Moschei în Marea Britanie

    0

    Emisiunea Dispatches a canalului de televiziune Channel 4 a prezentat pe 15 ianuarie ’07 un documentar intitulat Undercover Mosque. Investigaţia reporterului englez a scos la lumina zilei adevărul sordid despre tipul de islam propovăduit într-o serie de moschei considerate model de moderaţie religioasă şi promotoare ale dialogului între credinţe şi cu societatea civilă. Într-o înşiruire halucinantă de secvenţe, filmul documentează schizofrenia clericilor care pentru uz extern au un mesaj conciliatoriu şi prudent, iar în predici şi cuvîntări adresate direct credincioşilor se transformă în apologeţi ai urii şi supremaţiei justificată de dictatul divin al Coranului. Democraţia, loialitatea faţă de statul britanic care i-a primit cu braţele deschise şi le garantează drepturi inexistente în ţările de origine, sau egalitatea sexelor sînt doar cîteva dintre noţiunile anatemizate, în timp ce jihadul, literalismul scriptural şi practici din secolul 7 sînt prescrise drept exemplare pentru secolul 21. Filmul dezvăluie sursa acestui virus care a infestat educaţia religioasă a musulmanilor britanici. E vorba despre Arabia Saudită, unde wahabismul este religie de stat şi principalul export după petrol. Petrodolarii saudiţi finanţează de mai bine de două decenii răspîndirea globală a wahabismului. Cărţi, imami, moschei, instituţii culturale, şcoli pentru copii, tot ce are caracter musulman in Europa, America, Africa, Asia si Australia se tipăreşte, construieşte, predă şi invaţă pe bani saudiţi şi conform normelor celui mai strict stat islamic.

    Acest delir sufocant e subiect perfect de comedie. Cu puţin curaj şi inteligenţă, găunoşenia wahabistă se dezumflă şi îneacă în ridicol la primul hohot de rîs.

    Print Friendly, PDF & Email
    DISTRIBUIȚI
    Articolul precedentÎndrăzneşti să rîzi de talibani?!
    Articolul următorAmerica a invadat Irakul pentru petrol
    Emil Borcean
    În 1985 am absolvit facultatea de geologie din București. După trei ani de stagiatură la mina de cărbune din Anina, în Banat, am renunțat la geologie și am învățat să fiu programator software. Am plecat din România în 1990, toamna. Am trăit patru ani în Anglia, 19 ani în Canada și aproape doi ani în Germania. M-am întors nu demult în țară. În 2007 am creat blogul Patrupedbun.net, care în 2010 a fuzionat cu blogul Dreapta.net. Din această fuziune s-a născut ILD.

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here