Monica Macovei și Crin Antonescu

    18

    13 noiembrie 2013:

    Liderul PDL a explicat că preşedintele PNL nu poate reprezenta dreapta pentru că a renunţat să îi apere valorile şi a participat la organizarea unei lovituri de stat în vara anului 2012.

    Parlamentarul european a scris pe blogul personal că preşedintele Senatului, Crin Antonescu, nu poate fi candidatul dreptei în alegerile prezidenţiale din 2014 pentru că a renunţat să apere valorile şi principiile de dreapta.

    „Crin Antonescu nu mai reprezintă de multă vreme doctrina de dreapta şi nu poate aspira la o susţinere politică pentru Preşedinţie din partea partidelor de dreapta”, a afirmat Macovei.

    Potrivit parlamentarului european, Antonescu este, asemenea lui Victor Ponta, un politician nociv a cărui carieră trebuie să se încheie cât mai curând. Politicianul PDL i-a acuzat pe preşedinţii PNL şi PSD de organizarea unei lovituri de stat în vara anului 2012.

    „Antonescu este, ca şi Victor Ponta, un politician profund nociv, iar cariera lui politică trebuie să se încheie. Antonescu, Ponta şi USL au încercat o lovitură de stat în vara lui 2012, au încercat să îşi subordoneze instituţiile independente ale statului, au vrut să distrugă Curtea Constituţională sau DNA”, a adăugat Monica Macovei.

    Monica Macovei: Crin Antonescu nu poate fi candidatul dreptei

    27 mai 2014:

    … Crin Antonescu s-a pronuntat mai degraba pentru o fuziune intre PNL si PDL, prin care s-ar crea un mare partid de drepta pe scena politica.

    „Putem discuta, am vazut si o declaratie a lui Blaga, daca e posibil, si asta inseamna fuziune, pentru ca intr-adevar un partid mare sa se realizeze. In dreapta nu am avut niciodata un partid foarte mare, in vreme ce in stanga avem un monolit (…) In PNL exista disponibilitate pentru a purta chiar o astfel de discutie”, a spus el.

    Crin Antonescu: O fuziune PNL – PDL ar crea un mare partid de dreapta

    O mare cacialma este pe cale de înfăptuire: Căcărăul național uns drept candidat al Dreptei unite pentru alegerile prezidențiale din toamnă.

    Ce are de spus Monica Macovei despre acest subiect?

    Așteptăm. Prudență, disciplină de partid, situație fluidă. Se explorează, se negociază, se conturează una-alta. Bine. Așteptăm.

    Dar după ce Vasile Blaga va anunța alinierea oficială a PDL în spatele candidaturii lui Căcărău, dacă se va ajunge aici, la acel moment Monica Macovei are obligația să comunice public tuturor suporterilor ei dacă se va conforma sau nu deciziei pe linie de partid.

    Dacă e dispusă să valideze candidatura lui Căcărău pentru funcția de șef al statului.

    Așteptăm.

    PS

    Insanity laughs under pressure we’re cracking
    Can’t we give ourselves one more chance?

    Print Friendly, PDF & Email
    DISTRIBUIȚI
    Articolul precedentSe pișă, deci există
    Articolul următorSă ne temem de alianța PDL-PNL?
    Emil Borcean
    În 1985 am absolvit facultatea de geologie din București. După trei ani de stagiatură la mina de cărbune din Anina, în Banat, am renunțat la geologie și am învățat să fiu programator software. Am plecat din România în 1990, toamna. Am trăit patru ani în Anglia, 19 ani în Canada și aproape doi ani în Germania. M-am întors nu demult în țară. În 2007 am creat blogul Patrupedbun.net, care în 2010 a fuzionat cu blogul Dreapta.net. Din această fuziune s-a născut ILD.

    18 COMENTARII

    1. nu va crin, sondajele spun ca nu are sanse impotriva lui ponta. singurul care are sanse impotriva lui ponta e iohannis.

    2. Hmm, nici Iohannis nu prea are sanse. Nici macar sibienii nu s-au mai inghesuit sa-l voteze, chiar si indirect. In plus, un vot masiv din partea romanilor pentru unul care nu e „de-al lor”, chiar si neamt, e apropae imposibil de obtinut astazi. Uitati-va la Gabi Szabo. Desi a avut doua atuuri imense (judetul Ilfov + candidat PSD), a pierdut! Ce si-or fi zis ilfovenii: bre, ce-i cu udemerista asta p’acilea?

    3. Cam asta e realitatea. Asta nu inseamna ca nu trebuie mers pe varianta unui candidat unic al dreptei. Din pacate, pentru lansarea unei figuri noi, timpul e prea scurt. Asa ca nu ramane decat varianta resuscitarii unuia dintre cei vechi… poate un Isarescu, sau o personalitate puternica din afara politicii, nu stiu… Si neaparat sustinut de Basescu, de care avem mare nevoie cat mai curand ca premier.

    4. Imi spune cineva si mie de ce trebuie mers musai pe varianta unui candidat unic al dreptei?
      Cu subiect si predicat si aplicat la situatia actuala a anului 2014.

    5. Se creaza o isterie generala pentru acceptarea de catre electoratul normal la cap a unui candidat provenit din zona PNL-PDL.
      Vorba unui prieten de pe facebook:
      Nu știu ce va face dreapta, dar eu vă spun de pe-acum, copii: niciun politician ”antibăsist” nu va primi vreodată votul meu.

    6. „Dacă unitatea dreptei înseamnă un troc Blaga-Antonescu mediat de Frunzăverde, fără un set de valori, principii, fără recunoașterea greșelilor antidemocratice și legate de corupție, fără reformism, atunci nu, mulțumesc. PMP are în acest caz obligația să încarneze, modest și curajos, o alternativă reformistă, și să culeagă roadele în 2016.
      Dacă unitatea dreptei e o alianță pragmatică între toate forțele, cu program reformist, candidat credibil, nu uzat și compromis, înscrisă în linia reformelor lui Băsescu, care să se lepede public de lovitura de stat, atunci PMP are datoria să participe.”-Adrian Papahagi

    7. Toiu

      Imi spune cineva si mie de ce trebuie mers musai pe varianta unui candidat unic al dreptei?
      Cu subiect si predicat si aplicat la situatia actuala a anului 2014.

      Ca sa il ajute Vasile Blaga pe Crin Antonescu sa uneasca „dreapta” intr-un mare partid liberal, dar parte a PPE.

    8. 😀 Mda.

      Reformulez.

      Toiu

      Imi spune cineva si mie de ce trebuie mers musai pe varianta unui candidat unic al dreptei?
      Cu subiect si predicat si aplicat la situatia actuala a anului 2014.

      Ca Vasile Blaga sa il ajute, prin Sorin Frunzaverde, pe Crin Antonescu sa uneasca “dreapta” intr-un mare partid liberal, parte a Partidului Popular European (PPE), vehiculul perfect care sa il faca presedinte al Romaniei pe candidatul PNL.

    9. Mai bine dreapta din R ar trebui privita ca anti-PSD, ca non-stinga. Iar candidatul acestei aliante non-PSD sa fie un non-Ponta.
      Si imediat lucrurile devin mai clare: Antonescu nu e non-Ponta, e un cal troian pt anti-PSD. Ca mimeaza joc de glezne e doar praf in ochi. De fapt Antonescu e un focar de infectie pt PNL, PDL sau orice grupare care face greseala sa-l ieie in serios.
      Nu ai ce negocia in mod serios anti-PSD/non-stinga cu o grupare care-l accepta pe Crin sau pe cei care-au fost in anturajul lui.

    10. Dreapta din Romania nu e non-stanga, Dane, este stanga non-PSD. Atat si nimic mai mult. E valabil pentru partide si pentru ONG-uri. Stanga non-PSD, vag anti-PSD. In ceea ce il priveste pe Crin Antonescu, te cam inseli. Ce vezi ca fiind infectie, este de fapt PNL. Astia-s liberalii, iar Crin este pe chipul si asemanarea lor: instabili, demagogi, mincinosi, gata sa se faca pres in fata socialistilor pentru ca apoi sa ii apuce moralitatea.

      Au de patrie, virtute, nu vorbeşte liberalul,
      De ai crede că viaţa-i e curată ca cristalul?
      Nici visezi că înainte-ţi stă un stâlp de cafenele,
      Ce îşi râde de-aste vorbe îngânându-le pe ele.
      Vezi colo pe uriciunea fără suflet, fără cuget,
      Cu privirea-mpăroşată şi la fălci umflat şi buget,
      Negru, cocoşat şi lacom, un izvor de şiretlicuri,
      La tovarăşii săi spune veninoasele-i nimicuri;
      Toţi pe buze-având virtute, iar în ei monedă calpă,
      Chintesenţă de mizerii de la creştet până-n talpă.
      Şi deasupra tuturora, oastea să şi-o recunoască,
      Îşi aruncă pocitura bulbucaţii ochi de broască…
      Dintr-aceştia ţara noastră îşi alege astăzi solii!

    11. Citind discutiile din ultimele zile dau peste o vorba de-a lui Dan Popa, ce se potriveste perfect cu ce se intampla acum:

      „Dom`ne, daca a existat un vizionar, apoi acela a fost Euclid! A zis acum 2314 ani ca, daca iei in calcul Dreapta, poti sa duci o singura paralela.

      Ce nu a mai precizat a fost ca acea paralela se cheama REALITATEA”.

      :))

      Tehnic vorbind sunt mai multe paralele, dar daca vorbim despre parerea unei singure persoane, ce in general are un singur Punct de Vedere (si ala fix, neschimbat – ca pe dreapta cam toti sunt incapatanati si orgoliosi), exact asa e. :))

    12. @6

      D-le Toiu, cu „subiect si predicat”: Pentru a nu se ajunge in turul II cu Ponta si Antonescu, asa cum arata „”situatia actuala a anului 2014”.
      Oricum, eu nu am spus nicaieri ca e „musai” sa fie candidat unic al dreptei. Daca dvs. preferati alta varianta, puteti veni cu argumente, propuneri.
      E drept, exista riscul ca acest candidat unic al dreptei sa fie Antonescu, dar, cum s-a spus mai sus, aia numai dreapta nu s-ar putea numi.
      Ma repet, ar trebui aleasa o personalitate suficient de puternica pentru a-l invinge pe Ponta, care sa fie sustinuta de cat mai multe forte, in frunte cu actualul presedinte.

    13. Cred ca singurul candidat viabil , pentru dreapta se afla acum la PMP. Imi pare rau , dar domnul Cristian Diaconescu este cel mai potrivit. Diplomat de cariera , recunoscut atit de europeni cit si de americani , drept un om bine pregatit politic si diplomatic, aceste calitati sunt dublate de seriozitate , onoare si demnitate.

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here