O moschee din State dată în vileag: strângere de fonduri pentru Hamas

    4

    Iar sumele acestea se pretind a fi deductibile!

    Conflictele pe marginea mega-moscheii din America au ridicat numeroase întrebări, cum ar fi: cine finanţează aceste proiecte de mai multe milioane de dolari? se pot face conexiuni cu Frăţia Musulmană şi strângerea de fonduri pentru grupuri străine teroriste precum Hamas?

    busted_-_florida

    Mosab Hassan Yousef „Fiul Hamasului”: Banii continuă să se scurgă în altă direcţie„. (‘Son of Hamas’ warns U.S. fatally falling for lies)

    El a menţionat că FBI-ul deține documente conform cărora ”Fundaţia Țara Sfântă” a trimis 12.4 milioane dolari din SUA către Hamas. Dar, pe baza experienței sale de 10 ani ca spion pentru serviciul de securitate internă israeliană Shin Bet, crede că de multe ori suma a fost introdusă în Hamas în numerar.

    Yousef relata cazul unui conducător terorist palestinian, pe care l-a întâlnit în închisoare, arestat în timp ce transporta 100.000 dolari.

    ”Vă garantez că există încă oameni care colectează bani în moschei și care merg direct la Hamas sub formă de cash”. a declarat Yousef. ”Şi aceasta este o problemă asupra căreia guvernul nu are control. Obama nu deține controlul asupra acestor bani.”

    În 1993, Frăţia Musulmană din State şi-a schimbat numele în Societatea Americanilor Musulmani, iar membrii Frăției au convenit să se refere la ei înșiși drept membri ai MAS (Muslim American Society), în loc de membri ai Frăţiei.

    Unul dintre cei cinci stâlpi ai Islamului este zakatul, obligaţia musulmanilor de a fi caritabili. Acesta a fost invocat la procesul Fundației Ţara Sfântă. Paravanele mai importante ale Frăției Musulmane, Societatea Islamică din America de Nord (ISNA), Trustul Islamic America de Nord (NAIT) şi Consiliul Relațiilor Americane Islamice (CAIR) au direcționat mai mult de 12 milioane dolari pentru Hamas, aripa militară a Frăției Musulmane care controlează Gaza. (vedeți Zakat and Terrorism)

    George Galloway, al cărui Partid ”Respect” a fost învins în recentele alegeri generale din Marea Britanie, și-a pierdut imunitatea parlamentară. În luna aprilie a anului 2009, autorităţile canadiene nu i-au permis intrarea din partea Viva Palestina, o organizaţie de caritate britanică, unde este co-fondator, menită să strângă fonduri pentru convoaiele ”umanitare” pro-Gaza cu sprijinul direct al Hamas. Departamentul de Stat al SUA nu l-a declarat persona non grata și i-a permis intrarea în mai şi iunie 2009. Galloway a transformat această acoperire într-un avantaj considerabil. Pe o perioadă de un an, el a fost în SUA aproape în fiecare weekend, având apariţii la universităţi, cum ar fi Ohio State și Universitatea Irvine din California, unde a strâns milioane pentru ajutorul umanitar ce avea să fie transmis guvernului Hamas prin intermediul convoaielor Viva Palestina. Potrivit site-ului IFCO, Galloway va conduce un al cincilea convoi în Gaza, venind în ajutorul Hamas la 18 septembrie 2010:

    Viva Palestina lansează ”Viva Palestina 5 – un sprijin/colac de salvare la nivel mondial pentru Gaza”, un convoi gigantic ce va pleca din Londra sâmbătă 18 septembrie, care se va alătura altor convoaie ce vor pleca din Casablanca și Doha. Toate acestea se vor sincroniza cu o flotilă și mai mare și de mai mare anvergură internaţională, care va încerca să ajungă la Gaza pe mare, în acelaşi timp cu alte convoaiele ce vor ajunge pe uscat.

    .
    Sursa

    Print Friendly, PDF & Email

    4 COMENTARII

    1. ceea ce ma surprinde pe mine nu este faptul ca musulmanii fac ceea ce fac ci slaba vigilenta a autoritatilor,sau mai ra faptul ca stiu si n iau masuri.
      cum sa numesc asta ?
      grija de probleme inutile? asteaptarea ca pestele mic sa te duca la cel mare ?
      la fel in Israel,fiecare depozit,fiecare cazarma fiecare miscare de trupe palestiniana sau circulatia prin tunelurile de la granita cu Egiptul sunt cunoscute.
      dar nu sunt anihilate decat daca se creeaza o situatie in care trebuie dar raspuns ….
      intrebare ciudata:
      -nu e mai bine si efectiv sa se previna si anihileze actiunea care va duce la interventia ulterioara a statului,interventie care de regule este tratata de cei vizati fie ca agresiune fie ca imixiune ?

    2. Shi eu am impresia ca cineva lasa toata mizeria asta sa se desfasoare. E aproape imposibil ca cei din elita militara a occidentului sa nu fie la curent cu problemele astea, dar pentru o riposta solida, trebuie sa aibe un motiv solid shi asta inseamna sa lase cancerul sa se inmulteasca pana cand ishi vor da pe fata arama. Occidentul nu ishi permite sa fie slab dpv moral atunci cand se va decide sa actioneze…
      George Galloway ala e un bou.

      Weekend fain la toata lumea 🙂

    3. „well, somebody knodked down the towers”…

      citeam azi presa si ma minunam de minciuna sfruntata, nesimtirea totala si ipocrizia imensa de care da dovada AP

      For US Muslims, a 9/11 anniversary like no other

      musulmanii, suflete caritabile care lupta pentru pace unde americanii rasisti, xenofobi, intoleranti nu inteleg ca atacurile si teroarea indreptate impotriva lor sunt actiuni ce vor sa le aduca linistea si pacea.
      nu inteleg cum de mai rezista AP pe piata, cine ii finanteaza sa jigneasca americanii in asa masura.
      nimic despre finantarea hamas, niimic despre fort hood, time’s square, chicago, detroit, absolut nimic despre asta, cum spuneam- xenofobia, rasismul, intoleranta americanilor e de vina…
      iar faptul ca ” le’ar fi frica” sa iasa si sa condamne fanatismul radical din sanul islamului – este o minciuna cat china.

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here