Michael Jackson 1958 – 2009

    94

    Azi a murit Michael Jackson, într-un spital din Los Angeles, în urma unui arest cardiac. Fără să fi fost un fan al muzicii sale, nu am avut totuşi niciodată vreo îndoială în ce priveşte talentul său enorm ca muzician şi showman. Acest talent, plus realizarile – albumul Thriller, cu 26 de milioane de exemplare vîndute, este un succes absolut în orice gen muzical – şi popularitatea incontestabilă, cu adevărat globală de-a lungul timpului, îl plasează în compania acelor artişti al căror nume este de ajuns ca să evoce complet o perioadă din istoria modernă: Frank Sinatra, Elvis Presley, Beatles. Treptat, istoria îşi cheamă copiii înapoi.

    Panseluţa
    Cam trist sa te vad postind un soi de “tribut” cu jumatate de inima lui Michael Jackson, pentru ca a fost talentat, a vindut nu stiu cite milioane de albume, si a fost popular “global” – de obicei esti mult mai atent cu generalizarile; nu cred ca MJ a fost popular in afara zonelor de influenta a culturii de masa nord-americane decadente. La moartea mult mai putin talentatei Madonna va fi un pandemonium si mai mare. Printesa Diana n-a avut nici un talent palpabil, dar viata si moartea ei au adus la suprafata nevoia unui exhibitionism al durerii colective nou, la vremea aceea, in mentalul britanicilor, dar bine instalat acum. Un pedofil narcisist care se misca bine pe scena, vocaliza talentat dar n-avea, esential, nimic de spus in afara promovarii propriei persoane, nu de merita atentia noastra. Actele de gimnastica vocala si fizica nu pot fi substituite, in cultura, absentei de sens. Poate-mi spui ce cintec al lui MJ, din perioada de “maturitate”, se ridica la nivelul cintecelor lui Sinatra sau Presley, ca sa numesc doar cei pe care i-ai pomenit tu.

    emil
    Am mers pe principiul „despre morţi numai de bine”. Nu încerc o scuză, ştiu că ai dreptate. (mai puţin partea cu popularitatea, dar ăsta e un amănunt)

    Jackson Five la Ed Sullivan Show, 1969 – La numai 10 ani, Michael Jackson căpăta expunere naţională pe scena celei mai populare emisiuni de muzică pop a timpului



    Billie Jean live într-un turneu din Japonia, la apogeul creativităţii şi popularităţii


    Print Friendly, PDF & Email
    DISTRIBUIȚI
    Articolul precedentTaliban întîlneşte Apache
    Articolul următorRebranding America
    Emil Borcean
    În 1985 am absolvit facultatea de geologie din București. După trei ani de stagiatură la mina de cărbune din Anina, în Banat, am renunțat la geologie și am învățat să fiu programator software. Am plecat din România în 1990, toamna. Am trăit patru ani în Anglia, 19 ani în Canada și aproape doi ani în Germania. M-am întors nu demult în țară. În 2007 am creat blogul Patrupedbun.net, care în 2010 a fuzionat cu blogul Dreapta.net. Din această fuziune s-a născut ILD.

    94 COMENTARII

    1. Nimeni nu te v`a uita MJ 😡
      In inima noastra n`ai murit niciodata !!
      R.I.P Michael ='[!!

    2. emil,

      Cam trist sa te vad postind un soi de „tribut” cu jumatate de inima lui Michael Jackson, pentru ca a fost talentat, a vindut nu stiu cite milioane de albume, si a fost popular „global”–de obicei esti mult mai atent cu generalizarile; nu cred ca MJ a fost popular in afara zonelor de influenta a culturii de masa nord-americane decadente. La moartea mult mai putin talentatei Madonna va fi un pandemonium si mai mare. Printesa Diana n-a avut nici un talent palpabil, dar viata si moartea ei au adus la suprafata nevoia unui exhibitionism al durerii colective nou, la vremea aceea, in mentalul britanicilor, dar bine instalat acum.

      Un pedofil narcisist care se misca bine pe scena, vocaliza talentat dar n-avea, esential, nimic de spus in afara promovarii propriei persoane, nu de merita atentia noastra. Actele de gimnastica vocala si fizica nu pot fi substituite, in cultura, absentei de sens.
      Poate-mi spui ce cintec al lui MJ, din perioada de „maturitate”, se ridica la nivelul cintecelor lui Sinatra sau Presley, ca sa numesc doar cei pe care i-ai pomenit tu.

    3. asta e buna.nu tu.cei 2 pe care i-ai amintit sunt apreciati pentru talentul lor in aceleasi zone in care este recunoscuta si valoarea lui MJ. cat despre pedofil, din cate stiu nu s-a demonstrat nimic.in schimb este clar ca presley era un narcoman si sinatra avea „legaturi” cu mafia.a mai ramas incarcatura de semnificatii din melodiile lor.trebuie sa recunosc ca mie imi plac toti trei si in cunostiinta de cauza spun ca spre exemplu melodiile lui presley nu au un mesaj ce da pe dinafara de profunzime.majoritatea sunt facile:un refren plus cateva versuri distincte ce se pot numara pe degetele de la o mana ce preaslavesc minunea dragostei.
      si partea cea mai hilara din comentariul tau: „narcisist care se misca bine pe scena”. corecteaza-ma daca gresesc dar la asa ceva nu il poate intrece nimeni pe regele Elvis Presley.

    4. si tu emil fii barbat.nu iti fractura coloana dupa cum iti canta orice floare.
      daca tu ai considerat ca e cazul sa scrii ce crezi tu despre un subiect nu e trebuie sa te disculpi.

    5. Mie una mi-a placut Jacko – a avut citeva cintece memorabile si se misca nemaipomenit, mai bine decit toti balerinii sau dansatorii din trupa.
      A avut momentele sale de glorie, si de decadere. Din cind in cind auzim ce copilarie oribila a avut, ce a indurat de la tatal si fratii sai.
      Trista istorie.
      Panselutz, tzatzo, scuza-ma, dar Elvis (the Pelvis) ma lasa rece. Sinatra bun, voce buna, cintece bune.

    6. israelianco,

      Doamne pazaste, nimeni nu ti-a cerut sa te scuzi ca-ti place „Jacko”. De unde-ti veni ideea?? Sper sa te bucuri in continuare de mostenirea lui artistica (numai nu le arata nepoteilor videouri cu un copilas atirnat peste balcon, „oferit” ca sacrificiu simbolic multimii adoratoare, sau ale copilasilor mascati, sau ale lui „Jacko” mascat, ca se sperie ca de dracu’. Stii cum sunt copiii, sperieciosi).

      Eu ma prapadesc dupa finlandezul „vampiric”, ambiguu sexual si decadent Vile Vallo si muzica lui, complexa, imens de interesanta, si nici prin cap nu-mi trece sa-mi cer scuze. Din cite stiu si pina la proba contrara, actul lui Vallo e o fandoseala de scena; n-a supt singele nimanui si nu a violat fecioare a la Dracula.

      Alta e problema cu Michael Jackson si adulatia de care se bucura.
      Uite un articol al lui Jonah Goldberg despre MJ la National Review Online, la care subscriu:

      „Some Quick Thoughts on Michael Jackson [Jonah Goldberg]

      Generally speaking, I’m a believer in the rule that we should not speak ill of the dead. Or at least we should wait a decent interval before doing so (if we never spoke ill of the dead, history would be meaningless). But, I must say I find the media’s instinctive rush to sanctify Michael Jackson disgusting.

      Look, I understand that Michael Jackson was an “icon.” I understand that some people loved his work and that many people who never met him believed they loved the man too.

      But I didn’t, and I’m hardly alone. If Michael Jackson were just another famous person, I’d probably stay silent and let the pro forma celebration of his memory roll by without comment. (For instance, I have no problem whatsoever with the media taking a moment to pay respects to Farah Fawcett).

      Sure, I liked the Jackson Five. I liked “Thriller,” too, when I was a teenager. Michael Jackson was an “icon” for me too.

      But let’s pause for a moment on that word “icon.” It seemed the consensus adjective for the news networks. NBC ran a special on two “American Icons” — Fawcett and Jackson. Every cable network (including Fox, for the record) used the word “icon” to describe him as if this was some sort of safe harbor, a word everyone could agree on. “Love him or hate him,” the implied logic went, “he was an ‘icon.’”

      Yes, well, maybe so. But that doesn’t let you off the hook. Even though the term sounds neutral, it isn’t. An icon, technically speaking, is a religious symbol deserving of reverence and adoration. The networks may not have intended to use the word that way, but they certainly showed an unseemly amount of reverence and adoration for the man.

      I think part of it is the narcissism of our celebrity culture. Here was a guy so many of “us” read about in People magazine for so long. His passing, therefore, isn’t a loss in the sorrowful sense of the word, but in the selfish one. It’s a loss of an interesting subject, a creature to gossip about and to fill a few minutes on E! or Entertainment Tonight.

      Everyone likes to invoke Lord Acton’s axiom that “power corrupts and absolute power corrupts absolutely.” But nearly everyone forgets that he coined this phrase not to indict powerful men, but to instruct the historians who write about them. Historians tend to forgive the powerful their transgressions. Likewise, journalists (for want of a better word) tend to forgive the famous.

      Calling Michael Jackson an icon doesn’t let him off the hook for anything. But to listen to the news anchors you’d think it absolves him of everything.

      I say: Who cares who his famous friends were? Who cares what a “fascinating” person he was? If you want to talk about his death as an end of an era, have at it. But that’s not what the Barbara Walters set is doing.

      I know that Michael Jackson wasn’t convicted of the despicable crimes he was accused of. And that’s why he never went to jail. Three cheers for the majesty of the American legal system. But in my own personal view, he wasn’t exonerated either. Nor was he absolved of his crimes because he could sing, moonwalk, or sell 10 million records. (Though many of us suspect the money and fame he made from those things is precisely what kept him out of jail).

      And, while I merely think he was a pedophile, I know he was not someone responsible parents should applaud, healthy children emulate, nor society celebrate.

      And while we’re at it, his relatively early death wasn’t “tragic.” He was one of the richest people in the world. He spent his money on perpetual childhood and he was perpetually with children not his own.

      Meanwhile, in the last ten days, we’ve seen or heard of remarkable people who’ve given their lives for freedom in Iran. We’ve heard of innocents killed because they were in the wrong place at the wrong time. In the last decade, America has lost thousands of heroes in noble causes and thousands of innocent bystanders who were denied the simple joys of life through no fault of their own. Those deaths are tragic, and we’re hard pressed to think of more than a handful of names to put with the long line of the dead.

      If anything, Michael Jackson’s life, not his death, was tragic.

      Every year at the Oscars they show a montage of people who died over the previous year. Invariably, the audience only applauds for the really famous people. This has always offended me. Not necessarily because the famous people don’t deserve praise but because it’s so clear that the audience is clapping for the fame. Michael Jackson had many accomplishments. But the press is sanctifying him because he was famous, deservedly so to be sure, but not because he was good. So much of the coverage seems to miss this fundamental point, as if being famous made him good.

      I feel sympathy for Jackson’s family and friends who understandably mourn him. But I can’t bring myself to mourn him any more than I mourn the random dead I read about in the paper everyday. Indeed, I confess to mourning him less.

      Every channel says this is a sad day for America. I agree. But not for the same reasons.”

      Ideea era ca nu e nimic de jelit, in mod special, in moartea lui Michael Jackson aici, la blogul nostru. Am jelit-o, si continui s-o fac, pe persana Neda.
      Tot in saptamina asta au murit Matei Calinescu si Alain Paruit, mari carturari romani, oameni fara nici o aspiratie la „gloria” facila.

      Se poate sa fi gresit eu. Nu ma intereseaza faima ca faima, nu ma intereseaza cei care sunt indragostiti de celebritatea in sine si care-si rascumpara vietile ne-faimoase si neputintele sau isi proiecteaza ambitiile in ea.

    7. tzatzo,

      Eu nu l-am jelit pe Freddie, ca nu eram pe faza atunci–eram absenta la strigare–dar il iubesc si eu.
      Sper ca puiutzul vostru cistiga in greutate, maninca bine si tzipa de mama focului.

      Pupaturi apsate,
      Panselutz

    8. Puiutul nostru e binemersi, slava cerului. Asculta Vivaldi, Bach si Pachelbel, imediat incepem cu opere usoare, si pina la Michael Jackson mai are drum lung.
      xoxoxoxox

    9. Panseluto , in primul rand daca nu stii sa folosesti i din a in interiorul cuvintelor astfel : postand , vandut etc , nu mai posta in limba romana. In al doilea rand nu trebuie sa fie placut de toata lumea ca sa fie recunoscut pentru creatiile lui muzicale. A fost un artist complex care a revolutionat dansul , nu doar „se misca bine pe scena” ceea ce nu poti spune despre alti cantareti cum ar fi : Sinatra , Presley.De asemenea spre deosebire de Elvis care era in mare parte libidinos , MIchael a transmis mesaje importante… ori nu ai ascultat atenta ori nu ai ascultat deloc si te-ai grabit sa tragi o concluzie bazata pe informatii extrase din reviste de scandal.A fost gasit nevinovat in toate procesele existente doar ca multa lume a vrut sa profite de el. Era un alt om pe scena, acea persoana o sa fie tinuta minte … bineinteles nu de persoane inguste , ci de cele care apreciaza talentul.

    10. si eu prefer sa ii acord lui MJ prezumtia de nevinovatie – din moment ce nu a fost dovedit nimic.
      il consider geniu – pentru performanta de a vinde atatea albume si a fi ascultat in toata lumea.
      dupa cate am inteles si faptul ca walkman-ul a fost descoperit in acea perioada a ajutat la vanzarea albumelor.
      ii respect opinia panselutei cu toate ca nu sunt de acord cu ea.

    11. Se pare ca s-a discutat ceva mai aplicat pe Michael Jackson.

      Ii ascult muzica din an in Paste, preferintele mele muzicale fiind de o cu totul alta natura, dar il respect ca muzician. Mai mult, dupa ce am mai citit cate ceva (cartea lui Edward Behr, O America infricosatoare) despre lumea americana, am ajuns la concluzia ca a fost victima tragica a unor procese de doi bani orchestrate in dulcele stil de peste ocean.

      In sfarsit, chiar nu vad care este problema cu postarea lui Emil. Sunt ferm convins ca nu te-a impiedicat nimeni sa scrii 3 randuri despre Matei Calinescu sau Alain Paruit (din contra, nu o data te-am incurajat sa te implici mai mult in scrierea de articole pe blog). A-i aduce drept contra-argument la o micuta insemnare despre M. Jackson mi se pare nepotrivit.

    12. vesti extraordinare! mj is not dead!
      este inca foarte prezent in mintile deranjate ale unora:

      IS Michael Jackson haunting Neverland?

      Fans were hotly debating whether a ghost-like figure that appeared during a broadcast on CNN was the spirit of the fallen pop star.

      A shadowy figure can be seen passing in a corridor of the star’s former home, Neverland, although neither the presenter or the cameraman noticed the supposed apparition, UK tabloid The Sun reports.

      Is Michael Jackson haunting Neverland? Tell us in the comment box below.

      The spectral figure fleets across the hall before disappearing during CNN’s Inside Neverland, which featured an interview with Larry King and Jermaine Jackson.

      Michael Jackson ‘ghost’ seen haunting Neverland on CNN

    13. Ridicol, astia nu mai sunt admiratori, ci oameni cu probleme. Heh, sa privim jumatatea plina a paharului: in ritmul asta, nu va trece prea mult timp si vom avea produse de genul asta, numai ca vor fi cu MJ, nu cu eternul Che. :mrgreen:

    14. Fara nici un comentariu:

      Rezolutia introdusa in Congres de delegata din Texas Sheila Jackson Lee in onoarea lui MJ:

      „Honoring an American legend and musical icon. (Introduced in House)
      HRES 600 IH1S
      111th CONGRESS
      1st Session
      H. RES. 600
      Honoring an American legend and musical icon.

      IN THE HOUSE OF REPRESENTATIVES

      June 26, 2009
      Ms. JACKSON-LEE of Texas (for herself and Ms. WATSON) submitted the following resolution; which was referred to the Committee on Foreign Affairs

      RESOLUTION
      Honoring an American legend and musical icon.

      Whereas Michael Jackson was not only an accomplished recording and performing artist, he was a noted humanitarian;

      Whereas Michael Jackson began his stellar recording career as the featured member of `The Jackson 5′, which was the first act in recorded history to have their first four major label singles `I Want You Back’,`ABC’,`The Love You Save’, and `I’ll Be There’, reached the top of the American charts;

      Whereas the internationally recognized `Thriller’ released in 1982, which became a smash hit yielded seven top-10 singles. The album sold 21 million copies in the United States and at least 27 million worldwide. It was a monumental moment in music history;

      Whereas Michael Jackson was labeled `The King of Pop’, Jackson’s music is internationally recognized and critically acclaimed;

      Whereas Michael Jackson was one of the few artists to have been inducted into the Rock and Roll Hall of Fame twice;

      Whereas in the early 1980s, Michael Jackson became a dominant figure in popular music and the first African-American entertainer to amass a strong crossover following on MTV. The popularity of his music videos airing on MTV, such as `Beat It’, `Billie Jean’ and `Thriller’–widely credited with transforming the music video from a promotional tool into an art form–helped bring the relatively new channel to fame;

      Whereas, on January 10, 1984, Michael Jackson visited the unit for burn victims at Brotman-Memorial Hospital in Los Angeles, and demonstrated his concern with people suffering from grievous injuries;

      Whereas, on April 9, 1984, David Smithee, a 14-year-old boy suffering from cystic fibroses was invited to Michael’s home, in response to a dying request to meet Michael. David passed away 7 weeks later;

      Whereas, on April 14, 1984, Michael Jackson was single handedly responsible for equipping a 19-bed-unit at Mount Sinai New York Medical Center. This center is now a critical part of the T.J. Martell Foundation for leukemia and cancer research;

      Whereas, on July 5, 1984, during the Jackson’s press conference at Tavern On The Green, Michael announced that his portion of the earnings from the Victory Tour would be donated to three charitable organizations: The United Negro College Fund, Camp Good Times, and the T.J. Martell Foundation;

      Whereas, on July 14, 1984, after the first concert of the Victory Tour, Michael met 8 terminally ill children backstage;

      Whereas, on December 13, 1984, Michael visited the Brotman Memorial Hospital, where he had been treated when he was burned during the producing of a Pepsi commercial. He subsequently donated all the money he received from Pepsi, $1.5 million, to the Michael Jackson Burn Center for Children;

      Whereas, on January 28, 1985 Michael and 44 other artists met to record `We Are The World’, written by Michael and Lionel Ritchie, a project devoted to fighting global hunger. The proceeds of this record were donated to the starving people in Africa;

      Whereas in 1986, Michael set up the `Michael Jackson UNCF Endowed Scholarship Fund’. This $1.5 million fund is aimed toward assisting students majoring in performance art and communications, with money given each year to students attending a UNCF member college or university;

      Whereas, on February 28, 1986, after having had a heart-transplant, 14-year-old Donna Ashlock from California received a call from Michael Jackson. He had heard that she was a fan. Michael invited Donna to his home following her recovery;

      Whereas, on September 13, 1987, Michael supported a campaign against racism. He made every effort to publicly support NAACP, in the fight against discrimination of African-American artists;

      Whereas in October 1987, at the end of his `Bad Tour’, Michael donated personal items to UNESCO for a charitable auction. The proceeds of his donation were allocated for the education of children in developing countries;

      Whereas, on February 1, 1988 The Song `Man In the Mirror’ entered the charts. The proceeds from the sales of this record went directly and exclusively to Camp Ronald McDonald for Good Times, a camp for children who suffer from Cancer;

      Whereas, on March 1, 1988, at a press conference held by his sponsor Pepsi, Michael presented a $600,000 check to the United Negro College Fund;

      Whereas on April 1988, Michael Jackson ensured that free tickets to three concerts in Atlanta, Georgia, were specifically set aside for the Make a Wish Foundation;

      Whereas, on May 22, 1988, Michael visited cancer-stricken children in the Bambini-Gesu Children’s Hospital in Rome. He signed autographs and gave away sweets and records to the young patients. He also announced his monetary donation of 100,000 pounds to the hospital;

      Whereas, on July 16, 1988, Michael met the Prince of Wales and his wife Diana, where he donated 150,000 pounds for the Prince’s Trust, and a check of 100,000 pounds for the children’s hospital at Great Ormond Street;

      Whereas, on July 20, 1988, Michael visited terminally ill children at Great Ormond Street Hospital. At a unit for less critical patients he stayed longer and to engage in story telling time with the children;

      Whereas, on August 29, 1988, at his 30th birthday Michael performed a concert in Leeds, England, for the English charity organization `Give For Life’, an organization designed as an immunization charity for children. Michael presented a check for 65,000 pounds;

      Whereas on January 1989, the proceeds of one of Michael’s shows in Los Angeles were donated to Childhelp USA, the biggest charity organization against child abuse. In appreciation of the contributions of Michael, Childhelp of Southern California founded the `Michael Jackson International Institute for Research On Child Abuse’;

      Whereas, on January 10, 1989, upon the winding down of his `Bad Tour’, Michael Jackson donated tickets for each concert to underprivileged children, and made contributions to hospitals, orphanages and charity organizations throughout each stop on his tour;

      Whereas, on February 7, 1989, Michael visited the Cleveland Elementary School in Stockton, California, a site of playground violence where 5 children had been tragically killed and 39 had been wounded;

      Whereas, on March 5, 1989, Michael invited 200 underprivileged children of the St. Vincent Institute for Handicapped Children and of the organization Big Brothers and Big Sisters to the Circus Vargas in Santa Barbara. Following the event, the children were invited to his ranch to visit his private Zoo at Neverland Ranch;

      Whereas in December 1991, Michael’s office MJJ Productions donated more than 200 turkey dinners to needy families in Los Angeles;

      Whereas in February 1992, within 11 days Michael covered 30,000 miles in Africa, to visit hospitals, orphanages, schools, churches, and institutions for mentally handicapped children;

      Whereas, on February 3, 1992, at a press conference at the New York Radio City Music Hall, Michael announced that he is planning a new world tour, to raise funds for his new `Heal The World’ Foundation. This Foundation was designed to support the fight against AIDS, Juvenile Diabetes, the Ronald McDonald Camp, and the Make A Wish Foundation;

      Whereas, on May 6, 1992, Michael defrayed the funeral expenses for Ramon Sanchez, who was killed during the Los Angeles riots;

      Whereas, on June 26, 1992, Michael presented the Mayor of Munich, Mr. Kronawitter, with a 40,000 DM check for the needy people of the city;

      Whereas on July 1992, Michael donated 821,477,296 Lire to La Partita del Cuore (The Heart Match) in Rome and donated 120,000 DM to children’s charities in Estonia and Latvia;

      Whereas, on July 25, 1992, at his concert in Dublin, Ireland, Michael announced that he will give 400,000 pounds of the tour earnings to various charities;

      Whereas in June 1993, Michael announced a donation of $1.25 million for children suffering as a result of the riots in Los Angeles;

      Whereas on October 1993, Michael Jackson donated $100,000 to the Children’s Defense Fund, the Children’s Diabetes Foundation, the Atlanta Project, and the Boys and Girl Clubs of Newark, New Jersey;

      Whereas on December 1993, in conjunction with the Gorbachev Foundation, Michael Jackson airlifted 60,000 doses of children’s vaccines to Tblisi, Georgia;

      Whereas in 1994, Michael donated $500,000 to Elizabeth Taylor’s AIDS Foundation;

      Whereas, on October 1, 1996, Michael donated the proceeds of his Tunisia concert to `The National Solidarity Fund’, a charity dedicated to fighting poverty;

      Whereas, on December 9, 1996, during the `History Tour’ visit in Manila, Michael visited a Children’s Hospital, where he announced that a portion of his concert earnings will be donated to the renovation of the Hospital;

      Whereas the Millennium Issue of the `Guinness Book Of Records’ named Michael as `the Pop Star who supports the most charity organizations’;

      Whereas in 2004, The African Ambassadors’ Spouses Association, honored Michael Jackson for his worldwide humanitarian efforts, due to his fiscal contribution of more than $50 million to various charities, including many organizations that feed the hungry in Africa; and

      Whereas we today mourn with and send our condolences to the children that Michael Jackson left behind: Prince Michael, Paris Michael, and Prince Michael II and his mother, father, brothers, and sisters: Now, therefore, be it

      Resolved, That the House of Representatives–

      (1) recognizes Michael Jackson as a global humanitarian and a noted leader in the fight against worldwide hunger and medical crises; and

      (2) celebrates Michael Jackson as an accomplished contributor to the worlds of arts and entertainment, scientific advances in the treatment of HIV/AIDS, and global food security.”

    15. Corect, faptic. Ar fi trebuit sa-i acorde recunoasterea pe timpul vietii… si in acelasi timp sa-si trimita copiii pentru o vacanta cu MJ la Neverland.

    16. In primul rand, eu nu mi-as trimite copiii in vacanta cu nici un om pe care nu il cunosc bine. Nu pentru ca m-as teme ca i-ar putea abuza sexual, ci pentru ca e o responsabilitate de care nu toti se pot achita.

      In al doilea rand, va atrag atentia ca e foarte usor sa scoti niste bani de pe urma unui ciudat, cu atat mai mult in tara proceselor de doi bani si a psihiatriei care a facut cariera pe seama „memoriei recuperate” si altor balarii numa’ bune de transformat in filme.

    17. michael jackson a avut un talent care nu se va mai naste niciodata…a fost o persoana atat de deosebita,iar ochii lui vor ramane mereu o expesie vie in inima tuturor…n’am fost un mare fan de’al regelui pop,dar cred k e este si va fi mereu cel mai bun cantaret din toate timpurile..a fost un om care a schimbat lumea in cel mai bun sens..melodile lui sunt atat de sentimentale incat nu poti sa nu le asculti..pentru o persoana atat de deosebita nu au loc comentariile urate doar cele de lauda,fiindca merita:*:X

    18. bubu:

      „michael jackson a avut un talent care nu se va mai naste niciodata…”

      Excelenta prognoza, avind in vedere incalzirea globala. In aproximativ doua mii cinshpe vom fi toti oale si ulcele, pe tot globul, nu numai posibilii Michael Jacksons.
      Daca as fi in locul tau nu mi-as perpetua saminta/genele intr-o situatie asa de neagra, in care viata fara Michael Jackson e o tragedie de proportii apocaliptice, si in care destinul umanitatii se duce dracului oricum, din cauza emisiilor de CO2, pe care si tu si eu si MJ si toate celebritatile le emana constant in forma de pirtz.

    19. costin:

      Cred si eu ca omul s-a ratacit la noi, in cautare de situri romanesti care il pomeneau pe MJ, ca sa-si spuna oful, nevinovat desi confuz: nu sunt mare fan, dar MJ e cel mai mare, din trecut, prezent, si viitor, are ochi expresivi, si melodii sentimentale care-ti ramin in suflet.
      Sincer spunind, ultimul punct m-a revoltat: nu exista melodii si versuri mai superb sentimentale si mai memorabile ca ale romantzelor romanesti, sau ca ale sansonetistilor francezi.

    20. Emil:

      Incredibil. Nu-l vazusem pe Aznavour cu La Boheme pina acum. Ma uit la expresivitatea fiecarui gest, a fiecarei intonatii, a miinilor si corpului, si a fetei care interpreteaza fiecare vers. Fata urias deschisa, limpede, cu trasaturi mari, accentuate si neadulterate, cu fruntea mare si gura mare si sprincene groase in permanenta miscare, privire cind nostalgica, cind ironica, cind minioasa, cind deziluzionata. Tipul pare sa-l fi studiat pe Marcel Marceau, asa de mobil si expresiv ii e corpul. Pina si cravata care pare sa-l gituie si mansetele camasii joaca un rol in mica/marea drama a tineretii pierdute.

      Versurile sunt superbe si ele:

      Je vous parle d’un temps
      Que les moins de vingt ans
      Ne peuvent pas connaître
      Montmartre en ce temps-là
      Accrochait ses lilas
      Jusque sous nos fenêtres
      Et si l’humble garni
      Qui nous servait de nid
      Ne payait pas de mine
      C’est là qu’on s’est connu
      Moi qui criait famine
      Et toi qui posais nue

      La bohème, la bohème
      Ça voulait dire on est heureux
      La bohème, la bohème
      Nous ne mangions qu’un jour sur deux

      Dans les cafés voisins
      Nous étions quelques-uns
      Qui attendions la gloire
      Et bien que miséreux
      Avec le ventre creux
      Nous ne cessions d’y croire
      Et quand quelque bistrot
      Contre un bon repas chaud
      Nous prenait une toile
      Nous récitions des vers
      Groupés autour du poêle
      En oubliant l’hiver

      La bohème, la bohème
      Ça voulait dire tu es jolie
      La bohème, la bohème
      Et nous avions tous du génie

      Souvent il m’arrivait
      Devant mon chevalet
      De passer des nuits blanches
      Retouchant le dessin
      De la ligne d’un sein
      Du galbe d’une hanche
      Et ce n’est qu’au matin
      Qu’on s’asseyait enfin
      Devant un café-crème
      Epuisés mais ravis
      Fallait-il que l’on s’aime
      Et qu’on aime la vie

      La bohème, la bohème
      Ça voulait dire on a vingt ans
      La bohème, la bohème
      Et nous vivions de l’air du temps

      Quand au hasard des jours
      Je m’en vais faire un tour
      A mon ancienne adresse
      Je ne reconnais plus
      Ni les murs, ni les rues
      Qui ont vu ma jeunesse
      En haut d’un escalier
      Je cherche l’atelier
      Dont plus rien ne subsiste
      Dans son nouveau décor
      Montmartre semble triste
      Et les lilas sont morts

      La bohème, la bohème
      On était jeunes, on était fous
      La bohème, la bohème
      Ça ne veut plus rien dire du tout.

      Emil, dragule, chapeau!

    21. Doua articole care cred ca merita atentia voastra.

      I

      Michael Jakson – When the music’s over (Traian Ungureanu)

      Posteritatea lui Michael Jackson a început în mod neobişnuit. La numai cîteva ore, după ce dispariţia lui Jackson a fost confirmată oficial, au apărut reacţiile conforme în asemenea situaţii: mărturisiri emoţionale, evocări ale descoperirii „fenomenului Jackson”, în cutare sau cutare moment al adolsecenţei, exagerări grăbite sau pioase. Cum era de aşteptat, Jackson a fost imediat catapultat la rang de „geniu”, cu lipsa de argumente şi cu înverşunarea sentimentală care au declasat demult termenul. Însă acest gen de reacţii a fost, de la bun început, însoţit de contestări abrupte, de ironii şi, chiar, de glume de un prost gust blindat (majoritatea grupurilor care au urcat pe scenă la Glastonburry s-au ferit să spună ceva despre Jakson sau au recurs la remarci respingătoare). Contestatarii au avut de spus unul şi acelaşi lucru: Jackson nu a făcut muzică mare, nu a schimbat o iotă din limbajul muzical al epocii pe care a dominat-o comercial şi nu a fost, în cele din urmă, un adevărat artist.

      Toate aceste observaţii sînt corecte. Însă tot aceste observaţii ratează importnaţa extraordinară a lui Jackson pentru cultura populară contemporană. Jackson a pus în scenă auto-negaţia unei culturi care s-a stins în tehnică, prestidigitaţie vizuală şi nonsens muzical. Michael Jackson a fost un „performer” şi un „entertainer” uluitor dar nu un artist. Jackson a făcut spectacol, pînă la şi chiar dincolo de limita exchibiţionismului. Jackson a fost exact ce şi-a dorit: „The King Of Pop”. Unde muzică pop e muzica populară a timpurilor noastre iar muzica populară a timpurilor noastre a eşuat în infantilism şi fetişism idolatru, după ce a rupt legăturile cu tradiţia din care s-a născut. Jackson a desăvîrşit un fel de a face spectacol pe pretexte muzicale degradate, după ce ultima rezistenţă a structurilor soul, blues şi rock a fost covîrşită de o pulsaţie fără valoare şi stil. „Thriller”, ultra-cumpărata capodoperă a lui Jackson e dominat de ritmul gol şi exchibiţia pură a dansatorului. Din acest motiv, Jackson şi capacitatea sa motorie în scenă nu au lucrat în nici un fel asupra muzicii. Jackson nu are posteritate artistică, pentru că nu a adus o schimbare de limbaj muzical, în felul în care au făcut-o ceilalţi mega-eroi ai muzicii populare contemporane: The Beatles, Frank Sinatra, Elvis Presley, Bob Dylan (maestrul subestiumat al tradiţiei recuperate în muzica modernă) sau Jimmy Hendrix (probabil cel mai influent muzician al epocii care se deschide la începutul anilor ’60).

      Dealtfel discuţia encomiastică pe marginea „fenomenului Jackson” suferă de o ignoranţă atroce. Trimiterile la marea tradiţie a revistei americane nu duc nicăieri. Fred Astaire şi Gene Kelly au depăşit categoric funcţia limitată a performer-uliui şi au dansat susţinuţi de un optimism încărcat de bun simţ şi imaginaţie artistică. Jackson a avut ceva din rapiditatea şi nimic din tonusul lor încăpător. Cu Jackson, cabaretul şi revista americană au decăzut într-un mecanicism rudimentar, accelerat nebuneşte de tehnicile video ale complexului MTV.

      Anii ’80, epoca de glorie a lui Jackson, sînt cei mai nefericiţi ani ai muzicii pop, un cimitir vast de tradiţii şi stiluri abandonate, deformate sau suprimate. Muzica soul se retrage, îmbrîncită spre disco, spaţiul pseudo-muzical în care a excelat Jackson. Din acest punct de vedere, Jackson nu a continuat ci a părăsit linia de mare autenticitate soul, fixată de Marvin Gaye, Curtis Mayfield şi, în primul rînd, James Brown. Asocierea repetată a lui Jackson cu şcoala soul vine dintr-un stereotip rasial. Adevărat, Diana Ross a fost, un timp, mentorul de scenă al lui Jackson dar Diana Ross însăşi lucra într-un spaţiu post-soul. Influenţa cea mai vizibilă asupra lui Jackson vine din începuturile muzicii disco: de la The Bee Gees, iniţiatorii ritmului de pulsaţie electro şi ai vocalismului în falsetto extrem. Epoca deschisă de Jacskon coincide, de fapt, cu o mişcare generală spre reducţionism muzical. Forţa rock-ului greu se banalizează în varianta speed şi thrash. Blues-ul electric în forţă rămîne o ocupaţie izolată, simplificată nepermis sau deturnată spre punk şi fuck, a la Black Crows, respectiv Red Hot Chilli Peppers. Forţa rudimentară a cmoercialsmului pune capăt unei strălucite şi nefericite tentative de aducere a muzicii pop la rigoare şi intelect (curentul „progressive” ia sfîrşit la începutul anilor 80 şi lasă în urmă fie carcasele dinozauriene ale unor Yes, Genesis, E,L&P, fie rezistenţa minoritară a unor King Crimosn, Robert Fripp sau David Sylvian).

      Valoarea artistică a lui Jackson e foarte redusă. Aşa e , însă, şi valoarea muzicală a ultimilor 20-30 de ani de muzică şi gust popular. Jackson a făcut o artă din criza muzicii pop şi, din acest punct de vedere, Jackson e remarcabil ca propagator şi victimă a unui imaps cultural total. Nimeni n-a reuşit mai bine decît Jackson să dea spaţiu unui limbaj muzical în esenţă kitsch şi să traducă mai strident lipsa de valori, acea tristă absenţă a mulţimilor faţă de ce era, odată, arta populară. Chuck Berry şi J.L.Lewis aveau un ethos vulgar dar autentic. Cu Jackson, ethos-ul devine manie pură şi automatism consumist. Toată mutaţia culturii populare dinspre tradiţie spre iluzia febrilă şi fiorul grandorii momentane a fost ilustrată şi jucată de Jackson, pînă la dezintegrare.

      După Jackson nu rămîne nimic. Muzical, lumea infantilă dansată de Jackson e inexistentă. Toate aceste negaţii nu fac din Jackson un criminal muzical în serie. Jackson însuşi a fost distrus, înainte de a fi lansat într-un uriaş experiement de nivelare muzicală. Social, Jackson e cel mai vast şi mai precis diagnostic al unei dezorientări care a falsificat şi, pînă la urmă, eliminat bazele muzicii populare moderne. Cu Jackson, muzica pop a devenit un material inform şi indiferent, etern utilizabil, perfect plasat
      pentru a umple golul nesfîrşit al vieţii, fără a obliga sau a pune întrebări. Abandonul înălţat la rangul de plictis binefăcător. Povestea lui Jackson e povestea tipică a unei nevroze culturale care şi-a recoltat devreme victima şi a dresat-o, dezumaninzînd-o complet. Există o asemănare bizară şi instructivă între soarta copiilor robotizaţi de gimanstică şi destiunul animalier, de circ ambulant, înscris de Jackson Tatăl pe fruntea fiului său, Michael. Aceaşi predestinare de automat şi aceaşi brutalitate perfecţionsită, acelaşi recurs la drog, aceaşi arest al copilăriei prelungit pînă dincolo de maturitate, totul în căutarea numărului perfect, cerut de mulţimi din ce în ce mai puţin capabile să discearnă, să accepte nunaţe, să aibă răbdare şi să distlieze complexităţi. Gimnasta decerebrată, la 12 ani, şi Jackson perfect programat, la 6 ani, sînt figuri de dubiu artistic minim, într-o epocă prea obosită şi prea egoistă pentru a mai căuta şi sărbători ceva substanţial. .
      Asta nu înseamnă că Jackson vine din afara muzicii. Însemană doar că filonul polular al muzicii de blues şi soul a cedat complet şi s-a livrat malaxorului general al distracţiei pe teme artistice, dominant de la jumătatea secolului XX.

      Atît cît a mai putut răzbate, talentul lui Jackson a fost detectat în teme melodice recuperate de alţi artişti. Au ajuns la noi, astfel, ca pulsul palid al unui debutant lansat din poziţia de muribind, cîteva evocări minime ale posibilei careiere artistice a lui Jackson. „Human Nature” a fost preluată cu multă intuiţie de Miles Davis – interesant, tocmai omul care a părut că deschide o nouă epocă de expresie muzicală, doar spre a împinge muzica de jazz într-o fundătură de pretenţii pseudo-intelctuale şi banalitate funk. Talentul lui Jackson nu şi-a găsit epoca, pentru că epoca noastră, hipnotizată de binefacerile comodităţii şi ignoranţei, a exclus din artă sinceritatea şi vocaţia.

      Victimă fragilă şi prea puţin apărată de educaţie, Jackson a fost devorat de apetitul infernal al lumii noastre pentru imagine (de unde dimensiunea video formidabilă a cultului Jackson) şi pentru perfecţiune automată, neproblematică (de unde imposibila tehnică dansantă – nu coregrafică – a lui Jackson). Puţin, cumplit de puţin. Viaţa lui Jackson a luat conturul acestei sărăcii opulente: un gol existenţial total, susţinut de miliarde fără sens. Bani şi mulţimi.

    22. II

      Declin occidental si moartea unui idol: Michael Jackson – Mihail Neamtu

      S-a stins din viaţă un artist american şi, într-o lume neobişnuită cu verdictul implacabil al biologiei, milioane de suflete s-au lăsat îndoliate. Michael Jackson a decedat la 50 de ani, cu trupul intoxicat de petidină — un medicament analgezic folosit pentru cazurile extreme de durere fizică. Deşi foarte slăbit, depigmentat, aproape anorexic şi lovit de o afecţiune pulmonară, cheia suferinţei „regelui pop” se ascude în altă parte: dezordinea psihică.

      Vlăstarul unei familii înzestrate muzical, MJ a venit în lume ca fiecare dintre noi: inocent şi promiţător. Munca şi talentul l-au făcut rapid popular într-o lume avidă de nou şi splendoare. A pornit la drum timid, inofesiv, simpatic. Debutul triumfal, angajând sute de concerte pe trei continente, a fost înghiţit rapid de şirul unor patetice eşecuri personale. După zeci de albume vândute în beneficiul unei averi considerabile, o duzină de operaţii estetice, experimente maritale ratate şi aventuri sexuale de tot soiul, MJ a sfârşit printr-o negare sălbatecă a propriei sale umanităţi.
      Chiar şi aşa, s-au găsit milioane de „fani şi admiratori” să bocească moartea acestui idol, de la Madonna, Mariah Carey şi Paul McCartney până la Nelson Mandela, Barack Obama, Bill Clinton, Colin Powell şi Adrian Năstase. A lipsit, pesemne, doar Regina Marii Britanii… Când moare un soldat american în Afghanistan, pentru a da o şansă la educaţie copiilor şi femeilor aflaţi sub teroarea talibanilor, mass-media tace. Când tânăra Neda a fost ucisă pe străzile Teheranului de miliţiile lui Ahmadinejad, comentariile au rămas superficiale. Nimeni nu s-a grăbit să instituie medalia „Neda Agha-Soltan” pentru suporterii libertăţii din lumea arabă. În schimb, CNN a oferit transmisiunea live de la înmormântarea mega-starului, cu numeroase intervenţii din lumea show-biz. În timp ce unii vedeau fantome la domiciliul lui MJ, poliţiştii investigau bârfele din jurul alcovului-vedetă. Facebook a raportat şapte milioane de fani înscrişi în doar câteva zile. Politicienii au fost chemaţi şi ei să ţeasă un scurt elogiu funerar, cu acelaşi limbaj de lemn, bun pentru doar pentru chipuri cioplite. Printre trandafiri, lacrimi şi laseri, un „reverend” l-a disculpat pe Michael de orice posibilă mefienţă a contemporanilor. „Omagiu planetar!” au titrat ziarele, căutând să împăieze mai departe spectrul terifiant al unui asurzitor vid existenţial.

      M-am întrebat, atunci, cu egală sinceritate: unde se ascunde stima de sine a Occidentului în aceste clipe? Care sunt criteriile după care ajungem să onorăm o personalitate publică? În ce fel distingem într-un produs mass-media şi un creator capabil să existe şi în absenţa reflectoarelor? Cum raportăm virtutea privată la excelenţa publică atunci când avem de-a face cu artişti (marcaţi profund de tumultul propriei subiectivităţi), genii intelectuale din zona tehnică (unde obiectivitatea unei descoperiri ştiinţifice fac irelevante derapajele biografice)? Cum poate acelaşi Occident să-l venereze pe Ioan Paul al-II-lea, într-un deces onorat de atâţia şefi de stat, dar şi pe Michael Jackson? Pregăteşte cultura de masă eutanasierea acelei părţi virile de cultură vestică, prin care s-au născut instituţiile politice stabile şi performanţele prosperităţii sale economice? Cum ar percepe o cu totul altă lume — de la telespectatorii Al-Jazeera în lumea musulmană până la confucienii puritani ai Chinei — un asemenea raport media despre nihilismul apusean? Când nostalgia adolescenţei se poate fixa pe asemenea obiecte de cult mediatic, nu marcăm definitiv sfârşitul unei ere?

      Să mă explic. Prin faptul că n-a ştiut niciodată ce hram poartă, Jackson defineşte în mod pregnant evoluţia noţiunii de multiculturalism. Bărbat de culoare neagră, MJ şi-a negat atât masculinitatea (printr-o voce efeminată strident), cât şi identitatea rasială (prin schimbarea parţial involuntară a tenului feţei). „Iubind” un asemenea personaj, timpurile noastre au ajuns, filozofic vorbind, să mizeze totul pe diferenţă, refuzând conceptul de identitate stabilă. Subiect transcendental nu există: viaţa rămâne, fără prea mare efort ori sacrificiu, o alcătuire de contingenţe stranii.

      Împreună cu alţi cantautori ai ultimelor decenii, MJ a refuzat „jugul” tradiţiilor formatoare, definind aşteptările unei întregi generaţii de tineri americani întorşi cu spatele la memorie, loialitate, ştiinţă, muncă sau datorie. Era şi normal, vor spune unii, căci altarul la care Michael Jackson a oficiat s-a numit, simplu, entertainment. Un sacerdoţiu condamnat la ura de sine, atunci când artistul este incapabil de auto-ironie, curaj în vicisitudini şi libertate faţă de capriciile unui ego smiorcăit. Jackson, în schimb, a preferat să dea vina pe trecut. Tatăl, bunăoară, îi reproşase în copilărie că avea nasul borcănat. Amintindu-şi episodul către 30 de ani, MJ a izbucnit în plâns. Sunt mulţi doctoranzi în psihologie alternativă care şi astăzi îi vor da dreptate.

      Nici „arta“ lui MJ n-a funcţionat vreodată ca vas comunicant pentru celelalte discipline care cultivă sufletul. Enciclopediile spun că marii pictorii au citit dintotdeauna – pentru insipraţie şi respiraţie – multă literatură; poeţii rămaşi în istorie au avut pasiuni intelectuale secrete, de la matematică şi teoria culorilor până la filologie clasică; în sfârşit, nu există un mare muzician validat până la jumătatea secolului XX care să nu fi cunoscut miturile centrale ale culturii europene. V-aş întreba însă pe fugă: câte cărţi credeţi că a citit sau măcar răsfoit Michael Jackson? Care literatură? Din câte limbi? Ce secole?

      Chiar şi fără această fixaţie elitistă pentru bibliotecă, oricine a putut vedea că MJ optase pentru decadenţa alegră şi ponciful subnutrit. Se îmbrăca şi se dezbrăca cu acelaşi prost gust consacrat de vedetele din Hollywood. Kitsch debordant şi insecuritate psihologică extremă. Avea însă un gest care-l făcea cu totul unic. Infernul acustic îl surprindea frecvent cu mâna atingându-i organele genitale: o plăcere perversă urmată de câţiva paşi încordaţi într-un ritm obositor, robotizat şi halucinant.

      Care era reacţia publicului în faţa acestei falocraţii dansante? Tot numai lacrimi, aplauze şi isterie… Pe această temă delicată, inspirată de zeul Priapus, poetul MJ a scris şi câteva versuri. Să nu le uităm: „haide pe podea (Get on the Floor) şi dansează cu mine / îmi place mai ales modul în care îţi mişti… ştii tu ce (I Love The Way You Shake Your Thing, Especially)”. În faţa acestor mărturisiri pudice, cine n-ar mai subscrie acum la evocarea domnului Ion Iliescu – republicanul socialist care, în absenţa vizelor corecte din paşaportul monarhului Mihai I, l-a întreţinut în 1992 pe „regele-pop” Michael? Spre deosebire de golanii Pieţei Universităţii, acest american răsfăţat de poporul român „a fost un om foarte simplu, foarte deschis, nesofisticat, cu o anumită inocenţă specifică copilăriei.” În traducere liberă: o inteligenţă de sugar şi un comportament psihanalitic, pe măsură.

      Scena şi televiziunile i-au tolerat sau chiar dezvoltat lui MJ o pletoră de gusturi bizare. Acasă, însă, povesteau vecinii, Jackson părea mult mai relaxat. Trecut prin două divorţuri oficiale şi câteva prietenii travestite cu efebi sau bărbaţi pentru toate ploile, MJ a ales să aibă copii, în cele din urmă. Aceştia, însă, n-au venit decât mai târziu, fiind născuţi dintr-o altă stirpe. Inseminarea artificială a mamei este şi acum subiect de scandal. În orice caz, pe cei doi băieţei adoptaţi (aflaţi acum la 12 şi 7 ani) i-a numit tandru şi plin de imaginaţie: „Prince Michael I” şi „Prince Michael II”. De botez nu putea fi vorba, căci la Hollywood şedinţele de yoga şi scientologie au înlocuit demult recursul la religia creştină. MJ i-a iubit aşa cum a ştiut şi a putut, lăsându-le moştenire ruşinea unor scandaloase dosare de presă despre un tată debil, ridicol şi pre-senil.

      În ultima vreme, devenise consumator avid de pornografie, avându-l frecvent în preajmă (videograf personal) pe Marc Shaffer – producător de materiale interzise copiilor sub 18 ani. La palatul său din Neverland, MJ invita apoi adolescenţi şi copii care, după vizite prelungite şi vizionări de filme, puteau rămâne peste noapte. Un „babysitter”, aşadar, după cum mărturisea sora lui, La Toya Jackson, într-un interviu din 1993. Mai puţin eufemistic, Andrew Breitbart, autorul unui studiu revelator despre mizeria vedetelor din zona L.A., l-a definit pe acest MJ în aceşti termeni: „a well financed variation on the molester with an ice cream truck.”[1] Joaca cu copiii avea loc în acelaşi pat, în compania jocurilor video, a televizorului cu satelit şi, desigur, a cimpanzeului Bubbles. Răsfăţând acest exemplar al primatelor din jungla africană, Jackson aducea nu atât un crud elogiu darwinismului, cât mai ales descoperea şansa unei frăţietăţi peste milenii. Convingerile ecologice ale regiunii i-au permis maimuţei adoptate să împărtă acelaşi closet cu nefericitul său prieten şi patron: MJ.

      O dată împăcat cu strămoşii, Jackson a putut începe lupta cu timpul prezent. L-au hărţuit pesemne rudele, jurnaliştii, amanţii şi impresarii, dar ceea ce l-a doborât, peste toate, a fost nimicul, teama de adevăr şi demonul celebrităţii. Acuzaţiile repetate de pedofilie s-au soldat cu lungi procese, două achitări şi milioane de dolari plătite în contul avocaţilor. Într-un accent penitenţial, poate, Michael Jackson a îmbrăţişat şi Islamul. Şi totuşi, nimic nu l-a oprit să arate, la o vârstă perfect rezonabilă, trist ca o paiaţă. Privirea mereu abătută, conturul feţei modificat, cu buzele rujate, surprins uneori pe tocuri, omul din MJ era de negăsit şi de nerecunscut. De altfel, într-o surprinzătoare notaţie din Jurnalul de la Tescani, Andrei Pleşu îi comenta astfel apariţia: „O marionetă perfectă! Ce risipă de virtuozitate îi trebuie omului pentru a arăta mai puţin decât este!”

      Efortul susţinut de-a afirma, de-a reveni şi de-a confirma s-a trezit în faţa repetiţiei crispate. Accente de candoare şi normalitate s-au prăbuşesc într-un şuvoi de gesturi fără sens. Atunci când muzica întrerupe corespondenţa cu sufletul şi se adresează doar unei părţi din creier, nerozia atinge apogeul. A fi show-man nu te transformă automat într-un posesor de licenţe muzicale. Dacă ignorăm efectele de lumină şi împachetarea atentă a acestui produs comercial total, fereastra muzicii ultimului Michael Jackson se deschide către cel mai banal-ofensator hău al culturii de masă.

      Sub raportul biografiei, MJ prelungeşte traiectoria „stelelor căzătoare” din universul muzical euro-american. Foarte timpuriu, Elvis Aaron Presley (1935-1977) a pierit şi el înecat în amfetamine. Jim Morrison (1943-1971), răposat la doar 27 de ani, a pierdut bătălia cu hectolitrii de alcool şi gramajele consistente de heroină. Apoi talentaţi muzicieni ca Janis Joplin, Robert Quine sau Freddie Mercurie, actori promiţători ca River Phoenix sau Glenn Quinn, etcaetera — căci lista face un slalom democratic printre întâlnirea cu virusul HIV şi praful de cocaină, fără să dea semne că s-ar opri. Între Beverly Hills 90210 şi vaporul Titanic, similarităţile sunt mai multe decât întâmplătoare. Raportul idol-scenă instituie dialectica negativă (s-o numim detox-retox?) pe care niciun comentariu sentimental n-o va putea camufla. Relaţia dintre vedetă şi public se bazează pe o canibalizare reciprocă — fapt soldat cu moartea prematură a artistului şi infantilizarea prelungită a fanilor.

      Avem şi noi o vină, în tot acest hăţiş? Am spus cumva şi noi, anything goes? Până când şi cu ce consecinţe? Răspunsul ideal, deci antiteza, ar putea să vină numai din interiorul culturii occidentale. În lumea controlată de MTV, Atomic sau Etno-Folk, totuşi, este implauzibilă resurecţia sensibilităţii maselor secularizate pentru adevăratele valori: de la clasici şi preclasici până la vocile unui modal jazz sau ale unui pop liric, curat şi parfumat. Niciodată nu vom vedea milioane de abonaţi la John Dowland, J.S. Bach sau Albinoni, la Mahler, Rahmaninov sau Puccinni, fără să fie uitaţi Louis Amstrong sau John Coltrane, Arvo Pärt, Cesária Évora ori Johnny Răducanu, Seldom Scene sau Stela Enache. Aceasta înseamnă, totodată, o răzbunare faţă de tot ce înseamnă armonie, continuitate, subtilitate.

      Partida decenţei şi a normalităţii a fost probabil pierdută iar Occidentul nu se va trezi din captivitatea idolatră decât printr-o presiune venită din afară. Un ochi atent vede la marginile spaţiului nord-atlantic un Iran nervos, cu ambiţii nucleare precise; o Rusie resentimentară şi neadormită; un Magreb iconoclast, monodic şi inflaţionar sub raport demografic, plus un Orientul mijlociu controlat în mare parte de ideologíi talibane. Văzând preocupările presei occidentale, stresată între o relatare despre pantofii lui Michelle Obama şi testamentul lui Michael Jackson, vecinii noştri vor continua să preseze. Antipatici şi agresivi, ei vor să dea deşteptarea, cântând şi strigând în propria lor gamă şi hoardă: „Invincible”!

    23. Lumea lui Hancu: Unul dintre cele mai destepte si de bun simt clipuri despre moartea lui Jacko din cite am vazut pina acum:

    24. Mirela, explica-mi, rogu-te, cum poate cineva sa sustina despre un cantaret ca ar fi fost „cel mai mare”? Incerc sa pricep, desi ma tem ca nu voi reusi niciodata. Ce este atat de grozav la Jackson, oameni buni? Ratiunea a luat vacanta?

    25. Eu am remarcat cuvantul „mereu”. Cum adica „mereu”? Chiar inainte de a se naste? :mrgreen:
      Cred ca e numit „cel mai mare” pentru ca a murit de curand, Dumnezeu sa-l ierte. Cand va muri urmatorul nu va mai fi Jackson cel mai mare 😀

    26. Nu stiu ce genuri de muzica iti plac tie imperialistu lui peste prajit dar nu iti permit sa vorbesti despre Michael Jackson ca despre un om care sta la coltul strazii,fumand si cautandusi cu disperare un loc de munca,el a luptat pentru ca oamenii sa nu mai aiba problemele astea si tu vorbestu cu „ce este atat de grozav la Jackson oameni buni”………Am si eu o intrebare pentru tine:cine esti tu sa vorbesti asa despre un om care a renuntat la viata lui pentru a o schimba pe a noastra.Si ca sa iti dau un raspuns la ce este atat de grozav la Michael Jackson:TOT!felul in care se misca si dansa,tu nu vei putea niciodata sa faci asa ceva adica tot ce a realizat El.SI SINCER VORBIND,CRED CA ESTI INVIDIOS……!

    27. @ andreea,

      despre un om care a renuntat la viata lui pentru a o schimba pe a noastra

      tu vorbesti serios?

      eu unul nu’i contest lui MJ talentul de cantaret sau dansator dar pana la a renunta la viata pentru a o schimba pe a altora e drum lung.

      ps. cati ani ai?

    28. Daca stai sa te gandesti , el a fost divortat de 2 ori, si un alt motiv pentru care spun asta sunt activitatile de caritate pe care lea infiintat
      P.S. am 13 ani dc?

    29. Si mai am o dovada care poate arata ca s-a sacrificat pentru noi:am vazut un filmulet in care isi serba ziua de nastere pe scena,cred ca dak nar fi fost colegii lui nu siar mai fi facut-o deloc!!!!!!!!!!

    30. (Am o dedicatie prin versuri pentru Imperialistu!)
      You make me sick baby (MORPHINE,Michael Jackson,Blood on the dance floor 1997)

    31. Pe linga ce spui tu, andreea, MJ este un om care si-a batut joc de viata lui, prin operatia care a facut-o si prin viata care o ducea. ii recunosc talentul, dar imi pare rau, nu il pot respecta. o zi buna iti doresc!

    32. andreea, dr pepper, ia uite ce am gasit pe un canal al unor musulmani din Romania. Cica MJ ar fi fost pregatit sa devina musulman, sau chiar s-a convertit:


      bine, plus paranoile si victimizarile care vin la pachet.. ca ar fi fost ucis pentru ca ar fi vrut sa devina musulman, ceea ce e total absurd

    33. Andreea

      Nu stiu ce genuri de muzica iti plac tie imperialistu lui peste prajit dar nu iti permit sa vorbesti despre Michael Jackson ca despre un om care sta la coltul strazii,fumand si cautandusi cu disperare un loc de munca,el a luptat pentru ca oamenii sa nu mai aiba problemele astea si tu vorbestu cu “ce este atat de grozav la Jackson oameni buni”………Am si eu o intrebare pentru tine:cine esti tu sa vorbesti asa despre un om care a renuntat la viata lui pentru a o schimba pe a noastra.Si ca sa iti dau un raspuns la ce este atat de grozav la Michael Jackson:TOT!felul in care se misca si dansa,tu nu vei putea niciodata sa faci asa ceva adica tot ce a realizat El.SI SINCER VORBIND,CRED CA ESTI INVIDIOS……!

      Imperialistului lui peste prajit ii place rockul (metal, industrial, alternativ), dar nu din acest motiv nu se inchina la Michael Jackson. O fi facut destule lucruri bune, dar si-a batut joc de el si de banii pe care i-a castigat, fiind ceea ce lumea numea candva, inainte de era celebritatilor, un RATAT.

      „Si sincer vorbind”, la 13 ani tre’ sa traiesti ca un copil normal, nu sa te inchini la idoli. 😉

    34. Fabulos !

      Am si eu o intrebare pentru tine:cine esti tu sa vorbesti asa despre un om care a renuntat la viata lui pentru a o schimba pe a noastra.Si ca sa iti dau un raspuns la ce este atat de grozav la Michael Jackson:TOT!felul in care se misca si dansa,tu nu vei putea niciodata sa faci asa ceva adica tot ce a realizat El.SI SINCER VORBIND,CRED CA ESTI INVIDIOS……!

      Michael Jackson: reformatorul, profetul.

      Imperialistu’, du-te sa inveti sa dansezi, invidiosule.

    35. Auzi?nu imi spui tu cum sa imi traiesc eu viata!Fac ce cred eu ca e mai bine pentru mine!Daca vreau sa ma inchin la idoli bravo mie!!!Tu poti sa ramai cu ZGOMOTUL tau caci aia nu se numeste muzica!Apropo,pe cine faci tu RATAT?

    36. Pt.costin:daca tu nu il respecti pentru ceea ce a facut bravo tie,dar imi pare rau pt tine caci pt mine a fost si va fi ca un rege care a fost urmarit,hartuit si care nu sia putut trai viata?Parca erai de acord cu mine?!?!

    37. 😆 Leno e mortal. dar TP, lasati domnule fata in pace! sinteti barbati in toata firea, ce naiba?? 😆

      vezzi ca nu ne-ai explicat cum e cu filmul lu Malaele…

    38. Costin @63,

      Nu prea am chef sa scriu chestii serioase astazi. Promit ca revin la analiza filmului in curind.

      Un subiect off topic:
      Mai tineti minte incidentul in care trei membri ai echipei Duke University lacrosse au fost acuzati de viol de o prostituata si toata presa liberala ca si conducerea universitatii s-au grabit sa ii scoata vinovati inainte ca investigatia politiei sa fie terminata? Ce proces tovarasi? Doar datorita faptului acuzatii erau albi din upper middle class si „victima” era negresa era de ajuns pentru liberali sa-i scoata vinovati pe cei trei.
      Iacata ce s-a mai intimplat cu „victima” intre timp:

      02/18/2010: Duke lacrosse accuser charged with attempted murder, arson

      Saracuta, nici nu-i vina ei…nedreptatile sociale au impins-o sa comita aceste crime. De vina este tot omul alb cu parul rosu.

    39. Nu pot sa fac asta din doua motive:1)pentru ca nu ma mai joc cu papusile si 2)pentru ca nu ii pot lasa pe ASTIA sa ii tarasca numele prin noroi,nici acum si niciodata!!!!!!

    40. Nu ii permit nimanui sa ma jigneasca mai ales unui …….. increzut care nu vrea decat sa fie bagat in seama!!!!!!

    41. Andreea, inceteaza! De ajuns. Crezi ce vrei despre MJ. Din partea mea poti sa ii faci si icoana, templu si ce vrei tu. la revedere!

    42. Imperialistu nu ma lasa in pace!!!!!!!Zii lui treaba asta!Apropo:baba ii cineva care ti -a dat nastere tie!

    43. Ce ridicol, am ajuns sa fiu atacat de fanii lui Michael Jackson. Eram obisnuit cu adversari mai seriosi, nu cititori de … Popcorn. La 13 ani aveam lucruri mai inteligente de facut decat sa ma isterizez ca nu toate lumea il iubeste pe Michael.

      Andreea, continua tot asa si o sa vezi Akismetul. In cazul in care nu stii ce-i ala, afla ca se ocupa cu spam. Cu alte cuvinte, daca mai bati campii, nu mai apare nici un cuvant de al tau pe aci si ramane EmGei fara avocati, ai inteles?

    44. Bravo imperialistu,acuma fugi la mama si plangi in poala ei!!!!!!!!pe mine daca vrei sa,stii mesajele tale imi distrag atentia de la ce trebuie sa fac pentru maine!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!Si zimi macar un adversar mai serios,ti se pare ca sunt neserioasa????????/Si daca tu ma crezi pe mine un adversar al tau cu tot respectul pentru matale dar esti nebun!

    45. Si daca tu ma crezi pe mine un adversar al tau cu tot respectul pentru matale dar esti nebun!

      da Andreea, la fel ii zic si eu dar nu ma crede 😆 😆

    46. Va rog,nu vreau sa ma cert cu „adversari”dintrastia care nu stiu sa respecte adevaratele valori ale lumii dar vreau sa inchei subiectul asta!!!!!1Nu vreau sa ma cert pe aici pt ca nu imi place dar si pt ca nu este politicos fata de M.J.

    47. “Some paradox of our nature leads us when once we have made our fellow men the objects of our enlightened interest, to go on to make them objects of our pity, then of our wisdom, ultimately of our coercion. It is to prevent this corruption, the most ironic and tragic that man knows, that we stand in need of the moral realism which is the product of the free play of the moral imagination.”- Lionel Trilling

    48. imperiale, esti cam provi’. cu o fata de 13 ani vb ca si cum ai vb cu o fata de 13 an, nu iti faci din ea un „adversar” 😆 asta incerc sa iti explic, da-mi racesc gura degeaba.

    49. hey, nu ma bagati la mijloc.
      eu nu am nici o vina.
      si cu toate astea, fata aia ar fi mai bine sa isi mai umple timpul si cu alte activitati.

      da’ tot sunt bucuros ca nu asculta manele.

    50. Dr Pepper @87

      t- ie ciuda!t-ie ciuda!t-ie ciuda

      Bine ca c-el putin ea stie sa scriie bine romineste 😉

      Auzi Andreea tata, mai bine pune mina pe cartea de Limba si Literatura Romana. Si pe aia de gramatica eventual fiindca se pare ca ai mari carente la capitolul asta. Poti sa-l asculti si pe MJ la Ipod cind inveti, nu-i problema. Problema este ca daca tu crezi ca MJ este mai important decit sa stii sa citesti si sa scrii corect in limba Romana ai s-o cam dai in bara cand te faci dumneata mare. Crede-ma cind iti spun ca atunci cind vei trimite resumeul tau ca sa iti gasesti o slujba ce va conta va fi felul si cit de corect gramatical scrii acel resume si nu faptul ca MJ este idolul tau sau ca a fost sau nu un pedofil.

    51. lasati fata in pace!pe site-ul asta intram ca sa ne certam unii cu altii,sa-i jignim,sa le spunem altora cum sa scrie?????ce naiba suntem aici ca sa comentam un material nu sa ne certam ca la usa cortului!

    52. apropo… imperialistu… si eu cred ca esti invidios si daca iti place rock-ul du-te frate si asculta AC/DC.daca nu iti place michael jackson de ce cauti site-uri cu el?(intrebare de 5 puncte!)

    53. Andreea (billie jean), asta este situl imperialistului, printre altii. este autor pe acest site. daca ai citi si tu mai sus, ai stii deja. in fine. Andreea (stiu ca ti-ai schimbat numele, se poate vedea 🙂 ), tu chiar nu ai altceva de facut decit sa iti faci griji despre ce cred unii de pe un site de MJ? Spuneai ca nu te joci cu papusile. Cred ca ar fi momentul sa incepi. Nu iti face bine sa idolatrizezi creaturi ca MJ

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here