Michael Stipe meets Caravaggio… sau invers

    11

    R.E.M.Losing My Religion… Piesa asta mi-a lăsat mereu o senzație de clar-obscur. Ce face Michael Stipe aici? Își plânge decadența (homosexualitatea sa e declarată) sau își oficializează desprinderea față de religie? Sau poate nicio variantă. Unii spun că e scrisă în urma unei relații. Sau să fi fost o stare pasageră de anxietate, care l-a așezat în dispoziția necesară unei asemenea compoziții?
    În tot cazul, atât liniaritatea melodiei cât și scenografia videoclipului puternic amprentat de umbre dense și fante de lumină ce funcționează ca pete de reflector în contrast cu ungherele întunecate, m-au dus cu gândul, reascultând Losing My Religion, la Caravaggio. El este cel care, în plină Renaștere (1571 – 1610), săturându-se de estetica umaniștilor, ce idealizau trupul omului, recurge la instanța realismului brut. Avea să fie numit precursor al barocului. Dacă vă amintiți că scenele biblice la Caravaggio sunt plasate în spectrul cotidianului, veți înțelege cum de m-am gândit la el, când ascultam piesa. Lucrul minunat este că am aflat între picturile sale tocmai scena din videoclip (am postat sub scena pictată fragmentul corespondent din clip) – ”Îndoiala lui Toma necredinciosul (1602)”. Audiție ŞI vizionare plăcute, căci avem un fel de Caravaggio in motion. Sound-ul pare a se mula perfect pe decadența barocă și totodată realistă. Felicitări Michael Stipe!

    154018the-incredulity-of-st-thomas-1602-03-posters1

    Un dans pe cât de bizar, pe atât de senzațional și încărcat de semnificații. Cunoașteți expresia-clișeu: ”își agita mâinile în aer de ziceai că încearcă să izgonească niște gânduri negre”. Priviți dansul aproape șamanic:

    Oh, life is bigger
    It’s bigger than you
    And you are not me
    The lengths that I will go to
    The distance in your eyes
    Oh no I’ve said too much
    I set it up

    That’s me in the corner
    That’s me in the spotlight
    Losing my religion
    Trying to keep up with you
    And I don’t know if I can do it
    Oh no I’ve said too much
    I haven’t said enough
    I thought that I heard you laughing
    I thought that I heard you sing
    I think I thought I saw you try

    Every whisper
    Of every waking hour I’m
    Choosing my confessions
    Trying to keep an eye on you
    Like a hurt lost and blinded fool
    Oh no I’ve said too much
    I set it up

    Consider this
    The hint of the century
    Consider this
    The slip that brought me
    To my knees failed
    What if all these fantasies
    Come flailing around
    Now I’ve said too much
    I thought that I heard you laughing
    I thought that I heard you sing
    I think I thought I saw you try

    But that was just a dream
    That was just a dream

    Un documentar bun în mai multe părți despre Caravaggio.

    Print Friendly, PDF & Email

    11 COMENTARII

    1. vlad, imi plac REM destul de mult, asa ca am cautat acum citeva saptamini mai multe informatii despre Michael Stipe, omul. Uite ce am gssitŞ

      Stipe has referred to as „The Dark Ages of American Politics [The Reagan/Bush Years(primul)]”, R.E.M. incorporated more politically-oriented concerns into his lyrics on Document and Green. „Our political activism and the content of the songs was just a reaction to where we were, and what we were surrounded by, which was just abject horror,”
      http://en.wikipedia.org/wiki/Michael_Stipe
      Pentru Mike, anii Reagan, probabil cei mai buni ani ai Americii, au fost „abject horror”.

      Cam in aceasi perioada am gasit si melodia asta, care m-a facut curios:


      Am vrut sa stiu ce e cu titlul si despre ce sint versurile:

      Stipe’s lyrics are hard to discern, and largely serve to give the singer something to vocalize with.[7] When first developing the original song, Stipe intentionally did not want the lyrics to be understood, as he „…hadn’t written any of the words yet.” Also, when the song was played live, Stipe improvised his own set of lyrics halfway through the song.[10] In a 1988 NME interview, Stipe denied the interviewer’s claim that his lyrics on Murmur were „indecipherable”, but acknowledged that „Radio Free Europe” was one of the few exceptions, describing it as „complete babbling”.[11]

      http://en.wikipedia.org/wiki/Radio_Free_Europe_(song)

      no, eram curios de Michael Stipe, omul. la prima vedere nu sint deloc impresionat

    2. Nici eu nu sunt impresionat de omul Stipe, Costin. Îl admir ca artist. Aici nu mă interesează nici preferințele lui sexuale, nici parti-pris-urile politice. 🙂

      Oricum, foarte bine-venite completările. Nu-i cunoșteam ”afecțiunea” pentru Reagan

    3. Si mie imi place sa ascult REM, dar scot din cap orientarea politica, nici nu caut prea mult sens in discografia lor. Nu am pretentii din partea artistilor, un singur lucru le cer: sa ma bruieze cat mai putin cu parerea lor despre viata si politica. Nu ma intereseaza. Muzica political nu vreau sa aud.

    4. apropo de muzicieni si implicarea lor in politica/activism, etc cel mai elocvent exemplu este BONO de la U2. Aici un excelent articol despre ipocrizia celui care cerea guvernului Irlandei sa contribuie la ajutorarea tarilor sarace, dar care, in acelasi timp, isi muta afacerea numita U2 din Irlanda in Olanda, pentru ca erau taxele prea mari in motherland: http://www.slate.com/id/2152580

      acestor „implicati” precum U2 sau Michael Stipe le prefer oricand Metallica sau Rammstein care fac ceea ce stiu ei mai bine: ROCK!

    5. Bugsy Sa nu bagam Rammstein in aceeasi oala. Nu de altceva, dar baietii se cred mai profunzi decat sunt in realitate.

      Costin> Ai inteles gresit, desi apreciez Don’t Tread on Me. 🙂

    6. Imperialistu’: Rammstein nu sunt niste genii in versuri (nici Maiden sau Judas nu excelau in domeniu), dar fac show pe cinste, au o ironie fina in videoclipuri (Amerika, Pussy, Haifisch).

    7. băieți, ce face Stipe aici frizează genialul, atât în formă (dansul aproape șamanic), cât și în substanță (liniaritatea muzicală, de o ”monotonie” cu accente tari de clar-obscur, exact ca în Caravaggio; vă îndemn să urmăriți documentarul și, eventual, ascultați o versiune karaoke), deci ceea ce realizează aici este cartea lui de vizită post-mortem și o lucrare ce va sta alături de marile ”arii” ale modernității. Personal n-am niciun dubiu. L-a pleznit aripa inspirației direct în plex și a găsit o formulă fericită formă-fond.

      Let’s keep politics out of here 🙂

    8. vlad, de acord. tipul e un geniu in muzica si pina la urma asta conteaza. mie albumul lor Up mi-a placut cel mai mult..

      dar toate mel de pe albumul ala sint una si una

    9. Bugsy, ironie fina? Nu stiu ce sa zic, am vazut doar Amerika, am incercat sa ignor mesajul cretin, dar ultimul album este necomestibil pentru mine, iar Pussy este de tot r…ul, ironie sau nu. I-am cam taiat de pe lista. Are balta peste, nu mor eu fara Rammstein, asa cum nu mor nici ei fara mine.

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here