mai spus, stiu de mult ca nu sint perfect, n-am fost niciodata si nici nu imi mai pasa ca nu sint, as parafraza insa putin mai pompos ca inainte:
      Daca-i tradare sa o stim si noi !
      P.S. Sper sincer ca nu am ofensat pe nimeni (cu toate ca stiu ca nimeni nu ma intrece la chestia asta), dar mi-am luat piatra de pe suflet si-am puscat…

    7. @JMT
      Ai făcut bine!
      Cum să ofensezi, nu destul (și destui) sîntem ofensați de ticăloșii care scriu ca în articolul lui Liviu? E un adevăr, iar adevărul ne face liberi!

    8. JMT
      imi pare rau pentru raspunsul acid, am ramas cu o impresie gresita din comentariul tau; te-a enervat articolul, iar asta e foarte bine, asta era scopul – ideal, asa ceva ar trebui sa ajute la o mai usoara recunoastere in mass-media a unor astfel de porniri enervante, chiar in cazurile in care contururile nu sint la fel de ingrosate ca in textul de mai sus
      uite un exemplu de ieri de la noi; trec peste festivalul de conspirationism si anti-americanism de la realitatea si antena3, acolo totul era pe fata; in schimb, la tvr info – singura televiziune de stiri decenta de la noi – (auto-?)manipularea a fost mai subtila;
      atmosfera era sobra si interlocutorii civilizati; tema principala in partea de talk-show a fost: cum a fost posibil 9/11? discutia a curs cam in felul acesta: trebuie sa analizam ce s-a intimplat si sa vedem cum se poate evita in viitor un eveniment asemanator; au existat greseli ale serviciului de securitate? s-ar fi putut face ceva pentru evitarea dezastrului? in ce masura se poate evita intr-o societate democratica un astfel de eveniment fara a renunta la libertati cetatenesti? cum s-a schimbat sistemul libertatilor in societatea democratica dupa 9/11? etc
      discutii civilizate; si atunci, care este problema? pai sa vedem: sa presupunem ca exista o familie care locuieste intr-o casa in mijlocul unei paduri; intr-o noapte vine un animal salbatic si ucide unul dintre copii; cum arata discutiile din zilele urmatoare? se cauta si se corecteaza greselile din sistemul de aparare – a lasat cineva poarta deschisa? gardul nu este suficient de inalt, ar trebui instalate gratii la geamuri si un sistem de alarma, etc; vina pentru eveniment si rezolvarile pentru viitor tin de cei care au ales sa locuiasca acolo;
      daca te urci intr-un tramvai plin cu animale salbatice trebuie sa iti iei o armura; daca nu o faci, esti singurul responsabil de deznodamint, leii sau lupii nu au nici o vina; dar daca urci intr-un tramvai plin de oameni nu iti iei armura, pentru ca de la semeni ai tai ai alte asteptari, ei nu vor profita de orice „slabiciune” a ta pentru a te injunghia
      asta inseamna ca oamenii nu fac crime? nu, asta inseamna ca in cazul in care cineva face o crima intr-un tramvai plin de oameni este imediat pus la zid de toti ceilalti; nu se dezbate civilizat despre vina celui injunghiat ca nu si-a luat armura sau despre vina statului ca nu a instalat sniperi in fiecare tramvai pentru a evita eficient astfel de incidente; este arestat, este judecat si este condamnat cel vinovat
      ei bine, tocmai asta au evitat sa faca cei de la tvr info, punind accentul pe deficientele de securitate ale americanilor, a democratiei in general, etc; in loc sa insiste pe responsabilitatea morala a islamistilor, pe ideologia criminala cu care isi justifica crimele, pe complicitatea stingii occidentale la aceste crime;
      in mod manifest rasist, musulmanii sint vazuti ca niste animale iresponsabile moral, nedezvoltati complet ca oameni, ei ucid pentru ca asa sint facuti, ei ucid daca sint ofensati sau enervati, ca si leii sau ursii; noi, oamenii civilizati, avem toata responsabilitatea de a ne pazi si de a-i ocroti ca pe niste rechini, pentru prezervarea ecosistemului natural, ca pe o specie pe cale de disparitie; daca nu o facem, patim lucruri urite si e doar vina noastra
      la noi poate fi banuita o anume doza de naivitate si/sau incompetenta (de altfel, s-au mai redresat cu un documentar frantuzesc despre al qaeda); insa la televiziunile progresiste din occident cinismul ideologizant a depasit orice urma de bun simt: reportajele usor agasate de nevoia de sobrietate a momentului ajungeau repede la insistenta pe amanunte de fapt divers de soiul ‘uite, oamenii au hirtii si carbune pentru preluarea reliefului de pe memorial’ sau ‘unde erati si ce ati simtit in acea zi?’; au fost ore intregi de documentare si dezbateri despre efectele prafului de la ground zero asupra numarului de cancere printre pompieri (o crestere discutabila a frecventei cu 32%, o legatura cu praful nedemonstrata stiintific, e vorba de impresia celor afectati; iar vina e desigur a primarului giuliani care a spus ca se poate intra mult prea devreme – observati ca in acest caz se cauta un vinovat); si pina la apogeul fareed zakaria – „it’s not about THEM, it’s about US” – in 2001 pretul galonului de petrol era 23$, acum e peste 120, atunci deficitul SUA era x miliarde acum este un trilion jumate, etc, daca sintem patrioti trebuie sa-i lasam naibii pe arabi in pace, sa ne intoarcem in tara si sa o salvam ca ne-o iau china si india inainte

    9. E fara doar si poate ca problema nu este a lor ci este a noastra, cine sintem noi fara beacon-ul civilizatiei care ne-a adus pina aici…Nu mai traim de mult in pesteri si nu mai mincam din tarina dar ne este rusine ca nu o mai facem, deoarece altii sint tot acolo si in zilele noastre. Asta nu arata oare cu un dranjament mental ?
      Marea majoritate a oamenilor nu au capacitatea mentala de a-si structura o imagine rationala despre lume dincolo de ce au fost dresati in cursurile scolii primare, nivel controlat de o clasa semidocta de psudointelectuali inraiti care urasc mina care le da sa manince, clasa care modeleaza ireparabil viitorul militant al generatiilor tinere.
      IInternetul a instaurat mediocritatea la cirma corabiei intelectuale a noilor generatii care plutesc in deriva pe o mare uriase de informatii a caror importanta si-a pierdut semnificatia initiala.
      Cind URSS s-a retras in carapace ne-a lasat in agora carul troian al comunismului injectat in libertatea devalorizata masiv si consumata ca un fast food; colesterolul ignorantei a crescut necontrolabil, iar caprarii unei armate conduse de o civilizatie luminoasa si o religie umanista au devenit peste noapete genealii fara busola al razboiului pemanent cu cei care i-au adus pina aici si cu ei insusi.
      Nimeni din generatiile tinera nu se intreaba, incotro mergem, principala lor glorie este sa minjeasaca cu noroi pe cei care ne-au adus pina aici, iar golul pe care il creaza il umple cu non valori astepting despuiate si murdare in gunoiul istoriei care este reciclat acum cu mijloace electronice la masa interminabilelor dispute mediatzate si controlate de o presa devenita balanta intelectuala a civilizatiei.
      China si India vor sa o ia inainte, lasa-i sa o faca, sa vedem unde or sa se duca, masina civilizatei umane pare foarte usor de condus, dar numai un sofer nu va fi deajuns, masina are nevoie de intretinere si revitalizare permanenta, asta se face cu sudoare singe si spiritualitate, valori cultivate cu evlavie intr-o lupta cu sine insusi a unei civilizatii crestine de paste doua mi de ani.
      Vrem sa aruncam totul la gunoi si sa muscam din marul crud al arogantei si ereziei, este alegrea noastra, sintem siguri ca utopia din care ne hranim va fi deajuns pentru fundatia unui viitor rational?…cine stie s-ar putea…dar as vrea sa amintesc milioaneleor si milioanelor de tineri care stau acum in fata milionelor de computere si nu stiu de ce o fac, doar mimind o conditie de a-si justifica existenta, in loc sa tina in mina un ciocan, o carte de istorie, o sabie, un plug sau sa legene un prunc, ca s-ar putea sa vina vremea cind se va uita si ca a existat cindva curent electric, iar computerul va fi o enigma si o ciudatenie greu de explicat, un Stonehenge al viitorului. Stiu ca mi se va explica didactic ca computerul este azi ciocanul si plugul zilelor noastre, e foarte frumos si advarat dar pina la un punct, piinea s-a facut de mii de ani si se va face si de acum inainte aruncind o saminta in tarina si niciodata probabil omul nu va reusii sa-si depaseaca conditia asta primara, numai daca vom fi modificati biologic atit de sever incit vom incerca sa incepem sa folosim creierul pentu digestie, in loc de stomac, asa cum se incearca acum.
      Evul Mediu este se pare un destin de care nu avem putrea sa ne separam, URSS-ul este o poveste fascinana cae ar trebuii studiata cu foarte multa atentie, caci se pare ca este modelul canonic si biserica spirituala a viitorului obligatoru pe care ni-l cladim cu incapatinare globalista.
      Nu ne-a placutt comunismul caci ni se parea ca sintem obligati de altii sa-l infulecam, am ajuns acum la conditia in care trebuie sa recunoatem ca motivati instinctual de un desintin inexorabil ne-am culcat cu propia mama, ca intr-o mereu nemuritoere tragedie antica, iar rezultatul bacanelei este exact cea ce credeam ca poate fi numai pruncul greselilor altora.
      Draga Liviu, nu am nici o indoila ca cei care sint la masa presei de ambele parti ale baricadei sintem tot noi sau o parte din noi in diferite ipostaze, tangoul nu se poate dansa de unul singur, iar mireasa are intodeuna drepatate caci asta este regula jocului iar adevarul se va citii numai in ochii pruncului, rezultatat al aventurii si al destinului nostru tragic si de necontrolat.
      Nu uita ca multi dintre parintii nostrii au fost comunisti, noua ni s-a parut ca nu sintem, sau a fost doar o fronda dar nou generatie preia se pare mesajul genetic fara prejudecatile noastre devenite acum desuete.

    10. Draga Liviu,
      Am uitata sa dezamoresez, banuiala ta ca raspunsul meu „acid” ar avea vre-o semnificatie in contextul discutiei noastre. Te rog sa ma crezi e piperul pe care in mod instinctiv caut sa il pun intr-o discutie, in nevoia permanenta de a instiga la un schimb colorat de idei si a incita la dialog relaxat.
      Sint de obicei foarte ocupat iar timpul pentru asemenea schimb fascinat de scrisori, este un privilegiu pentru mine la fel si lectura paginelor „In Linie Dreapta” , deacea caut intodeauna instinctiv forma cea mai concisa de a releva in mod creativ substanta discutiei. Interventiile tale mi s-au parut foarte antrenante si solide , dar nu pot sa rezist tentatiei sa mut arcusul si pe o coarda mai putin conventionala.

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here