PETIȚIE – Susținem afirmațiile denunțate de plângerea penală a USL (video)

    29

    Puteți semna petiția aici:
    http://www.petitieonline.com/susinem_afirmaiile_denunate_de_plangerea_penal_a_usl

    Vă rugăm să cititi, să semnati și să promovați prietenilor și cunoscuților petiția noastră împotriva acuzațiilor demne de regimul ceaușist ale USL-ului!

    Presedintele grupului Partidului Popular European din Parlamentul European, Joseph Daul, s-a declarat „ingrozit” de faptul ca in Romania „libertatea de exprimare este din nou amenintata”, referindu-se la plangerile penale depuse de USL impotriva a 14 persoane, lideri ai PDL, si a presedintelui suspendat Traian Basescu, precizand ca „inventarea dusmanilor natiunii” era o practica a Partidului Comunist.
    Hotnews

    Subsemnații, luând cunoștință de plângerea penală depusă de USL și înregistrată la Parchetul de pe lângă ICCJ, cu nr. 13098 / 19 iulie 2012, prin care Președintele ales al României, Traian Basescu, precum și Monica Macovei, Sever Voinescu, Mihai-Răzvan Ungureanu, alături de alți 11 lideri PDL, sunt denunțați cum că ar fi săvârșit infracțiunile de „Subminare a economiei naționale” (art.165 CP) și „Comunicare de informații false” (art.168 CP), din cauza felului în care s-au exprimat despre acțiunile USL din ultimele săptămâni, declarăm următoarele:

    Prin prezenta, subsemnații ne solidarizăm cu cei denunțați, recunoscând că, la rândul nostru, consideram adevărate afirmațiile ce fac obiectul plângerii penale a USL.

    Ne autodenunțăm, recunoscând că am susținut și vom susține în continuare, cu convingere, atât în privat cât și in public, atât în țară cât și în străinătate, propozițiile în chestiune:

    Traian Băsescu

    – „Cer liderilor USL, UNPR și UDMR să înceteze acțiunile împotriva instituțiilor statului. (…) Au pus situația statului român și pe cei 22 de milioane de locuitori într-o situație extrem de dificilă, pe analiza mea, similară cu cea generată de mineriada din 1990.”

    – „suspendarea are ca obiective punerea sub controlul PSD și PNL al instituțiilor statului, în principal a justuției”

    Cristian Boureanu

    – „Lovitura de stat a USL continuă. USL ignoră decizia definitivă și general obligatorie a CC (…). USL refuză să aplice decizia Curții Constituționale și să pună în acord ordonanța de urgență cu această decizie CCR.”

    Cezar Preda

    – „Victor Ponta și Crin Antonescu au declanșat Jihadul împotriva României democratice. După cererile de revocare din funcție a Avocatului Poporului, a judecătorilor Curții Constituționale, a președinților Senatului și Camerei Deputaților, urmează cererile de revocare a judecătorilor Înaltei Curți de Casație și Justiție, revocarea mandatelor parlamentarilor din opoziție și apoi lichidarea intelectualilor și a presei libere”

    – „Curtea Constituțională a confirmat luni tentativa de lovitură de stat prin atacul la instituții regizat și pus în aplicare de USL”

    Cristian Preda

    – „USL vrea un control total al scenei politice înainte de alegeri. Scrutinul ar urma să confirme – ca în comunism – un aranjament al partidului care a acaparat statul. (…) societatea se confruntă din nou cu tentația totalitară.”

    – „Invocarea unei ordonanțe de urgență cu același conținut care ar anula decizia CCR este în acest moment o sursă de anarhie.”

    Emil Boc

    – „Acțiunile de marți ale USL reprezintă un atac barbar și nemaiîntîlnit la adresa democrației prin faptul că se încearcă suprimarea funționării unor instituții și tranformarea altora în jucării (…). se urmărește cu orice preț controlul total al nominalizărilor pentru viitoarele poziții de Procuror General și Procuror Șef al DNA”.

    – „procedurile declanșate de USL privins suspendarea din funcție a Președintelui Traian Băsescu înseamnă o execuție cu premeditare a statului de drept și denotă un caracter stalinist, condamnat de liderii UE.”

    Vasile Blaga:

    – cu ocazia luării cuvântului în plenul Parlamentului, a făcut apel la parlamentarii UNPR, UDMR și la minorități să „nu pună umărul la răsturnarea democrației”.

    Monica Macovei
    – „Oameni buni, treziți-vă! Suntem în plină lovitură de stat. Ponta și USL se șterg pe picioare cu Constituție, legea și instituțiile democratice. Trăim zile de urgie care șterg 22 de ani de construcție democratică. Astăzi Ponta și USL dau o lovitură de stat, au înlocuit legile cu propriile pofte tiranice”

    – pe blogul său, www.monica-macovei.ro, a publicat o declarație politică intitulată „Lovitura de stat continuă: puterile CCR reduse azi”

    – Monica Macovei a declarat pentru Hotnews că va sesiza Parlamentul European cu privire la situația politică din România. Macovei a invocat articolul 7 din tratatul privind Uniunea Europeană, care prevede că drepturile unui stat membru pot fi suspendate, inclusiv dreptul de vot în consiliu, atunci când se constată nerespectarea legii și a democrației.

    Raluca Turcan

    – „acțiunile Ponta-Antonescu continuă linia politică antidemocratică pe axa Ceaușescu-Iliescu-Năstase. (…) liderii USL au lansat un adevărat linșaj politic împotriva instituțiilor statului.”

    Nicușor Păduraru

    -publică pe blogul său, www.nicușorpăduraru.ro un articol intitulat „Este evident o lovitură de stat”

    Ioan Oltean

    – „3 iulie 2012, ziua în care în România a murit democrația. În istorie se va vorbi ca de 6 mai 1945. Astăzi trăim o adevărată lovitură de stat. (…) Astăzi, instituții publice au căzut, TVR a fost desființată, radioul public a fost desființat, Avocatul popourului e pe care să fie desființat, senatul României a fost desființat, urmează și Camera Deputaților.”

    Andreea Paul

    – „acest ultim plan al USL oscilează între impostură, prostie și lovitură de stat. (…) PDL face apel la conjugarea tuturor forțelor civice și responsabile spre a stopa acest demers care afectează pe termen lung statul de drept (…)”

    Anca Boagiu

    – pe blogul personal, www.ancaboagiu.ro, publică o înregistrare audio-video a unei emisiuni televizate la care a participat, iar denumirea postării este: „Democrația din România a dispărut grație „mineriadei” USL”.

    Sever Voinescu

    – pe pagina de Facebook postează următoarea declarație: „Bună dimineața România! E 6 martie 1945”

    – „USL induce frica în instituțiile statului, în populație, în administrația centrală, pentru a-și atinge scopul. (…) USL vrea să distrugă absolut tot pentru a avea controlul asupra statului, asupra justiției”

    Sebastian Lăzăroiu

    – interviu acordat ziarului Evenimentul Zilei „Decizia CCR de ieri arată clar LOVITURA DE STAT dată săptămâna trecută”

    Mihai Răzvan Ungureanu

    – „ceea ce se întâmplă astăzi reprezintă în mod clar o lovitură de stat mascată cub aparența procedurilor democratice. (…) observăm îndârjirea cu care sunt încălcate și acaparate instituțiile statului.”

    – „Abuzurile inimaginabile ale puterii constatate de cancelariile statelor partenere și prietene vor duce Într-un termen scurt la izolarea României pe plan internațional. Ignorarea lor arogantă, minimalizarea lor reprezintă proba clară a faptului că puterea a orbit: nu vede sau nu ține cont deloc de consecințele dezastruoase pe care atitudinea aceasta sfidătoare le atrage asupra tuturor cetățenilor României.”

    – „justiția este timorată, este pusă sub presiuni enorme, iar ceea ce se întâmplă astăzi este unul dintre motivele pentru care trebuie să fim îngrijorați. Trebuie ca președintele interimar al țării, Crin Antonescu, să aibă o pronunțare foarte clară asupra felului în care este tratată justuția (…) a modului în care este agresată, a faptului că procurorii și judecătorii primesc amenințări extrem de dure la adresa felului în care tratează spețele pe care le au în competență. (…) în condițiile anarhiei care s-a instaurat nu mai sunt șanse de prosperitate.”

    – „statul de drept suferă dramatic în aceste momente.”

    – „Expresia de lovitură de stat nu este tare, este ceea ce se întâmplă. (…) Vorbim de un alt joc unde nu primează interesul cetățenilor români, este o însăilare de interese personale, interese mafiote, putem vorbi de această situație în cuvinte clare.”

    Fundația Ioan Bărbuș http://dreapta.net/
    Redacția In Linie Dreapta http://inliniedreapta.net/

    Anca-Maria Cernea
    Emil Borcean

    Print Friendly, PDF & Email
    Cititi si

    29 COMENTARII

    1. M-am nascut si am trait o buna parte a vietii mele in comunism.
      Cu putin inainte de decembrie ’89 nu-mi inchipuiam ca vom scapa vreodata de acest sistem criminal.
      Speranta nascuta la caderea lui Ceausescu a fost umilita de aparitia in celebrul „balcon” a tovarasului Iliescu.
      A urmat diversiunea „teroristilor”, mortii de dupa 22…
      Piata Universitatii a fost o oaza de libertate si demnitate, calcata si ea in picioare de „emanatul” revolutiei si regimul sau.
      Alti morti…
      In 14 iunie 1990, am trait cel mai puternic sentiment de revolta…
      Pana acum.
      Cred ca nimic din ceea ce am trait pana acum nu se compara cu ce se petrece azi in Romania.
      Cuvantul „halucinant” revine mereu…
      Nicicand nu mi-a fost dat sa vad o asa revarsare pestilentiala de abjectie umana, de ura si de minciuna groasa…
      Refuz, categoric refuz sa cred ca romanii vor permite victoria loviturii de stat USL, ca vor permite acestor specimene de cea mai joasa speta, acestor tradatori sa ne azvarle in afundul trecutului si sa faca din noi un popor demn de dispret.

    2. „Toute nation a le gouvernement qu’elle mérite”—Joseph de Maistre
      Sa nu uitam ca actualul Parlament al Romaniei nu a fort impus de nimeni, ci a fost votat de concetatenii nostri.
      Este trist, dar adevarat.

    3. Arestați-ne pe toți !
      Suntem de câteva zile, de la suspendarea președintelui ales Traian Băsescu, într-o societate asemănătoare modelul orwellian !

    4. Auzi si ce motive absurde baga… „deprecierea leului fata de euro” sau „scaderea increderii investitorilor” … astia-s comunisti mafiotzi, e clar. Nu mai miroase fratilor, PUTE A ’46!!!

    5. uslamistii se indentifica cu intreg poporul roman. daca cineva le pune o oglinda in fata, pentru ei, cel care o face se face vinovat de tradare. daca in afara tarii nu ar fi cunoscut ca nastase este un mafiot, ponta un mafiot junior care nu e in stare sa faca un master sau un doctorat, si mai e si prim ministru, daca se afla in afara tarii ce se intimpla in romania in ultima perioada, sau ca psd, deci usl, este un urmas demn ar Partidului Comunist Roman, care la 22 de ani de la caderea comunismului inca vede lumea in termeni ceausisti (“Noi am pierdut Razboiul Rece, l-au castigat americanii, care ne-au impuiat capul cu reforma institutionala, cu reforma statului, cu reforma… dracu’ sa-i ia”… intr-adevar, razboiul rece a fost pierdut de voi, de PCR/PSD/USL, dar a fost cistigat de romanii, ei bine, daca cineva nu face decit sa indrepte un deget spre ce este evident oricum, este acuzat de tradare si merita inchisoare.


      “Subminare a economiei naționale” și “Comunicare de informații false” este ceea ce urmasii directi ai Partidului Comunist Roman fac de 22 de ani, iar aceste acuzatii sint un clasic reflex comunist de „hotul striga hotul”, identifica interesele lor mafiote cu „siguranta nationala”.

      dar dusmanii nu sint doar interni. acolitii lui basescu din strainatate nu sint cu nimic mai putin periculosi:

      Crin Antonescu spunea acum citeva zile ca toata presa occidentala care il arata asa cum este e acolita lui Basescu, contaminata de el:
      Antonescu numeste Washington Post si Le Monde „publicatii contaminate”

      „Suferim foarte mult si vom suferi si pe o anumita durata, pentru ca in momentul in care se intra intr-un circuit mediatic, se petrece aceasta contaminare, nimeni nu mai sta sa vada de fapt de unde a inceput. A fost o lovitura de stat in Romania, s-a incalcat statul de drept in Romania? Au fost tancuri si militari in strada? Nu. Dar de fapt ce s-a intamplat in Romania? De fapt, nimic in sensul acesta. (…) Se alimenteaza Le Monde cu ce scrie Frankfurter Allgemeine Zeitung si Washington Post cu amandoua. Am dat trei nume mari, din presa mondiala si impactul lor cand vorbim de imaginea Romaniei este urias”

      Se pare ca tot mapamondul e basist, iar asta dauneaza sigurantei nationale.

      Traim in plin delir comunist, si daca nu ne trezim extrem de repede, USL ne va scoata din UE si ne va baga inapoi in Rusia.

      de la Liviu Cracun, din Raportul de Condamnare al Comunismului:

      hotărându-se folosirea pe şantierele de la Canal a următoarelor categorii de deţinuţi:
      ,,…condamnaţii cu pedepse până la 10 ani, pentru infracţiuni politice ca uneltiri
      împotriva ordinii sociale şi anume: răspândirea de zvonuri sau informaţii false, privitoare la
      situaţiunea economică a ţării,

      De ce nu sint 100.000 de oameni acum in centrul Bucurestiului?!

    6. intregul mapamond, un acolit ordinar al lui basescu, ameninta „siguranta nationala” a mafiotilor uslamisti:

      Comisarul european pentru justiţie, Viviane Reding

      I am seriously concerned about recent attacks on the independence of the Constitutional Court of Romania

      „Ne aşteptăm ca cerinţele noastre să fie îndeplinite punct cu punct. Până acum nu s-a mai întâmplat aşa ceva. România a înregistrat progrese în reforma justiţiei în ultimii ani. Totul a fost anulat în două săptămâni printr-un soi de puci al ordonanţelor de urgenţă. Ce s-a întâmplat în România contravine tututor regulilor statului de drept din UE”

      Viviane Reding, Comisarul european pentru justiție: „România a înregistrat progrese în reforma justiţiei în ultimii ani. Totul a fost anulat în două săptămâni printr-un soi de puci al ordonanţelor de urgenţă. Ce s-a întâmplat în România contravine tututor regulilor statului de drept din UE.”

      Martin Harris, ambasadorul Marii Britanii

      “este extraordinar că în Parlament sunt infractori condamnaţi”.

      Mark Gitenstein, ambasadorul SUA la București, 03.07.2012: „Sunt profund preocupat de orice încercare de ameninţare a independenţei instituţiilor democratice din Romania. Manipularea sau ameninţările la adresa instituţiilor dumneavoastră, în special a instanţelor judecătoreşti, nu vor reprezenta un motiv de îngrijorare doar pentru guvernul american, ci şi pentru modul în care România este percepută pe pieţele financiare.”
      http://romania.usembassy.gov/policy/remarks/amb-07032012.html

      „The series of decisions made by the Romanian Government over the last days are very worrying,” said European People’s Party Group MEPS Alain Lamassoure, chairman of the Budgets Committee, and Elmar Brok, Chairman of the Foreign Affiairs Committee of the European Parliament, in a joint statement.

      Herman Van Rompuy, presedintele Consiliului European

      Very concerned about the current development in Romania regarding the rule of law & the independence of the judiciary. I’ll contact V. Ponta & T. Basescu to discuss this issue.
      http://www.twitlonger.com/show/i6mt3u

      Sunt profund îngrijorat de ce se întâmplă în România în privinţa statului de drept şi independenţei justiţiei

      The Commission is concerned about current developments in Romania, especially regarding actions that appear to reduce the effective powers of independent institutions like the Constitutional Court. The rule of law, the democratic checks and balances and the independence of the judiciary are cornerstones of the European democracy and indispensable for mutual trust within the European Union. Government policy and political action must respect these principles and values.
      The Commission already looks at judicial reform and anti-corruption measures in the context of the Cooperation and Verification Mechanism. It is currently finalising a report summarising five years of work to address these issues in Romania. Recent developments may be putting at risk the progress made over the years.
      The President of the European Commission spoke today with the Prime Minister of Romania and expressed the Commission’s concerns. Prime Minister Ponta will come to Brussels next Thursday to meet President Barroso to discuss these issues. In the meantime the Commission analysis of the situation will continue and other contacts between the Commission and the Romanian authorities will be pursued.
      http://europa.eu/rapid/pressReleasesAction.do?reference=MEMO/12/529

      Purtatorul de cuvint al Angelai Merkel

      „the concerns of the federal government were confirmed,” Merkel’s spokesman Steffen Seibert said in a statement, according to AFP.
      „The federal chancellor believes it is unacceptable when a European Union country infringes the fundamental principles of the rule of law,” he said. „The European Union is based on common values: all governments must stick to these. This goes for the Romanian government as well,” the spokesman added.
      At a regular government briefing earlier Monday, Seibert branded the vote „unacceptable” and a violation of democratic principles. Berlin is watching developments in Romania with „deep concern,” he said.
      „The steps taken by the Romanian government under Prime Minister (Victor) Ponta in terms of an impeachment procedure against President Basescu are unacceptable,” he said. „The suspension of Basescu on Friday and the initiation of a referendum took place in such a way that they violated the basic principles of the rule of law and, above all, respect for constitutional institutions.”
      Seibert said Berlin and the European Union expected the Romanian government „to restore faith in its country and its respect for the rule of law.”
      http://www.bucharestherald.com/politics/34-politics/34946-merkels-tough-response-actions-against-president-basescu-are-unacceptable-rule-of-law-was-violated?tmpl=component&print=1&page=

      Le Monde: ” Guvernul socialist al lui Victor Ponta ‘s-a angajat intr-o lovitura de stat legala’. Oricare ar fi scopul juridic a ceea ce face actuala Putere din Romania, rezultatul este unul singur: se intampla opusul a ceea ce ne asteptam de la o tara membra a UE, spatiu unde se pune mare pret pe practicile democratice.”

      Grupul Parlamentar CDU-CSU solitica Guvernului Federal sa ia in considerare proceduri conform articolului 7 al Tratatului privind Uniunea Europeana, Tratatului de la Maastricht, potrivit caruia Consiliul European poate constata o incalcare grava a fundamentelor democratie si a regulilor statului de drept.
      http://inliniedreapta.net/lavedere/reactii-internationale-la-lovitura-de-stat-a-usl-anca-cernea-la-by-alexa/

      Karl Peter Schwarz

      În România, până de curând, politicienii corupţi erau nevoiți să se teamă pentru viitorul lor. Acum nu mai sunt. Noii guvernanți de la Bucureşti – precum comuniştii, la vremea lor – nu fac nicio distincţie între Partid şi Stat.

      Barosso

      Deși în ultimii cinci ani s-au înregistrat progrese privind reforma sistemului judiciar și combaterea corupției, aceste progrese au fost puse sub semnul întrebării de evenimentele derulate în ultima lună. Comisia a exprimat preocupări serioase privind statul de drept și independența sistemului judiciar în România.

    7. Guys, minunat, Doamne ajuta, dar… E complet inutil. Pe boii astia ii doare la basca de o asemenea petitie, de semnaturi, caricaturi, texte fulminante si altele. Sint niste borgi – „resistance is futile”. Sint post-comunisti mafioti fara frica de Dumnezeu, fara suflet, sensibilitate, logica. Chiar credeti ca sint sensibilizati sau le e macar frica de asemenea lucruri?
      E clar, baietii o pun de-un Medveedev/Putin in Romania. Au Guvernul+Parlamentul. Deci cu sau fara referendum ei vor continua planul de 5+4+5+4 ani care l-au inceput. Petitiile nu fac decit sa le dea nume clare cu care sa inceapa vinatoarea de vrajitoare cind vor avea toata justitia. UE? Mare brinza pentru ei. Probabil rusii le-au promis gaz metan si altele si leul da-l in ma-sa, se apuca sa tipareasca fara acoperire.

    8. Ceea ce face USD inseamna reintoarcerea la comunism, Vor sa inspire teama, vor sa ne ia cuvantul. Categoric e prea mult Dan Serban

    9. Am mai scris la nr. 5.
      Am recitit acum, când internetul nu-mi mai face probleme, și am observat că în mod greșit am scris „ modelul orwellian ” în loc de „ modelului orwellian. ”
      Vă rog să-mi explicați cum aș putea face ca să apară și pe blogul meu acest articol ? Vă mulțumesc !

    10. Fratilor fruntea sus! A fost greu dupa razboi cu rusii in tara; a fost greu pe vremea lui Ceausescu cu Securitatea calare pe noi; a fost greu, dar parca nu atat de greu ca inainte, in 90 in timpul lui Iliescu; a fost dificil, nu greu, pe vremea Dansului – de Nastase e vorba. Acum, daca spunem ca este greu, ne facem de ras in fata inaintasilor. Sa ne tinem tari si indiferent de ce se va intampla la referendum sa le sarim in gat si sa-i haituim pana cedeaza!

    11. @13 Carmen Amza

      Vă rog să-mi explicați cum aș putea face ca să apară și pe blogul meu acest articol ? Vă mulțumesc !

      Carmen, ne bucuram mult ca articolele noastre sa fie preluate pe alte bloguri, nu este nevoie de nimic special. (In afara de, bineinteles, citarea sursei – dar asta o zic doar pentru Ponta, in cazul ca vrea sa posteze articole ILD pe blogul lui.)
      Multumim mult!

    12. Mă duc ades’ cu gândul
      Prin veacuri, înapoi,
      Să înţeleg istoria
      Acestui neam de soi.

      R: Hei, aici la noi,
      Pe acest pământ,
      Oameni buni au fost,
      Oameni buni mai sunt!

      Şi tot ce curge-n noi,
      Iubire sau durere,
      E din străbuni venit
      Şi ce-i străbun nu piere!

      E timpul să-nţelegem
      Istoria de mâine,
      E timpul să-nţelegem
      Că pâinea naşte pâine

    13. Deși acești viermi oxiuri de reptilă varană n-ar trebui acceptați de niciun om din lumea civilizată, cred că e o onoare pentru mine să ader în totalitate la petiția dragilor mei colegi și prieteni din Redacția ILD.

      Andrei Rugină, Ph.D. (pe bune 🙂 )

    14. P.S. O elementară cercetare istorică arată fără echivoc că unica manevră similară reușită din ultimul secol, realizată fără sprijin (direct cel puțin) sovieto-securist îi aparține numitului caporal A. Hitler. Acesta și-a exercitat cumplita existență o vreme, apoi a sfîrșit cum a sfîrșit. Deosebirea dintre dictatorul nazist și oxiurii nominalizați în petiție este aceea că totuși se baza pe niște idei, la fel ca și complicații săi ciraci de la Moscova, contemporanii săi Lenin, Stalin și regnul lor neadormit.

      Oxiurii n-au cum avea idei, doar se scurg dormind spre hrana gustoasă de pe traseu. După care ajung în hazna. Punctul l-am pus. Punct.

    15. L-am „prins” in direct pe pnl-ul ex ministru avertizindu-ne ca are un anunt „bomba”(l-am citat)- pot afirma ca am urmarit un individ cuprins de o frenezie sora cu isteria deliranta,cu o delirare dizgratioasa,cu accente de ferocitatatea mintii ramasa fara busola – denuntul penal,sau ce o fi el, are un continut identic cu o parte din denunturile impotriva familiei mele,cu enunturile care „facilitau” d.o(domiciliul fortat) pentru parintii mei, arestarea mamei si bunicilor mei,anchetarea mea de securitate,in adolescenta, darea afara din scoli pentru ca nu aveau „ros in git”(citat)- in primele secunde ale prezentarii am simtit ca ametesc,am inceput sa tremur- nu mai percepeam in ce an sunt-convulsiile grotesti ale cititorului m-au facut confuza ,pentru citeva secunde am avut blanc. Dupa mi-am spus ca daca ar fi initiat ceva de genul petitie voi semna fara rezerve- cum este s-o urmaresti pe Macovei pentru inalta tradare????!!!! , si pe toti CEILALTI, adica pe NOI, cei care NU vrem sa retraim cosmarul crimelor bolsevice,comuniste, cosmarul delictului de opinie,cosmarul reapropierii de ” maica RUSIE”, cu Putin-ul ei cosmetizat de un simulacru de democratie . FELICITARI pentru initiativa voastra!!!
      Ps. Domnule Presedinte Basescu, eu NU voi merge la vot; prefer sa fiu pragmatica, iar responsabilitatea dumneavoastra este sa nu abandonati si sa nu aveti orgolii – NU UITATI , avem o TARA de aparat!!!

      ” S-auzim numai de bine”N.C.Munteanu

    16. “Dragii mei, vreau ca pe 29 sa mergem la vot. Sunt foarte multi care spun ca nemergand la vot nu legitimam lovitura de stat. Pot fi de acord cu ei, dar pana la un punct si acest punct este legat de cum ne vad cei din Uniunea Europeana. Romania are acum nevoie, mai mult ca oricand, sa se vada ca exista o forta care pune capat abuzului si loviturii de stat a lui Ponta si Antonescu, iar aceasta forta nu este alta decat poporul roman. Voi sunteti cei care in 2007 ati spus nu la referendumul de demitere. Atunci v-ati aparat presedintele. Astazi aveti de aparat mai mult, astazi trebuie sa va aparati tara prin votul vostru!”Traian Basescu, 21 iulie 2012

    17. Dragii mei: daca credeti ca criminalizarea dreptului de a vorbi liber si a opiniilor politice este o inventie romaneasca sau ruseasca, va inselati. Chestia asta o practica si Obamunistii…pardon, Democratii-liberali Americani. De exemplu: un milionar si important sustinator financiar al campaniei electorale lui Mitt Romney (adversarul lui Obama alegerile de anul acesta) tocmai a fost instiintat ca IRS-ul (Garda Financiara in America pentru cei care nu cunosc versiunea Yankee a Gestapo-ului) ii va lua la purecat toata contabilitatea pe ultimii doi ani. Nu numai contabilitatea afacerilor lui, dar si contabilitatea lui personala si de asemenea contabilitatea personala a sotiei lui: http://freebeacon.com/feds-crack-down-on-obamas-enemies/
      Asa ca vedeti voi dragii mosului, oriunde s-ar afla comunistii sint la fel au aceleasi apucaturi si vorbesc aceiasi limba (de lemn). Ei si cu tziganii.

    18. Si iar „Cu televizorul ati mintit poporul!” Petitie pt scoaterea Antenelor, RTV din grila de programe, pentru subminarea neuronului national. Gluma-i gluma, dar hai sa punem versurile Imnului National, alea, primele, fara nume, pe ritmuri mai antrenante…

    19. iata, spre exemplu, un grup de intelectualic are nu se fac vinovati de delict de opinie:

      Doamna profesor universitar si istoric Zoe Petre, este semnatara acestei scrisori adresate forurilor UE. observ ca primul semnatar al acestei scrisori deschise este dl prof dr Liviu Antonesei, acelasi care acum citeava luni spunea despre Basescu ca „daca aveam ghinionul sa fi fost ultimul secretar general al PCR, am fi vazut un decembrie cu adevarat insingerat.”. Acest pasaj se traduce prin: Basescu e un criminal mult mai mare decit Ceausescu, si am avut noroc cu Ceausescu la revolutie, pt ca daca Basescu ar fi condus PCR la acea vreme, nu am fi avut cea mai singeroasa iesire din comunism din Europa de Est, ci ” un decembrie cu adevarat insingerat”.

      http://www.facebook.com/zoe.petre/posts/3963873946912
      si este primul semnatar, iar asta, nu stiu cum sa o spun mai franc, invalideaza scrisoarea in intregime, impreuna cu autoritatea tutror semnatarilor. Felicitari dna profesor universitar, istoric, Zoe Petre. Sinteti intr-o companie foarte selecta. http://antonesei.timpul.ro/2011/10/04/miscarea-populara-si-noua-republica/comment-page-2/#comment-167179

      Urmariti discutia, nu le pasa ca Adrian Solomon, cel care vorbeste precum Nicolae Ceausescu, din perspectiva URSS, le este aliat direct. De aici trag concluzia ca toti semnatarii scrisorii, inclusiv dna Zoe Petre, este impacata cu gindul de a se alia cu un om care vede lumea prin ochii URSS. orice din ura pentru Basescu

      iata si scrisoarea, alaturi de semnatari, de pe situl lui Stelian Tanase:

      SCRISOARE CĂTRE UNIUNEA EUROPEANĂ, BRUXELLES

      Către:

      Președintele Consiliului European, ES Herman Achille Van Rompuy

      Președintele Comisiei Europene, ES Jose Manuel Durao Barroso

      Vice-Președintele Comisiei Europene, ES Viviane Reding

      Comisarul European pentru Afaceri Interne, ES Cecilia Malmstrom

      Secretarul General al Comisiei Europene, Dna. Catherine Day

      București, 23 iulie 2012

      Excelențele Voastre,

      Suntem un grup de intelectuali români – savanți, universitari, cercetători în domeniul științelor fundamentale, aplicative și umaniste, scriitori și artiști. Unii suntem veterani ai mișcării democratice din România, alții – reprezentanți ai unor generații mai tinere, dar toți suntem apărători fervenți ai valorilor europene. Mulți dintre noi nu sunt implicați în niciun fel în politică; unii au afilieri și simpatii dintre cele mai diferite. Exprimăm aici un punct de vedere non-partizan. Singurul nostru scop este acela de a apăra principiile democratice și statul de drept, așa cum am făcut-o mereu începând decembrie 1989.

      Suntem acum profund îngrijorați de reacțiile externe la recentele evenimente politice din țara noastră. Sperăm ca această scrisoare să ajute la clarificarea oricăror concepții eronate cu privire la situația curentă și va deschide un dialog în legătură cu viitorul. Căci suntem profund preocupați de recentele acuzații care pretind că Parlamentul și Guvernul României ar fi subminat statul de drept și independența justiției în încercarea de a-l demite pe președintele Traian Basescu. E greu pentru noi să vedem că reprezentanți de seamă ai Uniunii Europene iși exprimă poziția ignorând un principiu fundamental al dreptului, audiatur et altera pars. Această poziție nu a putut fi formulată decât pe temeiul unor informații înșelătoare sau incomplete cu privire la adevârata natură a situației din România..

      Vă rugăm să ne permiteți ca, folosind experiența noastră de cercetare și cunoașterea directă a climatului politic din țara noastră să vă prezentăm doar câteva puncte pe scurt:

      • Curtea Constituţională nu este parte a sistemului judiciar independent din România. Este vorba de o instituție unde numirile se fac politic și care are ca unică vocație arbitrajul în chestiuni constituționale.

      • Curtea Constituţională a recunoscut că, substituindu-se Primului Ministru, Președintele Băsescu a încălcat principiul fundamental al separației și echilibrului puterilor. Guvernul României nu a mai răspuns în fața Parlamentului, așa cum se întâmplă în toate statele democratice din Uniunea Europeană, ci în fapt în fața Președintelui, ca în Federația Rusă. Parlamentul a tins să devină o cochilie vidă, atunci când majoritatea guvernamentală nu a avut voie să voteze de câte ori exista riscul unei opinii disidente. În consecință, așa cum a recunoscut-o Curtea Constituțională, suspendarea Președintelui este conformă cu Constituția României și urmează să fie confirmată sau nu de un referendum național, organizat deasemenea în strictul repect al legii.

      Președintele Băsescu vorbește deschis și liber despre rolul său de jucător, în ciuda faptului că un atare rol contravine definiției constituționale a Președintelui României ca mediator. Alte incidente recente confirmă temerile noastre referitoare la modul în care Presedintele Băsescu își înțelege competențele:

      • In 2009, Parlamentul a votat o moțiune de cenzură împotriva guvernului, care a fost demis în conformitate cu legea. Președintele a refuzat să accepte propunerea majorității, cum se cuvenea, și nu l-a desemnat drept Prim Ministru pe dl. Klaus Johannis, Primarul Municipiului Sibiu, susținut de o largă majoritate, ci a prelungit mandatul guvernului demis, doar ca să fie sigur că o echipă favorabilă îi va organiza realegerea ca Președinte al României.

      • Președintele a declarat în direct într-un interviu televizat că i-a numit din proprie voință pe cei doi șefi ai Serviciilor Secrete, care, în conformitate cu legea, trebuie să fie numiți de Parlament. De curând a adăugat că ”aproape s-a decis” cu privire la persoana viitorului Procuror General, care în conformitate cu legea este propus de către Ministrul Justiției cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, organism independent.

      • Acum câteva zile, Președintele i-a povestit în direct unui reporter TV că, atunci când Cancelarul Germaniei, dna Angela Merkel, l-a întrebat dacă există în Constituția României reglementări privitoare la suspendarea Președintelui, el i-a răspuns că nu, nu există. A fost poate o eroare de exprimare, dar cum să lăsăm soarta țării noastre în asemenea mâini? Articolul 95 al Constituției României este explicit, și definește procedura de suspendare, de la inițierea ei la sfârșitul procesului; faptul că în Constituția Germaniei sau a oricărui alt stat din Uniune Europeană – nu există o asemenea prevedere nu are nicio semnificație în această materie.

      Iată de ce, în ultimii ani, cetățenii obișnuiți ai României au devenit tot mai îngrijorați de acțiunile întreprinse de Președintele Băsescu și de apropiații săi. Ei au fost votați pe baza unui program de justiție, echitate și bunăstare a cetățenilor. Dimpotrivă, Președintele însuși a asumat un rol executiv direct când a inițiat tăieri sălbatice ale salariilor și pensiilor, fie că era vorba de profesori, de militari, de cadre medicale, de judecători și funcionari publici, decimând astfel clasa mijlocie în formare. În același timp, fondurile publice care plăteau pe clienții partidului dominant au crescut an de an, în disprețul retoricii de austeritate generală.

      Poate încă și mai îngrijorătoare au devenit manifestările de intoleranță printre susţinătorii Președintelui. Lideri ai partidului care îl susține au declarat că minoritatea Roma din România este “genetic programată” să încalce legile. Ni se repetă constant – în ecou cu declarațiile Președintelui – câ idealul european al unei societăți care garantează o viață decentă pentru toți este perimat, și ar trebui să fie înlocuit de o societate “competitivă” în care doar cei mai adaptați și mai puternici să supraviețuiască. Această formă brutală de darwinism social este opusul valorilor democratice ale Uniunii Europene așa cum le-am adoptat cu entuziasm în ultimii douăzeci de ani.

      Acestea sunt doar câteva dintre evenimentele recente care au făcut să explodeze în iarna trecută demonstrații civice în peste 60 de orașe ale României. Referendumul din 29 iulie este expresia faptul ca societatea românească refuza intoleranța și discrepanțele economice din ultimii ani. Sperăm cu toată sinceritatea că acest referendum va dovedi că idealurile democratice au rădăcini adânci în societatea românească, sunt vibrante și pline de viață.

      Apreciem din toată inima timpul și preocuparea pe care le cheltuiți pentru examinarea contextului pe care l-am evocat, și care privește climatul politic al României într-un moment delicat. Sperăm că declarațiile Dvs de susținere a democrației în România vor reflecta de asemeni aceste fapte complexe, și că, împreună, putem continua să lucrăm în interesul nostru comun pentru un viitor democratic, prosper și tolerant deopotrivă pentru România și pentru Uniune Europeană.

      Cu deosebită considerație,

      Acad. Prof. dr. Nicolae Anastasiu, professor emeritus.

      Prof. dr. Liviu Antonesei, Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Universitatea « Al. I .Cuza » Iasi ; scriitor, jurnalist.

      Prof. dr. Vasile Astărăstoae, Rectorul Universității de Medicină și « Gr. T. Popa », Iasi, Președintele Colegiul Medicilor din Romania

      Horia Barna, scriitor, traducător

      Dr. Vlad Bedros, Universitatea Națională de Artă din București

      Corina Bernic, scriitor, traducător ; mamager pentru Europa Centrală și de Est a programelor Robert Bosch Stiftung

      Dr.Andrei Bodiu, scriitor

      Lect. Dr. Valentin – Victor Bottez, Departamentul de Istorie Antică, Arheologie și Istoria Artei, Facultatea de Istorie, Universitatea din București

      Prof. dr. Romulus Brancoveanu, Facultatea de Filozofie, Universitatea din București

      Bianca Burta-Cernat, critic literar

      Anca Calangiu,filolog, tradcător

      Dr. Ileana Cazan, cercetător științific I, director adjunct al Institutului de Istorie ”Nicolae Iorga” al Academiei Române

      Paul Cernat, critic literar

      Dr. Marius Chelcu, Institutul de Istorie “A.D. Xenopol” al Academiei Române, Iași

      Conf. Dr. Mihai Chioveanu, Facultatea de Științe Politice a Universității din București ; delegat al României în Task Force for International Cooperation on Holocaust Education, Remembrance and Research.

      Conf. Dr. Mirana Cioba, Facultatea de Limbi și literaturi Străine, Universitatea din București, catedra de limbi Ibero-Romanice

      Conf. Dr. Alin Ciupală, Departamentul de Istorie a românilor, Facultatea de Istorie, Universitatea din București

      Dr. Răzvan Constantinescu, DrMed., Universitatea de Medicină și Farmacie “Gr.T. Popa”, Iasi, medic primar, Centrul de Gasteroenterologie și Hepatologie

      Lect. Dr. Emanuel Copilas, Ph.D Facultatea de științe politice, “Universitatea de Vest” Timisoara,

      Marius Costa, DrMed.,

      Anni Costa, jurnalist

      Dr. Ing. Eugen Cuteanu

      Dorin David, cercetător, Universitatea “Transilvania” Brasov

      Iarina Demian, actriță, regisor, scriitor.

      Georgeta Dimisianu, editor

      Nicolae Iordan-Constantinescu, PhD, profesor asociate, Universitatea FInanțe – Bănci, Bucuresti

      Prof. dr. Octavian G. Duliu, Facultatea de Fizică, Universittea din București

      Serban Foarţă, scriitor

      Ildiko Gabor -Foarţă, psiholog, traducător

      Dr. Monica Ghetz, scriitor

      Marius Ghilezan, scriitor

      Dr. Cristian E. Ghiţă, cercetător post-doctoral, Universitatea din București

      Prof. dr. Mihai Dinu Gheorghiu, Universitatea « Al. I .Cuza » Iasi

      Prof. dr. Mihaela Grancea, Universitatea « Lucian Blaga » Sibiu

      Andreea Grecu, PhD, manager cultural, Asociația Operatorilor Culturali din România

      Prof. dr. Ladislau Gyemant, Directorul Institutului de Iudaistică, Universitatea Babes-Bolyai, Cluj

      Prof. dr. Constantin Hlihor, Decanul Facultății de Istorie, Universitatea Creștină “Dimitrie Cantemir”, București

      Octavian Hoandră, scriitor, jurnalist

      Prof. dr. Adrian Paul Iliescu. Facultatea de Filosofie, Universitatea din București

      Eugen Ionescu, DrMed., Hospices Civils de Lyon

      Dr. Corina Iosif, cercetător științific, Institutul de Etnografie al Academiei Române, Cluj – Napoca

      Florin Lăzărescu, scriitor

      Prof. dr. Ion Bogdan Lefter, critic literar, analist cultural și politic, scriitor, Facultatea de Litere, Universitatea din București

      Prof. dr. Sabin Adrian Luca, Universitatea “Lucian Blaga”, Director General al Muzeului Brukenthal, Sibiu

      Prof. dr. Ecaterina Lung, Departamentul de Istorie Antică, Arheologie și Istoria Artei, Facultatea de Istorie, Universitatea din București

      Prof. dr. Coman Lupu, Facultatea de Limbi și Literaturi străine, Universitatea din București

      Dr. Alexandru Mamina cercetător științțific, institutul de Istorie « Nicolae Iorga » al Academiei Române, București

      Sorin Mărculescu, scriitor

      Prof. dr. Tudor A. Marian, professor emeritus de Fizică, Universitatea din București

      Prof. dr. Paulina Marian, profesor de Fizică, Universitatea din București

      Conf. Dr. Alexandra Mitrea, decanul facultății de Litere și Arte, Universitatea “Lucian Blaga”, Sibiu

      Lect. Dr. Andrei Muraru, Universitatea « Al. I. Cuza » Iasi

      Prof. dr. Oana Murarus, Facultatea de litere, Universitatea din București

      Prof. dr. Marina Mureşanu Ionescu, Facultatea de limbă și literatură franceză, Universitatea « Al. I .Cuza » Iasi

      Dr. Carmen Muşat, Facultatea de Litere, Universitatea din București; redactor șef, “Observatorul Cultural” București

      Dr. Lucian Nastasa-Kovács, Institutul de Istorie “George Barițiu” al Academiei Române,, Cluj – Napoca

      Pof. Dr. Victor Neumann, Facultatea de Litere, Istorie și Teologie a Universității de Vest din Timișoara, director (din 2008) al Școlii Doctorale Internaționale de Istorie Conceptuală „Reinhart Koselleck” din cadrul Universității de Vest din Timișoara

      Viorica Niscov, cercetător, traducător

      Prof. dr. Gheorghe Vlad Nistor, Departamentul de Istorie Antică, Arheologie și Istoria Artei, Facultatea de Istorie, Universitatea din București

      Conf. Dr. Cristian Olariu, Departamentul de Istorie Antică, Arheologie și Istoria Artei, Facultatea de Istorie, Universitatea din București

      Dr. Marius Oprea, directorul Departamentului de Investigații Speciale, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoriei Exilului Românesc

      Alexandru Pecican, regizor

      Prof. dr. Ovidiu Pecican, Facultatea de Studii Europene, Universitatea Babes-Bolyai Cluj-Napoca, membru în COnsiliul Național al Uniunii Scriitorilor

      Dr. Emanuel Petac, conservator al Cabinetului Numismatic al Bibliotecii Academiei Române

      Prof. dr. Zoe Petre, professor emeritus de istorie antică, Universitatea din București

      Dr. Zeno Karl Pinter, membru corespondent al Institutului Arheologic German, (DAI), Președintele Comisiei Naționale de Arheologie

      Prof. dr. Cristian Pîrvulescu, SNSPA, președinte Pro Democratia

      Acad. Prof. dr. Ioan-Aurel Pop, Rectorul Universității « Babes Bolyai », Cluj – Napoca

      Prof. dr. Grigore Popescu Arbore, Chief Technology Officer, The National Research Council / CNR, Institute of Marine Sciences / ISMAR, Venice – Italy

      Lect, dr. Simona Popescu, PhD, Facultatea de Litere, Universitatea din București ; scriitor,

      Iulia Popovici, critic literar

      Prof. dr. Mihai Retegan, DHC Universitatea Ovidius, Constanta, Departamentul de Istorie a Românilor, Facultatea de Istorie, Universitatea din București

      Prof. dr. Zoltan Rostas, Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București

      Prof. dr. Michael Shafir, professor emeritus, Universitatea « Babes-Bolyai » Cluj

      Prof. dr. Cezar Sigmirean, Universitatea “Petru Maior”, Targu-Mures

      Conf. Dr. Elena Șaulea, UNATC, București

      Ovidiu Şimonca, jurnalist, redactor șef adjunct, “Observator cultural”

      Prof. dr. Monica Spiridon, PhD, habilit. , Universitatea din București, Membru al Academia Europea, Vicepreședinte al International Comparative Literature Association (ICLA), Chair to the Experts Panel of Literature, European Science Foundation ( Program ERIH), Membru al The European Pool of Reviewers, Evaluator of the European Research Council (” Bringing Great Ideas to Life”, Panel SH5)

      Prof. Dr. Filip Stanciu, Rectorul Universității “Lumina” din București

      Cornel Apostol Stanescu, fost Director General al Nvățământului SUperior și Cercetării, Ministerul Educației

      Prof. dr. Constantin Stoenescu, Facultatea de Filosofie, Universitatea din București

      Liviu Ioan Stoiciu, scriitor, publicist

      Dr. Alexandru Suceveanu, emeritus director adjunct, Institutul de Arheologie “Vasile Parvan” al Academiei Române, Bucharest

      Prof. dr. Stelian Tănase, Facultatea de Ştiinţe Politice, Universitatea Bucureşti, scriitor

      Prof. dr. Antoaneta Tănăsescu, Facultatea de Litere, Universitatea din București,

      Prof. dr. Nicolae Serban Tanaşoca, Directorul Institutului de Studii Sud-est auropene al Academiei Române

      Lucian Dan Teodorovici, scriitor

      Conf. Dr. Zoltan Tibori Szabo, Departamentul de Științe Politice, Administrație și Comunicare, Universitatea “Babes-Bolyai”, Cluj-Napoca

      Conf. Dr. Nicolae Toboşaru, Universitatea din Oradea, Masteratul de Studii de securitate Euopeană

      Prof. dr. Florin Turcanu, Facultatea de Stiințe Politice, Universitatea din București

      Dr. Silviu Văcaru, Institutul de Istorie “A.D. Xenopol” al Academiei ROmâne, Iasi

      Alexa Visarion, regizor

      Conf. Dr. Viorel Vizureanu, PhD, Facultatea de FIlosofie, Universitatea din București.

      Prof. dr. Laurenţiu Vlad, Facultatea de Științe Politice, Universitatea din București

      Lect. Dr. Felicia Waldman, Universitatea din București

      Lect, dr, Daniela Zaharia, PhD, Departamentul de Istorie Antică, Arheologie și Istoria Artei, Facultatea de Istorie, Universitatea din București

      * Lista semnatarilor rămîne deschisă.

      cu siguranta doamna Zoe Petre, Liviu Antonesei si ceilalti semnatari nu vor fi cercetati penal de USL pentru afirmatiile lor, dar noi ii incurajam, totusi, sa semneze petitia de mai sus. Niciodata nu e pra tirziu!

    20. Excelenta companie s-au gasit universitarii de mai sus. Numai buna pentru ei!

      O noua sesizare de plagiat pe numele lui Victor Ponta a fost depusa la Consiliul National de Etica

      http://www.hotnews.ro/stiri-esential-12861652-noua-sesizare-plagiat-numele-lui-victor-ponta-fost-depusa-consiliul-national-etica.htm

      Din articol: In cartea de D. Coman si V. Ponta. „Raspunderea in dreptul international umanitar”. Editura Universul Juridic, 2010, este remarcabila prezenta unor pasaje in care se analizeaza cazul fostului dictator chilean Augusto Pinochet, la timpul prezent si chiar la viitor. Este clar ca pasajele sunt preluate din opere scrise elaborate inainte de moartea lui Pinochet in decembrie 2006. Aparitia acestor pasaje intr-o opera publicata in 2010 este o dovada incontestabila nu numai ca acele pasaje constituie un plagiat, ci si ca cei doi autori, doamna Coman si domnul Ponta, au copiat in bloc pasaje fara a le citi, doar pentru a umple paginile si pentru a da lungimea corespunzatoare lucrarii.

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here