Patibularul Ponta

    1

    Notă: acest text trebuie citit în cheia Olavo de Carvalho, începând de la titlu. Cunoscătorii știu de ce.

    Ponta-VictorPrimul plagiator al țării Victor Viorel Ponta și-a făcut din nou numărul aclamat de canaliile anteniste și de slugile comunistoide din PSD. Întrebat fiind de ce nu a contrasemnat decretul președintelui Băsescu privind conferirea unor decorații personalităților culturale care au condus Institutul Cultural Român în perioada 2005-2012, șeful PSD a spus:

    „Am două rezerve: prima rezervă este legată de faptul că, în baza raportului Curţii de Conturi care a fost transmis mai departe către toate instituţiile competente, conducerea de atunci a ICR, aşa spune Curtea de Conturi, nu spun eu, a folosit în mod greşit o mulţime de fonduri publice, deci să-i decorăm pe cei care au cheltuit prost banii publici sau chiar au deturnat mi se pare un lucru greşit. Şi, în al doilea rând, erau acolo persoane care au făcut deseori declaraţii şi au exprimat opinii anti-româneşti, chiar fasciste, nu exagerez, pentru că dacă vă uitaţi la domnul, e un domn Mihăieş, dânsul e de extremă dreaptă, e un fascist bătrân aşa, că nu credeam că mai există neonazişti în Europa, uite, există şi în România. Ori eu nu pot să contrasemnez decorarea unor indivizi care, pe de o parte, repet, au gestionat greşit bani publici şi pe de altă parte exprimă poziţii împotriva României. Dacă domnul preşedinte Băsescu doreşte să-i decoreze, să o facă, dar nu cu semnătura mea.”

    Deci Ponta i-a acuzat de deturnare de fonduri și de declarații antiromânești sau fasciste pe Horia-Roman Patapievici, fost președinte al ICR, pe Tania Radu și pe Mircea Mihăieș, foști vice-președinți ai ICR. La pachet cu ei a intrat și Dan Croitoru, fost secretar al ICR. Insistența premierului asupra lui Mircea Mihăieș rămâne ca o culme a imbecilității istorice.

    Sintagma „pozițiile contra României” utilizată de Ponta trebuie explicitată în cheia PSD, adică a acelei grupări politice care este urmașa Partidului Comunist Român, vinovat de teroarea regimului ilegitim și criminal pe care l-a instaurat și menținut în România cu ajutorul URSS. Nici Iliescu și nici PSD-ul nu își uită adversarii politici, iar una din țintele urmașilor comuniștilor o reprezintă intelectualii nesubordonați. Acest lucru s-a vădit inclusiv în anul de grație 2012 când primul guvern USL condus de Victor Viorel Ponta și-a început activitatea prin asaltul asupra IICMER și a ICR.

    Ceea ce conta pentru partidul-stat PCR contează și pentru partidul-stat PSD: dușmanii Partidului sunt dușmanii țării, iar acuzațiile de fascism – nazism sunt sloganele cele mai iubite de comuniștii de ieri și de astăzi. Comuniștii nu trebuie să demonstreze, misiunea și rolul lor este să acuze, crima de opinie contrară fiind motivul pentru denaturarea adevărului, denunțuri calomnioase și sprijinirea oricărei măsuri punitive.

    Visul partidului-stat PSD este de a fi vocea autorității în România pentru care nu funcționează nici legea bunului simț și nici prezumția de nevinovăție.

    Reacțiile de dezaprobare nu au întârziat să apară. Vladimir Tismăneanu, Gabriel Liiceanu, Andrei Cornea au fost primii care au intervenit și sunt convins că vor urma și alții, intelectuali, oameni politici sau simpli cetățeni. Cu știință și cu intenție, Victor-Viorel Ponta a mai produs un act de apropiere de Vladimir Putin, demonstrând că are aceeași structură mentală cu liderul de la Kremlin. Rusul îi numește „fasciști” pe ucrainienii care dărâma statuile lui Vladimir Ilici Lenin, iar românul îi numește „fasciști” pe cei care refuză orice filiație de idei cu acele statui.

    În fond, de ce să mire o asemănare care provine din structura politică bolșevică de la care se revendică primul mincinos al țării și primul țar al mileniului 3? Dacă am urma calea PSD-ului și a lui Victor Ponta, Rusia s-ar înțelege perfect cu România. Pași s-au făcut (vezi vizita secretă a lui Mircea Geoană), dar saltul întârzie. Din fericire.

    Intelectualii care stau în calea lui Victor Viorel Ponta și a istoriei comuniste nu poartă arme, nu dețin puterea executivă sau legislativă și, mai ales, nu dau în cap, așa cum a făcut-o Iliescu cu PSD-ul și cu tot soiul de mineri. Însuși Iliescu vedea legionari peste tot în 1990, cum să nu-i vadă și Ponta pe „fasciștii” Patapievici, Tania Radu și Mircea Mihăieș?

    steagGabriel Liiceanu ne-a adus aminte de imbecilul slogan Moarte intelectualilor din 1990. E evident că lui Victor Ponta i-ar conveni ca străzile să fie la cheremul patibularilor care strigau „Noi muncim, nu gândim!”. Până la urmă, care e diferența dintre ei și Victor Viorel Ponta, dacă există vreuna? Străzile sunt flancate de panouri cu fotografii imense ale primului-ministru, iar steagurile PSD stau pe stâlpi alături de steagul României. În fond Ponta, fiind un produs al culturii caloriferului, nu poate înțelege decât fanfaronada obedienților. Ce e altfel i se pare suspect, chiar fascist.

    Print Friendly, PDF & Email
    Cititi si

    1 COMENTARIU

    1. Reactia Editurii Polirom la atacurile premierului Romaniei

      Recentele atacuri ale premierului României îndreptate împotriva unor intelectuali de frunte ai ţării nu pot decît să consterneze şi să ne îngrijoreze în acelaşi timp. Calomniile, acuzaţiile închipuite, etichetările rudimentare amintind de vremuri pe care le credeam apuse, propaganda de partid cu pretenţie de judecăţi de valoare, toate acestea (şi nu numai) au reînceput să infesteze viaţa noastră culturală şi să-i aducă serioase prejudicii. Sub conducerea lui Horia-Roman Patapievici, echipa Institutului Cultural Român a obţinut rezultate deosebite şi evidente în ce priveşte promovarea culturii scrise în lume. În doar cîţiva ani, ICR devenise principala instituţie culturală a ţării, cu o recunoaştere internaţională de necontestat. Urmările aşa-zisei reorganizări sîntcunoscute, fiind lesne de evaluat fie şi prin reducerea drastică a numărului de traduceri ale operelor autorilor români publicate în străinătate. Revoltătoare sîntşi jignirile aduse unuia dintre intelectualii de frunte ai ţării, profesorul Mircea Mihăieş, autor şi colaborator de prestigiu al editurii noastre. Opera lui este astăzi larg recunoscută atît în România, cît şi în străinătate. A-l califica drept anti-român, nazist, fascist bătrîn etc. constituie nu doar o lipsă de bun-simţ, ci o deviere de la un discurs raţional, un derapaj greu de imaginat la un politician responsabil.

      Solicităm – împreună cu toţi cei care şi-au manifestat indignarea faţă de astfel de practici – ca premierul României să renunţe la calomnieri ce nu îi fac cinste. Solicităm ca preocupările sale să aibă în vedere starea gravă în care se află cultura naţională ca urmare a subfinanţării, şi nu răfuielile politice personale sau de partid. Cultura scrisă a fost desfigurată vreme de prea multe decenii de indicaţii, cenzură, etichetări ideologice şi procese de intenţii ca să mai dorim să ne întoarcem la acel trecut.

      Editura Polirom
      Iaşi, Bdul Carol I nr. 4
      Telefon & Fax: 0232-214.100
      Mail: office@polirom.ro
      http://www.polirom.ro

      http://www.polirom.ro/stiri-si-evenimente/stiri-si-lansari/reactia-editurii-polirom-la-atacurile-premierului-romaniei.html

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here