Pearl Harbour – 7 decembrie 1941

    0

    Se împlinesc 70 de ani de la atacul japonez asupra bazei militare americane Pearl Harbour, din Hawaii.
    „În primele şase pînă la douăsprezece luni de război cu Statele Unite şi Marea Britanie voi domina complet şi voi câştiga victorie după victorie. Însă, dacă războiul va continua mai departe, nu mă aştept la un succes.” — Amiralul Yamamoto

    Primul clip video este secţiunea dedicată Pearl Harbour, dintr-un documentar despre al doilea război mondial.

    Al doilea clip prezintă memorialul de la Punchbowl, Honolulu, în cinstea soldaţilor americani căzuţi în Bătălia Pacificului. Construit în 1948, acest cimitir naţional al eroilor cuprinde 33.000 de morminte.

    În a treia secvenţă, veterani care au supravieţuit raidului aviatic japonez îşi amintesc de acea zi.

    Print Friendly, PDF & Email
    Cititi si
    DISTRIBUIȚI
    Articolul precedentBumerang
    Articolul următorÎn Numele Lui Allah Cel Milostiv și Plin de Compasiune
    Emil Borcean
    În 1985 am absolvit facultatea de geologie din București. După trei ani de stagiatură la mina de cărbune din Anina, în Banat, am renunțat la geologie și am învățat să fiu programator software. Am plecat din România în 1990, toamna. Am trăit patru ani în Anglia, 19 ani în Canada și aproape doi ani în Germania. M-am întors nu demult în țară. În 2007 am creat blogul Patrupedbun.net, care în 2010 a fuzionat cu blogul Dreapta.net. Din această fuziune s-a născut ILD.

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here